Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5814/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVIL ȘI PT. CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5814

Ședința public de la 29 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Stan

Judector - -

Judector - -

Grefier - -

*******************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatorul, împotriva sentinței nr. 948 din 29 mai 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de munc și asigurri sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat CASA JUDEȚEAN DE PENSII M, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal, fcut în ședința public, a rspuns recurentul contestator, lipsind intimat.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul contestator, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.

CURTEA:

Asupra recursului de faț;

Prin sentința civil nr. 1557/10.12.2007, Tribunalul Mehedinția respins contestația formulat de reclamant, reținându-se faptul c a fost pensionat pentru limit de vârst la data de 31.05.1987 conform Legii 3/1977 și c prin decizia nr. -/21.05.1987 s-a stabilit un stagiu de cotizare realizat de 42 ani, 1 lun și 11 zile, din care 28 ani, 1 lun și 11 zile, în condiții speciale și 14 ani în grupa I și II de munc.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.

Prin decizia nr. 1947/04.04.2008 Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Conflicte de Munc și Asigurri Sociale a admis recursul declarat de reclamant, a modificat în parte sentința în sensul c a admis contestația, a anulat decizia de pensionare nr. -/17.04.2007 și a obligat pârâta s emit o nou decizie de recalculare prin împrțirea punctajului rezultat la un stagiu de cotizare de 20 ani.

În ședința public din data de 15.05.2009 reclamantului i se ia o declarație prin care precizeaz c, în cadrul stagiului de cotizare în mod greșit s-a trecut grupa a II a de munc, reclamantul lucrând numai în grupa I de munc.

A susținut c s-a greșit și sporul de vechime care nici pân în prezent nu i-a fost valorificat deși a depus adeverința necesar și c, perioada în care a lucrat pe numele de din 08.01.1959-01.06.1961 nu i-a fost luat în considerare, deși la dosarul din 2007 depus la Casa de Pensii exist toate dovezile necesare.

La termenul din data de 29.05.2009 pârâta a formulat un punct de vedere cu privire la precizarea formulat de reclamant, motivând c, stagiul de cotizare realizat de reclamant este de 28 ani 1 lun și 11 zile condiții speciale - fosta grupa I a de munc.

A susținut c, referitor la valorificarea sporului de vechime, se poate observa din buletinul cu datele privitoare la activitatea în munc a reclamantului c acesta a fost luat în calcul la stabilirea pensiei conform înscrierilor din carnetul de munc, pentru acest spor nefiind necesar dovedirea cu adeverințe pentru perioada anterioar datei de 01.04.2001.

De asemenea, perioada 08.01.1959 - 01.06.1961 înscris în adeverința nr. 4312/2005 care cuprinde salariile tarifare în acord realizate de reclamant și nici un spor cu caracter permanent pentru care s-a virat CAS, a fost valorificat așa cum rezult din buletinul cu datele privitoare la activitatea în munc, respectiv i s-a valorificat salariul minim pe economie, iar sporul ore de noapte acordat în procent de 4,72%, spor cu caracter permanent a fost valorificat potrivit adeverinței nr. 4610/2007.

Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 948 de la 29 mai 2009 respins acțiunea formulat de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județean de Pensii

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut c reclamantul a fost pensionat pentru limit de vârst la data de 31.05.1987 conform Legii 3/1977 iar prin decizia nr. -/31.05.1987 s-a stabilit un stagiu de cotizare realizat de 42 ani 1 lun și 11 zile, din care 28 ani 1 lun și 11 zile, în condiții speciale și 14 ani în grupa I și II de munc.

Din cuprinsul deciziei de pensionare nr. 88223/24.06.1987 s-a constatat c punctajul mediu anual al reclamantului a fost determinat prin împrțirea punctajului total realizat la un stagiu de cotizare la 20 ani, respectiv cel reglementat de art. 43 din Legea 19/2000.

Potrivit art.2 al.3 HG.1550/2004 persoanele ale cror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, au stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual cel reglementat de L3/1977.

Totodat pentru persoanele pensionate în baza Legii 3/1977 și care și-au desfșurat activitatea în condiții speciale la determinarea punctajului mediu se are în vedere un stagiu de cotizare de 20 de ani, conform art.43 alin.1 din Legea 19/2000.

Conform dispozițiilor art.2 din /2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurrilor sociale de stat recalcularea pensiilor se efectueaz cu respectarea prevederilor și principiilor Legii 19/2000.

Potrivit art.43 alin.1 și anexei nr. 4.19/2000, persoanele care și-au desfșurat activitatea în condiții speciale beneficiaz la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 ani.

Susținerile reclamantului prin care arat c pârâta i-ar fi valorificat ca stagiu de cotizare perioada lucrat în grupa a II a de munc ci nu în grupa a Ia de munc, nu pot fi reținute de instanț pentru urmtoarele considerente:

Din analiza buletinului de calcul privind evaluarea pensiei limit de vârst, reiese c stagiul de cotizare realizat de reclamant este de 28 ani 1 lun și 11 zile condiții speciale,respectiv fosta grupa I a de munc, precum și 14 ani în grupa I

Astfel, calcularea și stabilirea stagiului de cotizare realizat efectiv de reclamant este cel în grupa I a și condiții speciale și nu în grupa II a, pârâta procedând în mod corect la valorificarea acestuia, cu atât mai mult cu cât meseria ocupat de reclamant în perioada de activitate a fost cea de miner.

Referitor la susținerile reclamantului privind valorificarea sporului de vechime în mod greșit, instanța le-a constatat neîntemeiate urmând s le respinge pentru urmtoarele considerente:

Din cuprinsul buletinului de date privind evidența activitții în munc a reclamantului s-a constatat c sporul de vechime de care a beneficiat acesta a fost valorificat conform modului în care a fost evidențiat în carnetul de munc, fiind în conformitate cu prevederile art.164 alin.3 și 4 din Legea 19/2000, în care sunt stipulate în mod expres procentele în care va fi valorificat acest spor, precum și faptul c sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajului mediu anual va fi cel înscris în carnetul de munc.

Cu privire la susținerile reclamantului privitoare la nevalorificarea perioadei în care a lucrat pe numele de, respectiv 08.01.1959-01.06.1961 înscris în adeverința nr. 4312/2005 așa cum rezult din buletinul cu datele privitoare la activitatea în munc, și la nevalorificarea sporului pentru orele prestate în timpul nopții evidențiate în adeverința nr. 4610/2007, instanța le-a constatat neîntemeiate urmând s le resping întrucât din cuprinsul aceluiași buletin privind activitatea în munc, constat c perioada menționat a fost evidențiat și valorificat ca vechime în munc și stagiu de cotizare iar procentul pentru orele lucrate în timpul nopții este de 4,72% conform înscrierilor din adeverința nr. 4312/2005.

Astfel cele dou adeverințe au fost valorificate și avute în vedere la recalcularea dreptului la pensie al reclamantului, recalcularea fcut în conformitate cu prevederile art.4 din OUG nr. 4/2005 respectiv au fost avute în vedere salariile realizate de acesta precum și sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat, conform celor dou adeverințe emise de foștii angajatori.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul, solicitând luarea în calcul a celor doi ani și J, pe perioada 1959-1961, pe numele de, recalculat de la data pensionrii pân în prezent, sporul de vechime pe toți anii, cât și sporurile de noapte, conform adeverinței nr. 4610 din 3 septembrie 2007, emis de

Recursul este nefondat și va fi respins din urmtoarele considerente:

Recurentul critic, în esenț, c nu i-au fost valorificate pentru dreptul la pensie sumele încasate pe perioada celor 2 ani și J în care a lucrat sub numele de în anii 1959 și 1961, precum și sporurile de noapte, acordate conform adeverinței nr. 4610/03 septembrie 2007.

Criticile sunt nefondate întrucât din analiza buletinului de calcul - filele 15-16, dosar fond - rezult c acesta a desfșurat activitate în subteran și perioada la care face referire a fost luat în calcul.

De altfel, mențiunile din adeverința invocat de recurent au fost de asemenea avute în vedere la calcularea drepturilor la pensie, iar instanța de fond chiar a analizat dac stagiul de cotizare al contestatorului, precum și punctajul mediu anual determinat de Legea nr.3/1977, au fost calculate corect.

În considerarea celor expuse, se apreciaz c recursul este nefondat și conform prevederilor art. 312 alin.1 Cod pr.civil urmeaz a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat contestatorul, împotriva sentinței nr. 948 din 29 mai 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de munc și asigurri sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat CASA JUDEȚEAN DE PENSII

Decizie irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 29 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Elena Stan

- -

Judector,

- -

Judector,

- -

Grefier,

- -

19.11.2009

Red.jud.Fl.-

2 ex/AS

Președinte:Elena Stan
Judecători:Elena Stan, Florica Diaconescu, Cristina Raicea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5814/2009. Curtea de Apel Craiova