Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 565/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 565
Ședința publică din data de 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
: - -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamantul GGd omiciliat în comuna, sat, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2855 pronunțată la data de 11 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii P cu sediul în P, str. -, nr. 1, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata pârâtă consilier juridic I în baza delegației nr. 15966/19.03.2009, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic I având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, depunând la dosar concluzii scrise.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul GGa chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii P solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să emită pe numele reclamantului o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie stabilit un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare.
A mai solicitat reclamantul obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia cuvenită începând cu data de 01.12.2005 până la zi și pensia încasă efectiv, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamatul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă în conformitate cu dispozițiile Legii nr.3/1977, conform deciziei nr.-/17.12.1998 emisă de pârâtă și fiind o pensie stabilită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, pensia sa a intrat în procesul de recalculare prevăzut de HG nr.1550/2004, HG nr.733/2005 și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea potrivit OUG nr. 4/2005.
A mai arătat reclamantul că are o vechime totală în muncă întregită la 46 de ani, din care în grupa de muncă -29 de ani, 4 luni și 8 zile, iar în grupa a- III-a de muncă 2 ani si 21 de zile și potrivit dispozițiilor Legii nr. 3/1977, pentru o activitate desfășurată în grupa I de muncă de cel puțin 20 de ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani și nu de 30 de ani, așa cum greșit a stabilit pârâta, susținându-se că la recalcularea pensiei trebuiau avute în vedere condițiile de stagiu și vârsta prevăzute de Legea nr. 3/1977, conform art. 2 din Norma metodologică 2004 - de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, făcându-se trimitere și la disp.art. 14 din Legea nr. 3/1977.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 19/2000, ale Legii nr. 3/1977, ale HG nr. 1550/2004 și ale OUG nr. 4/2005.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii solicitând respingerea acesteia ca tardiv introdusă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A susținut pârâta că stagiul complet de cotizare este unul din elementele care stau la baza recalculării pensiei conform principiilor Legii nr. 19/2000, recalculare realizată prin decizia nr.-/27.08.2007 emisă de instituția pârâtă, iar în conformitate cu art. 87 din Legea nr. 19/2000 decizia de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, în termen de 45 de zile de la comunicare, decizia necontestată în termen fiind definitivă potrivit art.88 din același act normativ.
S-a mai arătat că decizia nr. -/27.08.2007, precum și buletinul de calcul aferent, prin care a fost recalculată pensia de asigurări sociale aferentă, în conformitate cu dispozițiile HG nr. 1550 /2004 și ale OUG nr. 4/2005 puteau fi contestate tot în 45 de zile de la comunicare, principiile Legii nr.19/2000 arătate mai sus fiind aplicabile și în ceea ce privește decizia de recalculare a pensiei și cum decizia nr.-/27.08.2007 și buletinul de calcul au fost comunicate reclamatului la data de 12.10.2007, iar împotriva deciziei respective acesta a formulat contestație în anul 2008, cu mult peste termenul reglementat în mod expres de art. 87 din Legea nr. 19/2000, rezultă că cererea este tardivă.
Pe fondul cauzei, pârâta solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că la recalcularea pensiei au fost respectate prevederile legale, la care s-a făcut referire și întrucât reclamantul a fost înscris la pensie în baza prevederilor Legii nr.3/1977, în mod corect a fost valorificat la recalculare un stagiu complet de cotizare de 30 ani, conform art.8 din Legea nr.3/1977, vechimea în muncă neconfundându-se cu facilitățile prevăzute de art.14 din același act normativ.
La termenul din 11.11.2008, reclamantul a precizat că înțelege să conteste și decizia nr. -/27.08.2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 2855 pronunțată la data de 11 noiembrie 2008, Tribunalul Prahova a admis excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca tardiv introdusă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că decizia contestată și buletinul de calcul au fost comunicate reclamantului la data de 12.10 2007, așa cum reiese din extrasul din borderoul de evidență al Serviciului Registratură depus la dosar, iar potrivit art. 87 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, decizia de pensionare poate fi contestată la instanța competentă în termen de 45 de zile de la comunicare, decizia necontestată în termen fiind definitivă conform art.88 din aceeași lege.
S-a mai arătat că potrivit prevederilor HG nr.1550/2004 și ale OUG nr.4/2005, termenul în care poate fi contestată decizia de recalculare este de tot de 45 de zile de la comunicare, fiind deci aplicabile pe deplin prevederile Legii nr. 19/2000, iar în cauză, reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii la data de 25.09.2008, cu depășirea termenului imperativ prevăzut de dispozițiile Legii 19/2000.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamantul a declarat în termen legal recurs, invocând disp.art. 304 pct. 7,8 și 9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit Tribunalul Prahovaa admis excepția tardivității în condițiile în care recurentul nu a primit niciodată decizia emisă de intimată, care nu i-a comunicat decizia contestată, apreciindu-se eronat de către prima instanță că această decizie a fost comunicată, neexistând la dosarul cauzei nicio dovadă în acest sens.
Se mai învederează că borderoul de evidență depus la dosar este un act ce emană numai de la intimată, ce nu poartă nicio dată, semnătură, ștampilă și nu face dovada comunicării către recurent a deciziei contestate, dovada de comunicare trebuind să conțină o confirmare de primire, o semnătură a unui lucrător poștal, care să ateste că recurentul a primit decizia.
Se concluzionează că atâta vreme cât dovada de comunicare nu există, termenul de 45 de zile nu începe să curgă solicitându-se pentru aceste motive admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova și judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat, însă reprezentată fiind în instanță, prin reprezentant legal, la termenul din 24.03.2009, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând și concluzii scrise în acest sens.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul că este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin cererea adresată instanței de fond, recurentul-reclamant a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii P, ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să emită pe numele reclamantului o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare.
S-a mai cerut obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia cuvenită începând cu data de 01.12.2005, la zi și pensia încasată efectiv, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul cererii, reclamantul a arătat că fiind pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, pensia acestuia a intrat în procesul de recalculare prevăzut de HG nr. 1550/2004, HG nr.733/2005 și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea conform OUG nr. 4/2005, însă pârâta i-a stabilit în mod greșit cu ocazia recalculării, pentru considerentele arătate, stagiul complet de cotizare ca fiind de 30 de ani și nu de 20 de ani, așa cum a pretins reclamantul că se impunea, învederându-se totodată de către reclamant că a fost prejudiciat în acest fel, în mod nelegal, la stabilirea drepturilor sale de pensie.
De asemenea, conform precizării la acțiune depusă la dosar la termenul din 11.11.2008, reclamantul a arătat că înțelege să conteste și decizia nr. -/27.08.2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond de către pârâtă, în apărare, rezultă că decizia inițială prin care a fost recalculată pensia reclamantului în baza dispozițiilor OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 și ale HG nr. 1456/2005, a fost emisă la data de 30.11.2005, decizie necontestată de recurentul -reclamant.
Ulterior, această decizie a fost revizuită în temeiul art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005, prin decizia nr. -/27.08.2007 emisă de intimata-pârâtă, ca urmare a depunerii de către recurentul-reclamant a unor acte în completare, cu cererea nr. 67629/25.07.200, procedându-se la anularea deciziei inițiale.
Potrivit dovezilor depuse de intimata - pârâtă la dosarul de fond, respectiv borderoul de evidență a Serviciului registratură din cadrul instituției pârâte, ce poartă atât denumirea emitentului, cât și data, decizia nr. -/27.08.2007 împreună cu buletinul de calcul aferent au fost înaintate recurentului- reclamant prin poștă la data de 12.10.2007.
Intimata-pârâtă a utilizat procedura de comunicare, prin poștă, a deciziei de recalculare și a buletinului de calcul, procedură aplicabilă tuturor pensionarilor cărora le-au fost recalculate pensiile în temeiul prevederilor OUG nr. 4/2005 și ale HG 1550/2004 și care i-a vizat pe toți pensionarii ale căror drepturi de pensie, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, au fost stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, iar recurentul -reclamant a luat în mod cert cunoștință de această decizie de recalculare și buletinul de calcul, ce i-au fost comunicate prin poștă, de vreme ce în cuprinsul acțiunii a susținut că la recalculare intimata i-a luat în calcul în mod greșit, pentru considerentele expuse, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani.
În conformitate cu dispozițiile art.7 alin. 7 din OUG nr. 4/2005, revizuirea din oficiu și contestarea deciziei prevăzute la alin. 1 - ce se referă la decizia de recalculare prin care se stabilește punctajul mediu anual determinat în urma recalculării prevăzută de acest act normativ, precum și cuantumul pensiei cuvenite- se fac în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 87 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, decizia de pensionare poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare la instanța judecătorească competentă, așa cum s-a consemnat și în decizia contestată în prezenta cauză.
În condițiile în care recurentul - reclamant a promovat acțiunea de față abia la data de 25.09.2008, rezultă că acesta a depășit cu mult termenul legal de contestare prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât în mod corect prima instanță a admis excepția tardivității invocată de intimata-pârâtă respingând acțiunea ca tardiv introdusă.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurent în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul GGd omiciliat în comuna, sat, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2855 pronunțată la data de 11 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P cu sediul în P, str. -, nr. 1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 24 martie 2009, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
--- --- - -- -
Grefier
/VS
2 ex./21.04. 2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera