Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4161/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 2770/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4161R

Ședința publică de la 05 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia I

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.1201 din data de 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.49077/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat I cu împuternicire avocațială nr.-/2009, lipsind recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 29.05.2009 întâmpinare în 2 exemplare.

Intimata, prin avocat invocă excepția tardivității declarării recursului.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs și pe excepția tardivității declarării recursului invocată de intimată.

Intimata, prin avocat solicită admiterea excepției tardivității și respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1201/12.02.2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv,începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 4880/5.11.2008 emisă de Societatea de Construcții SA

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă și vechime integrală reclamantei, intimata nu a luat în calcul o serie de drepturi salariale realizate, reprezentate de sporurile cu caracter permanent realizate cu titlu de acord menționate adeverința nr. 4880/5.11.2008 emisă de Societatea de Construcții SA

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termenul legal, recurs motivat pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, a susținut că, hotărârea este lipsită de temei legal,fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a disp. art.65 alin.2 din Legea nr.3/1977 coroborat cu art.71 din Legea nr.27/1966,sub aspectul aprecierii probatoriilor administrate în privința pensiei suplimentare,reținerea contribuției de 2 % se face din salariul tarifar de încadrare și nu din venitul realizat lunar;din adeverința reținută de către prima instanță reiese faptul că angajatorul nu a plătit contribuția de pensie suplimentară decît la salariul suplimentar,nu și la veniturile suplimentare.

În mod nelegal, prima instanță a apreciat că se impunea recalcularea pensiei contestatoarei cu luarea în considerare a câștigurilor suplimentare pentru perioada în care contestatoarea a lucrat în acord global, legiuitorul apreciind potrivit art.10 din Legea nr.49/1992 că acestea nu sunt venituri cu caracter permanent.

A mai susținut recurenta că instanța a încălcat dispozițiile art. 2 lit.c și d din Legea nr. 19/2000 și art.4 și 5 din Legea nr.2/1983, ce prevedea că veniturile obținute în acord global reprezintă o parte variabilă a retribuției, art. 2 lit b din Legea nr. 19/2000( atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată cât și pentru persoanele ce nu au realizat planul ) și pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, iar aceste venituri nu fac parte din sporurile cu caracter permanent avute în vedere la recalcularea pensiei; în acest sens este și decizia Curții Constituționale nr. 736/26.10.2006.

Prin întâmpinarea formulată, contestatorul a solicitat respingerea recursului formulat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând excepția tardivității recursului invocată ce către intimată,Curtea o va respinge ca nefondată reținînd că hotărîrea a fost comunicată recurentei la data de 21.03.2009 iar recursul a fost declarat către acesta la data de 30.03.2009,respectiv în termenul legal procedural de 15 zile prevăzut de disp.art.301 Cod de Procedură Civilă.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Adeverința nr. 4880/5.11.2008 emisă de Societatea de Construcții SA B, atestă împrejurarea că intimata a realizat venituri suplimentare care au fost incluse în baza de calcul pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale conform dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972, art.23 al.1 lit.a din Legea nr.19/2000 și art.19 lit.a,b,e,h din Ordinul nr.340/2001.

Aceste venituri suplimentare ce cuprind și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global au fost evidențiate în adeverințe eliberate de angajator conform dispozițiilor art.160 al.5, art.161 al.2 din Legea nr.19/2000 și art.40 Cap.VIII din Ordinul nr.340/2001, astfel că în mod corect prima instanță le-a avut în vedere dând eficiență principiului contributivității prevăzut de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, în raport de care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare și pentru care s-au calculat și achitat contribuția de asigurări sociale să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Numai în aceste condiții sunt respectate și principiile egalității,solidarității sociale și cel al obligativității reglementate de dispozițiile art.2 lit. b,c și d din Legea nr.19/20000 ce impun la asigurații ce au contribuit la sistemul public de asigurări sociale să beneficieze de drepturile de asigurări sociale corelative.

Nefiind luate în considerare de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului B la calculul drepturilor de pensie cuvenite intimatei, aceste venituri au determinat diminuarea nejustificată a acestor drepturi și la încălcarea dispozițiilor art.2 din legea nr.19/2000, neputând fi primite susținerile recurentei referitoare la greșita luare în considerare a adeverințelor ce suplinesc omisiunile din carnetul de muncă al petentei.

Dispozițiile de principiu instituite de actul normativ cu forță juridică superioară care este art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, sunt aplicabile cu prioritate în raport de dispozițiile OUG nr.4/2005, nefiind acceptabilă situația în care la determinarea cuantumului drepturilor de asigurări sociale să nu se ia în considerare sumele reprezentând venituri suplimentare ce au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât aceste venituri realizate de intimată ca urmare a muncii în acord au avut un caracter de continuitate evident.

Chiar dacă potrivit dispozițiilor Decretului nr. 92/1976 și Ordinului nr. 136/1976 actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, în funcție și specialitate precum și salariul este carnetul de muncă, potrivit dispozițiilor art. 164 alin. 3 din Legea 19/2000 și art. 4 alin. 3 ale OUG nr. 4/2005 la determinarea drepturilor de pensie cuvenite, cu luarea în calcul a sporului cu caracter permanent se pot lua în considerare și adeverințele eliberate de unități conform cu legislația în vigoare, și sub acest aspect fiind nefondate, susținerile recurentei.

Mai mult, prin decizia Curții Constituționale nr. 736/24.10.2006 s-a statuat că pct. VI din Anexa OUG nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public este conform cu legea fundamentală, deoarece dispozițiile menționate ale OUG nr. 4/2005 nu modifică cu caracter retroactiv legislația anterioară, iar verificarea împrejurărilor dacă veniturilor obținute de asigurat au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și dacă s-au încasat CAS-uri pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual constituie probleme de aplicare a legii și de fapt în cazuri concrete, individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești; în consecință, contrar susținerilor recurentei, în mod legal a apreciat instanța fondului că prin neluarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința susmenționată s-au diminuat drepturile de pensie cuvenite intimatei și sub acest aspect criticile recurentei fiind nefondate.

Nefondate sunt și susținerile recurentei referitoare la împrejurarea că prima instanță,cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a disp. art.65 alin.2 din Legea nr.3/1977 coroborat cu art.71 din Legea nr.27/1966,sub aspectul aprecierii probatoriilor administrate nu a avut în vedere faptul că din adeverința reținută de către prima instanță reiese faptul că angajatorul nu a plătit contribuția de pensie suplimentară decît la salariul suplimentar,nu și la veniturile suplimentare deoarece din cuprinsul adeverinței nr. 4880/5.11.2008 emisă de Societatea de Construcții SA B,aflate la fila 6 din dosarul primei instanțe rezulă în mod clar că angajatorul a reținut contribuțiile de asigurări sociale conform legii, deci și în privința veniturilor suplimentare.

Pentru aceste considerente, Curtea văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispoz.art. 274 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității recursului.

Respinge,ca nefondat, recursul formulat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.1201 din data de 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.49077/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata.

Obligă recurenta la 400 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex/04.07.2009

Jud. fond-

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4161/2009. Curtea de Apel Bucuresti