Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.63

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă

JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Marilena

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1058 din data de 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic și intimatul-contestator, personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauze de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic pentru recurenta-intimată depune la dosar delegația de reprezentare nr.97 din 28 ianuarie 2008, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Intimatul-contestator depune la dosar copia deciziei asupra capacității de muncă nr.2788 din 27 august 2007 emisă de CNPDAS, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată arată că în mod corect a procedat Casa Județeană de Pensii privind anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate ca urmare a notei de constatare a Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale - Direcția audit Intern și Control care a constatat anumite erori în ce privește procedura de expertizare medicală și documentele care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Mai arată că, în mod nelegal instanța de fond în baza actelor depuse la dosar a anulat deciziile emise de Casa Județeană de Pensii

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii contestației și, pe fond, menținerea deciziilor emise de Casa Județeană de Pensii D ca fiind temeinice și legale.

Intimatul-contestator având cuvântul arată că este pensionat și încadrat în gradul III de invaliditate. Solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

- 2 -

Deliberând asupra recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.1058 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Dâmbovița, constată următoarele:

Contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.841 din 4 iunie 2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că are dreptul la pensie de invaliditate și decizia este neîntemeiată, invocând disp. art.53 și 87 din Legea nr.19/2000.

Au fost depuse la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr.841 din 4 iunie 2007, decizia nr.505 din 27 aprilie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și decizia nr.2788 din 27 august 2007.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Dad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, arătând că deciziile contestate au fost emise în condiții de legalitate, deoarece contestatorul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente contrafăcute. A mai arătat că deciziile nu au fost anulate pe criterii medicale, ci în urma constatării unor înscrisuri și înregistrări neconforme cu realitatea.

S-au depus în copie nota de constatare nr.19407 din 27 aprilie 2007, decizia nr. 505 din 27 aprilie 2007 și decizia de încetare a pensiei nr.- din 3 mai 2007.

După administrarea probatoriilor Tribunalul Dâmbovița prin sentința sus-menționată a admis contestația formulată de contestatorul și a anulat adresa nr.841 din 4 iunie 2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D și decizia nr.505 din 27 aprilie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 505/ 27 aprilie 2007 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă nr. 2812/2002, -, 3587/2004, 3833/2005, 3720/2006 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de Audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă - Cabinetul Medical Acest control a fost efectuat în baza HG nr.13 din 8 ianuarie 2004 și Secțiunii C, pct. III art.39 din Ordinul nr.340/2001.

Cu această ocazie s-au constatat deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, putându-se mite noii decizii fie de menținere în același grad de invaliditate, fie de încadrare în alt grad ori de încetare a invalidității cu efecte pentru viitor, iar pentru

- 3 -

trecut, anularea deciziilor putându-se face numai prin hotărâri judecătorești definitive.

Tribunalul a constatat că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză și recuperare a capacității de muncă M nu poate constitui temei pentru anularea deciziei medicale de menținere în grad de invaliditate, întrucât nerespectarea procedurii de revizuire medicală nu-i poate fi imputată contestatorului .

Totodată, s-a reținut că, contestatorul s-a adresat conform disp. art.56(2) din Legea nr. 19/2000 cu contestație împotriva deciziei nr.841 din 4 iunie 2007, primind răspuns în sensul respingerii contestației, astfel că acțiunea sa este justificată și cât privește procedura de contestare la instanța de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a greșit reținând că temeiul de drept aplicabil este art.39 din Ordinul nr.340/2001, câtă vreme deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale, în conformitate cu art.41, cap.III din secțiunea Caa celuiași ordin, incident în cauză.

A mai susținut recurenta-pârâtă că reclamantul chiar dacă se află în posesia unor documente medicale, aceasta nu constituie și dovada că le-a depus la Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și nu au fost analizate de către medicul specialist în expertiza medicală a capacității de muncă.

În fine, se arată că instanța de fond a interpretat în mod eronat prev. art. 56 din Legea nr.19/2000 deoarece consultarea B nu este obligatorie, ceea ce este obligatoriu fiind avizul în cazul în care s-a procedat la consultarea acestuia.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Prin decizia nr. 505 din 27 aprilie 2007 Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă s-a dispus anularea deciziilor asupra capacității de muncă emise în favoarea contestatorului în anii 2002-2006 cu motivarea că acestea au fost emise fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Contestația adresată de, Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, împotriva deciziei sus-menționate a fost respinsă prin adresa nr. 841/2007 în care se face mențiunea că anularea nu a avut la bază criterii medicale asupra cărora ar fi avut competență să se pronunțe medicul - șef de serviciu expertiză medicală.

Această mențiune corespunde realității, deoarece același laborator a emis la data de 27 august 2007 decizia nr. 2788, aflată în copie la fila 11 dosar din care rezultă că se încadrează în gradul III de invaliditate, fiind supus revizuirii la data de 11 august 2008.

- 4 -

Ca urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă nu este imputabilă contestatorului, care nu poate fi lipsit de drepturile de pensie legal cuvenite, pentru o faptă produsă din culpa intimatei sau a structurilor subordonate acesteia, fiind dovedit în cauză faptul că, gradul de invaliditate al contestatorului a fost menținut.

Cu privire la faptul că petentul nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă nu îi este imputabil acestuia, câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru și nu s-a conformat, și că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat, deoarece potrivit art. 56 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 la soluționarea contestației Casa Teritorială de Pensii consultă Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și Avizul acestuia este obligatoriu și rămâne definitiv, ori din formularea textului nu rezultă caracterul facultativ al consultării Institutului, ci dimpotrivă, textul conține o normă imperativă, consultarea acestui institut în cazul soluționării contestației împotriva deciziei de încadrare în grad de invaliditate fiind obligatorie.

Față de aceste considerente recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1058 din data de 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Marilena

- - - - - -

Grefier,

Red./

2 ex./13.02.2008

f- - Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Alexandru Bobincă
Judecători:Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Marilena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Ploiesti