Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2081/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2081/R/2008
Ședința publică din data de 28 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 929 din 26 mai 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect asigurări sociale - contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 septembrie 2008 reclamantul intimat a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Instanța, verificând actele existente la dosar, constată că pârâta prin cererea de recurs a solicitat soluționarea pricinii în condițiile art. 242.proc.civ.și apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.929/26 mai 2008, Tribunalul Cluja admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și în consecință a anulat decizia de respingere a cererii de stabilire a pensiei anticipate parțiale nr.5555/7 nov. 2007, emise de pârâtă. Aceasta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu 1 sept.2007, cu luarea în calcul a perioadelor 22 nov.1976 - 20 oct.1978, 27 martie 1980 - 1 sept.2007, lucrate în grupa I-a de muncă în procent de 100%, conform Legii 226/2006, pct.26 anexa 1.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Prin Decizia nr.5555/7 nov.2007, Casa Județeană de Pensii Car espins cererea de pensionare formulată de reclamantul, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea 19/2000.
Examinând dosarul de pensie, instanța a constatat că în perioadele 22 nov.1976 - 20 oct.1978, 27 martie 1980 - 1 sept.2007, reclamantul a lucrat în condiții de muncă ce se încadrează în grupa I-a, s-au plătit contribuțiile la asigurările sociale potrivit acestei categorii, cu toate acestea pârâta nu le-a luat în considerare, cu totul nelegal, respingând cererea de pensionare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând modificarea ei în sensul respingerii contestației.
În motivare s-a arătat că, respingerea cererii de pensionare a reclamantului este corectă și s-a întemeiat pe dispozițiile Legii 226/2006, meseria de zidar șamotor nefiind pe lista celor încadrate în grupa I-a de muncă (anexa I pct.23 și 25) ci în punctul 27 dar Industria unde a lucrat reclamantul nu are aprobat acest punct.
Recursul nu este întemeiat.
Ceea ce se contestă în recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii C este încadrarea meseriei reclamantului în grupa specială de muncă, în conformitate cu dispozițiile Legii 226/2006, respectiv dacă, întreprinderea în care acesta și-a desfășurat activitatea este sau nu cuprinsă în anexele actului normativ de mai sus.
Este bine stabilit că reclamantul a lucrat la Intreprinderea "Industria " Câmpia, în prezent "" Câmpia, având funcția de zidar șamotor.
Este adevărat că, activitatea desfășurată de zidari-șamotori, este cuprinsă în anexa I la Legea 226/2006 la pct.27 și nu la pct.26 cum s-a reținut de către prima instanță, dar, această diferență nu are influență cu privire la încadrarea activității în condițiile speciale, ce profită reclamantului, întrucât, așa cum rezultă din Lista actualizată a locurilor de muncă, categoria profesională de zidar-șamotor se încadrează la poziția 25 (a) din anexa la lege.
Or, conform Anexei 2 la Legea 226/2006 Industria Câmpia se regăsește la poz.36 locurile de muncă ce se încadrează la condiții speciale fiind și cele cuprinse la pct.25 lit.a din anexa 1.
Prin urmare, instanța a avut în vedere faptul că, reclamantul a desfășurat activitatea de zidar-șamotor, că această activitate este încadrată în grupa specială de muncă, conform actelor normative în vigoare, că stagiul de cotizare realizat în această categorie îl îndreptățește la reducerea vârstei standard de pensionare, drept ce nu a fost avut în vedere de către pârâta Casa Județeană de Pensii
Pe de altă parte, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate, cât și din considerentele avute în vedere de prima instanță, pârâta are a avea în vedere perioada lucrată de reclamant în grupa specială de a aplica reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de lege și în raport de aceste datede a analiza temeinicia cererii de pensionare formulate de reclamant.
Aceasta întrucât, instanța nu are calitatea de a se subroga în competențele instituției specializate în stabilirea drepturilor de asigurări sociale, ci doar, în conformitate cu dispozițiile art.155 din Legea 19/2000 de a verifica legalitatea și temeinicia actelor emise de către aceasta.
În acest context, prima instanță admițând contestația, a stabilit corect că, pârâta a nesocotit dreptul reclamantului de a se reține timpul lucrat ca zidar-șamotor în grupa specială de muncă și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a perioadelor mai sus menționate.
Recursul față de considerentele de mai sus, fiind nefondat, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 929 din 26.05.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.GP
Dact./2ex.
04.12.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Marta Carmen