Contestație decizie pensie. Decizia 7252/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(5513/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.7252/

Ședința publică de la 09.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.4673/29.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.40235/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatul-reclamant personal și asistat de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 30.10.2009, după care,

Curtea acordă cuvântul pe probe.

Intimatul-reclamant, prin avocat, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, solicită admiterea probei cu înscrisuri. Depune la dosar opis, anexând înscrisurile. De asemenea, depune la dosar practică judiciară.

Apreciind proba cu înscrisuri solicitată de intimatul-reclamant, pertinentă, concludentă și utilă cauzei, în temeiul art.167 Cod procedură civilă, o admite.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca legală și temeinică. Arată că instanța de fond s-a raportat la situația de fapt, conform adeverinței emise de angajator. Cu privire la modalitatea de calcul, arată că intimatului-reclamant îi sunt aplicabile dispozițiile art.44 rap. la art.43 alin.1 lit.b din.

Nici Legea nr.164/2001 și nici Legea nr.19/2000 nu interzic dreptul de opțiune și de transfer între cele două sisteme de pensii, cu condiția de a nu se valorifica același stadiu de cotizare concomitent în cele două siteme de pensii. Art.46 din Legea nr.223/2007, Casa de pensii are obigația să stabilească și pensia pentru limită de vârstă în sistemul public, pensionarul având dreptul să opteze între cele două tipuri de pensie, în funcție de cuantumul cel mai avantajos. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4673/29.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea modificată formulata de reclamantul în contradictoriu cu paratul Casa de Pensii a Municipiului B; a anulat decizia nr. /4.12.2008.

A obligat pârâta să emită o decizie de pensie de serviciu reclamantului conform Legii nr. 223/2007, care să înlocuiască pensia de serviciu militară, începând cu 1.08.2008, conform art. 49 lit. d) din Legea nr. 223/2007, luând în considerare adeverința nr. 4198/09.02.2009 emisă de SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 22.07.2008 reclamantul a cerut pârâtei stabilirea unei pensii de serviciu în baza Legii nr. 223/2007. A depus, între înscrisurile necesare, o adeverință tip eliberata de SC Naționala de Transporturi Aeriene Române SA, sub nr. 19799/2.07.2008.

Cu adresa nr. 2847/23.09.2008 CNPAS comunicase reclamantului că din examinarea dosarului depus la Casa Locală de Pensii Sector 1 sub nr. 344/2008 rezultă că a solicitat acordarea pensiei de serviciu în baza Legii nr.223/2007 și confirmase că acesta are o vechime de 17 ani ca personal aeronavigant în perioada 1950-968, dar îi atrăsese atenția că beneficiază de pensie din sistemul de pensii militar conform deciziei nr. -/1982.

Prin decizia nr. R 3444/4.12.2008 pârâta a respins cererea reclamantului.

A motivat în decizie că examinând cererea din 22.07.2008 dispune respingerea cererea de înscriere la pensie de serviciu conform Legii nr.223/2007 deoarece nu rezulta că reclamantul ar fi fost personal navigant civil si ar fi realizat stagiu de cotizare în sistemul public de asigurări.

Reclamantul cere justificat anularea acestei decizii de respingere, înscrisurile doveditoare atestându-i calitatea de personal aeronavigant civil la (încadrat în categoria de operatori radionaviganti), cum de altfel reținuse corect si CNPAS.

La data de 27.05.2009 reclamantul a depus la dosarul instanței prin apărător adeverința tip nr. 4198/9.02.2009 care rectifică erorile primei adeverințe eliberate de SA, menționând aceasta adeverință nr. 4198/9.02.2009 eliberată de SA că înlocuiește adeverința tip nr. 19799/2.07.2008. din adeverința angajatorului SA privesc tipul de avion, dar si media veniturilor utilizata la stabilirea pensiei.

Astfel se reține că media veniturilor utilizata la stabilirea pensiei de serviciu reglementata de Legea nr. 223/2007 nu este de 20.726 lei cum a cerut reclamantul pârâtei să-i ia în considerare la stabilirea pensiei, ci de 20.069 lei.

Ambele adeverințe atesta că la data de 1.06.2008 reclamantul avea o vechime în activitate de personal aeronautic civil navigant profesionist de 17 ani, că reclamantul a deținut aceasta calitate fiind încadrat în categoria de operatori radionaviganti și susțin că reclamantul se încadrează la art. 43 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 223/2007.

Potrivit art. 43-46 din Legea nr.223/2007: art. 43 personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază de pensie de serviciu, potrivit categorici profesionale din care face parte, dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții de pensionare:

a) piloți, însoțitori de bord, parașutiști și personalul de inspecție în zbor, care au vârsta de minimum 50 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 20 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist;

b) navigatori, mecanici și/sau ingineri de bord naviganți, operatori radionaviganti, ingineri de recepție și control aeronave și ingineri de recepție și control mijloace PNA-TC, care au vârsta de minimum 52 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 25 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist.

maximă privind vârsta de pensionare pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist este cea stabilită de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

Dreptul de a ieși la pensie se acordă începând cu data menționată de solicitant în cererea sa de pensionare, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Art. 44: personalul aeronautic civil navigant profesionist care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 43 alin. (1) are dreptul la o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 3 luni de activitate anterioare lunii în care are loc pensionarea.

Venitul total brut realizat într-o lună, care stă la baza calculului pensiei de serviciu de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, reprezintă suma veniturilor prevăzute la art. 42 lit. a), b), c) și e) și va fi menționat în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia.

Pentru fiecare an complet care depășește vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin. (1) se adaugă la cuantumul pensiei câte 1%.

Art.: 45 pentru persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 43 și care la data cererii de pensionare nu mai dețin calitatea de personal aeronautic civil navigant profesionist, procentul prevăzut la art. 44 se aplică la media veniturilor totale brute realizate în ultimele 3 luni anterioare lunii în care s-a solicitat pensionarea de către tot personalul aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, corespunzător ultimei funcții la bord deținute de persoana în cauză pe tipul respectiv de aeronavă civilă.

Această medie va ti menționată în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia, potrivit art. 44 alin. (2).

Art.: 46 odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu se stabilește și pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, acordată personalului aeronautic civil navigant profesionist conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, considerându-se îndeplinite condițiile necesare deschiderii dreptului de pensie. La determinarea punctajului mediu anual se are în vedere stagiul complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzut de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat conform prezentei legi este mai mic decât cel al pensiei din sistemul public, se acordă cuantumul cel mai avantajos.

Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

Potrivit art. 49 din Legea nr.223/2007, de prevederile art. 43 - 48 beneficiază, după caz, și următoarele categorii de persoane:

a) personalul aeronautic civil navigant profesionist care, după data intrării în vigoare a prezentei legi, își pierde total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără a se ține cont de vârsta și vechimea în muncă ale acestuia, pensia fiind acordată de
la data pierderii capacității de muncă;

b) personalul aeronautic civil navigant profesionist care, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, și-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără a se ține cont de vârsta si vechimea în muncă ale acestuia, pensia fiind acordată de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

c) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist si care la data pensionării dețin această calitate, cuantumul pensiei de serviciu calculat conform art. 44 alin. 1 și 2 fiind diminuat cu câte 2% pentru fiecare an care lipsește din vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin.1;

d) persoanele care au realizai o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și care la data pensionării nu mai dețin această calitate, cuantumul pensiei de serviciu prevăzut la art. 44 alin. (1) fiind diminuat cu câte 2% pentru fiecare an care lipsește din vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin. (1) și va fi aplicat la medie veniturilor totale brute realizate în ultimele 3 luni
anterioare lunii în care s-a solicitat pensionarea de către tot personalul aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, corespunzător ultimei funcții la bord deținute de persoana în cauză pe tipul respectiv de aeronavă civilă. Această medie va fi menționată în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia, potrivit art. 44 alin. (2)"

Pârâta se apără nefondat susținând că nu ar fi avut reclamantul calitate de personal navigant civil. Adeverințele eliberate de SA atestă tocmai aceasta calitate, de personal navigant civil pentru reclamant.

Ele se si coroborează cu mențiunile carnetului de muncă al reclamant. Astfel, carnetul de muncă, prin pozițiile 1-5, se coroborează cu mențiunile adeverinței, pozițiile indicând că în perioada 1.07.1950-1.05.1968 reclamantul a lucrat la întreprinderea de Transporturi Aeriene.

În consecință, văzând art. 50 din Legea nr. 223/2007 care stabilește că personalul aeronautic civil navigant profesionist care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, este pensionat pentru limită de vârstă ( fără a face vreo distincție între sistemele de pensii care au acordat-o public sau militar) are dreptul la pensie de serviciu, care se stabilește corespunzător prevederilor acestei legi, văzând că media veniturilor utilizata la stabilirea pensiei de serviciu reglementata de Legea nr. 223/2007 este de 20.069 lei în cazul reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs motivat în termen legal pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.

În susținerea recursului a arătat că sentința instanței de fond este criticabila sub aspectul analizării probelor administrate si al aplicării greșite a prevederilor legale, pentru următoarele considerente:

Conform adeverinței nr.4.198/09.02.2009, care înlocuiește adeverința nr. 19.799/02.07.2008, rezultă faptul ca reclamantul a avut calitatea de operator radionavigant instructor cu o vechime în activitate de 17 ani, calitate ce se încadrează la art.43, alin.1 litera b) din Legea nr.223/2007:

- alin.1 personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază de pensie de serviciu, potrivit categoriei profesionale din care face parte, dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții de pensionare:

a) piloți, însoțitori de bord, parașutiști și personalul de inspecție în
zbor, care au vârsta de minimum 50 de ani și au realizat o vechime de cel
puțin 20 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant
profesionist;

b) navigatori, mecanici și/sau ingineri de bord naviganți,
operatori radionaviganți, ingineri de recepție și control aeronave și
ingineri de recepție și control mijloace PNA-TC, care au vârsta de
minimum 52 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 25 de ani de
activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist.

Art.44 alin. 1 din Legea nr.223/2007 menționează ca: personalul aeronautic civil navigant profesionist care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 43 alin. (1) are dreptul la o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 3 luni de activitate anterioare lunii în care are loc pensionarea.

Venitul total brut realizat într-o lună, care stă la baza calculului pensiei de serviciu de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, reprezintă suma veniturilor prevăzute la art. 42 lit. a), b), c) și e) și va fi menționat în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia.

Potrivit art.49 din Legea nr.223/2007, de prevederile art. 43-48 beneficiază, după caz, și următoarele categorii de persoane:

a) personalul aeronautic civil navigant profesionist care, după data intrării în vigoare a prezentei legi, își pierde total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără a se ține cont de vârsta și vechimea în muncă ale acestuia, pensia fiind acordată de la data pierderii capacității de muncă;

b) personalul aeronautic civil navigant profesionist care, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, și-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără a se ține cont de vârsta și vechimea în muncă ale acestuia, pensia fiind acordată de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

c) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și care la data pensionării dețin această calitate, cuantumul pensiei de serviciu calculat conform art. 44 alin. (1) și (2) fiind diminuat cu câte 2% pentru fiecare an care lipsește din vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin. (1);

d) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și care la data pensionării nu mai dețin această calitate, cuantumul pensiei de serviciu prevăzut la art. 44 alin. (1) fiind diminuat cu câte 2% pentru fiecare an care lipsește din vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin. (1) și va fi aplicat la media veniturilor totale brute realizate în ultimele 3 luni anterioare lunii în care s-a solicitat pensionarea de către tot personalul aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, corespunzător ultimei funcții la bord deținute de persoana în cauză pe tipul respectiv de aeronavă civilă. Această medie va fi menționată în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia, potrivit art. 44 alin. (2).

Conform pozițiilor 1-5 din carnetul de munca al reclamantului, rezulta ca acesta a lucrat la întreprinderea de Transporturi Aeriene in perioada 01.07.1950-01.05.1968.

Din adresa nr./28-10.2008 Ministerului Apărării-Direcția Financiar-Contabilă, rezultă că întreaga vechime realizată de petent respectiv perioada 01.07.1950-26.04.1968, în care reclamantul a fost încadrat în muncă, cât și perioada 26.04.1968-02.08.1982, în care acesta a fost cadru militar permanent, a fost deja valorificata la stabilirea pensiei militare prin Decizia nr.-/1982.

Prin urmare, contravine legii ca reclamantul sa beneficieze de doua pensii de serviciu, întrucât și pensia militară de care beneficiază în prezent, este tot o pensie de serviciu.

Conform art.2 litera f) și h) din Ordinul nr.1064 din 23 octombrie 2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civila din România:

În sensul Legii, beneficiază de pensie de serviciu următoarele categorii de persoane, dacă au desfășurat activitate ca personal aeronavigant:

a) piloții, însoțitorii de bord, parașutiștii și personalul de inspecție în zbor, care au vârsta de minimum 50 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 20 de ani;

b) navigatorii, mecanicii și/sau inginerii de bord naviganți, operatorii radionaviganți, inginerii de recepție și control aeronave și inginerii de recepție și control mijloace PNA-TC, care au vârsta de minimum 52 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 25 de ani de activitate;

c) persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la lit. a) sau b), după caz, și care la data solicitării pensiei de serviciu nu mai dețin calitatea de personal aeronavigant;

d) personalul aeronavigant care, după data intrării în vigoare a Legii, își pierde total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, a unei boli profesionale sau a unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără condiție de vârstă sau vechime;

e) personalul aeronavigant care, înainte de data intrării în vigoare a Legii, și-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, a unei boli profesionale sau a unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără condiție de vârstă sau vechime;

f) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronavigant, care la data solicitării pensiei de serviciu dețin această calitate și îndeplinesc condițiile de vârstă prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. a) sau b) din Lege, după caz;

g) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronavigant, care la data solicitării pensiei de serviciu nu mai dețin această calitate, dar îndeplinesc condițiile de vârstă prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. a) sau b) din Lege, după caz;

h) personalul aeronavigant care la data intrării în vigoare a Legii
este pensionar pentru limită de vârstă în sistemul public de
pensii sau conform prevederilor Legii nr. 89/2004 privind unele măsuri de protecție socială acordate, ca urmare a restructurării Societății Comerciale " Națională de Transporturi Aeriene Române -" -, personalului aeronautic civil ori pensionar pentru pierderea totală a capacității de muncă, respectiv pensionar de invaliditate încadrat în gradul I sau II în sistemul public de pensii și care îndeplinește condițiile prevăzute de Lege;

i) personalul aeronavigant din cadrul civile de transport aerian, prevăzut la art. 4 lit. b) din Lege, a cărui funcție nu mai există la data intrării în vigoare a Legii, datorită evoluției tehnicii aeronautice și a concepției de exploatare la sol și în zbor a aeronavelor civile, care a realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronavigant și îndeplinește condițiile de vârstă prevăzute la lit. b).

Prin urmare, pensia de serviciu prevăzuta de Legea nr.223/2007 se acorda doar persoanei îndreptățite, acordarea acestei pensii de serviciu fiind condiționata de îndeplinirea unor cerințe obligatorii, dintre care cea mai importanta este următoarea: este imperios necesar ca, la data intrării în vigoare a Legii nr.223/2007, personalul aeronavigant care solicita pensie de serviciu, sa fie pensionar pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii.

Prevederile legale ale literei h din art. 11 al Ordinului nr.1064 din 23 octombrie 2007 fac trimitere la art.46, alin.1 din Legea nr.223/2007, care învederează ca o dată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu se stabilește și pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, acordată personalului aeronautic civil navigant profesionist conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, considerându-se îndeplinite condițiile necesare deschiderii dreptului de pensie.

La determinarea punctajului mediu anual se are în vedere stagiul complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzut de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, precum și faptul ca vechimea realizata de către reclamantul în calitate de personal aeronavigant (1951-1968) a fost deja valorificata în sistemul de pensii militare, recurenta consideră că nu exista temei legal pentru acordarea pensiei de serviciu in conformitate cu dispozițiile Legii nr.223/2007, fiind complet greșita interpretarea instanței de fond, care a dispus înlocuirea pensiei de serviciu militară cu cea acordata în temeiul Legii nr.223/2007.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Curtea găsește recursul formulat ca nefiind fondat,considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Conform art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2007, personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază de pensiei de serviciu daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: operatori radionaviganti cu o vârsta de minimul 52 ani si o vechime de minimum 25 ani de activitate.

Conform art. 49 lit. d) din Legea nr. 223/2007, de prevederile art. 43 din același act normativ, beneficiază si persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate (recurentul a avut o vechime recunoscuta de 17 ani) ca personal aeronautic civil navigant profesionist, cuantumul pensiei de serviciu prevăzut la art. 44 alin. 1 (80 % din media veniturilor totale brute pe ultimele 3 luni), fiind diminuat cu cate 2% pentru fiecare an care lipsește din vechimea minima in activitate prevăzuta la art. 43 alin. (1).

Coroborând art. 50 la art. 49 lit. b) din aceeași lege, rezulta ca in stabilirea cuantumului pensiei de serviciu trebuie avută in vedere media veniturilor totale brute realizate de către tot personalul aeronautic civil aflat in activitate, corespunzător ultimei funcții de bord deținuta de persoana in cauza si pe tipul respectiv de aeronava.

Aceasta medie este stabilita numai de către angajator si pe răspunderea acestuia.

Conform adeverinței emisa de angajatorul în raport de dispozițiile art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2007 sub nr. 4198/09.02.2009, media veniturilor brute utilizate la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 223/2007 este de 20.069 lei.

Conform adeverinței nr. 4198/09.02.2009 emisa de, recurentul a deținut funcția de operator radionavigant instructor în perioada 01.07.1950-01.05.1968.

Cu privire la modalitatea de calcul, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 44 rap. la art. 43 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 223/2007.

Prin comunicarea nr. 11358/15.05.2008 emisa de Autoritatea Civilă Română s-a recunoscut contestatorului calitatea de personal aeronautic civil navigant profesionist, precum si dreptul lui de a beneficia de pensie de serviciu in raport de Legea speciala nr. 223/2007.

Conform adeverinței-tip nr. 4198/09.02.2009 (Anexa nr. 2 la Legea nr. 223/2007) se stabilesc cele doua elemente fundamentale in determinarea pensiei de serviciu, respectiv:

- vechimea in calitate de personal aeronautic civil navigant profesionist, in speța de 17 ani;

- baza de calcul reprezentând media veniturilor brute, respectiv suma de 20.069 lei.

Astfel, corect a reținut tribunalul că reclamantul are calitatea de personal navigant civil, iar față de dispozițiile art.50 din Legea nr. 223/2007, media veniturilor utilizate la stabilirea pensiei de serviciu fiind de 20.069 lei, recurenta urmează să ia în considerare adeverința nr. 4198/09.02.2009 emisă de SC SA și să emită o decizie de pensie de serviciu care să înlocuiască, începând cu 01.08.2008, conform art. 49 lit. d) din Legea nr. 223/2007, pensia de serviciu militară ce a fost acordată cu decizia nr. -/1982.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin.1 pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, cu sediul în B Calea, nr.6, sector 3 împotriva sentinței civile nr.4673/29.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.40235/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul în B, str. -. -, nr.17,.2, sector 2.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.LH/th.red.

2ex-28.12.2009.

Jud. fond:

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 7252/2009. Curtea de Apel Bucuresti