Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2582/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A VII-A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC SI ASIGURRI SOCIALE

Dosar nr-(2047/2009)

DECIZIA CIVIL NR. 2582/

Ședința din ședința public de la 22.04.2009

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECTOR - -

JUDECTOR - -

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.2747/14.11.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Munc, Asigurri Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârât CASA JUDEȚEAN DE PENSII

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurentul-reclamant prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațial emis în baza contractului de asistenț juridic nr.-/21.04.2008, lips fiind intimata-pârât.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentul-reclamant, prin avocat, solicit admiterea recursului, casarea hotrârii Tribunalului cu trimitere spre rejudecare. Arat reprezentantul avocat al recurentului-reclamant în susținerea motivelor de recurs c instanța de fond în mod greșit a calificat obiectul acțiunii "contestație împotriva deciziei emise de intimat și nu "obligația de a face", având în vedere c a admis excepția tardivitții declarrii recursului faț de termenul de contestație prevzut și nu a intrat în judecarea fondului. Mai arat c a depus actele potrivit deciziei din 13.03.2007 emis în conformitate cu OUG nr.4/2005. De asemenea, solicit obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecat potrivit chitanței nr.422/21.04.2009.

În temeiul art.150 Cod procedur civil, Curtea declar închise dezbaterile.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de faț constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr.2747/14.11.2008 pronunțat în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civil a admis excepția tardivitții formulat de intimata Casa Județean de Pensii

Pe fond, a respins ca tardiv formulat acțiunea reclamantului privind obligarea intimatei de a emite o decizie de recalculare a pensiei pentru limit de vârst începând cu data de 01.12.2005, în contradictoriu cu intimata Casa Județean Pensii

Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c recurentul-contestatorul a solicitat obligarea intimatei Casei Județene de Pensii s emit o decizie de recalculare a pensiei pentru limit de vârst începând cu data de 01.06.2 000, conform dispozițiilor OUG nr.4/2005 în care la stabilirea punctajului mediu anual s fie avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

În fapt, contestatorul arat c este nemulțumit de decizia nr. - din,13.01.2007 prin care s-a luat în mod eronat în considerare, la stabilirea despgubirilor sale de pensie, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani, astfel cum prevd dispozițiile art. 14 alin. 1 și art. 2 din Legea nr.3/1997.

Potrivit prevederilor art. 95 alin. 2 din Legea nr.19/2000 modificat și completat, cererea de recalculare a pensiei urmeaz aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevzute pentru cererea de pensionare.

Art. 87 alin. 1 din aceeași lege prevede un termen de 45 de zile în care decizia de admitere sau respingere a cererii de pensionare poate fi contestat, termenul curgând de la comunicare.

Decizia faț de care se solicit recalcularea a fost emis la 13.03.2007 și comunicat contestatorului la 16.03.2007 conform borderoului aflat la fila 44 dosar.

Așadar, constatând c termenul de 45 de zile prevzut de art. 87 alin. 1 din Legea nr. 19/20000 și menționat chiar în cuprinsul deciziei în discuție a fost depșit, contestația fiind înregistrat pe rolul Tribunalului la 21 mai 2008 instanța, prima investit a admis excepția tardivitții formulrii contestației și în consecinț, a respins contestația ca fiind tardiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal contestatorul, criticând sentința în temeiul art. 304 pct. 9 pr. civ.

În motivarea recursului se susține, în esenț, c acțiunea formulat are ca obiect obligația de a face, respectiv emiterea deciziei de recalculare, și nu contestație, cum greșit a fost calificat de ctre instanța de fond.

Astfel, excepția tardivitții a fost greșit soluționat.

Analizând actele și lucrrile dosarului, Curtea reține urmtoarele:

Prin acțiunea ce a investit instanța în prezenta cauz, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei s emit o decizie de recalculare a pensiei pentru limit de vârst începând cu data de 01.12.2005, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005 în care la stabilirea punctajului mediu anual s-a utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

La data de 09.04.2008 (filele 4-7 dosar fond), printr-o cerere comun, alturi de alți petenți, a solicitat Casei Județene de Pensii T îndreptarea erorilor de calcul cuprinse în decizia de recalculare a pensiei.

Aceast cerere formulat de ctre alturi de alți petenți este ulterioar deciziei în raport de care Tribunalul a constatat intervenit prescripția, astfel c nu se poate prezuma c a fcut obiectul analizei la emiterea menționatei decizii.

Instanța a reținut c în cauz se contest decizia de pensionare din 13.03.2007, îns acțiunea în mod evident privește recalcularea în temeiul OUG nr. 4/2005, al crei beneficiar este recurentul-reclamant.

Astfel, dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000 nu sunt aplicabile cererii, de faț, supus termenului de prescripție de 3 ani.

Faț de aceste considerente, calificarea greșit a obiectului cererii a condus la soluționarea greșit a excepției tardivitții. Cum instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în baza art. 312 alin. 5 pr. civ. recursul va fi admis, sentința va fi casat iar cauza va fi trimis spre rejudecare aceleași instanțe, care va avea în vedere și cererea recurentei privind plata cheltuielilor de judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de ctre recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.2747/14.11.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Munc, Asigurri Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârât CASA JUDEȚEAN DE PENSII

Caseaz sentința recurat, trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanț.

Irevocabil.

ronunțat în ședinț public azi, 22.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

GREFIER

Red.LH/th.red.

2ex-12.05.2009

Jud. fond:

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2582/2009. Curtea de Apel Bucuresti