Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 226/AS

Ședința publică din data de 9 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

- -

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 200/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, - 11,. A,. 27, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, consilier juridic, în baza delegației nr. 10315/8.12.2008, depusă la dosar, iar pentru intimatul reclamant, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/3.11.2008, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Reprezentantul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea refacerii raportului de expertiză contabilă. Arată că instanța de fond în mod greșit a obligat Casa Județeană de Pensii C la emiterea unor noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, cu stabilirea drepturilor recalculate începând cu 1.12.2005 și 1.02.2006.

Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Arată că instanța de fond în mod corect a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă și a dispus obligarea recurentei pârâte la emiterea unei noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la 25.08.2008 împotriva sentinței civile nr. 200/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt:

Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Constanța sub nr. 326AS/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. -/30.11.2005, precum și recalcularea pensiei, cu luarea în considerare a sporurilor de vechime, de condiții grele și de pericol.

Prin precizările înaintate instanței la termenul din 11.09.2006, reclamantul a arătat că înțelege să solicite și plata diferențelor de drepturi ce ar rezulta din recalculare - fila 31.

În considerente s-a arătat că potrivit dosarului de pensie nr. -, la data de 01.06.2000 a fost stabilită în favoarea reclamantului o pensie de 3.830.000 lei ROL, însă din eroare nu au fost luate în considerare sporurile de vechime, de condiții grele și de pericol de care acesta a beneficiat pe parcursul celor 30 de ani în activitatea desfășurată ca ofițer mecanic.

Reclamantul a menționat că deși a depus dovada plății acestor sporuri și a solicitat recalcularea pensiei, prin decizia nr. -/30.11.2005 i s-a stabilit un cuantum mai mic al pensiei decât cel aflat în plată, acordându-i-se așadar în continuare suma aflată în plată, de 383 lei.

Cu ocazia verificării buletinului-anexă deciziei contestate, reclamantul a constatat, conform susținerilor sale, că nu au fost incluse în baza de calcul toate sporurile avute.

Instituția pârâtă a depus întâmpinare, apreciind că acțiunea reclamantului este nefondată.

S-a menționat că dreptul de pensie a reclamantului a fost recalculat în acord cu prevederile nr.HG 1550/2004 și cele ale nr.OUG 4/2005, iar în aceste condiții cuantumul pensiei a scăzut de la 383 lei la 285 lei.

Perioada 01.04.1992-01.07.1994 nu a fost fructificată deoarece nu există adeverințe care să cuprindă mențiuni cu privire la sporuri de vechime, aceste date nefiind înscrise nici în carnetul de muncă.

În cauză au fost depuse înscrisurile existente în dosarul administrativ al instituției pârâte, înscrisurile apreciate ca relevante de către reclamant, fiind totodată încuviințată și administrată o expertiză contabilă judiciară, având ca obiectiv recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului pe baza datelor existente la data emiterii deciziei contestate.

Lucrarea efectuată de doamna expert contabil a fost completată pe baza obiecțiunilor formulate, prin suplimentul depus la 21.03.2008.

Prin sentința civilă nr. 200/23.05.2008 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. -/30.11.2005 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, cu stabilirea drepturilor recalculate începând cu data de1.12.2005, corespunzătoare unui punctaj de 1,01100.

S-a respins capătul de cerere privitor la plata diferențelor de drepturi rezultate pentru perioada 01.12.2005-31.01.2006, ca nefondat.

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, cu stabilirea drepturilor recalculate începând cu data de01.02.2006, corespunzătoare unui punctaj de 1,80481, cu plata corespunzătoare a diferențelor de pensie rezultate dintre drepturile astfel calculate și cele efectiv achitate pe perioada 01.02.2006 la zi.

A fost obligată pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert).

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, în raport de susținerile părților, de probele administrate și de temeiurile în drept aplicabile, a reținut următoarele considerente:

Prin decizia nr. -/30.11.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii Caf ost dispusă recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului, pe baza dispozițiilor nr.HG 1550/2004 și cele ale nr.OUG 4/2005.

Recalcularea a condus, în aceste condiții, la stabilirea unui punctaj mediu anual de 0,94121 puncte față de cel inițial de 1,29414 puncte, astfel că - pensia aferentă punctajului mediu anual recalculat, în sumă de 279 lei fiind mai mică decât pensia aflată în plată, de 383 lei - s-a menținut cuantumul pensiei aflate în plată până la majorarea ei în raport de algoritmul de calcul.

Ulterior emiterii acestei decizii, reclamantul a formulat o cerere de recalculare a drepturilor de pensie, înregistrat sub nr. 126EV/12.01.2006 - fila 52.

deduse judecății vizează preluarea în baza de calcul, cu ocazia recalculării legale și a stabilirii noului punctaj începând cu 01.12.2005, a tuturor elementelor de calcul cuprinse în documentația aflată în dosarul administrativ și, implicit, corectitudinea calculului care a condus la stabilirea punctajului mediu anual mai mic decât cel determinat inițial, știut fiind faptul că prevederile nr.OUG 4/2005 nu exclud și această posibilitate, a reducerii urmare recalculării, a acestui punctaj.

În speță, reclamantul a susținut că nu i-au fost avute în vedere sporul de vechime, sporul de condiții grele de muncă, precum și cel de pericol de care a beneficiat în activitate, fără a menționa în concret perioadele pentru care a primit toate aceste sporuri, cât și cele pentru care au fost omise aceste elemente din baza de calcul, iar instituția pârâtă a precizat că elementele menționate nu se regăsesc în documentația depusă de reclamant cu ocazia stabilirii drepturilor de pensie.

Cum, însă, în desfășurătorul buletinului de calcul anexă la decizia contestată se regăsește ca inclus în evaluare sporul de vechime pe perioada 01.10.1972 - 01.04.1992, obiectivul urmărit este dat de necesitatea stabilirii corecte a bazei de calcul pentru întreaga perioadă de activitate, cu reevaluarea punctajului mediu anual de la data recalculării - 01.12.2005.

Această operațiune nu poate fi însă realizată prin luarea în considerare a documentației obținute de către reclamantulterior emiterii deciziei contestate(adeverința nr. 38/12.01.2006 a "" - fila 10, adeverința nr. 611/02.05.2006 a "" prin lichidator - fila 15, precum și documentația privind stagiul suplimentar - filele 185-190), întrucât verificarea legalității unui act producător de efecte juridice nu se poate fundamenta pe înscrisuri ulterioare emiterii lui; anularea, ca sancțiune juridică, operează exclusiv prin raportare la condițiile existente anterior sau concomitent momentului emiterii actului juridic contestat.

Față de considerentele arătate și pe baza concluziilor suplimentului la raportul de expertiză prezentat de expert la termenul din 21.03.2008 (urmare încuviințării obiecțiunilor aduse de instituția pârâtă lucrării înaintate la 14.12.2007), s-a reținut că în raport de elementele de calcul existente în dosarul administrativ, reclamantul înregistra la 01.11.2005 - data evaluării punctajului conform nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005 - un punctaj mediu anual de 1,01100 față de 0,94121 puncte stabilite de C prin decizia nr. -/30.11.2005 - fila 160.

A fost înlăturat, pe aceleași considerente, punctajul de 1,07333 stabilit de expert pentru aceeași perioadă, prin raportare la obiecțiunile reclamantului, întrucât acest punctaj a inclus și datele din adeverințele menționate, și care nu puteau fi luate în considerare.

Calculul expertului, care a exclus în aceste condiții în mod corect din baza de calcul datele cuprinse în adeverințele eliberate reclamantului ulterior emiterii deciziei contestate, stabilește astfel un punctaj mediu anual mai mare (1,01100) decât cel determinat prin reevaluare de casa teritorială de pensii (0,94121), motiv pentru care acțiunea reclamantului a fost admisă în ce privește anularea deciziei emise la data de 30.11.2005, cu consecința obligării instituției de a emite o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, cu stabilirea drepturilor recalculate începând cu data de 01.12.2005, corespunzătoare unui punctaj de 1,01100.

Cum însă punctajul mediu anual generat de noul calcul pentru 01.12.2005 este și în acest caz mai redus decât cel inițial (1,29414), s-a reținut că pentru perioada 01.12.2005-31.01.2006 (dată de la care instanța a reținut potrivit pct. 2. că se impune aplicarea unei noi recalculări a drepturilor de pensie) a fost respins ca nefondat capătul de cerere privitor la plata unor diferențe. Conform art. 87 din Legea nr. 19/2000, pensia se stabilește prin înmulțirea punctajului mediu anual obținut cu valoarea punctului de pensie aplicabil, iar prin aplicarea algoritmului de calcul, punctajul de 1,01100 induce în mod evident o pensie mai mică decât cea aflată în plată la momentul reevaluării, de 383 lei, motiv pentru care nu există diferențe de plată, pe perioada arătată.

Cu privire la acțiunea reclamantului vizând stabilirea corectă a drepturilor sale de pensie, s-a reținut totodată că în raport de prevederile art. 169 din Legea nr. 19/2000, pensia se recalculează pe baza elementelor ce nu au putut fi luate în considerare la momentul stabilirii dreptului.

Expertul a stabilit astfel că punctajul mediu anual reevaluat al reclamantului, cu includerea datelor consemnate în adeverințele prezentate, este de 1,80481 la 01.02.2006 - dată de la care urma să opereze o nouă recalculare, pe baza cererii depuse de reclamant la 12.01.2006 (filele 177-179).

În considerarea acestor aspecte, pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, cu stabilirea drepturilor recalculate începând cu data de 01.02.2006, corespunzătoare unui punctaj de 1,80481, cu plata corespunzătoare a diferențelor de pensie rezultate dintre drepturile astfel calculate și cele efectiv achitate pe perioada 01.02.2006 la zi.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata, către reclamant, a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert).

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:

Tribunalul a obligat în mod greșit Casa Județeană de Pensii C la emiterea unor decizii de recalculare a drepturilor de pensie pentru limita de vârstă, cu stabilirea drepturilor recalculate începând cu data de 01.12.2005 și respectiv 01.02.2006 corespunzător unui punctaj de 1,01100 și 1,80481, acest din urmă punctaj fiind determinat de expert prin luarea în considerare a perioadei de activitate desfășurată până la data de 31.08.2006 și prin urmare acest punctaj nu se poate aprecia că se cuvine reclamantului începând cu 01.02.2006 urmare a depunerii cererii nr. 126 EV din 12.01.2006.

De asemenea, instanța de fond nu ține seama că în urma fructificării datelor menționate în adeverința nr. 38/12.01.2006 și adeverința nr. 611 din 02.05.2006 emise de "" a fost emisă decizia nr. - din 30.05.2007 prin care s-a stabilit un punctaj de 1,00747.

Drepturile cuvenite în baza acestui punctaj au fost acordate începând cu 01.12.2005, în situația de față nefiind aplicabile dispozițiile art. 169 din Legea nr. 19/2000, prin urmare, în mod greșit instanța de fond a obligat recurenta la stabilirea drepturilor recalculate începând cu data de 01.02.2006 și acordarea diferențelor de pensie pe perioada 01.12.2006 la zi.

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. -/30.11.2005, precum și recalcularea pensiei cu luarea în considerare a sporului de vechime, de condiții grele și de pericol și obligarea la plată a diferențelor de drepturi ce ar rezulta din recalculare.

Decizia nr. -/30.11.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii Cad ispus recalcularea drepturilor de pensie pe baza dispozițiilor nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005.

Litigiul s-a datorat împrejurării că în baza de calcul cu ocazia recalculării legale și a stabilirii noului punctaj începând cu 01.12.2005 nu au fost preluate toate elementele de calcul cuprinse în documentația aflată în dosarul administrativ, acest fapt atrăgând stabilirea unui punctaj inferior decât cel aflat în plată.

Este critica recurentei referitoare la împrejurarea că tribunalul ar fi luat în considerare documentația obținută ulterior emiterii deciziei contestate întrucât verificarea legalității unei decizii de pensionare nu se poate fundamenta pe înscrisuri ulterioare emiterii lui, chestiune dezlegată, în mod corect de instanța de fond în considerentele sentinței atacate.

Nu este conformă realității nici critica referitoare la întocmirea eronată a raportului de expertiză contabilă prin luarea în considerare a unor elemente de calcul apărute la dosarul administrativ ulterior emiterii deciziei contestate și acest fapt a fost pe deplin clarificat în fața instanței de fond urmare încuviințării obiecțiunilor aduse de Casa Județeană de Pensii

Potrivit concluziilor raportului de expertiză reclamantul înregistra la 01.11.2005 - data evaluării punctajului conform nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005 - un punctaj mediu anual de 1,01100 față de 0,94121 puncte stabilite de Casa Județeană de Pensii

Tribunalul Constanțaa arătat în considerente motivația pentru care a înlăturat punctajul de 1,07333 stabilit de expert pentru aceeași perioadă prin raportare la obiecțiunile reclamantului, întrucât acest punctaj a inclus și datele din adeverințe, depuse ulterior emiterii deciziei contestate.

În aceste condiții, punctajul mediu anual cuvenit contestatorului până la data de 31 ianuarie 2006 este 1,01100, însă întrucât cel aflat în plată era superior (1,29414) a fost menținut acesta din urmă.

O ultimă critică vizează împrejurarea că în speța de față nu erau aplicabile dispozițiile art. 169 din Legea nr. 19/2000 și că punctajul mediu anual de 1,80481 nu se poate acorda începând cu 01.02.2006 urmare depunerii cererii nr. 126 EV/12.01.2006.

Articolul 169 din Legea nr. 19/2000 instituie posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate în stabilirea acesteia.

Expertul a avut un asemenea obiectiv și a stabilit că punctajul mediu anual reevaluat al reclamantului la data de 01.02.2006 cu includerea datelor din adeverința nr. 38/12.01.2006 în referire la care Casa Județeană de Pensii C prin notele de ședință depuse la 16.05.2008 a confirmat că nu a fost fructificată prin emiterea unei decizii începând cu luna imediat următoare depunerii cererii de recalculare (respectiv la 01.02.2006), ci în anul 2007 prin emiterea deciziei de recalculare nr. -/30.05.2007 întârziind astfel soluționarea cererii cu un număr de 15 luni de zile.

Pe cale de consecință, Curtea, găsind criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și totodată considerentele tribunalului ce au fost avute în vedere la soluționarea deciziei de recalculare contestate.

În conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 200/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, - 11,. A,. 27, județul

Obligă recurenta pârâtă către intimatul reclamant la 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2008.

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu Jelena Zalman

Judecător,

Grefier,

- -

Jud.fond. /

Red.dec.jud. / 18.12.2008

Tehnoredact.gref.

2 ex./ 19.12.2008.

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Constanta