Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5326/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5326

Ședința publică de la 08 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri Judecător

-- -- Vicepreședinte Instanță

-- -- Judecător

Grefier -

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare, împotriva sentinței civile nr. 6064/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D prin consilier juridic, a lipsit recurenta contestatoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea de concluzii scrise de către recurentă și răspuns la adresă de către intimată, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.

Consilier juridic pentru recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D solicită respingere recursului, menținerea sentinței Tribunalului Dolj ca temeinică și legală, conform întâmpinării.

CURTEA

Asupra recursului civil de față

Prin contestația înregistrată la 9 aprilie 2008 contestatoarea a chemat in judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D prin care a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să anuleze decizie nr. -/18 02 2008.

Contestatoarea a susținut că prin decizia contestată i-a fost calculat greșit stagiul de cotizare,stabilitu-se un stagiu de 24 ani,11 luni, 12 zile în loc de 25 ani,2 luni,23 zile, neluându-se în calcul perioada de șomaj.

La dosar, contestatoarea a depus in copie decizia 7612/5 02 2008,buletinul de calcul nr. 20206/29 09 2995, buletinul de calcul al dreptului de pensie.

Intimata a depus întimpinare prin care a solicitat respingerea contestației.

Astfel,perioada de șomaj - 2 12 1992 - 16 05 1993 este cuprinsă în stagiul de cotizare, fiind preluată automat în programul informatic.

Intimata a mai susținut că la stabilirea stagiului de cotizare au fost avute în vedere perioadele în care contestatoarea a beneficiat de concediu fără plată ( 1980 - 1992, 1993 - 1999) zilele respective scăzându-se din totalul vechimii.

La dosar intimata a depus: decizia nr. -/18 02 2008, fișa de pensie, buletinul de calcul al pensiei.

Contestatoarea a depus răspuns la întimpinare în care a susținut că stagiul de cotizare i-a fost calculat eronat, intimata neavând în vedere calculele efectuate de contestatoare în coloana observații din actul intitulat " date și elemente privitoare la activitatea în muncă.

La termenul din 16.09.2008, intimata a depus la dosar acte în susținerea argumentelor din întâmpinare, respectiv: răspunsul nr. 28947/8.09.2008 punctajul anual al contestatoarei în perioada 1967 - 1999, copia cererii nr. 28947/5.08.2008, formulate de contestatoare, răspunsul nr. 153/29.07.2008 al CASEI JUDETENE DE PENSII D.

Ulterior, la termenul din 14.10.2008, contestatoarea și- precizat contestația, prin care arătat că nu au fost avute în vedere mențiunile din adeverințe 2306/1978, din care rezultă că în anul 1973 aceasta avut 156 zile lucrate și în anul 1974 un număr de 68 zile lucrătoare.

Mai mult, contestatoarea a arătat că intimata nu a avut în vedere nici adeverința nr. 217/27.08.2007 din care a rezultat că în perioada 1980 - 1982 avut un număr de 368 zile de învoiri și în perioada 1993 - 1999 un număr de 146 zile de învoiri.

La precizarea acțiunii, s-au anexat de către contestatoare adeverința nr. 217/27.08.2007, decizia nr. -/20.09.1999, răspunsul nr. 28947/8.09.2008 emis de casa Județeana de Pensii

Prin sentința civilă nr. 6064 de la 11 noiembrie 2008 Tribunalul Dolja respins contestația formulată de.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția autorității de lucru judecat este nefondată întrucât raportat la art. 166 Cod procedură civilă, nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză juridică.

Litigiul anterior a avut în vedere contestația formulată de în ceea ce privește decizia nr. - de la 25 septembrie 2006, precum și cererea acesteia având ca obiect obligația de a face respectiv obligarea intimatei să recalculeze pensia în raport cu datele cuprinse în adeverința nr.174 de la 3 mai 2007 și adeverința nr. 217 de la 27 august 2007.

Deciziile contestate diferă și ca atare nu există autoritate de lucru judecat.

Pe fond s-a constatat că adeverințele invocate de contestatoare, referitoare la perioadele lucrate ca muncitor necalificat sezonier au fost luate în calcul la emiterea deciziei de pensionare atacate, dar cu rectificările cuvenite urmare transformării acestora în zile calendaristice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că prima instanță nu a analizat corect probele dosarului ceea ce a condus la o situație de fapt eronată.

Recurenta a considerat că datele din adeverințele nr. 2306/1978 și 28947/8 septembrie 2008 nu au fost valorificate conform unui calcul corect, de către Casa Județeană de Pensii D pentru a se reține integral stagiul de cotizare și punctajul aferent.

În întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Dar eiterat apărările prezentate în prima instanță susținând că decizia de pensionare contestată este legală și respectă calculul prevăzut de Legea 19/2000 și de OUG 4/2005.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 4 din OUG 4/2005 "determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea Caselor teritoriale de pensii cu respectarea dispozițiilor HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii 19/2000.

Pornind de la aceste principii, se constată că stagiul de cotizare și punctajul se calculează prin aplicarea programului informatic conceput în acest scop, la nivel național și cuprinde ca temei toate perioadele lucrate de persoanele în cauză, cu rectificările cuvenite urmare deducerii zilelor de concedii medicale și fără plată.

În speță raportat la probatoriul administrat se constată că din totalul vechimii în muncă au fost scăzute zilele de concediu fără plată, iar zilele lucrătoare au fost transformate în zile calendaristice ținându-se cont de programul de lucru al societății.

Vechimea în muncă a fost stabilită în baza acestor compensări și rectificări, emițându-se decizie de pensionare.

Ca atare, toate documentele prevăzute de contestatoare au fost avute în vedere de Casa Județeană de Pensii D criticile aduse de recurentă fiind fără temei.

Așa fiind, în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta contestatoare, împotriva sentinței civile nr. 6064/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, ca nefondat.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

- -

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Ioana Moțățăianu

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. Red.

2 ex. 28.10.2009

Jud. /

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Mihaela Cotora Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5326/2009. Curtea de Apel Craiova