Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 38/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 38/2009

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Lodoabă

JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

JUDECĂTOR 3: Ana Doriani

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1112/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii A

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul recurent înaintează instanței un set de acte în probațiune.

Instanța, față de împrejurarea că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamantul recurent susține motivele de recurs astfel cum au fost în scris formulate, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință recalcularea punctului de pensie.

Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile expuse în susținerea recursului, lasă cauza în pronunțare.

După dezbateri, se depune la dosar prin serviciul registratură Întâmpinarea formulată de pârâta intimată Casa Județeană de Pensii.

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra recursului civil de față;

Constată că prin acțiunea în asigurări sociale înregistrată la ribunalul Alba sub dosar nr- reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii A solicitând recalcularea punctului mediu anual de pensie conform nr.HG 1550/2004 și a normelor metodologice de aplicarea acestei hotărâri, prin împărțirea la cifra 25, nu la cifra 30, cum a procedat instituția pârâtă, cât și prin restabilirea grupelor de muncă conform carnetului de muncă seria nr. -.

În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că în decizia nr. -/02.02.1998, grupele de muncă au fost atribuite greșit și anume grupa a II-a de muncă a fost stabilită la o durată de 2 ani, 1 lună și 22 zile, iar conform carnetului de muncă această grupă acoperă 3 ani, 11 luni și 22 zile.

Ca atare, reclamantul solicită recalcularea punctajului mediu anual de pensie prin respectarea următoarelor acte normative: nr.HG 1550/2004 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, art.14/4 din Legea nr. 3/1977, coroborat cu nr.HG 267/1990, art.9 lit.

În drept invocă prevederile Legii nr. 19/2000.

În probațiune s-au depus următoarele acte: copie carnet de muncă, adeverința nr. 1263/2006 emisă de filiala. din care rezultă vechimea în grupele I și II prestată în cadrul instalațiilor de preparare a minereului (conform carnetului de muncă), decizia de pensionare nr. -/1998, buletinul de calcul a punctajului mediu anual, deciziile nr. 5556 și 1630.

Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta Casa Județeană de Pensii Aas olicitat respingerea contestației, în principal ca tardiv formulată, față de dispozițiile Legii nr. 3/1977; iar pe fond netemeinicia acesteia, motivând faptul că la evaluarea drepturilor de pensie a fost avut în vedere stagiul complet de cotizare în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare, respectiv 30 ani, așa cum prevede art.2 din Normele metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004. Se arată că în cazul contestatorului nu sunt aplicabile dispozițiile HG. Nr. 267/1990, întrucât nu a realizat în instalații de preparare 25 de ani lucrați, așa cum prev. lit. a art.9 din HG. Nr. 267/1990 și nici nu avea vârsta de 55 ani la data pensionării pentru a beneficia de dispozițiile art.9 lit.

Prin sentința civilă nr. 112/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a respins excepția tardivității acțiunii civile invocate de pârâtă.

S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta

Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reținut în esență, faptul că, în speță nu operează termenul de 30 zile invocat de pârâtă în susținerea excepției tardivității contestației, iar pe fond s-a reținut că față de împrejurarea că la termenul de 10.09.2008 s-a depus decizia nr. -/09.05.2007, care va putea fi contestată de reclamant în termen de 45 zile, în prezenta cauză nu ne mai regăsim în situația realizării sau recunoașterii unui drept. Ca atare, acțiunea în cauză a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe, a declarat, în termenul legal recurs, reclamantul, solicitând admiterea prezentului recurs, rezolvarea cauzei și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost formulată și obligarea P A de a lua în calcul vechimea în muncă prestată în grupele I și II de muncă în cadrul instalațiilor de preparare B de. Solicită, recurentul, în continuare, recalcularea punctajul mediu anual de pensie conform nr.HG 1550/2004 și a Normelor Metodologice de aplicarea acestuia, cu respectarea art.14/4 din legea nr. 3/1977, coroborat cu art.9 lit.b din nr.HG 267/1990, deci prin împărțirea la cifra 25 și nu la 30 cum a greșit a procedat casa de pensii.

Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata Casa Județeană de Pensii A se solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând în primul rând excepția autorității de lucru judecat, față de dosarul nr- soluționat irevocabil între aceleași părții și cu același obiect, iar pe fond sunt reiterate apărările din fața primei instanțe în sensul că reclamantului nu îi sunt aplicabile prev. art. 9 lit.a sau b din nr.HG 267/1990.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1.pr.civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 pr.civilă, reține următoarele:

Recursul este fondat.

Potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă " în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".

În speță, prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat recalcularea punctului mediu anual de pensie conform nr.HG 1550/2004 și a normelor metodologice de aplicarea acestei hotărâri, prin împărțirea la cifra 25, nu la cifra 30, cum a procedat instituția pârâtă A, cât și prin restabilirea grupelor de muncă conform carnetului de muncă seria nr. -.

Prin hotărârea pronunțată prima instanță a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, reținând emiterea decizia nr. -/09.05.2007, care va putea fi contestată de reclamant în termen de 45 zile. Or, din această motivare reiese clar faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii cu care a fost investită, deoarece prin petitul acțiunii introductive și argumentarea în fapt și în drept a acesteia reiese nemulțumirea reclamantului vizând stabilirea dreptului său la pensie de către pârâta intimată prin deciziile emise de această instituție, deci inclusiv decizia nr. -/09.05.2007, care era emisă la data introducerii acțiunii.

Ca atare prima instanță investită cu verificarea legalității și temeiniciei dreptului de pensie acordat reclamantului prin prisma dispozițiilor legale invocate ca suport juridic al cererii, nu s-a pronunțat asupra acestui obiect, ceea ce echivalează cu o necercetate a fondului raportului juridic litigios, justificând, astfel, admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu art. 312 alin.5 pr.civ. cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond, va cerceta cauza sub toate aspectele de procedură și de fond invocate de părți, în cele două faze procesuale.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ca fondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1112/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

(continuarea deciziei nr.38/2009)

Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond - Tribunalul Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.01.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Tehnored.

2ex/29.01.2009

Jud.fond,

Președinte:Alina Lodoabă
Judecători:Alina Lodoabă, Manuela Stoica, Ana Doriani

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 38/2009. Curtea de Apel Alba Iulia