Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2394/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr.2394/R/2008

Ședința publică din data de 9 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 3: Adrian

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N împotriva sentinței civile nr. nr. 516/F din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr- privind și pe intimatul, având ca obiect asigurări sociale - contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul personal și asistat de avocat din cadrul Baroului B-N, lipsind reprezentantul recurentei.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul a formulat întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 4 2008, întâmpinare pe care arată reprezentanta acestuia că înțelege să o susțină.

Nefiind cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul cu privire la recurs.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței pe care o depune la dosar. Reiterează aspectele invocate în scris în cuprinsul întâmpinării.

CURTEA

Asupra recursului declarat:

Prin sentința civilă nr.516/F/29 septembrie 2008, Tribunalul Bistrița Na admis ca fiind întemeiată contestația formulată de împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N și în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr.5987/16 aprilie 2008 emisă de intimată și anularea deciziei de debit nr.-/16 aprilie 2008. Intimata a fost obligată să plătească pensia stabilită prin Decizia nr.-/14 februarie 2007 în favoarea contestatorului, începând cu 16 aprilie 2008, la zi și pentru viitor.

Intimata a fost obligată să plătească 400 lei cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

Potrivit înscrierilor în cartea de muncă a reclamantei, acesta, a desfășurat activitate de subteran și maistru mecanic subteran, începând cu 6 iunie 1982, fiind încadrat la SC SA, cu excepția unor perioade, lucrate în grupa a II-a de muncă.

Având în vedere consemnările din cartea de muncă, instanța a constatat că, reclamantul a realizat un stagiu de 20 de ani, 2 luni și 8 zile în condițiile aferente grupei I-a de muncă, în proporție de 100%, perioadă în care CAS a fost reținut în procentul aferent.

Având în vedere dispozițiile art.20 și 43 alin.1 din Legea 19/2000, conform cărora asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare în condiții speciale de muncă de minim 20 de ani au dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani, s-a admis cererea de pensionare formulată de contestator, pârâta Casa Județeană de Pensii B-N emițând Decizia nr.-/9 noiembrie 2006, stabilind, pentru întreaga perioadă lucrată (grupa specială și condiții normale) o pensie de 851 lei.

Ulterior, prin Decizia 5987/16 aprilie 2008, pensia reclamantului a fost revizuită în temeiul Legii 19/2000, respingându-se cererea de pensionare întrucât nu sunt îndeplinite cerințele de vârstă, prev. de art.41 alin.1 din Legea 19/2000.

S-a emis apoi și decizia de debit pentru recuperarea sumei de 17.964 lei, reprezentând pensie încasată pe nedrept (Decizia nr.-/16 aprilie 2008).

La baza deciziei de respingere a cererii de pensionare a stat împrejurarea că, SC SA - Sucursala Car evenit asupra acordării grupei speciale de muncă în ceea ce îl privește pe contestator pentru perioada lucrată după data de 1 aprilie 2001, astfel că reclamantul nu mai beneficiază de reducerea vârstei de pensionare aferente.

Instanța a reținut că, din datele referitoare la activitatea desfășurată de reclamant, rezultă că perioada 6 iunie 1983 - 1 oct.2006 se încadrează în grupa superioară de muncă (în subteran), că la data pensionării reclamantul avea vârsta de 47 de ani și 9 luni, deci mai mult decât vârsta minimă de pensionare prev. de art.43 din Legea 19/2000, prin urmare, revizuirea deciziei de pensionare în sensul respingerii cererii reclamantului apare a fi nelegală, sumele încasate cu titlu de pensie fiind legale și nu se impune restituirea lor de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B-N, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele aflate la 2-5 s-a arătat în esență că, hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și instanța a interpretat greșit obiectul dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

S-a arătat că, decizia de pensionare a reclamantului a fost emisă în temeiul actelor inițial emise care îl îndreptățeau la obținerea pensiei, cu reducerea vârstei de pensionare, conform art.43 din Legea 19/2000.

Însă, prin actul nr.615/12 martie 2008 eliberat de către SC SA, aceasta a făcut precizări în legătură cu încadrarea locului de muncă și a unității în dispozițiile Legii 226/2006 care îl îndreptățesc la o reducere a vârstei standard de pensionare de 15 ani astfel că, reclamantul nu se putea pensiona, pârâta fiind obligată a proceda la revizuirea dosarului de pensie al reclamantului și a recupera sumele încasate pe nedrept.

S-a arătat de asemenea că, instanța era datoare "a împrocesua" SC SA pentru a se stabili corect drepturile reclamantului.

Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la 9 noiembrie 2006, reclamantul a solicitat stabilirea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, având în vedere perioada lucrată în condițiile aferente grupei I,II și normale de lucru.

La data formulării cererii, reclamantul (născut la 24 ian.1959) avea vârsta de 47 ani și 9 luni.

Prin decizia nr.-/14 februarie 2007, Casa Județeană de Pensii BNa admis cererea de pensionare și l-a pus în plată pe reclamant.

La baza emiterii deciziei de pensionare au stat actele vizând parcursul profesional al reclamantului și alte acte referitoare la încadrarea în condiții speciale a locului de muncă în care acesta a activat.

Decizia de pensionare a rămas definitivă, nefiind contestată conform art.87 din Legea 19/2000.

Prin Decizia 5987/16 aprilie 2008, Casa de pensii a revizuit dosarul reclamantului și a reținut că acesta nu avea dreptul să fie pensionat, întrucât, la data depuneri cererii nu avea vârsta standard de pensionare.

Este prevăzută de art.89 din Legea 19/2000, posibilitatea revizuirii drepturilor de pensie în cazul în care, se constată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie, atrăgând după caz, răspunderea celor vinovați iar în art.187 din aceeași lege se prevede că sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiari, în baza deciziei care constituie titlu executoriu.

Pentru verificarea temeiniciei acestei decizii se impune așadar a se verifica legalitatea emiterii deciziei de pensionare, privită prin prisma Legii 19/2000.

În conformitate cu dispozițiile art.43 alin.1 din Legea 19/2000, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit.a și care au realizat un stagiu de cotizare decel puțin 20 de ani în aceste condiții,beneficiază de pensie pentru limită de vârstă,începând cu vârsta de 45 de ani.

Art.20 lit.a din Legea 19/2000 prevede unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul de muncă în luna respectivă.

Din cartea de muncă a reclamantului rezultă că acesta și-a desfășurat activitatea în subteran (în condiții speciale) timp de 20 de zile, 2 luni și 8 zile, perioadă necontestată, figurând ca atare atât în decizia de pensionare inițială cât și în cea de revizuire (26 și respectiv 6).

Din actele aflate la 27-30 rezultă că șantierele din cadrul SC SA - se asimilează întreprinderilor miniere, activitatea reclamantuluidesfășurându-se în subteran, fiind consecutiv, maistru etc. în subteran (12 și urm.).

Aceeași împrejurare rezultă din Adeverința nr.17/12 februarie 2007 emisă de SA - Sucursala C - Șantier, în care se arată că reclamantul a lucrat în subteran în procent de 100%, în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990, HG267/1990, HG313/25 martie 1990și art.20 lit.a din Legea 19/2000(60).

Este adevărat că, prin Adeverința nr.615/12 martie 2008, aceeași întreprindere comunică alte date, dar acestea trebuie să fie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii 226/2006, invocate în adeverință, care impune "reîncadrarea" locurilor de muncă, începând cu data de 1 aprilie 2001 în anexele legii respective unitatea fiind menționată la poziția 40 din anexa 2.

Acest aspect însă, nu duce la concluzia avută în vedere de casa de pensii că dispozițiile art.43 alin.1 din Legea 19/2000 și-au pierdut aplicabilitatea, o dispoziție de abrogare a acestui text nefiind cuprinsă în Legea 226/2006.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât art.43 alin.1 din Legea 19/2000 cuprinde dispoziții mai avantajoase numai pentru o singură categorie de personal ce și-a desfășurat activitatea în condiții speciale și anume pe cei vizați deart.20 lit.din aceeași lege, respectiv pe cei ceîși desfășoară activitatea în subteran, situație în care reclamantul s-a aflat mai mult de 20 de ani.

Acest stagiu îl îndreptățește la stabilirea vârstei standard de pensionare la 45 de ani (și nu la o reducere de 15 ani din vârsta standard de pensionare prevăzută de lege, în raport de anul nașterii - prev. de Legea 226/2006).

Or, așa cum s-a arătat mai sus, la data pensionării, reclamantul avea peste 45 de ani, având drept la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, așa cum a apreciat și prima instanță.

Față de considerentele de mai sus, se constată că sentința recurată este temeinică și legală, iar criticile formulate nefiind întemeiate, recursul va fi respins.

Văzând și dispozițiile art.274 proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N împotriva sentinței civile nr. 516/F din 29 sept. 2008 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

Red.GP

Dact./2ex.

05.02.2009

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Adrian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2394/2008. Curtea de Apel Cluj