Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 8009/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8009

Ședința publică de la 12 2008

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Marin Covei

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 482/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii O, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar prin serviciul registratură intimata-pârâtă a depus întâmpinare (2 exemplare).

Curtea comunică recurentului-reclamant un exemplar de pe întâmpinare. După care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Recurentul-reclamant cere admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației și obligarea unității pârâte să ia în considerare întreaga perioadă ce constituie vechime în magistratură. Susține că prima instanță a dat o greșită interpretare OG nr. 100/2007, potrivit căreia perioada în care magistratul a fost avocat, notar, jurisconsult constituie vechime în magistratură, astfel că pensia trebuia calculată conform art. 82 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, în sensul că pentru fiecare an ce depășește 25 de ani vechime pensia de serviciu se majorează cu 1%.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Olt contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare nr. - din 23.01.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii O și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei a stabilirea corectă a cuantumului pensiei de serviciu,cu luarea în calcul a întregii vechimi în magistratură,conform actelor de la dosarul de pensionare.

În motivarea cererii sale contestatorul a arătat că prin decizia contestată i s-a stabilit dreptul la pensie de serviciu conform Legii nr.303/2004, reținându-se o vechime în magistratură de 24 de ani,cu toate că,prin actele depuse la dosarul de pensionare a făcut dovada că a mai îndeplinit funcția de jurist și avocat încă o perioadă de 11 ani.

Arată contestatorul că,în mod eronat pârâta nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.nr.88 din Legea nr.303/2004,modificată prin Ordonanța de Guvern nr.100/04.10.2007, potrivit cărora constituie vechime în magistratură și perioada în care magistratul a fost avocat,notar, jurisconsult,etc.

Precizează contestatorul că pensia sa trebuia calculată conform art.82 (4) din Legea nr.303 / 2004, modificată prin nr.OG100/2007,în sensul că la cei 24 ani vechime în magistratură trebuia să i se adauge și perioada de 10 ani cât a fost jurist și avocat.

În susținerea cererii sale contestatorul a depus la dosar copie decizie nr.- /23.01.2008, adeverințele nr. 7379/E/13.11.2007, nr.307/30.10.2007, nr.16998 / 28.11.2006 și nr. 2082 / 16.10.2006.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea contestației ca neîntemeiată deoarece cuantumul pensiei contestatorului a fost stabilit în mod corect,conform art.82 alin 5 din Legea nr.303/2004,funcție de actele depuse la dosarul de pensionare;acte în susținerea întâmpinării.

Prin sentința nr.482/17 04 2008, Tribunalul Olta respins contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii O împotriva deciziei de pensionare nr. - din 23.01.2008, ca neîntemeiată.

S-a reținut de către inastanța de fond că, prin decizia contestată i s-a stabilit petentului dreptul la pensie de serviciu, în cuantum de 6286lei,începând cu data de 20.11.2007, pentru o vechime în magistratură de 24 ani,conform dispozițiilor art.82 alin.5 din Legea nr.303/2004.

Prima instanță a mai reținut că persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin 1 și 3, numai în funcția de judecător sau procuror,se pot pensiona și beneficia la împlinirea vârstei de 60 ani de pensie de serviciu,chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație.

În acest caz,pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară,pe care o are un judecător sau procuror în activitate,în condiții identice de încadrare.

Față de aceste dispoziții legale și mențiunile din adeverința nr.7379/E/13.11.2007emisă de angajatorul Tribunalul Olt ,instanța a apreciat că pârâta a procedat în mod corect la calcularea pensiei petentului,aplicând un procent de 79% din indemnizația brută lunară a unui judecător sau procuror.

Susținerea petentului că în mod nelegal nu s - au valorificat cei 10 ani cât a funcționat ca jurisconsult și avocat nu a fost reținută, având în vedere dispozițiile art.7alin 5 din H. nr.1275/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.303/2004 potrivit cărora "la calculul pensiei de serviciu majorarea de 1% prevăzută la art.82 alin 3 din lege se aplică la media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate,înainte de data de pensionare a unui judecător sau procuror în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului,și se aplică pentru fiecare an realizat în funcția de judecător sau procuror în plus peste vechimea de 25 ani în aceste funcții ".

Astfel a apreciat că solicitarea petentului de a i se valorifica cei 10 ani și de a i se acorda procentul de 10% este neîntemeiată, instanța respingând contestația ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului recurentul a susținut că are o vechime în magistratură de 24 ani ca judecător și a îndeplinit funcția de jurist și avocat 11 ani. Pensia în mod greșit i-a fost calculată în mod greșit doar cu luarea în considerare a celor 24 de ani cât a fost judecător acordându-i-se o pensie de 79 % din indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate,deși trebuia calculată în raport de toată activitatea desfășurată astfel că pentru cei 35 de ani trebuia calculată o pensie de 90 % din indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate.

În drept a invocat dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.

La data de 29 08 2008 intimata a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a dispozițiilor legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:

Conform art. 82 alin.1 din Legea nr.303/2004) privind statutul judecătorilor și procurorilor,republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

(2) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

(3) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, și judecătorii și procurorii cu o vechime în magistratură între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în magistratură.

(4) Pentru fiecare an care depășește vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) și (2) la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), fără aop utea depăși.

(5) Persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) și (3) în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că,celor care au o altă ocupație la împlinirea vârstei de 60 de ani li,se acordă pensie de serviciu dacă au o vechime de 20 de ani respectiv de 25 de ani numai în funcțiile de judecător,procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi,funcții prevăzute limitativ de art.82 alin.5 din Legea nr.303/2004 așa cum a fost modificată de OUG nr.100/2007 aprobată prin Legea nr.97/2008.

Recurentul nu are decât o vechime de 24 de ani în aceste funcții și astfel că în mod corect i s-a calculat pensia de serviciu conform dispozițiilor art.82 alin.3 de 79 % din indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate.

Față de aceste aspecte,Curtea urmează ca,în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă,să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 482/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii O, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.

2ex/10 10 2008

Jud.fond.

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 8009/2008. Curtea de Apel Craiova