Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7449/2009. Curtea de Apel Bucuresti

-ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.5658/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr. 7449/

Ședința publică din data de 15 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 3: Bodea Adela

GREFIER

****************

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.5468 din data de 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 30866/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare -, având ca obiect contestație decizie pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-contestatoare - prin apărător d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 8 dosar recurs, lipsind recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimata-contestatoare -, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în combaterea motivelor de recurs, cu precizarea că acestea sunt acte noi care nu se regăsesc la dosarul de fond, respectiv taloane de pensie și decizia nr.- din 15.10.2009 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Curtea, după deliberare, încuviințează pentru intimata-contestatoare proba cu înscrisuri, în baza dispozițiilor art.305 Cod proc. civ, luând act de administrarea acesteia la termenul de azi.

Intimata-contestatoare -, prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Intimata-contestatoare -, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât motivul de recurs invocat ce are la bază dispozițiile art. 4 lit. "m" alin.(c) din Nr.HG381/2007 nu are legătură cu sistemul informatic al recurentei. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.08.2008 sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatoarea - a solicitat anularea deciziei nr. -/03.07.2008 emise de intimata Casa de Pensii a Municipiului B, obligarea intimatei la recalcularea numărului de puncte realizate; recalcularea pensiei; plata retroactivă a diferenței de pensie, în funcție de cuantumul rezultat în urma recalculării pensiei, de la data depunerii dosarului de pensionare.

Prin sentința civilă nr.5468 din 23.06.2009, Tribunalul Bucureștia admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea -; a anulat decizia nr.-/03.07.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat intimata să emită o nouă decizie începând cu 1.04.2008 în care să se rețină un punctaj mediu anual de 1,42652 puncte; a obligat intimata la plata diferențelor de drepturi de pensie în sumă de 156 lei aferente perioadei 1.04.2008 - 1.05.2009 și în continuare până la punerea în plată a punctajului mediu anual de 1,42652 puncte; a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 852,55 lei către contestatoare; a respins cauza sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin decizia nr. -/2001, contestatoarea a fost pensionată pentru invaliditate începând cu 01.03.2001, în baza Legii nr. 3/1977, până la data de 1.07.2007. Pensia de invaliditate a contestatoarei a fost recalculată conform OUG nr. 4/2005, începând cu 01.12.2005.

Prin decizia nr. -/2007, contestatoarea a fost trecută de la pensie pentru invaliditate la pensie pentru limită de vârstă, începând cu 01.07.2007.

Prin decizia nr. -/03.07.2008, pensia contestatoarei a fost recalculată prin adăugarea sporurilor nevalorificate până la acea dată, în baza cererii formulate la 31.03.2008 sub nr. -, reținându-se un punctaj mediu anual de 1,39119 începând cu 1.04.2008. Ulterior, pensia contestatoarei a fost revizuită, prin decizia nr. -/25.09.2008, începând cu 1.04.2008, reținându-se un punctaj mediu anual de 1,42220 puncte.

Intimata a achitat drepturi de pensie restante contestatoarei pe perioada 01.12.2005-30.04.2009, de 943 lei, în trei tranșe, în noiembrie, decembrie 2007 și octombrie 2008.

Tribunalul a constatat că intimata a determinat în mod eronat punctajul mediu anual din decizia de pensie contestată, decizia nr. -/ 03.07.2008, prin preluarea eronată a unor salarii din carnetul de muncă, începând cu 01.09.1975.

Conform expertizei contabile administrate în cauză, punctajul mediu anual ce se cuvine contestatoarei prin adăugarea sporurilor din adeverințele depuse la intimata, prin valorificarea corectă a salariilor din carnetul de muncă și a perioadei asimilate reprezentată de pensia de invaliditate, este de 1,42652 puncte (expertiza menționează acest punctaj valabil la 1.07.2007, punctaj ce rămâne în continuare valabil și la momentul 1.04.2008, data de la care sunt stabilite drepturile de pensie în decizia contestată, deoarece nu au intervenit alte date care să modifice acest punctaj mediu anual).

Având în vedere că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică.", Tribunalul a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. -/3.07.2008 și a obligat intimata să emită o nouă decizie, începând cu 1.04.2008, în care să rețină un punctaj mediu anual de 1,42652 puncte.

Pentru că contestatoarea a primit drepturi de pensie mai mici decât cele care i se cuveneau, instanța a obligat intimata la plata diferențelor de drepturi de pensie în sumă de 156 lei, aferente perioadei 1.04.2008 - 1.05.2009, și în continuare până la punerea în plată a punctajului mediu anual de 1,42652 puncte.

Tribunalul a respins cauza sub aspectul plații diferențelor de pensie de la data depunerii dosarului de pensionare, adică anterior datei de 1.04.2008, deoarece contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr. -/3.07.2008 ce stabilește drepturi de pensie începând cu 1.04.2008 astfel ca prin anularea acestei decizii se pot pune în discuție doar diferențe de drepturi de pensie de la data stabilirii drepturilor prin aceasta decizie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 27.08.2009 intimata Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 09.09.2009 sub nr-.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.9 Codul d e procedură civilă, recurenta a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de contestatoarea -.

Susține recurenta intimată că instanța a admis, în mod eronat, în totalitate raportul de expertiză întocmit de un expert nespecializat în asigurări sociale, deși singura instituție abilitată să efectueze această operațiune este Ministerul Muncii.

Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse este, conform art.4 lit.M alin.c din HG nr.381/2007, singurul organ cu atribuții privind aplicarea legislației de protecție socială, în sensul că elaborează, implementează și dezvoltă sistemul informatic în domeniul de activitate al ministerului.

Astfel, un raport de expertiză nu poate stabili un punctaj sau un cuantum al pensiei (stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al Casei de pensii), ci poate, cel mult, să precizeze ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetul de muncă, adeverințe, etc.

De asemenea apreciază ca un raport de expertiză trebuie să fie un punct de reper pentru instanță.

În concluzie, consideră recurenta intimată că instanța de fond, preluând în totalitate punctul de vedere al expertului și stabilind un anumit punctaj calculat cu aproximație de acesta (pe care casa locala de pensii l-a contestat), depășește atribuțiile puterii judecătorești, realizând astfel o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice și exclusive în domeniul pensiilor.

Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

În susținerea nelegalității hotărârii atacate cu recurs, recurenta a arătat faptul că instanța de fond a realizat o imixtiune în activitatea unei alte instituții publice, respectiv Casa de Pensii a Municipiului B, singura care are atribuții în materia calculării punctajului mediu anual al unui asigurat și a cuantumului drepturilor de pensie. Această critică va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.4 Cod procedură civilă, potrivit cărora este lovită de nulitate acea hotărâre pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Curtea notează că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea problemă, fie chiar și atunci când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative așa cum este consacrată de Constituție.

Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză. Casa de Pensii a Municipiului B invocă în aceste limite faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care a obligat-o să emită o decizie de recalculare a pensiei intimatei-contestatoare pentru limită de vârstă cu punctajul determinat prin expertiză, invocă cu alte cuvinte faptul că instanța a intrat în domeniul puterii conferite de lege casei de pensii de a calcula pensiile sau alte drepturi de asigurări sociale. Cum Casa de Pensii a Municipiului B nu este nici putere legislativă și nici putere executivă, critica este nefondată.

Aspectele referitoare la temeinicia probei cu expertiză vor fi analizate în conformitate cu art.3041Cod de procedură civilă.

Astfel, este nefondată susținerea recurentei intimate prin cererea de recurs asupra mijloacelor de probă prin care instanța de fond a concluzionat asupra temeiniciei contestației, respectiv raportul de expertiză contabilă. Greșit susține recurenta că acest mijloc de probă nu poate fundamenta o hotărâre de obligare la emiterea unei noi decizii de pensionare și deci de stabilire a cuantumului pensiei pe baza unui punctaj determinat de un expert contabil.

În sensul art. 87 din Legea nr. 19/2000 decizia de pensionare emisă de casa teritorială de pensii poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, instanță care după administrarea probelor prevăzute de procedura civilă, respectiv înscrisuri, expertiză și alte mijloace de probă, concluzionează asupra legalității deciziei, dar și a temeiniciei sale.

Așadar, proba a fost corect încuviințată, fiind utilă și pertinentă cauzei, obiectivul fixat de instanță fiind verificarea punctajului mediu anual pe baza înscrisurilor existente la dosarul de pensionare.

Urmează, așadar, a se constata legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.5468 din data de 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.30866/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red./ tehn.

2 ex./25.01.2010

Tribunalul București

Judecători;

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Bodea Adela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7449/2009. Curtea de Apel Bucuresti