Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 79/AS
Ședința publică de la 24 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 367/05.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în com.,-, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă pentru recurenta - pârâtă Casa Județeană de Pensii C, consilier juridic, conform delegației nr.1552/28.02.2009, intimata - reclamantă, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentantul recurentei și intimata precizează că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză.
Instanța, în temeiul dispoz. art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra contestației deciziei de pensionare.
Reprezentantul recurentei Casa Județeană de Pensii C solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în parte a sentinței.
Consideră reprezentantul recurentei apreciază că în mod greșit instanța de fond a recunoscut dreptul reclamantei de a beneficia de o pensie anticipată parțial, întrucât la data depunerii cererii, reclamanta nu îndeplinea condițiile necesare obținerii unui drept de pensie, începând cu data de 09.09.2008, dată la care reclamanta a depus la instanță o copie a unei adeverințe ulterioare, emisă de Primăria Comunei Noi.
Solicită reprezentantul - recurentei - pârâte să se aibă în vedere și dispozițiile art. 83 alin.2 din Legea 19/2000, privind momentul de la care se acordă și se plătesc drepturile de pensie anticipată parțială.
Intimata, având cuvântul învederează instanței că în august 2008 nu a depus cerere de pensionare, întrucât nu i s-a comunicat, însă a formulat cerere, la care a anexat și adeverință, la data de 20.01.2009.
INSTANȚA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la 30 decembrie 2008 împotriva sentinței civile 367/05.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Situația de fapt;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamanta a contestat decizia nr. 34036/14.07.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin care i s-a respins cererea de înscriere la pensie anticipată parțială.
În motivare a arătat că a depus cererea în 03.08.2007, cerere care i-a fost respinsă pentru că referitor la perioada 01.03.1973 - 21.09.1974 nu a făcut dovada calității avute cât timp a lucrat în cadrul CAP. A mai arătat că a obținut de la Primăria o adeverință pentru activitatea desfășurată în această perioadă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că nu s-a putut valorifica în favoarea reclamantei perioada 01.03.1973 - 21.09.1974, nu a făcut dovada calității avute cât timp a lucrat în cadrul CAP, respectiv aceea de salariat sau membru cooperator, astfel încât nu s-a îndeplinit stagiul complet de cotizare de 28 ani și 8 luni ci numai un stagiu de 27 ani, 2 luni și 6 zile.
Prin sentința civilă nr.367/AS/05.11.2008 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a respins ca nefondată contestația formulată împotriva deciziei nr.34036/14.07.2008 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o decizie de acordare a pensiei anticipate parțiale în favoarea reclamantei începând cu data de 09.09.2008.
Pentru a dispune astfel instanța a avut în vedere următoarele:
Prin decizia nr. 34036/14.07.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii s-a respins cererea reclamantei de înscriere la pensie anticipată parțială.
În motivarea deciziei s-a reținut că nu s-a putut valorifica în favoarea reclamantei perioada 01.03.1973 - 21.09.1974 întrucât nu a făcut dovada calității avute cât timp a lucrat în cadrul CAP, respectiv aceea de salariat sau membru cooperator, astfel încât nu s-a îndeplinit stagiul complet de cotizare
Reclamanta a prezentat adeverința nr. 3485/20.08.2008 emisă de Primăria Comunei Noi - Județul T din care rezultă că în perioada 01.03.1973 - 21.09.1974 a avut calitatea de angajat - în funcția de casier, la. Noi.
Potrivit art.50(1) din Legea nr. 19/2000, asigurații care au realizat stagiile complete de cotizare, precum și cei care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parțială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani.
Pârâta în decizia contestată a reținut că vârsta standard de pensionare este 59 ani și 4 luni iar reclamanta are vârsta de 54 ani și 7 luni, îndeplinind condiția de vârstă, precum și un stagiu complet de cotizare de 28 ani și 8 luni raportat la un stagiu de cotizare de 27 ani, 2 luni și 6 zile recunoscut reclamantei.
Raportat la stagiul complet de cotizare reținut și stagiul de cotizare realizat, indicate chiar de pârâtă, prin luarea în calcul a stagiului de cotizare atestat prin adeverința nr. 3485/20.08.2008 emisă de Primăria Comunei Noi rezultă că reclamanta îndeplinește și condiția privind stagiul de cotizare.
Dar, reclamanta a obținut această adeverință după emiterea deciziei de pensie, astfel încât, datele atestate de aceasta nu pot fi avute în vedere pentru analizarea legalității deciziei contestate.
Or, pârâta, la emiterea deciziei de pensie nu putea avea în vedere decât înscrisurile depuse și existente la dosarul de pensionare. Pârâta nu avea cum să aibă în vedere înscrisuri (adeverințe) emise ulterior datei la care s-a depus cererea de pensionare dacă nu au fost depuse la casa de pensii și evident nu putea avea în vedere la emiterea deciziei de pensie adeverințe emise ulterior datei la care decizia de pensie era deja emisă.
În consecință, nici în contestația formulată împotriva deciziei de pensie nu se pot invoca adeverințe privind stagiul de contribuție ulterioare deciziei contestate care nu au fost depuse la casa de pensii.
Pe de altă parte, potrivit art.82(2) din aceeași lege, cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului, de unde rezultă că decizia de pensie se raportează numai la înscrisurile depuse odată cu cererea de către petent la casa de pensii.
În conformitate cu art. 83(1) din lege, drepturile de pensie pentru limită de vârstă se acordă și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată. Pentru cazul în care se depun înscrisuri noi, care nu au fost depuse odată cu cererea de pensionare, nu este prevăzută aceeași soluție, în sensul acordării drepturilor majorate în mod retroactiv.
Reclamanta a depus copia adeverinței odată cu contestația la instanță, acțiunea fiind comunicată pârâtei la 09.09.2008, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare. Reclamanta nu a dovedit că ar fi depus această adeverință și o nouă cerere de acordare a pensiei la o dată anterioară.
Pe de altă parte, câtă vreme reclamanta a depus deja o cerere de acordare a pensiei anticipate parțiale, a i se cere acesteia să formuleze o nouă cerere, în soluționarea căreia să se aibă în vedere și adeverința nr. 3485/20.08.2008 emisă de Primăria Comunei Noi ar constitui un formalism excesiv și o sarcină disproporționată impusă reclamantei, mai ales în condițiile în care prima cerere, formulată în 03.08.2007 și înregistrată sub nr. 34036 fost soluționată abia la 14.07.2008 prin decizia contestată.
Ca urmare, a fost obligată pârâta să acorde reclamantei pensia parțială anticipată începând cu 09.09.2008 când a cunoscut existența și conținutul adeverinței nr. 3485/20.08.2008 emisă de Primăria Comunei Noi.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
În mod greșit Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea și a obligat instituția la emiterea unei decizii de acordare a pensiei anticipate parțiale în favoarea reclamantei, începând cu data de 09.09.2008 considerând că ar fi un formalism excesiv să se pretindă reclamantei să formuleze o nouă cerere pentru obținerea dreptului de pensie.
Deși Tribunalul a reținut corect că reclamanta nu îndeplinea condițiile necesare obținerii unui drept de pensie anticipată, respingând acest capăt de cerere totuși a obligat la emiterea unei decizii de acordare a unei pensii anticipate parțială începând cu 09.09.2008 chiar și în lipsa unei cereri formulate de reclamantă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1.pr.civ.
Recursul este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va admite pentru următoarele considerente de fapt și de drept.
Art. 83(2) din Legea 19/2000 dispune:
Drepturile de pensie anticipată sau anticipată parțială se acordă și se plătesc.
a) de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă în termenul prevăzut la alin.(1), dar nu înainte de data încetării calității de asigurat în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin.(1) pct. I,II,III;
b) de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost pusă în termenul prevăzut la alin.(1) în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin.(1) pct. IV și
Din economia textului de lege mai sus redat observăm că legiuitorul condiționează acordarea pensiei anticipată sau anticipată parțială de manifestarea neechivocă de voință, manifestare exteriorizată prin depunerea unei cereri la instituția competentă să emită decizia de pensionare respectiv Casa Județeană de Pensii.
În lipsa depunerii unei cereri de pensionare anticipată parțială Casa Județeană de Pensii nu poate emite o decizie de pensionare întrucât o asemenea conduită ar echivala cu îngrădirea dreptului constituțional la muncă.
Iată de ce legiuitorul a condiționat pensionarea anticipată de depunerea unei cereri exprese în acest scop pentru a nu da loc interpretărilor și arbitrariului.
Prezentă în instanța de recurs contestatoarea a învederat împrejurarea de fapt că s-a adresat cu cerere pentru pensionare anticipată în ianuarie 2009 după ce a primit sentința civilă pronunțată de Tribunalul Constanța și care face obiectul analizei în prezentul recurs.
Curtea apreciază că obligația de a depune cerere în vederea emiterii deciziei de pensionare anticipată nu poate fi considerată ca o sarcină de un formalism excesiv ci o obligație instituită de legiuitor tocmai cu scopul de a proteja persoana aflată într-o asemenea situație.
Împrejurarea că la data de 09.09.2008 s-a depus la sediul recurentei o nouă adeverință care creează premisele unei situații favorabile pentru reclamantă nu substituia obligația acesteia de a formula cerere pentru pensionare anticipată.
Pe cale de consecință, în baza art. 312.pr.civ. va fi admis recursul și modificând în tot sentinței va fi respinsă contestația ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 367/05.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în com.,-, județul
Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii contestației ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.02.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
dec.-jud. -/02.03.2009
- gref. -
4 ex./10.03.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman, Eleonora Spiridon