Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7254/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5875/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.7254/
Ședința publică de la 09.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.1439/17.07.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1439/17.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis cererea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii T; a anulat decizia nr.-/24.04.2009 și a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantului luând în calcul o vechime în magistratură de 35 de ani și un procent de 90% din venitul brut în sumă de 10.819 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că vechimea în magistratură este reglementată expres prin art. 86 din Legea nr.303/2004, așa cum a fost modificată și completată, prin aceste dispoziții fiind menționat că perioada în care o persoană a îndeplinit funcția de jurisconsult și consilier juridic constituie vechime în magistratură.
Potrivit dispozițiilor art. 82 alin.1 din Legea nr.303/2004,așa cum a fost modificat, procurorii și judecătorii cu o vechime de cel puțin 25 ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat asistent sau personal de specialitate asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensionari și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Din interpretarea acestor dispoziții ar rezulta că acest text de lege se referă la vechimea efectivă în magistratură.
Însă alin.2 al aceluiași articol ( referindu-se la magistrații care ocupă aceleași funcții enumerate în alin. 1 al art. 82, se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 ani, beneficiind astfel de pensia de serviciu prevăzută la alin. 1 al art. 82, dacă au o vechime de cel puțin 25 ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și
judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi), prevede explicit,în ultima teză că la calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională
Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat.personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic și jurisconsult.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că noțiunile de vechime efectivă în magistratură și vechime în magistratură produc aceleași efecte cu privire la acordarea pensiei de serviciu și a majorării cuantumului pensiei ca urmare a depășirii vechimii de 25 ani în magistratură.
Interpretând altfel dispozițiile alin. 1 și 2 al art. 82 din Legea nr.303/2004 modificată în sensul că la calcularea vechimii în magistratură se ia în considerare perioada cât magistratul a îndeplinit funcția de avocat sau jurisconsult numai dacă se pensionează înainte de împlinirea vârstei de 60 ani, ar însemna o discriminare a acestor categorii de pensionari, fără să existe o explicație rațională ceea ce constituie încălcare a principiului
constituțional al egalității în drepturi și a Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede dreptul la un tratament egal și interzicerea discriminării.
De altfel, Curtea Constituțională soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 din Legea nr.92/1992 care are același conținut cu dispozițiile art. 86 din Legea nr.303/2004 modificată a reținut că în Decizia nr. 155/2002, că perioada de activitate exercitată de magistrat im funcțiile cu profil juridic constituie vechime de cotizare utilă la calculul pensiei, dacă pensionarea intervine când ocupă un post de magistrat sau un post asimilat acestei funcții, beneficiind de acordarea pensiei de serviciu.
Cum contestatorului i-a fost stabilită pensia de serviciu fără a se lua în calcul perioada de 6 ani și 14 zile cât a îndeplinit funcția de jurisconsult, s-au încălcat astfel dispozițiile art. 82 din Legea 303/2004 modificată și completată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii T, criticând sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ.
În motivarea recursului se susține că, anii care depășesc vechimea de 28 de ani ca procuror nu se iau în calcul, conform dispozițiilor art. 82 (4) din legea nr. 303/2004, deoarece nu au fost lucrați în funcțiile expres prevăzute de art. 82 (1) din lege.
În cazul intimatului-contestator s-au aplicat prevederile art. 82 (6) care face trimitere la prevederile art. 82 (1) din legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 97/14.04.2008.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate cât și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea găsește recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Referitor la aplicarea prevederilor art.82 alin.(4) din Legea 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare potrivit art.82 alin.(4) din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare an care depășește vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) și (2) la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), fără aop utea depăși.
La calculul vechimii prevăzute de art.82 alin.(4) vor fi avute în vedere, perioadele în care solicitantul a îndeplinit funcțiile expres prevăzute în cuprinsul sau alin. 1 și 2 ale aceluiași articol, în raport de textul de lege în temeiul căruia acesta beneficiază de pensie de serviciu (art.82 alin.1 sau art.82 alin. 2), iar nu funcțiile prevăzute în cuprinsul art.86 care reglementează vechimea în magistratură.
Prin decizia nr. -/24.04.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii a fost în mod corect stabilită pensia de serviciu a contestatorului, neavând a fi luată în calculul pensia de serviciu perioada de 6 ani și 14 zile, cât contestatorul a îndeplinit față de jurisconsult, conform art. 82 (4) din Legea nr. 303/2004, deoarece nu au fost lucrați în funcțiile expres prevăzute de art. 82 (1) din lege.
Pentru motivele arătate, acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. rap. la art. 304 pct. 9. pr. civ. recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în tot, în sensul menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, cu sediul în A,-, jud. T împotriva sentinței civile nr.1439/17.07.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul în A,-, -atria,. A,. 1,. 7, jud.
Modifică în tot sentința atacată.
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-11.01.2010
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana