Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 640/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 640

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2010

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Manuela Preda

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii O împotriva sentinței civile nr. 968/08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă -, personal și asistată de avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Avocat pentru intimata-reclamantă depune la dosar concluzii scrise și chitanța nr. nr. 21/2010 și cere respingerea recursului și menținerea sentinței criticate potrivit acestora, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința nr. 968/08.10.2008 Tribunalul O l t, a admis contestația formulată de contestatoarea - în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii O, și pe cale de consecință:

A anulat Decizia cu nr. 55001/09.01.2009 emisă de intimată, și a obligat intimata la emiterea unei noi decizii de pensie anticipată parțială, cu valorificarea perioadei 1974-1987, conform adeverinței cu nr. 1769/9.05.2008 emisă de Primăria.

S-a luat act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 55001/09.01.2009 contestatoarei i-a fost respinsă cererea de înscriere la pensie, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite prevederile art. 50 din Legea 19/2000, în sensul că stagiul de cotizare este mai mic decât stagiul complet și vârsta cu cel mult 5 ani mai mică decât vârsta standard.

Perioada 1974-1988 cât a lucrat în cadrul CAP nu a fost valorificată la stabilirea drepturilor, pârâta apreciind că din adeverința nr 1769/09.05.2008 nu a rezultat în ce situație s-a aflat contestatoarea și nici normele realizate, astfel că nu se poate determina timpul util.

În acest sens instanță a emis adresă către Primăria, pentru a i se comunica în ce calitatea a lucrat contestatoarea la CAP în perioada 1974-1988, respectiv a fost membru cooperator sau salariat. Prin adresa nr 1889/27.04.2009 Primăria a comunicat instanței că în perioada 1974-1988 contestatoarea a fost încadrată în aparatul al fostului CAP în funcția de contabil, cu regim de salariat, fără carnet de muncă.

Potrivit art. 160 alin 3 din Legea 19/2000 "Constituie stagiu de cotizare și timpul util la pensie realizat de agricultori, în condițiile reglementate de Legea nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cel realizat anterior apariției Legii nr. 80/1992".

Prin timp util la pensie realizat de agricultori se înțelege potrivit lit B VIII pct 39 din Ordinul 340/2001 perioada în care foști membri cooperatori au realizat un volum de muncă în fostele unități agricole sau au achitat contribuția minimă prevăzută de Legea nr. 5/1977, calculat potrivit metodologiei utilizate la aplicarea Legii nr. 80/1992, republicată, și anume:

Timpul util la pensie realizat de agricultori se stabilește în ani, prin raportarea volumului de muncă exprimat în norme, însumat pe întreaga perioadă în care persoana asigurată a lucrat în fosta unitate agricolă cooperatistă la cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală în perioada respectivă; timpul util la pensie realizat de agricultori nu poate depăși numărul de ani calendaristici în care volumul de muncă a fost prestat.

Timpul util la pensie se determină pe baza datelor, elementelor și informațiilor conținute în carnetul de pensii și asigurări sociale și/sau în actele doveditoare eliberate de primăria care deține arhiva fostelor unități agricole cooperatiste, întocmite cu respectarea prevederilor legale referitoare la valabilitatea actelor doveditoare.

În acest sens contestatoarea a depus la dosar adeverința nr 1769/09.05.2008 emisă de Primăria din care rezultă volumul de lucru planificat și realizat aferent anilor 1974-1987 precum și venitul anual. Trebuie reținut că din eroare se menționează în adeverință și anul 1988 deoarece în acest an reclamanta a lucrat ca salariată la IML C Fabrica de mobilă

Față de prevederile legale mai sus enunțate se apreciază că prin adeverința nr 1769/09.05.2008 emisă de Primăria contestatoarea face dovada calității de cooperator și activității desfășurate în CAP și ca urmare se apreciază că în mod nelegal pârâta nu a procedat la valorificarea acesteia la stabilirea pensiei anticipată parțială.

Instanța admis contestația, anulat decizia nr. 55001/09.01.2009 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie cu valorificarea perioadei 1974-1987, conform adeverinței nr.1769/09.05.2008 emisă de Primăria, care are un conținut asemănător cu adeverința nr. 3478/24.09.2008, doar că prima menționează detaliat venitul anual realizat, precum și normele lucrate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii O, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, susține că reținerile instanței sunt neîntemeiate și în contradicție cu actele existente la dosar. Recurenta arată că există la dosar adeverința nr. 1769/09.05.2008 emisă de Primăria, din care rezultă calitatea contestatoarei de membru cooperator, precum și adeverința nr. 1889/27.04.2009din care rezultă calitatea acesteia de salariat. De aceea, recurenta susține că nu a luat în considerare perioada 1974-1988, nefiind făcută dovada calității pe care contestatoarea a avut-o în cadrul CAP.

Mai susține recurenta că fiind două acte cu conținut diferit, nu a putut stabili cu precizie situația contestatoarei, însă în fișele de evidență depuse la dosarul de pensionare nu figurează norme planificate, realizate și veniturile, pentru a se determina timpul util la pensie.

În drept, invocă dispozițiile art. 160 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, art. 32 alin. 2 din Legea nr. 80/1992.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Din adeverința nr. 1769/09.05.2008 emisă de Primăria (fila 9 dosar fond) rezultă că în perioada 1974-1988 contestatoarea și-a desfășurat activitatea în cadrul CAP. Adeverința cuprinde mențiuni exprese cu privire la normele planificate, normele realizate și venitul anual, oferind suficiente date pentru determinarea exactă a timpului util la pensie.

Instanța de fond a reținut corect faptul că s-a făcut dovada deplină a timpului util la pensie realizat, în condițiile art. 160 alin. 5 din Legea nr. 19/2000. În plus, expertul contabil desemnat să efectueze expertiza, a verificat și alte documente, respectiv, Situația timpului util la pensie al membrilor fostului CAP, state de salarii, borderouri de eliberare a avansurilor în bani cuvenite cooperatorilor, fișe anuale de evidența muncii și a decontărilor cu membrii cooperatori.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază criticile recurentei ca fiind nefondate și, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii O împotriva sentinței civile nr. 968/08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- --

Grefier,

red. Jud.

2 ex. /09.02.2010.

Jud. fond..

.

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 640/2010. Curtea de Apel Craiova