Contestație decizie pensie. Decizia 5813/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5813

Ședința publică de la 29 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Stan

JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Raicea

Grefier - -

******************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței nr. 939 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata contestatoare, lipsind recurenta intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Intimata contestatoare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 939 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de contestator în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

S-a dispus anularea deciziei nr.28308/14.01.2009 emisă de intimata casa Județeană de Pensii

S- dispus obligarea intimatei să emită contestatoarei o nouă decizie pentru pensie de serviciu conform Legii nr. 5657/2004, începând cu data de 15.11.2008.

Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:

Contestatoarea, la data solicitării înscrierii la pensia de serviciu, îndeplinea funcția de grefier informatician la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

La data de 12.11.2008, cu cererea nr. 39887 solicitat intimatei Casa Județeană de Pensii D, să-i stabilească pensia de serviciu în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. 1 și 3 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și a parchetelor de pe lângă acestea

Prin decizia cu nr. 28308/14.01.2009, intimata Casa Județeană de Pensii Dar espins cererea de pensionare pentru limită de vârstă formulată de contestatoare, cu motivarea că acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 68 alin. 3 din Legea nr. 567/2004, respectiv nu are o vechime în funcție de 25 ani.

Potrivit art.68 alin.3 din Legea nr. 567/2004 "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu o vechime de cel puțin 25 ani în funcție, beneficiază înainte de împlinirea vârstei de 60 ani de pensie de serviciu.

În art.93 alin.alin.3 din Legea nr. 567/2004 și art.3 alin. 2 din Normele de aplicare ale acestei legi, s-a stabilit că, pentru informaticieni, constituie vechime în specialitate și perioadele lucrate în același domeniu, în alte unități.

Instanța constatat că, în speță, contestatoarea face parte din personalul auxiliar de specialitate a instanțelor judecătorești și că îndeplinește condițiile legale pentru a primi pensie de serviciu, stabilite de art.68 alin.3 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea și de art.3 alin.2 din Normele de aplicare a acestei legi, fiind îndreptățită să primească pensie de serviciu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de recurs susține că potrivit dispozițiilor art.68 alin. 3 din Legea 567/2004, "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea se poate pensiona la cerere înaintea împolinirii vârstei de 6o de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. 1 dacă are vechime în funcție de cel puțin 25 de ani"

Constituie vechime în funcție, perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit în cadrul instanțelor respective funcția de: grefier statistician, grefier documentarist, grefier informatician, grefier arhivar, grefier registrator, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, arhivar, registrator, arhivar registrator, executor judecătoresc.

în care a desfășurat activitate în alte instituții ca informatician este recunoscută și valorificată la deschiderea dreptului de pensie de serviciu, numai la limita de vârstă, respectiv la împlinirea vârstei de 60 de ani potrivit dispoz. art.68 al.1 din legea 567/2004.

În buletinul anexă la decizia de pensie se precizează faptul că, contestatoarea poate beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei de 60 de ani conform art.68 al.1 din Legea 576/2004, precum și adresele Casei Naționale de pensii nr.3642/19.12.2008 și Ministerului Justiției nr.-/16.11.2007 existent la dosarul cauzei.

Solicită astfel admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr.28308/14.01.2009 emisă de CJP

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs se vor reține următoarele:

Contestatoarea intimată, la data solicitării înscrierii la pensie de serviciu îndeplinea funcția de grefier informatician la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA cu o vechime în specialitate de 30 ani și 2 luni, așa cum atestă adeverința nr.9374/VI/9/2008 din 12 noiembrie 2008, aflată la dosar, întocmită conform anexei nr. 1 la normele de aplicare a Legii 567/2004.La întocmirea acesteia s-au avut în vedere mențiunile din carnetul de muncă ale contestatoarei.

Potrivit Art.14 din Normele de aplicare ale Legii 567/2004, cererea de înscriere la pensie însoțită de documentația de pensionare și adeverința prevăzută în anexa 1 s-au înaintat la CJP D în vederea calculării pensiei de serviciu.

Prin decizia nr.28308/14.01.2009 recurenta-intimată a respins cererea de pensionare a contestatoarei pentru limită de vârstă, motivând că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.68 al.3 din Legea 567/2004, în sensul că nu are o vechime în funcție de 25 de ani.

Stabilirea și calcularea pensiilor de serviciu prev. de art.68 din legea 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este reglementată prin Normele de aplicare ale acestei legi, ce prevede pentru fiecare instituție, competențe distincte.

În acest sens, potrivit art.68 al.3 din Legea 567/2004: "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcție, beneficiază înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani de pensie de serviciu".

Art.93 al.3 din Legea 567/2004 și art.3 al.2 din Normele de aplicare ale acestei legi prevede că, pentru informaticieni constituie vechime în specialitate și perioadele lucrate în același domeniu în alte unități.

Art.11 din Legea 567/2004 arată că, dosarul de pensie trebuie să cuprindă: actele necesare stabilirii pensiei potrivit Legii 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, precum și adeverința prev. în anexa 1 la Hotărârea Guvernului nr. 290/07.04.2005 privind aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu din Legea 567/2004 întocmită de ultima unitate angajatoare ce cuprinde vechimea în funcție și venitul brut realizat în ultima lună de activitate anterioare datei pensionării.

În art.12 se arată că stabilirea, actualizarea, recalcularea și plata pensiei de serviciu se efectuează de către Casele Naționale de Pensii.

În speță, s-a reținut corect că intimata-contestatoare este personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești și că îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de pensie de serviciu, conform art.68 al.3 din legea 567/2004.

În acest sens s-a avut în vedere adeverința nr. 9374/VI/9/2009 din 12 noiembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA care atestă că la data eliberării, intimata-contestatoare avea funcția de specialist cu o vechime în specialitate de 30 ani și 2 luni.

Potrivit art. 93 al.3 din Legea 567/2004, constituie vechime în specialitate și perioada lucrată în același domeniu, în alte unități, și astfel că, în raport de dispoz. art.3 al.2 din normele de aplicare ale Legii 567/2004, la data formulării cererii de pensionare, intimata- contestatoare avea o vechime în specialitate de peste 25 de ani.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motive de casare sau modificarea prevăzute de art. 304 pct. 1-9 cod procedură civilă, nefiind incidente nici dispozițiile art. 3041cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței nr. 939 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

2 ex/05.11.2009

fond:

Președinte:Elena Stan
Judecători:Elena Stan, Florica Diaconescu, Cristina Raicea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 5813/2009. Curtea de Apel Craiova