Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 50/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 50/R-CA
Ședința publică din 16 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 3: Florica
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de contestatoarea, domiciliată în Pitești,-, -8,.B,.11, județul A, împotriva sentinței civile nr.829/AS din 30 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Pitești, str.-, nr.38, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns procurator, pentru recurenta-contestatoare, în baza procurii de la dosar, autentificată sub nr.653 din 12 martie 2007, la Biroul Notarilor Publici Asociați și și consilier-juridic, pentru intimata Casa Județeană de Pensii A, în baza delegației de reprezentare de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Procurator, având cuvântul pentru recurenta-contestatoare, solicită admiterea recursului, cu mențiunea ca în decizia ce se va pronunța, instanța să facă referire la temeiurile juridice ale recursului. Mai arată că, actele aflate la filele 31-39 din dosar sunt justificative în soluționarea cauzei. Depune la dosar concluzii scrise.
Consilier-juridic solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, având în vedere faptul că, recurenta a beneficiat de aplicarea dispozițiilor OUG nr.19/2007, drepturile rezultate din aplicarea acestor dispoziții fiind acordate începând cu data de 01.07.2007. F
CURTEA:
Examinând recursul civil de față:
Prin contestația înregistrată la data de 14 septembrie 2007, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii A la emiterea unei noi decizii de pensionare începând cu data de 1 iulie 2005, care să conțină:
- total punctaj al titularului de 32,68920 puncte;
- punctajul mediu anual al titularului de 1,63446 puncte;
- punctajul mediu anual pentru urmașul de 0,81723 puncte;
- o pensie de 242 lei începând cu data de 01.07.2005;
- restituirea diferențelor neprimite la zi, în valoare de 2.768 lei;
- cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei;
- despăgubiri morale și de sănătate de 8.000 lei.
În motivarea contestației s-a susținut de către contestatoare că punctajul mediu anual a fost determinat de către intimată pentru soțul său, în mod eronat sau fals, întrucât acesta a lucrat în subteran 20 de ani, iar operația de împărțire s-a făcut la 30 de ani.
Prin sentința civilă nr.829/AS din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reținut astfel că, prin cererea înregistrată la A sub nr.18992/19.12.1988, contestatoarea a solicitat înscrierea la pensie de urmaș, ca urmare a decesului soțului său, pensionar pentru limita de vârsta din anul 1981, conform deciziei nr.73892/27.01. 1981 a A, decedat la data de 06.11.1988.
Prin decizia nr.114.610/07.03.1989 a A, contestatoarea a fost înscrisă la pensie de urmaș, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.3/1977, începând cu data de 01.02.1989.
Pensia de urmaș a contestatoarei s-a stabilit in procent de 50% din pensia titularului decedat, conform dispozițiilor art.44 alin.2 din Legea nr.3/1977. La data pensionarii, soțul contestatoarei avea o vechime în muncă de 32 ani 10 luni 28 zile, din care 30 ani și 12 zile în grupa I de munca și 2 ani, 10 luni și 16 zile in condiții normale de muncă.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr.1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficia sau care i se cuvenea la data începerii operațiunilor de evaluare.
Potrivit Normelor tehnice date în aplicarea prevederilor nr.HG1550, pct.A3, subpunctul A3.1, pentru că soțul contestatoarei era pensionar pentru limita de vârsta din anul 1982 i a decedat la data de 06.11.1988, stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 30 de ani.
Având in vedere dispozițiile nr.HG1550/2004, OUG nr.4/2005, precum și faptul că drepturile de pensie de urmaș ale contestatoarei au fost deschise în februarie 1989, intimata a procedat la recalcularea pensiei acesteia, prin Decizia nr.-/ 30.06. 2005, începând cu data de 01.07. 2005, conform prevederilor HG nr.550/ 2005, stabilindu-se un punctaj mediu anual al susținătorului decedat rezultat in urma evaluării, de 1.00697.
Potrivit dispozițiilor art.71 alin.2 din Legea nr.19/2000, prin decizia nr.-/30.06.2005 a A, contestatoarei i s-a stabilit un punctaj mediu anual de 0.50349 reprezentând 50% din punctajul mediu anual stabilit pentru susținătorul decedat, respectiv 1.00697.
Decizia nr.-/30.06. 2005 rămas definitivă, ca urmare a necontestării acesteia în termen de 45 de zile de la comunicare, conform dispozițiilor art.77, coroborate cu cele ale art.78 din Legea nr.19/2000, așa încât urmează a fi respinsă solicitarea contestatoarei ca drepturile sale de pensie să fie restabilite începând cu data de 01.07.2005.
În ceea ce privește decizia nr.-/01.07.2007 emisă de intimată, ce formează obiectul contestației deduse judecații, a fost emisă în baza dispozițiilor G nr.19/2007, stabilindu-se un punctaj mediu anual de 0.54482 puncte.
Astfel, tribunalul a constatat că în mod corect a fost stabilit punctajul mediu anual pentru contestatoare, dispunând respingerea contestației ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, criticând-o sub următoarele aspecte:
- Sentința se bazează pe nr.HG1550/2004 în mod greșit.
- Instanța nu a ținut cont de grupa I de muncă prevăzută de Legea nr.3/1977.
- Sentința este dată cu încălcarea art.8 alin.1, art.20 alin.1 lit.a, art.43 alin.1 și art.77 alin.1 din Legea nr.19/2000; art.14 din Legea nr.3/1977; art.4 alin.1 din nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005; art.2 alin.3, art.3 și 4 din nr.HG1550/2004; art.67 și 129 Cod procedură civilă.
Analizând recursul în raport de critici, se constată că este nefondat.
Prin decizia nr.- din 1 iulie 2007 a Casei Județene de Pensii A, recurenta a beneficiat de aplicarea dispozițiilor nr.OUG19/2007.
Prin dispozițiile nr.OUG19/2007, s-a prevăzut că "atât persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite, până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, în temeiul Legii nr.19/2000, cât și persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform nr.OUG4/2005, să beneficieze, la determinarea punctajului mediu anual, al pensiei, de utilizarea pentru perioadele anterioare datei de 01.01.1963, de un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962 și pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale și nici nu sunt dovedite; un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962, în situația în care prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare rezultă pentru fiecare luna de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut la lit.b".
Față de dispozițiile acestui act normativ prin decizia nr.-/01.07.2007 a Casei Județene de Pensii A, punctajele anuale aferente perioadei anterioare datei de 01.01.1963, au fost modificate corespunzător actului normativ mai sus menționat.
În urma aplicării dispozițiilor nr.OUG19/2007, punctajul mediu anual a crescut de la 0.50349 la 0.54482, iar cuantumul pensiei de la 200 lei la 216 lei.
Referitor la stagiul complet de cotizare de 30 de ani utilizat la determinarea punctajului mediu anual, drepturile de pensie de urmaș ale recurentei-reclamante au fost stabilite prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual al susținătorului decedat, conform art.71 din Legea nr.19/2000.
Decizia contestată a fost emisă în baza dispozițiilor nr.HG1550/2004 și nr.OUG4/2005.
Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea dată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă recursul declarat împotriva sentinței civile nr.829/AS din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de, domiciliată în Pitești,-, - 18,.B,.11, județul A, împotriva sentinței civile nr.829/AS din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/19.05.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica