Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 59/R-CA

Ședința publică din 06 Mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător

JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

Judecător - - -

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.151 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit recurenta și intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei Casa Județeană de Pensii

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin contestația înregistrată la data de 11 mai 2007, pe rolul Tribunalului Vâlcea, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii V, anularea deciziei de pensionare nr.- din 9 martie 2007, emiterea unei noi decizii revizuite, recalcularea și plata drepturilor de pensie astfel stabilite începând cu data de 01 iulie 2005.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia nr.-/9.03.2007 de recalculare a pensiei din sistemul public nu i-a fost luată în calcul adeverința emisă de P, la care a lucrat ca brutar în perioada 25 martie 1981 - 1 aprilie 1991 și ca frământător în perioada 1 aprilie 1991 - 1 august 1994.

A mai arătat că s-a luat în considerare data stabilirii pensiei din 01.08.1994 pentru pierderea capacității de muncă și nu au fost avute în vedere veniturile lunare realizate pe perioada de timp cât a prestat muncă.

Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Vas olicitat respingerea acțiunii pe motiv că reclamanta a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr.- din 23.05.2003, plata drepturilor începând cu data de 01.11.2002.

Ulterior, prin decizia nr.-/9.03.2007, a fost recalculată pensia pentru limită de vârstă și s-au luat în calcul veniturile și sporurile obținute de aceasta. Ca urmare a recalculării, punctajul mediu anual s-a majorat de la 0,63116 la 0,77734 puncte, așa cum rezultă din decizia contestată.

Prin sentința civilă nr.151/25.02.2008, Tribunalul Vâlceaa admis în parte contestația formulată de contestatoare, a anulat decizia nr.-/09.03.2007 și a obligat pe intimată să emită o nouă decizie conform buletinului de calcul de la fila 83 dosar.

Totodată, a respins capătul de cerere privind plata drepturilor bănești, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr.-/9.03.2007 privind recalcularea pensiei din sistemul public, contestatoarei i s-a stabilit un punctaj mediu anual de 0,77734 puncte, corespunzător unui stagiu de cotizare realizat de 31 ani, 2 luni și 28 zile, urmând ca plata drepturilor să se facă conform prevederilor nr.HG733/2005.

În acest sens, a fost întocmit și buletinul de calcul privind evaluarea pensiei pentru limită de vârstă, buletin ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.

Fișa de pensie a fost completată de personalul de la Direcția Județeană pentru Probleme de Muncă și Ocrotiri Sociale H și a cuprins și perioadele menționate în adeverințele emise de " " Însă, din compararea datelor înscrise în fișa de pensie cu cele înscrise în carnetul de muncă rezultă că s-au strecurat erori cu privire la preluarea datelor, astfel încât pârâta Casa Județeană de Pensii V, neavând carnetul de muncă în dosar a completat datele de pe fișa de pensie.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă, tribunalul a reținut că buletinul de calcul privind evaluarea pensiei pentru limită de vârstă care a stat la baza deciziei contestate a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.77-78 din Legea nr.19/2000, pe baza unui program informatic unic la nivel național.

Există o diferență mică între punctajul stabilit prin buletinul de calcul mai sus menționat, datorită confundării cifrei 3 cu 5 și a unei erori de tastare a sumei de 57.500 lei în loc de 67.500 lei.

La data de 16.01.2008 intimata a corectat datele din buletinul de calcul prin emiterea altui buletin de calcul corect, respectiv cel aflat la fila 83 dosar.

Potrivit acestui nou calcul reclamanta a realizat un stagiu de cotizare de 29 ani, 11 luni și 28 zile și a obținut un punctaj mediu anual de 0,77834 puncte.

În ceea ce privește cel de-al treilea petit al acțiunii, în sensul achitării drepturilor bănești începând cu data de 01 iulie 2005, tribunalul a constatat că nu este întemeiat față de concluziile raportului de expertiză, diferența de 0,001 puncte având o influență foarte mică la stabilirea pensiei cuvenite contestatoarei.

Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, instanța a considerat că intimata Casa Județeană de Pensii V nu se află în culpă procesuală întrucât eroarea materială strecurată în cuprinsul fișei de pensionare a contestatoarei nu-i aparține.

Împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

- Contestația a fost admisă în parte iar onorariul de expert a fost achitat de contestatoare pentru efectuarea expertizei judiciare, probă care a profitat și părții adverse, prin urmare greșit a fost respinsă cererea de plată a cheltuielilor de judecată.

- Deși s-a constatat o eroare în calculul punctajului dintr-o preluare greșită a datelor, nu au fost acordate contestatoarei drepturile de pensie cuvenite conform diferenței constatate începând cu data de 01.07.2005 până la zi, așa cum a solicitat prin contestație.

În data de 17.08.2005 contestatoarea a depus la dosarul de pensie o adeverință eliberată de ultima unitate angajatoare și a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă deoarece împlinise vârsta de 60 de ani.

Pensia a fost stabilită în același cuantum cu pensia de invaliditate de care a beneficiat din anul 1994, aceasta mărindu-se doar în funcție de punctul de pensie calculat la programul pe țară.

Eroarea de calcul s-a datorat preluării greșite de către casa de pensii a înscrierilor din fișa de pensie.

Intimata Casa Județeană de Pensii Vaf ormulat prin întâmpinare următoarele apărări:

S-a stabilit corect la judecata în primă instanță că diferența de punctaj de 0,001 puncte are o influență foarte mică la calculul cuantumului pensiei și nu justifică acordarea drepturilor bănești cu data de 01.07.2005, practic diferența fiind sub 1 leu.

Legat de aceste erori de calcul s-a arătat că fișa de pensie a fost completată de Direcția pentru Probleme de Muncă și Ocrotiri Sociale H, actualmente Casa de Pensii H pe baza mențiunilor din carnetul de muncă, care nu a fost depus la dosarul de pensie. De aceea, intimata nu a putut verifica exactitatea datelor din fișa de pensie.

Pentru aceste motive, arată intimata, s-a reținut corect faptul că această instituție nu se află în culpă procesuală și că nu este întemeiată cererea de plată a cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat.

A rezultat din înscrisurile aflate la dosar că prin decizia nr.15329/09.03.2007, ce face obiectul contestației, au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în baza nr.OUG4/2005 și a prevederilor nr.HG1550/2004.

Drepturile recalculate au fost stabilite pe baza documentației de pensionare existente în arhiva casei de pensii.

Ca urmare a verificării buletinului de calcul, care face parte integrantă din decizie s-a constatat prin expertiză contabilă judiciară o eroare de calcul datorată preluării greșite a mențiunilor din fișa de pensie întocmită de o altă casă teritorială de pensii.

Lipsa carnetului de muncă din dosarul de pensie a determinat preluarea greșită a drepturilor salariale înscrise în fișa de pensie, cifrele neputând fi verificate prin confruntarea cu cifrele consemnate în carnet.

Apărarea nu este însă de natură a înlătura culpa casei de pensii deoarece, în cazul în care constată erori sau are îndoieli în privința exactității mențiunilor din actele pe baza cărora efectuează calculele, are obligația de solicita alte documente justificative ori lămuriri persoanei interesate sau unității care a întocmit actul. Obligația casei de pensii este prevăzută de disp. art.7, 8 și 9 din nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

S-a reținut corect că diferența de puncte dintre punctajul stabilit prin decizia contestată și cel stabilit de către expertul judiciar prin preluarea datelor reale din carnetul de muncă este de numai 0,001.

Altfel spus, punctajul cuvenit contestatoarei este de 0,77834 față de 0,77734 stabilit de casa de pensii.

S-a considerat greșit însă că această diferență nu influențează decât foarte puțin drepturile de pensie ale contestatoarei.

Aceasta pentru că, pe de o parte, este vorba de o perioadă mai mare de timp pentru care trebuie acordată contestatoarei această diferență de drepturi bănești - așa cum s-a menționat și în decizie drepturile revizuite se cuvin de la data de 01.09.2005 în aplicarea art. 7 alin. (3), (4) și (5) din nr.OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, modificată și completată - iar pe de altă parte, atât pentru perioada trecută, cât și pentru viitor diferența va profita contestatoarei și se va regăsi la fiecare majorare a punctului de pensie ce se stabilește prin hotărâre de guvern.

Odată stabilite eroarea de calcul și culpa casei de pensii pentru lipsa diligențelor în înlăturarea deficiențelor de preluare a datelor din fișa de pensie, rezultă și culpa procesuală a intimatei, ceea ce determină aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Față de aceste considerente, curtea reține că soluția tribunalului este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel că în baza art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că în noua decizie plata drepturilor de pensie se va face începând cu data de 01.09.2005, precum și în sensul admiterii cererii de plată a diferențelor de pensie și a cheltuielilor de judecată de 400 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.151 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Modifică în parte sentința în sensul că în noua decizie plata drepturilor de pensie se va face începând cu data de 1.09.2005, admite cererea privind plata de către intimată a diferențelor de pensie și plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./30.05.2008

Jud.fond: /

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Pitesti