Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7056/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7056

Ședința publică de la 04 2009

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 143/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii G, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru administrare probatoriu, acte ce au fost depuse la dosar, iar în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

URTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 143 din 15 ianuarie 2009, Tribunalul Gorj, a respins contestația formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele;

Potrivit prevederilor din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, precum și pensiile de urmaș prevăzute la alin. (8)-(10) se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate la începutul fiecărui an calendaristic însă prin OUG nr. 100/ 2007 care a modificat Legea nr. 567/ 2004.

În raport de dispozițiile Ordonanță de urgență nr. 100 din 4 octombrie 2007, actualizarea pensiilor de serviciu poate opera numai în ce privește majorarea salariilor de bază ale personalului auxiliar aflat în activitate, intervenită după data de 8.10.2007, data intrării în vigoare a acestui act normative.

Pe cale de consecință modificările salariilor începând cu data de 1 ianuarie si 1 octombrie 2007 nu pot fi avute în vedere la actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, deoarece sunt după data intrării în vigoare a OUG nr. 100/ 2007, salariile de bază ale personalului auxiliar nu au fost modificate.

Reclamnta formulat recurs împotriva sentinței nr. 143/2009 Tribunalului Gorj, pe care o consideră nelegală, solicitând modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtei să ia în considerare adeverința de reactualizarea pensiei, cu plata diferențelor de pensie.

Critică sentința pentru încălcarea prevederilor art. 68 alin. 12 din Legea nr. 567/2004, potrivit cărora: pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar în activitate, în condiții identice de funcție și vechime, cât și nivel al instanței, cu menținerea numai sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază,că este nelegală și va fi modificată.

Sunt întemeiate criticile prin care se susține că instanța de fond încălcat prevederile art. 69 alin. 12 din Legea nr. 567/2004, deoarece în motivare instanța nu precizează motivul pentru care consideră că nu sunt aplicabile prevederile acestui text, limitându-se însă la trimiterea față de prevederile OUG nr. 100/2007, de modificare a Legii nr. 567/ 2004, intrată în vigoare după 08.10.2007, și de aceea nu pot fi avute în vedere creșterile salariale începând cu 01.120p.2007.

Creșterile salariale ale personalului auxiliar au fost dispuse prin OG nr. 8/2007, iar prin OUG nr. 100/2007 s-a dispus ca și pensiile de serviciu pentru personalul auxiliar să se reactualizeze ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului în activitate, așa încât dreptul reclamantei de a i se reactualiza pensia s- născut la data intrării în vigoare OUG nr. 100/2007, adică la 01.10.2007 pentru că salariul personalului în activitate era deja majorat.

De altfel și Tribunalul Gorja eliberat adeverința necesară pârâtei pentru actualizare, cu indicarea textului legal și a datei de la care se impune majorarea dar pârâta în mod nejustificat nu a ținut seama de această adeverință, neacordându-i pensia actualizată, producându- prejudiciu ce se impune a fi reparat prin obligarea pârâtei să-i plătească diferența de pensie pentru perioada 01.10.2007 -31.03.2008.

In consecință, Curtea apreciază întemeiate criticile formulate și în baza art. 312 cod procedură civilă, va admite recurs, va modifica sentința, va admite acțiunea și va obliga pârâta să recalculeze pensia reclamantei începând cu 01.10.2007 și plata diferenței de la 01.10.2007 la 31.03.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 143/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii G, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Modifică sentința, în sensul că admite acțiunea.

Obligă pârâta să actualizeze pensia de serviciu a reclamantei începând cu 01.10.2007 prin luarea în considerare a adeverinței nr. 962/03.03.2008 emisă de Tribunalul Gorj.

Obligă pârâta la plata diferințelor de pensie cuvenite pentru perioada 01.10.2007-31.03.2008.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 04 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

3 ex/IE/17.12.2009

fond:

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7056/2009. Curtea de Apel Craiova