Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 873/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(7153/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.873/
Ședința publică din data de 12 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul contestator B și recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5247 din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 16039/3/AS/2007, având ca obiect - contestație decizie pensionare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 12.02.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5247/25.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de contestatorul B, dispunându-se:
- anularea deciziei nr. -/25.10.2006 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6;
- obligarea intimatei Casa de Pensii a Municipiului B la emiterea unei decizii, prin care să stabilească în favoarea contestatorului, retroactiv, începând cu 01.12.2005, o pensie de invaliditate în cuantum de 329 lei, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,11234, a unui număr total de 38,93197 puncte realizate, cu menținerea în plată a pensiei anterioare de 355 lei;
- obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 36 lei, reprezentând diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată în perioada 01.12.2005-31.12.2007, precum și la plata sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită pe baza unui punctaj mediu anual de 1,11234 și cea efectiv încasată în perioada 01.01.2008 la zi.
În final, intimata a fost obligată la plata către contestator a sumei de 601,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului.
Ambele părți în proces au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
În motivarea recursului contestatorului, s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
- sub aspectul sumelor plătite cu titlu de onorariu de avocat, instanța de fond a ieșit din sfera obiectului dedus judecății cu care a fost învestită;
- la dosar există înscrisuri care demonstrează că apărătorul ales al contestatorului este membru al Baroului B, fiind înscris pe acestuia cu drept deplin de exercitare a profesiei;
- este de notorietate faptul că în România funcționează două structuri omonime de barouri, cea agreată tacit fiind lipsită de personalitate juridică, în timp ce aceea din care face parte apărătorul ales al contestatorului are la bază o hotărâre judecătorească;
- în aceste condiții, ca justițiabil, este firesc ca contestatorul să-și aleagă avocatul dintr-o structură ce-și poate dovedi existența prin acte;
- acest aspect a scăpat instanței de fond;
- mai mult, avocatul ales al contestatorului a dovedit cunoaștere, corectitudine și profesionalism, dovada fiind însăși admiterea acțiunii;
- cheltuielile reprezentând onorariul de avocat în sumă de 600 lei se cuvin acordate pentru studiul actelor, conceperea acțiunii, a notelor și concluziilor scrise, a obiecțiunilor la raportul de expertiză, continuând cu reprezentarea în instanță a avocatului ca mandatar ales potrivit art. 68.proc.civ. în ședința de judecată din 09.09.2007;
- trebuie avută în vedere și jurisprudența constantă a CEDO privitoare la chestiunea acordării cheltuielilor de judecată (de exemplu cauza Buzescu contra României, cauza Caracaș contra României).
Motivându-și recursul, intimata Casa de Pensii a Municipiului Baa rătat următoarele aspecte:
Hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii (art. 304 pct. 9.pr.civ.). Tribunalul a reținut că pensia a fost stabilită eronat de către Casa de Pensii și a achiesat în totalitate la concluziile expertizei efectuate în cauză.
Stabilirea cuantumului și a punctajului pensiei de către instanța judecătorească este o imixtiune în activitatea Casei de Pensii, în condițiile în care această activitate este specifică acestei instituții și nu instanțelor judecătorești.
Un raport de expertiză nu poate stabili un punctaj sau un cuantum al pensiei (stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al Casei de Pensii), ci trebuie să precizeze ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetul de muncă, adeverințe, etc.
Un raport de expertiză trebuie să fie un punct de reper pentru instanță, nu unica motivare reținută în considerentele sentinței.
Preluând punctul de vedere al expertului și stabilind un anumit punctaj, instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești, acest fapt reprezentând o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice și exclusive în domeniul pensiilor.
Prin întâmpinare, recurentul-contestator a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza a II-a proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, iar în temeiul art. 312 alin. 1 teza I și art. 304 pct. 9.proc.civ. făcând și aplicațiunea corespunzătoare a prevederilor art. 304/1 proc.civ. va admite recursul contestatorului și va modifica în parte sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, criticile exprimate de recurenta-intimată nu pot fi primite.
Susținerile acesteia în sensul că stabilirea punctajului și a cuantumului pensiei de către instanța de fond ar reprezenta o imixtiune în activitatea Casei de Pensii și în același timp o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești (deoarece stabilirea pensiei este un atribut exclusiv al Casei de Pensii, aceasta fiind o instituție publică cu atribuții specifice în domeniul pensiilor) sunt neîntemeiate, urmând a fi înlăturate.
Prima instanță, sesizată cu o contestație împotriva unei decizii de pensionare, întemeiată pe disp. art. 87 din 19/2000, era îndreptățită să cenzureze sub toate aspectele actul juridic contestat (deci inclusiv din punctul de vedere al stabilirii punctajului și al cuantumului pensiei), fiind competentă în acest sens, în temeiul prev. art. 155 lit. d și f din aceeași lege, care statuează că tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind deciziile de pensionare și modul de stabilire a pensiilor.
În speță, Tribunalul București nu a făcut decât să acționeze potrivit competențelor sale legale, reținând pe baza probatoriului administrat (înscrisuri, raport de expertiză contabilă) că în conținutul deciziei contestate s-au strecurat erori sub aspectul punctajului mediu anual și al cuantumului pensiei și dispunând înlăturarea acestor erori.
Dacă s-ar împărtăși punctul de vedere al recurentei-intimate în sensul că stabilirea pensiilor (mai precis a punctajului și cuantumului pensiei) este atributul exclusiv al Casei de Pensii, ar însemna să ajungem la concluzia că art. 87 și 155 din Legea nr. 19/2000 devin inaplicabile și nu mai pot produce nici un fel de efecte juridice, deși sunt texte legale în vigoare la momentul actual. Or, o asemenea ipoteză nu poate fi acceptată, căci legea a fost adoptată în scopul de a fi aplicată și a produce efecte juridice specifice, aceasta fiind voința legiuitorului.
Cât privește raportul de expertiză întocmit în cauză, acesta are valoarea juridică a unui mijloc de probă (vezi art. 201 și urm. pr.civ.), astfel că, în măsura în care se coroborează cu alte dovezi administrate pe parcursul procesului, este obligatoriu a fi luat în considerare de instanța de judecată, adică exact ceea ce a făcut și Tribunalul în prezenta speță.
Iar expertul era îndreptățit să verifice dacă nu s-au strecurat erori în ce privește modul de stabilire și calcul al pensiei prevăzută în decizia contestată, câtă vreme acesta a fost unul dintre obiectivele expertizei, fixat de instanța de judecată, în virtutea atribuțiilor pe care aceasta le are pentru o justă soluționare a pricinilor cu care este învestită.
Pe de altă parte, dispoziția din sentința recurată privitoare la cheltuielile de judecată acordate recurentului-contestator este greșită, având la bază interpretarea eronată a textelor legale relevante în speță, dar și o insuficientă valorificare a materialului probator administrat în cauză, motiv pentru care se impune admiterea recursului formulat de numitul B.
Prevalându-se de împrejurarea că persoana care l-a reprezentat pe contestator nu avea calitatea de membru al unui barou din compunerea Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) și invocând prevederi ale Legii nr. 51/1995 republicată, Tribunalul nu a înțeles să oblige și la plata sumei achitate respectivei persoane de autorul contestației.
Această măsură este nelegală și netemeinică, instanța de fond neținând seama de prevederile art. 274.proc.civ. și neavând în vedere faptul că pe parcursul judecății contestatorul, prevalându-se de dispozițiile art. 68 alin. 2.proc.civ. l-a ales ca mandatar chiar pe cel care inițial i-a fost apărător și a făcut dovada cu chitanțe fiscale că a plătit acestuia suma de 600 lei pentru serviciile prestate ca reprezentant în instanță.
Potrivit art. 274 alin. 1.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text pentru ca recurentului-contestator să i se acorde toate cheltuielile de judecată pe care a dovedit că le-a efectuat în cursul judecății în fond, în total 1201,8 lei.
Astfel, adversarul procesual al contestatorului a căzut în pretenții, iar acesta din urmă a făcut dovada cu înscrisuri că a plătit celui ce l-a reprezentat în instanță suma de 600 lei, așa cum s-a arătat mai sus. Este adevărat că mandatul este prin natura sa un contract cu titlu gratuit, însă, date fiind prevederile art. 1534.civ. (aplicabile în cauză tocmai pentru că avem de a face cu un contract de mandat încheiat între contestator și o altă persoană fizică cu deplină capacitate de exercițiu), el poate fi și cu titlu oneros, adică exact situația din prezentul proces, în care recurentul-contestator și-a desemnat un mandatar pentru a-l reprezenta în instanță, căruia i-a plătit în schimb suma de 600 lei.
Or, într-un asemenea caz, nu există nici un impediment în calea obligării părții căzute în pretenții (Casa de Pensii a Municipiului B) la plata și a acestei ultime sume de bani, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Faptul că mandatarul contestatorului nu era membru al unui barou din cadrul UNBR și existența dispozițiilor din Legea nr. 51/1995 la care s-a făcut trimitere în sentința atacată, nu îndreptățeau prima instanță să micșoreze cuantumul cheltuielilor de judecată probate a fi fost efectuate de către partea care a câștigat procesul. Aceasta pentru că trebuia să se țină seama de faptul că persoana împuternicită să asigure reprezentarea în instanță a recurentului-contestator a prestat această activitate (și tot ceea ce presupune aceasta, începând cu redactarea acțiunii și sfârșind cu depunerea concluziilor scrise) în temeiul unui contract de mandat remunerat și nu în calitate de avocat.
Nici măcar prevederile art. 274 alin. 3.proc.civ. nu îndreptățeau instanța să procedeze astfel, tocmai pentru că în cauză nu se punea problema unui onorariu plătit pentru serviciile unui avocat (și deci a micșorării cuantumului unui atare onorariu), ci cea a existenței unui contract de mandat (de drept comun), în cadrul căruia s-a plătit suma de 600 lei în schimbul reprezentării în instanță, aspect probat prin depunerea unor chitanțe fiscale (filele 106-108 dosar fond).
Iată de ce va fi admis recursul contestatorului, iar sentința atacată va fi modificată în sensul obligării intimatei la plata sumei totale de 1201,8 lei cheltuieli de judecată în fond către contestator.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
În baza art. 316.proc.civ. se va face aplicațiunea corespunzătoare în recurs a prevederilor art. 274 alin. 1.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr. 5247/25.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Admite recursul formulat de recurentul-contestator B contra aceleiași hotărâri.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă intimata la 120,8 lei cheltuieli de judecată în fond către contestator.
Obligă recurenta-intimată la 100 lei cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-contestator.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED/CD./2 ex./06.03.2009.
Jud.fond:,.
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
