Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 78/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 78
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Trutescu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale având ca obiect contestație decizie de pensionare privind recursul declarat de recurenta Casa Județeană De Pensii I împotriva 1474/02.10.2010 pronunțată de Tribunalul, intimat fiind
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons.jr. pentru recurentă si intimatul. G reprezentant de procurator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Cons.jr. solicită admiterea recursului și casarea sentinței recurate.
Susține că prima instanță a considerat că în mod greșit instituția noastră a recalculat drepturile la pensie în temeiul OUG 100/2008 ca reprezentând stagiu de cotizare realizat in grupa a II a de muncă.
Mai susține reprezentanta recurentei că la data apariție nr.HG1223/1990 contestatorul avea calitatea de pensionar. Dispozițiile acestui act normativ se aplică doar personalului din activitate iar încadrarea în grupa a II-a de muncă a contestatorului s-a făcut în mod greșit.
Precizează că HG.1223/1990a a părut ulterior. 50/1990 iar prima instanță în mod greșit a apreciat că perioada martie 1969-iunie 1988 trebuia valorificată ca vechime in grupa a - II-a de muncă in baza art.6 din.50/1990.
Precizează că prin Decizia Curții Constituționale nr.87/1999 s-a menționat că persoanele care aveau calitatea de pensionari si se încadrau in grupa II de muncă, beneficiază de aceiași încadrare cu condiția a activitatea desfășurată să se regăsească în forma inițială a.50/1990.
Cons.jr. consideră că în mod greșit prima instanță a apreciat perioada susmenționată ca reprezentând stagiu de cotizare în grupa a-II-a de muncă.
Concluzionând solicită admiterea recursului casarea primei sentințe, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Procuratorul pentru intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală
Prevederile legale de care se prevalează sunt în favoarea intimatului contestator, interpretarea probelor din dosar este trunchiată.
Din punct de vedere a legalității deciziei de pensionare activitatea desfășurată se dovedește cu carnetul de muncă în care se menționează la fila 22 poziție 23 că intimatul Gad esfășurat activitatea pe șantier pe o funcție prevăzută de Ordinul 50/1990 și HG.1223/1990. Aceste lucru este dovedit și de Adeverința emisă de SC Construcții SA I pentru perioada 1968-1988 prin care se menționează că intimatul a desfășurat o activitate încadrată în grupa a-II.-a de muncă în procent de 100%.
Potrivit art.6 din.50/1990 grupa de muncă se stabilește de către instituția angajatoare ținând cont de condițiile de muncă.
Faptul că recurenta invocă faptul că la data apariției actului normativ intimatul trebuia să fie încadrat, acestuia i se aplică retroactiv legea, in anul1990 având statutul de pensionar.
Pentru motivele invocate solicită respingerea recursului și menținerea primei sentințe ca legală și temeinică.
Declarându-se dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr. 4483/99/07.07.2009, contestatorul Gac hemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii I, solicitând anularea deciziei nr. 87421/06.05.2009 și recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a perioadei 18.03.1969 - 01.06.1988 ca fiind vechime în grupa a II - a de muncă.
În motivarea acțiunii, contestatorul a susținut că din cuprinsul carnetului de muncă și a adeverinței nr. 205/27.02.2009 rezultă că în perioada 18.03.1969 - 01.06.1988 a desfășurat activitate în grupa a II - a de muncă.
Intimata Casa Județeană de Pensii Iaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației. În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că petentul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și pentru limită de vârstă prin decizia nr. 87421/26.05.1988, iar ulterior, prin decizia din 16.06.1988 a fost revizuită decizia inițială prin luarea în calcul a perioadei 25.08.1954 - 27.10.1965 în grupa a II - a de muncă. Prin decizia din 01.10.2008 au fost recalculate drepturile de pensie în conformitate cu prevederile nr.OUG 100/2008, stabilindu-se numărul de puncte acordate suplimentar pentru sporul aferent grupei I și a II - a de muncă. Astfel, la data intrării în vigoare a nr.OUG 100/2008 contestatorul avea recunoscută prin decizie o perioadă de 11 ani, 2 luni și 2 zile vechime realizată în grupa a II - a de muncă, sporul aferent acestei perioade fiind de 2 ani și 9 luni.
Mai susține intimata că perioada 18.03.1969 - 01.06.1988 în mod corect nu a fost valorificată ca fiind perioadă lucrată în grupa a II - a de muncă. Astfel, din cuprinsul adeverinței nr. 205/27.02.2009 rezultă că temeiul juridic al încadrării în grupa a II - a de muncă îl reprezintă nr.HG 1223/1990, Ordinul nr. 50/1990, anexa 2, poziția 160, Ordinul nr. 125/1990. Întrucât contestatorul nu mai era în activitate la data intrării în vigoare a nr.HG 1223/1990, iar dispozițiile acestui act normativ se aplică doar persoanelor în activitate, susține intimata că încadrarea în grupa superioară de muncă s-a făcut de către unitate în mod greșit.
Părțile au depus înscrisuri, în copie.
Prin sentința civilă nr. 1474 din 2.10.2009, Tribunalul Iașia admis contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
A anulat decizia nr. 87421/06.05.2009 emisă de intimată.
A obligat intimata să emită în folosul contestatorului o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie în baza nr.OUG 100/2008, prin care să fie luată în considerare și perioada 18.03.1969 - 01.06.1988 ca reprezentând stagiu de cotizare realizat în grupa a II - a de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 87421/26 mai 1998, contestatorul Gaf ost înscris la pensie pentru munca depusă și pentru limită de vârstă, având un stagiu total de cotizare de 33 ani, 9 luni și 2 zile. Ulterior, prin decizia nr. 87421/1988 a fost revizuită decizia din 26 mai 1988 în sensul că s-a reținut că stagiul de cotizare realizat este de 36 ani, 6 luni și 2 zile, din care 22 ani și 7 luni în grupa a III - a de muncă și 11 ani, 2 luni și 2 zile în grupa a II - a de muncă.
Prin decizia nr. 87421/06.05.2009 emisă de intimata au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatorului în conformitate cu prevederile nr.OUG 100/2008. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că stagiul de cotizare realizat în grupa a II - a de muncă este de 11 ani, 2 luni și 2 zile, numărul de puncte acordate suplimentar fiind de 0,68747 puncte.
Din cuprinsul adeverinței nr. 205/27.02.2009 eliberată de " Construcții" I rezultă că activitatea desfășurată de contestator în perioada 01.01.1973 - 01.06.1988 se încadrează în grupa a II - a de muncă. De asemenea, din cuprinsul carnetului de muncă (poziția 23) rezultă că activitatea desfășurată de contestator în perioada 18.03.1969 - 01.06.1988 se încadrează în grupa a II - a de muncă.
Potrivit art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)", iar potrivit art. 15 din același act normativ, "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Sociale".
Având în vedere aceste dispoziții legale, mențiunile din carnetul de muncă al contestatorului și adeverința nr. 205/27.02.2009, se reține de către instanță că în mod nelegal intimata nu a valorificat și perioada 18.03.1969 - 01.06.1988 ca reprezentând stagiu de cotizare realizat în grupa a II - a de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimata Casa Județeană de Pensii
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc.civilă, se susține că decizia de recalculare a drepturilor de pensie în temeiul OUG nr. nr. 100/2008 este corectă și legală, punctele acordate suplimentar pentru sporul aferent grupei I sau II raportându-se doar la stagiul recunoscut prin deciziile de pensionare anterioare.
Mai consideră recurenta că prima instanță nu a avut în vedere că, la data apariției HG nr. 1223/1990, contestatorul avea calitatea de pensionar, încadrarea în grupa a II a de muncă fiind făcută în mod greșit de către unitate.
Recurenta menționează și decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale, arătând că HG nr. 1223/1990 este o completare adusă Ordinului nr. 50/1990, situație în care activitatea desfășurată de contestator pe un șantier de construcții - montaj nu se regăsește în Ordinul nr. 50/1990 forma inițială.
Intimatul Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Intimatul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în anul 1988, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977. Prin decizia nr. 87421/30.06.2005, pensia intimatului a fost recalculată în condițiile prevăzute de OUG nr. 4/2005.
Potrivit dispozițiilor art. II din OUG nr. 100/2008, prevederile art. 782din Legea nr. 19/2000 se aplică și persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform OUG nr. 4/2005, cu excepția acelora în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special. Recurentul nu face parte din categoria persoanelor exceptate, deci îi sunt aplicabile prevederile art. 782din Legea nr. 19/2000
Art. 782din Legea nr. 19/2000 are în vedere asigurații care au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și nu condiționează acordarea punctelor suplimentare de recunoașterea stagiului de cotizare în grupele superioare prin deciziile de pensionare anterioare, așa cum susține recurenta.
În ceea ce privește încadrarea în grupa II de muncă, se constată că, potrivit pct. 2 din Ordinul nr. 50/1990, abrogat prin Legea nr. 19/2000, în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2, iar pct. 3 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, subingineri, ingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
În mod corect a reținut prima instanță, având în vedere pct. 6 și 15 din același ordin, că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.) și că dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Sociale.
Or, în carnetul de muncă al intimatului, angajatorul a înregistrat perioada 18.03.1969-1.06.1988 încadrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform HG 1223/1990 și Ordinului nr. 50/1990 anexa 2 poz. 129. oar angajatorul are posibilitatea și obligația să stabilească, pe baza reglementărilor legale și a evidențelor sale, dacă salariatul poate beneficia de încadrarea în grupa I sau II de muncă. Răspunderea pentru încadrarea ilegală a unor categorii de salariați în grupele superioare de muncă revine, în exclusivitate, conducerii unității, recurenta neputând să conteste ori să refuze să recunoască încadrarea salariatului, de către angajator, într-o grupă superioară de muncă.
Decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale, invocată de recurentă, nu privește HG nr. 1223/1990, ci dispozițiile art. 2 alin. 1 din D-L nr. 68/1990. Oricum, această decizie nu vine în sprijinul interpretării date de recurentă prevederilor HG nr. 1223/1990 referitoare la personalul care este în activitate la data apariției acestui act normativ. Dimpotrivă, Curtea Constituțională a reținut că apare ca discriminatorie recunoașterea beneficiului dreptului de a fi încadrat în grupa I sau II de muncă doar în favoarea persoanelor care sunt în activitate la data apariției actului normativ, nu și în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleași condiții, dar le-au încetat raporturile de muncă prin pensionare sau din alte motive.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.1474 din 2.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red/.Tehnored.
2 ex.- -
Tribunalul Iași -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Trutescu, Carmen