Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7453/2009. Curtea de Apel Bucuresti

-ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.5678/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.7453/

Ședința Publică din data de 15 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 3: Bodea Adela

GREFIER

****************

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.5811 din data de 02.07.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13015/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului - având ca obiect "contestație decizie de pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurentul-contestator și intimata Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției de către recurentul-contestator, un înscris calificat ca fiind "note de ședință", cu precizarea că pe această cale s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.

Curtea constatând că în cauză recurentul-contestator a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.

CURTEA,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 09.09.2009, recurentul a criticat sentința civilă nr.5811/02.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13015/3/AS/2009, susținând că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale, ignorând faptul că la data pensionării din 01.06.1999 exercitase un mandat complet de consilier de conturi, îndeplinind cu mult peste 30 de ani atât limita de vârstă, cât și vechimea integrală în muncă, respectiv 66 ani și 42 de ani stagiu de cotizare.

Recurentul a mai arătat că a funcționat în calitate de consilier de conturi între 01.03.1993 și 31.03.1999 pentru un mandat de 6 ani, fiindu-i aplicabile dispozițiile art.107 alin.4 Cod pr.civilă și art.82 alin.6 din Legea nr.303/2004 care îi conferă dreptul de a obține pensie de serviciu similar magistraților retrași din activitate.

În drept, recurentul nu și-a întemeiat recursul pe niciunul din motivele prevăzute de art.304 și art.3041Cod pr.civilă.

Intimata Casa de Pensii a Municipiului B nu a formulat întâmpinare.

Asupra recursului, Curtea reține următoarele;

Prin sentința civilă nr.5811/02.07.2009 Tribunalul Bucureștia respins ca nefondată contestația reclamantului-recurent împotriva deciziei nr.-/05.03.2009 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4, reținând că prin efectul modificării Legii nr.94/1992 prin Legea nr.217/2008, dreptul la pensiile de serviciu pentru persoanele ce au îndeplinit funcția de consilier de conturi se aplică doar persoanelor care se pensionează după data intrării în vigoare a dispozițiilor art.107 alin.4 din Legea nr.94/1992, în forma ulterioară modificării prin Legea nr.217/2008.

În exercitarea rolului activ consacrat de dispozițiile art.129 alin.5 Cod pr.civilă, Curtea subsumează criticile expuse de recurent în calea de atac formulată motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă prin prisma căruia reține următoarele:

Dispozițiile art.107 alin.4 din Legea nr.94/1992, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr.217/2008 (în forma în vigoare la data de 16.02.2009, data depunerii cererii de acordare a pensiei de serviciu), prevăd următoarele:

Persoanele care au îndeplinit funcția de consilier de conturi pe durata unui mandat complet beneficiază, la data pensionării, de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de lege pentru magistrați.

Prevederile art.104 alin.1 din Legea nr.94/1992, modificată prin Legea nr.217/2008, în forma în vigoare la data formulării cererii de acordare a pensiei de serviciu (16.02.2009), stabilesc durata unui mandat complet de 9 ani, care nu poate fi reînnoit sau prelungit.

Prin urmare, coroborând cele două texte legale mai sus citate, rezultă că la data de 16.02.2009 puteau obține pensie de serviciu persoanele care au deținut funcția de consilier de conturi pentru un mandat complet de 9 ani, cererea de acordare a pensiei de serviciu raportându-se la dispozițiile legale în vigoare la data formulării cererii, iar nu la data pensionării în sistemul public de pensii în baza Legii nr.19/2000.

Din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată se desprinde faptul că reclamantul-recurent a îndeplinit funcția de consilier de conturi timp de 6 ani, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de legea în vigoare la data solicitării pensiei de serviciu, respectiv 9 ani.

Este evident că prin modificarea Legii nr.94/1992 prin Legea nr.217/2008, legiuitorul a urmărit să stabilească pentru acordarea pensiei de serviciu condiții mai restrictive, mărind cu 3 ani durata unui mandat complet de consilier de conturi.

În consecință, începând cu 31.10.2008, puteau beneficia de pensie de serviciu doar persoanele care au deținut calitatea de consilier de conturi timp de 9 ani. Întrucât cererea privind pensia de serviciu a fost formulată după această dată, este firesc și legal ca această cerere să fie analizată prin prisma dispozițiilor în vigoare care reglementau condițiile de acordare a pensiei de serviciu, condiții pe care recurentul-reclamant nu le îndeplinea prin prisma duratei mandatului complet.

Din această perspectivă, este lipsit de relevanță faptul că reclamantul-recurent s-a pensionat în 1999, câtă vreme la acea dată nu era instituită pensia de serviciu pentru consilierii de conturi prin raportare la dispozițiile art.82 alin.6 din Legea nr.303/2004.

Prin urmare, în anul 1999 neexistând pensia de serviciu, aceasta fiind cerută în anul 2009 (la data de 16.02), este legal ca o asemenea cerere să fie analizată prin prisma condițiilor ce trebuie îndeplinite din punct de vedere legal la data formulării cererii de acordare a pensiei de serviciu, chiar dacă, în forma inițială (în vigoare la 01.06.1999), Legea nr.94/1992 reglementa durata unui mandat complet de consilier de conturi la 6 ani. Această împrejurare este irelevantă întrucât cererea pentru pensia de serviciu a fost formulată în anul 2009, iar condițiile trebuia analizate în raport de forma Legii nr.94/1992 în vigoare la data de 16.02.2009.

În măsura în care reclamantul-recurent ar fi acumulat o vechime în funcția de consilier de conturi de 9 ani, posibilitate pe care Legea nr.94/1992 a prevăzut-o expres sau implicit până la data modificării a Legii nr.94/1992 prin Legea nr.217/2008, reclamantul-recurent ar fi avut dreptul să solicite pensie de serviciu, chiar dacă s-a pensionat anterior acestei modificări, legea nefăcând distincție între persoanele care s-au pensionat anterior modificării Legii nr.94/1992 prin Legea nr.217/2008 și cele care se pensionează ulterior acestor modificări. Din această perspectivă, interpretarea intimatei-pârâte și motivarea instanței de fond sunt eronate pentru că din exprimarea reținută în art.107 alin.4 din Legea nr.94/1992 în forma în vigoare la 16.02.2009 rezultă că pentru a beneficia de pensie de serviciu persoanele care trebuia să fi funcția de consilier de conturi pe durata unui mandat complet. Prin urmare, folosirea verbului a îndeplini la timpul trecut îndreptățește Curtea să considere că și persoanele pensionate anterior datei de 31.10.2008 pot beneficia de pensie de serviciu,calculată retroactiv de la data pensionării în sistemul public de pensii în baza Legii nr.3/1977 sau, după caz, Legea nr.19/2000 (recurentul-reclamant fiind pensionat în baza Legii nr.3/1977), dar doar dacă îndeplinesc și celelalte condiții referitoare la vechimea în funcția de consilier de conturi prevăzute de art.104 din Legea nr.94/1992 în forma în vigoare începând cu data de 31.10.2008 (după publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr.217/2008), respectiv vechimea de 9 ani.

Recurentul-reclamant nu îndeplinea aceste condiții la momentul formulării cererii pentru pensie de serviciu, deși până la momentul modificării Legii nr.94/1992 prin Legea nr.217/2008, exista posibilitatea reînnoirii mandatului inițial de 6 ani, subzistând, prin urmare, posibilitatea reclamantului-recurent să fi îndeplinit această funcție de consilier de conturi mai mult de 6 ani.

A fost opțiunea reclamantului-recurent de a se pensiona la expirarea termenului inițial de 6 ani, împrejurare obiectivă care îl împiedică să beneficieze de dispozițiile art.104 alin.4 din Legea nr.94/1992 după modificarea prin Legea nr.217/2008, pentru că aceste din urmă dispoziții fac referire la condiția exercitării unui mandat complet a cărui durată de 9 ani este prevăzută de art.105 din Legea nr.94/1992 (în forma în vigoare începând cu 31.10.2008), cererea de acordare a pensiei de serviciu raportându-se la condițiile prevăzute de lege la data formulării cererii, respectiv 16.02.2009.

Pe cale de consecință, chiar dacă motivarea instanței de fond este eronată, soluția pe fondul cauzei este corectă și legală prin coroborarea dispozițiilor art.107 alin.4 din Legea nr.94/1992 (în forma în vigoare după apariția Legii nr.217/2008), cu prevederile art.104 din același act normativ, modificat prin Legea nr.217/2008.

Prezentele considerente constituie în fapt și în drept motivarea corectă a respingerii contestației formulată de reclamantul-recurent care nu poate beneficia de pensie de serviciu pentru că la data formulării cererii de acordare a pensiei de serviciu (respectiv 16.02.2009) nu îndeplinea cumulativ condițiile prevăzute de lege (conform articolelor mai sus citate) pentru acordarea unei astfel de pensii.

Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea apreciază că în cauză nu sunt întemeiate dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, urmând a respinge ca nefondat recursul în baza art.312 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.5811 din data de 02.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13015/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./21.01.2010

Jud.fond:;

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Bodea Adela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7453/2009. Curtea de Apel Bucuresti