Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 76/R-CA

Ședința publică din 27 Mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona

Judecător - -

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.194/AS din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant și consilier juridic pentru intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii A, în baza delegației de împuternicire depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutite de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.

Recurentul-reclamant depune la dosar note scrise.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Recurentul-reclamant având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate și acordarea drepturilor de pensie de la data depunerii cererii sale, respectiv de la data de 1 martie 2006.

Reprezentantul intimatei-pârâte având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Argeș, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.

Susține că i-au fost acordate de către Comisia pentru aplicarea Decretului - Lege nr.118/1990 din cadrul A drepturile prevăzute de acest act normativ începând cu data de 01.03.2007, respectiv prima zi a lunii următoare depunerii cererii, aceasta fiind depusă la 01.02.2007.

Precizează că, prin decizia nr.64131 din 14.08.2007 Casa Județeană de Pensii Aap rocedat doar la stabilirea și plata indemnizației lunare acordată recurentului-reclamant, potrivit dispozițiilor Decretului - Lege nr. 118 /1990, republicat, începând cu data de 01.03.2007, prin decizia nr.47 din 11.06.2007 a Comisiei, rămasă definitivă prin necontestare.

CURTEA

Constată că prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș contestatorul a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii A, contestând decizia de pensie nr. 64131/14.08.2007 și solicitând acordarea drepturilor de pensie începând cu data de 01.03.2006.

În motivarea contestației s-a susținut de către contestatoare că art.10 al Decretului-lege nr.118/1990 prevede că drepturile se acordă începând cu un an în urmă, de la data depunerii cererii, deci este îndreptățit să primească drepturile de pensie începând cu data de 01.03.2006.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând că reclamantului i-a fost emisă decizia nr.47/11.06.2007, prin care i-a fost stabilită calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990, modificat prin Legea nr. 55/1998 și i s-a stabilit o indemnizație lunara de 100 lei conform art.3 alin.1 lit. a din același act normativ, neimpozabila, pentru fiecare an de detenție, începând cu data de 01.03.2007.

Prin decizia nr. 64131/14.08.2007, ce face obiectul prezentei contestații, A a stabilit contestatorului, in baza deciziei nr. 47/11.06.2007 a A, rămasă definitivă prin necontestare o indemnizație lunara in cuantum de 492 lei, lata p. indemnizației făcându-se începând cu data de 01.03.2007 așa, cum este prevăzut expres la art.3 din Decizia nr. 47/11.06.2007 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 din cadrul A;

Susținerea contestatorului în sensul că aceste drepturi trebuie acordate începând de la data de 01.03.2006 este neîntemeiata deoarece, otrivit p. dispozițiilor art.14 din Decretul-lege nr.118/1990 cu modificările si completările ulterioare, "drepturile prevăzute în prezentul decret-lege se acordă de la data de 1 lunii următoare depunerii cererii", ceea e s-a întâmplat și în cazul contestatorului, căruia i s-au acordat drepturile de pensie începând cu data de 01.03.2007, prima zi a lunii următoare depunerii cererii (cererea nr. 1040/01.02.2007);

Prin sentința civilă nr.194/AS/27.02.2008 a fost respinsă contestația.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.1040/1.02.2007, la intimată, contestatorul a solicitat stabilirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990, cu modificările si completările ulterioare.

În urma analizării înscrisurilor depuse de către contestator, intimata a constatat că acesta a fost condamnat în perioada 26.07.1959-26.06.1964 (4 ani si 11 luni) pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale, motiv pentru care a apreciat că este îndreptățit să beneficieze de prevederile acestui act normativ.

Ca urmare, intimata a emis decizia nr.47/11.06.2007, prin care a admis cererea și a stabilit pentru contestator calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990, modificat prin Legea nr.55/1998. S-a stabilit, de asemenea, că i se cuvine contestatorului o indemnizație lunară de 100 lei conform art.3 alin.1 lit. a din același act normativ, neimpozabilă, pentru fiecare an de detenție, începând cu data de 01.03.2007.

Ulterior, prin decizia nr.64131/14.08.2007, intimata a stabilit contestatorului, în baza deciziei nr.47/11.06.2007 a A, rămasă definitivă prin necontestare, o indemnizație lunară în cuantum de 492 lei, lata p. indemnizației făcându-se începând cu data de 01.03.2007.

Singura critică adusă acestei decizii, de către contestator, a fost aceea că intimata trebuia să îi acorde aceste drepturi de pensie începând cu data de 01.03.2006 și nu cu data de 01.03.2007, invocându-se dispozițiile art.10 din Decretul-lege nr.118/1990.

Tribunalul a reținut că, potrivit art.10 al Decretului-lege nr.118/1990, în forma sa inițială, "repturile prevăzute de art.1 - 3 se acordă de la data adoptării prezentului decret-lege, dau nu mai mult de un an în urmă de la data cererii prevăzute în art.6". Actul normativ a suferit mai multe modificări ulterioare, fiind republicat atât în anul 1994, cât și în anul 1996, în urma renumerotării art.10 devenind art.13 și fiind păstrat în ambele republicări, cu același conținut.

Actul normativ a fost modificat și ulterior anului 1996, respectiv în 1998, 2006 și 2007, în aceste republicări nemaifiind preluat acest articol 13, fiind introdus art.14, potrivit căruia "drepturile prevăzute în prezentul decret-lege se acordă de la data de 1 lunii următoare depunerii cererii".

Având în vedere data la care contestatorul a sesizat intimata cu cererea sa, respectiv 1.02.2007, la acel moment erau în vigoare prevederile Decretului - Lege nr.118/1990, în forma republicată la data de 20.01.2007. Astfel, în această republicare art.14 prevedea că "drepturile prevăzute în prezentul decret-lege se acordă de la data de 1 lunii următoare depunerii cererii".

Intimata i-a acordat drepturile de pensie începând cu data de 1.03.2007, situație față de care instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată contestația și a respins-

În termen legal contestatorul a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

În mod greșit instanța de fond a reținut că art.10 din Decretul - lege nr.118/1990 este anulat și că în urma republicării acestui act normativ la data de 20.01.2007, art.10 a devenit art.14.

Susține recurentul că art.10 nu este anulat, ci există și în forma respectivă a actului normativ și se referă la persoanele persecutate din motive politice ca urmare a participării la revolta anticomunistă de la din 15 noiembrie 1987.

Analizând sentința recurată în raport de critica adusă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cererea formulată de contestator pentru a beneficia de dispozițiile Decretului-lege nr.118/1990 a fost înregistrată sub nr.1040/1.02.2007 și a fost aprobată prin decizia nr.47/11.06.2007, contestatorului stabilindu-i-se calitatea de beneficiar al respectivului decret-lege.

În baza acestei decizii, necontestată, intimata Casa Județeană de Pensii Aae mis contestatorului decizia nr.64131/14.08.2007, prin care s-a stabilit în favoarea acestuia o indemnizație lunară în cuantum de 492 lei, corespunzătoare perioadei de 4 ani și 11 luni de detenție între 26.07.1959 și 26.06.1964 (pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale).

În forma sa în vigoare la data de 1.02.2007 (data formulării de către contestator a cererii), Decretul-lege nr.118/1990 prevedea în art.14 că drepturile prevăzute în actul normativ se acordă de la data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.

Inițial acest act normativ prevedea la art.10 că drepturile se acordă de la data adoptării actului, dar nu mai mult de 1 an în urmă de la data cererii.

Atât prin acțiune, cât și prin cererea de recurs, contestatorul solicită a-i fi aplicate dispozițiile art.10 din forma inițială a Decretului-lege nr.118/1990.

Curtea apreciază că acest lucru nu mai este posibil, deoarece acest articol nu mai există, iar decretul în forma sa inițială nu poate ultraactiva.

Conform principiului "tempus regit actum"în speță nu poate fi aplicabil decât decretul-lege în forma în vigoare la data de 1.02.2007.

Mai pretinde recurentul că articolul 10 din forma inițială a actului normativ nu a fost abrogat, ceea ce este eronat.

Astfel, prevederile din actul normativ referitoare la data acordării drepturilor prevăzute de acesta, cuprinse inițial în art.10, au fost ulterior cuprinse, ca urmare a renumerotării, în art.14, iar art.10 în forma în vigoare la data formulării cererii de către contestator nu-și găsește aplicabilitatea în speță, el referindu-se la drepturile persoanelor persecutate din motive politice ca urmare a participării la revolta anticomunistă de la din 1987.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a aplicat Decretul-lege nr.118/1990 în forma în vigoare la data formulării de către contestator a cererii de a beneficia de acest act normativ, situație față de care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.194/AS din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red./ 30.05.2008

TC/GM/2 ex.

jud fond.

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Pitesti