Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 49/R-CA
Ședința publică din 16 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 3: Florica
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Rm.V,--159, județul V, împotriva sentinței civile nr.42 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul, domiciliat în comuna, sat i de, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile, respectiv: respectiv reprezentantul recurentei Casa Județeană de Pensii V și intimatul-contestator
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține cauza în vederea soluționării recursului, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție. F
CURTEA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Judecătoriei Rm. V, contestatorul Gac hemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii V, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea deciziei nr. - din data de 30.01.2007 privind acordarea pensiei anticipate în sensul resocotirii totalului de puncte a punctajului mediu, și în funcție de valoarea punctului de pensie stabilit în conformitate cu legislația în materie, să fie recalculată, prin majorarea corespunzătoare, să se calculeze cuantumul pensiei nediminuate și celei diminuate.
A mai solicitat contestatorul obligarea intimatei la daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi întârziere.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a formulat cerere pentru acordarea pensii anticipate pentru limită de vârstă înregistrată la sediul intimatei sub numărul 29210/29.12.2005în urma deciziei nr.816/12.12.2005 a Secretariatului General al Guvernului, Administrația, Protocolului de Stat determinată de desființarea locului de muncă. Întrucât îndeplinea condițiile legale pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă - pensie anticipată a formulat în acest sens, anexând în original și copii xerox documentele care atestau îndeplinirea condițiilor pentru stabilirea drepturilor de pensionare și anume carnetul de muncă, livretul militar, adeverințele emise de Primăria Municipiului B, Ministerul Economiei și Comerțului, SA, SA; Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Textile și; SA și de Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.
Prin întâmpinarea de la fila 209 dosar, intimata Casa Județeană de Pensii Vas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Potrivit art.49 alin.1 din Legea nr.19/2000 asigurații care au depășit stagiul complet de cotizare cu cel puțin 10 ani post solicita pensie anticipată.
Întrucât contestatorul are un stagiu realizat de 39 ani și un stagiu complet de cotizare de 32 ani și 4 luni rezultă că nu se încadrează în prevederile art.49 din Legea nr.19/2000, ci în prevederile art.50, respectiv la pensia anticipată parțială care prevede o diminuarea a cuantumului pensiei.
Referitor la sporurile pe care contestatorul susține că nu s-au luat în calcul, la depus la dosar buletinele de calcul din care rezultă că au fost luate în calcul toate sporurile.
La data de 5 iulie 2007, intimata a depus completare la întâmpinare prin care invocă excepția tardivității contestației, deoarece contestatorul a avut posibilitatea să conteste pensia stabilită prin decizia nr. - din data de 08.03.2006 emisă de Casa de Pensii B, iar cu privire la sporurile invocate de acesta se arată că au fost luate în calcul și sunt evidențiate în buletinul de calcul anexat la decizia contestată.
Prin sentința nr. 42/28.01.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlceaa fost respinsă excepția tardivității invocată de intimata Casa Județeană de Pensii V, admisă în parte acțiunea formulată de contestatorul
A fost obligată intimata Casa Județeană de Pensii să recalculeze pensia contestatorului, luând în considerare un salariu de 3170 lei pentru perioada 26.02.1980 - 26.06.1980, începând cu data de 12.03.2007 și la 200 lei, cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept.
Potrivit art.137 Cod pr. civilă, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției tardivității promovării acțiunii și a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art.87 din Legea nr. 19/2000, decizia de pensionare poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare la instanța judecătorească competentă. Or, petiționarul a formulat contestație împotriva deciziei nr.- din 30.01.2007 privind acordarea pensiei anticipate la data de 12 martie 2007, deci cu respectarea termenului prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000, și în consecință a respins excepția tardivității invocată de intimată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin decizia nr. -/30.01.2007 contestatorului i-a fost acordată o pensie de asigurări sociale în cuantum de 694 lei, corespunzător unui stagiu complet de cotizare de 32 ani și 4 luni și un stagiu de cotizare realizat de 39 ani, 0 luni și 8 zile și un stagiu asimilat de 1 an, 11 luni și 29 zile.
Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză s-a verificat dacă la stabilirea drepturilor de pensie ale contestatorului s-a avut în vedere sporul obținut pe perioada 09.10.1995 - 01.04.2001, dacă a fost luat în calcul sporul de conducere conform adeverințelor emise de Direcția Administrație Publică din cadrul Primăriei Mun. B, SC COM SA, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare, SC SA B, Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, Ministerul Economiei și Comerțului, SC SA, SC SA, (filele 5- 13 dosar ), să se verifice dacă punctajul a fost corect calculat și să se precizeze care este cuantumul corect al pensiei ce se cuvine contestatorului.
Expertul contabil desemnat în cauză, a concluzionat că la calculul pensiei contestatorului au fost luate în considerare toate sporurile de care a beneficiat acesta în perioada 9.10.1995 - 1.004.2001, precum și toate sporurile de conducere, însă cu privire la calculul punctajului mediu anu8al s-a reținut că acesta nu a fost corect calculat, deoarece din data de 12.02.1980 până la data de 26.06.1980 acesta a avut un salariu de 3170 lei, iar la calculul pensiei s-a luat în considerare acest salariu numai pentru perioada 12.02.1980- 26.02.1980, pentru restul perioadei fiind luat în calcul salariul de 3030 lei.
Este adevărat că expertul contabil a apreciat că această diferență mică dă dreptul contestatorului la un punctaj mai mare, dar care nu influențează în prezent nivelul final al pensiei acestuia, însă cu prilejul recalculării pensiei la atingerea vârstei standard de pensionare, când vor fi luate în considerare și perioadele de vechime asimilate, este posibil ca această diferență să influențeze calcul pensiei.
Cât privește modul de stabilire al pensiei contestatorului, raportul de expertiză contabilă a statuat că la data emiterii deciziei de pensionare nr. - din 30.01.2007, acestuia i-a fost stabilită o pensie de 694 lei și că au fost respectate prevederile art. 76 - 80 din legea nr. 19/2000 modificată și republicată.
Față de aceste considerente, acțiunea a fost admisă în parte și obligată intimata să recalculeze pensia contestatorului, luând în considerare un salariu de 3170 lei pentru perioada 26.02.1980 - 26.06.1980 începând cu data de 12.02.2007, respectiv data promovării prezentei acțiuni.
În baza art.274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de contestator, respectiv contravaloarea onorariului de expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii V, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că instanța de fond, în mod greșit a dispus emiterea unei noi decizii, cu același cuantum ca cel stabilit prin decizia contestată, deoarece, prin expertiza întocmită în cauză se constată o mică diferență între calculul punctajului stabilit de către recurentă și cel stabilit de expert, expert care a menționat expres că această mică diferență nu influențează nivelul final al pensiei.
Prin întâmpinarea de la filele 104-105 dosar, intimatul contestator solicită respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea sentinței de la fond ca temeinică și legală.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticii formulate și a probelor administrate constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă și pentru următoarele considerente.
Prin expertiza întocmită în cauză s-a concluzionat că la calculul pensiei contestatorului au fost luate în considerare toate sporurile de care a beneficiat acesta, în perioada 9.10.1965 - 1.04.2001, precum și toate sporurile de conducere. Însă, cu privire la calculul punctajului mediu anual s-a reținut că acesta nu a fost corect calculat, deoarece, din data de 12.02.1980 până la data de 26.06.1980, acesta a avut un salariu de 3170 lei, iar la calculul pensiei s-a luat în considerare suma amintită numai pentru perioada 12.02.1980 - 26.02.1980, pentru restul perioadei fiind luat în calcul salariul de 3030 lei, apreciindu-se că această diferență mică conducând la un punctaj mai mare, care nu influențează nivelul final al pensiei, în momentul de față. Expertul a apreciat însă că la atingerea vârstei standard de pensionare, când vor fi luate în considerare și perioadele de vechime asimilate, cu prilejul recalculării pensiei, este posibil ca această diferență să influențeze calculul pensiei.
Drept urmare, instanța de fond în mod temeinic a admis în parte contestația formulată, cu obligarea intimatei la recalcularea pensiei contestatorului, luând în considerare salariul de 3170 lei pentru perioada 26.02.1980 - 26.06.1980, ci nu suma de 3030 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Rm.V,--159, județul V, împotriva sentinței civile nr.42 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul, domiciliat în comuna, sat i de, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
/Ex.2/16.05.2008.
Jud.fond;;
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica