Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.39/AS

Ședința publică din data de 22 aprilie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

- - -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 315 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -. E, etaj 1,. 85, județul C și cu domiciliul procesual ales la avocat, cu sediul profesional în C,-, -. C,. 54, județul C, având ca obiect asigurări sociale - contestație decizie pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii C prin d-na consilier juridic -, în baza delegației nr. 2439 din 31.03.2008, depusă la dosar, iar pentru intimatul reclamant avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.-/2008, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta recurentei pârâte, depune la dosar copiile tuturor înscrisurilor aflate la dosarul administrativ care au stat la baza emiterii deciziei contestate și înmânează un exemplar și apărătorului intimatului reclamant.

Față de înscrisurile depuse, apărătorul intimatului reclamant susține că acestea au fost depuse și la instanța de fond și au fost avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond.

Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța luând act de declarațiile părților în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, întrucât instanța de fond în mod greșit a reținut calculul efectuat de expert acesta luând în considerare unele adeverințe care au fost depuse după data emiterii deciziei.

Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă ca nefondat cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.

Susține că prin probele administrate la instanța de fond a făcut dovada că recurenta a efectuat un calcul eronat, fără a valorifica adeverințele depuse, și fără a lua în considerare stagiul real de cotizare, stabilit un punctaj incorect. De asemenea pârâta nu a ținut cont de adeverințele depuse la dosar și nu a luat în calcul sporurile de care a beneficiat reclamantul. Hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului de față.

CURTEA

Asupra recursului civil de fata:

Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, anularea parțială a deciziei de pensionare nr. -/01.11.2006, doar în privința stabilirii stagiului de cotizare și implicit a cuantumului pensiei, recalcularea corectă a drepturilor de pensie și plata cheltuielilor de judecată.

Arată că decizia a fost emisă pentru limită de vârstă și munca depusă, urmare a cererii și dosarului depus la data de 10.03.2006, dar stagiul de cotizare a fost stabilit fără a fi luate în considerare o serie de acte depuse, adeverințe care întregeau mențiunile din carnetul de muncă.

Un exemplu este adeverința cu nr.19985/26.09.2005 emisă de SA care atestă faptul că reclamantul a lucrat în cadrul acestei unități în perioada 01.10.1990 - 01.04.2001, în grupa I de muncă pe platformele marine și în condiții speciale în perioada 01.04.2001 - 01.02.2002, conform adresei nr. 11113/28.08.2006 emisă de SC SA.

De asemenea adresele cu nr. 6299/30.11.2006 emisă de SC SA și nr. 19020/15.12.2006 emisă de SC SA atestă faptul că reclamantul a lucrat în perioadele 01.10.1985 - 31.12.1987 și respectiv 01.01.1988 - 25.04.1990 pe timp de noapte, astfel că beneficiază de sporurile de noapte.

Prin sentința civilă nr.315 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis contestația formulată de contestatorul și s-a anulat parțial decizia de stabilire a drepturilor de pensie cu nr. -/01.11.2006 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii C în ceea ce privește stabilirea corectă a stagiului de cotizare de 49 de ani, 6 luni și 15 zile și punctajului mediu anual de 2, 67791 și a valorii pensiei aferentă anului 2006 - de 865 lei și aferentă anului 2007 - de 1.061 lei.

A fost obligată intimata C către contestator la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și onorariu de expert.

A fost admisă cererea formulată de expert și s-a dispus majorarea onorariului de expert cu suma de 400 lei și a fost obligat contestatorul la plata diferenței de 400 lei.

Stagiul de cotizare realizat de reclamant a fost calculat eronat de către pârâtă, fără a se valorifica adeverințele depuse de reclamant aflate și în dosarul pârâtei și la dosarul instanței, calculul corect relevând un stagiu real de cotizare de 49 ani 6 luni și 15 zile; aferent acestuia punctajul corect este de 2,67791, iar drepturile de pensie sunt de 865 lei pentru anul 2006 și de 1.061 lei pentru anul 2007.

În aceste împrejurări, instanța a constatat că reclamantul a fost îndreptățit la un alt cuantum al drepturilor de pensie, motiv pentru care a admis acțiunea sa și a dispus anularea parțială a deciziei de pensionare doar în ceea ce privește stagiul de cotizare și drepturile de pensie, conform expertizei efectuate în cauză de către expert fiind obligată intimata și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii C, care a formulat următoarele critici:

- În dosarul depus la sediul C cu cererea nr. 31610/10.03.2006, în vederea deschiderii dreptului de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, s-au depus numai adeverințele nr.19985/23.09.2005, 3507/04.08.2005, 14047/03.08.2005, 3506/04.08.2005, 4819/02.08.2005, precum și Carnetul de muncă.

Pe baza actelor menționate mai sus s-a emis decizia nr. -/01.11.2006, cu recunoașterea drepturilor începând cu data de 10.03.2006.

Ulterior cu cererea nr.25098/04.09.2006 reclamantul mai depune adeverința cu nr.11113/28.08.2006 privind prestarea activității în perioada 01.01.2002 - 01.03.2006 în locuri de muncă cu condiții speciale.

Experta, în calculul efectuat a reținut că adeverința depusă ulterior are același regim cu întreaga documentație depusă inițial și a stabilit un punctaj de 2,67791 de la data deschiderii dreptului de pensionare - lucru împărtășit de altfel și de instanță.

Recurenta mai precizează că pentru cererea ulterioară, contestatorul are dreptul la recalculare cu fructificarea adeverinței nr.11113, începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, conform art.95 pct.3 din Legea nr.19/2000.

Acest lucru a fost realizat și de C, prin emiterea deciziei nr.-/25.10.2007, cu stabilirea drepturilor începând cu 01.10.2006.

Mai precizează faptul că C, prin fructificarea adeverinței nr.11113 acordă reclamantului un punctaj de 3,14334, acesta fiind superior celui de 2.67791 stabilit de expertă.

Intimatul a solicitat respingerea recursului având în vedere că recurenta a efectuat un calcul eronat, fără a valorifica adeverințele depuse și fără a lua în considerare stagiul de cotizare.

Cu ocazia soluționării recursului, recurenta a depus o copie a actelor dosarului administrativ încercând să facă dovada ca parte din actele luate in calcul de către expert, au fost depuse după emiterea deciziei contestate.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurentul a contestat la Tribunalul Constanta, decizia nr. -/01.11.2006 emisă de, pentru stabilirea corecta a stagiului de cotizare si a cuantumului pensiei ce i se cuvine.

Cererea în baza căreia s-a emis decizia de pensie, a fost înregistrată la 10.03.2006, aspect care nu este contestat de părți, dar ulterior, s-au depus la dosarul administrativ și alte acte, pe care avea obligația sa le fructifice.

Calculul făcut de nu se putea baza decât pe mențiunile din cartea de munca a solicitantului precum si celelalte adeverințe sau alte înscrisuri depuse la dosarul administrativ la momentul emiterii deciziei, respectiv pana 01.11.2006.

Din raportul de expertiza efectuat în cauză, rezultă ca unul dintre înscrisurile avute în vedere de expert a fost și adeverința nr.11113/28.08.2006 eliberată de SC SA, adeverința care putea fi analizată de pârâtă în condițiile în care a fost depusă la dosarul administrativ, înainte de emiterea deciziei, respectiv la 04.09.2006.

Cum aceasta adeverința influenta drepturile la pensie ale beneficiarului, trebuia sa o ia în considerare, la acea data, deoarece reclamantul nu era în situația de a solicita recalcularea pensiei, în conformitate cu dispozițiile art.95-96 din Legea nr. 19/2000, atâta vreme cat nu se finalizase calculul la data la care a depus acest înscris.

Față de aspectele reținute, Curtea constată că recursul este neîntemeiat urmând a-l respinge în conformitate cu dispozițiile art. 312 cod procedura civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 315 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -. E, etaj 1,. 85, județul C și cu domiciliul procesual ales la avocat, cu sediul profesional în C,-, -. C,. 54, județul

Obligă recurenta la 200 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond: /

Red.dec.Jud. -/2ex.

Tehnored./21.05.2008

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Constanta