Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4297/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4297

Ședința publică de la 25 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri Judecător

-- --Președinte Secție

-- --Vicepreședinte Instanță

Grefier -

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 223/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea de concluzii scrise din partea recurentei reclamante.

S-a arătat că recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.223/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- s-a respins actiunea formulata de petenta in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petenta a fost angajata a Tribunalului Gorj in calitate de grefier sef si s-a pensionat pentru limita de varsta intimata emitand decizia de pensionare nr. - din 01.01.2005.

Actualizarea pensiei de serviciu cu majorarea de 11%, potrivit art. 1 lit.c din OG nr. 10/2007 solicitata de petenta incepand cu data de 01.10.2007, raportat la art. 68 al. 12 din Legea nr. 567/2004 modificata prin OUG nr. 100/2007 nu se poate realiza din cauza faptului ca textul de lege invocat de petenta, respectiv art. 68 al. 12 din Legea nr. 567 /2994 nu a existat la 01.10.2007.

Conform prevederilor Legii nr. 567/2004 modificata prin Legea nr. 17/2006 pensiile de serviciu se actualizau la inceputul fiecarui an calendaristic,iar prin dispozitiile OUG nr. 100/2007 care de asemenea a modificat Legea nr. 567/2004 s-a statuat ca actualizare pensiei de bserviciu se efectueaza de cate ori se majoreaza salariul brut lunar al personalului auxiliar in activitate.

Potrivit dispozitiilor OUG nr. 100/2007 actualizarea pensiilor de serviciu poate opera numai in ceea ce priveste majorarea salariilor de baza ale personalului auxiliar aflat in activitate astfel incat modificarea salariilor incepand cu 01.10.2007 prevazuta de OG 8/2007 nu poate fi avuta in vedere la actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate deoarece aceasta modificare este anterioara datei de 08.10.2007. Aceasta actualizare ar echivala cu aplicarea retroactiva a unei dispozitii legale incalcandu-se astfel principiul neretroactivitatii legii.

Intimata a actualizat pensia de serviciu petentei prin decizia de pensie nr. - emisa la 15.08.2008 avand in vedere dispozitiile art. 2 din OG nr. 13/2008 privind cresterile salariale aplicabile judecatorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei pentru 2008, respectiv majorarile salariale incepand cu 01.04.2008.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen reclamanta invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia cu motivarea:

Primul motiv de recurs se referă la faptul că, Tribunalul în mod greșit a reținut că acțiunea este neîntemeiată, reținând că după intrarea în vigoare a OUg 100/2007, salariile deb ază ale personalului auxiliar nu au fost modificate, deși din copăiile adreselor depuse la dosar rezultă o altă stare de fapt în sensul majorării salariilor.

De asemenea, greșit s-a reținut și faptul că majorarea salariilor personalului auxiliar s-a făcut după data de 08.10.2007 în baza OUG 100/04.10.2007 pentru că această ordonanță a majorat salariile începând cu 01.10.2007.

La pct.2 din motivele de recurs se arată că, Tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată și nici cu privire la probele invocate de recurentă.

Astfel, obiectul acțiunii este acela de a anula decizia de pensionare din 15.08.2008, în sensul de a se lua în calcul toate adeverințele emise de Tribunalul Gorj privind salariul de bază brut al personalului auxiliar în vederea majorării pensiei în funcție de acest salariu și avându-se în vedere adresa nr.957/03.03.2008 emisă de Tribunalul Gorj în care se arată cuantumul salariului brut al personalului auxiliar, așa cum a fost majorat prin.100/2007.

Instanța a ignorat faptul că majorarea pensiei recurentei s-a făcut începând cu 01.04.2008 și nu cu 01.10.2007, potrivit OUG 100/2007, pentru că din conținutul deciziei de pensie rezultă faptul că nu s-a luat în considerare adeverința nr.957/03.03.2008.

Al 3-lea motiv de recurs se referă la faptul că s-au ignorat dispoz. art.19 din Legea 290/2005 care arată că, la fiecare actualizare a pensiilor de serviciu Casele teritoriale de Pensii emit o nouă decizie de pensie pe baza adeverințelor întocmite și comunicate de instituțiile prevăzute la art.18 lit.

Noua decizie de pensie însoțită de o copie a adeverinței în baza căreia s-a efectuat actualizarea se comunică pensionarului.

În ceea ce privește adeverința nr.957 din 03.03.2008, nu a fost luată în calcul pentru că s-a menționat de către Tribunalul Gorj data de 01.10.2007, respectiv 01.04.2008, iar din punctul de vedere al intimatei, OUG 100/2007 majorează salariile începând cu 08.10.2007, data intrării în vigoare chiar dacă conținutul acestei adeverințe vizează o perioadă mai mare cu 7 zile, intimata putea să cenzureze această discordanță și să majoreze pensia recurentei potrivit OUG 100/2007.

Al patrulea motiv de recurs se referă la fondul acțiunii principale în sensul că, întrucât la data intrării în vigoare a OUG 100/2007-08.10.2007, salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate s-a mărit, apreciază că trebuie să se majoreze și pensia recurentei începând cu această dată și nu cu o dată ulterioară cum a procedat intimata.

Recursul este nefondat.

Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs se vor reține următoarele:

Actualizarea pensiei de serviciu a recurentei, respectiv majorarea cu 11% în baza art.1 lit. c din OG 10/2007, solicitate de aceasta începând cu 01.10.2007 rap. la art.68 al.12 din Lg.567/2004 modificată prin OUG 100/2007, în mod corect s-a apreciat că nu poate avea loc, întrucât textul d lege invocat de recurentă-art.68 al.12 din Legea 567/1994, nu a existat la 01.10.2007.

În baza art.567/2004, modificată prin Lg.17/2006, pensiile de serviciu se actualizau la începutul fiecărui an calendaristic, iar potrivit OUG 100/2007 care a modificat Lg.567/2004, prevede că actualizarea pensiei de serviciu se efectuează de câte ori se majorează salariul brut lunar al personalului auxiliar în activitate.

Potrivit OUG 100/2007, actualizarea pensiilor de serviciu operează numai în privința majorării salariilor de bază ale personalului auxiliar în activitate, astfel că modificarea salariilor începând cu 01.10.2007 prev. de OG 8/2007 nu se poate avea în vedere la actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, întrucât actualizarea este anterioară datei de 08.10.2007 și astfel că actualizarea ar fi echivalentă cu aplicarea retroactivă a unei dispoziții legale, ceea ce nu poate opera.

Astfel fiind, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată și deci nefondate criticile invocate în recurs, urmând ca în baza art.312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursului declarat de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 223/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

- -

JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin

- -

JUDECĂTOR 3: Mihaela Cotora

- -

Grefier,

Red. Jud.

Tehn./Ex.2/03.07.2009

/V: și

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Dorina Stoichin, Mihaela Cotora

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4297/2009. Curtea de Apel Craiova