Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 912/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contest. dec. pensionare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 912
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în comuna, sat, județul B, împotriva sentinței civile nr. 279 din 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns contestatorul recurent G, lipsă fiind reprezentantul intimatei Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța înmânează contestatorului duplicatul întâmpinării depuse de intimata Casa Județeană de Pensii
Contestatorul precizează că nu dorește acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării primite astăzi în instanță și solicită cuvântul pe fond.
Întrebat fiind, contestatorul arată că a formulat cerere pentru recalcularea pensiei la data de 24 octombrie 2008, dată până la care această cerere a adresat- verbal directorului societății.
Constatând recursul în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul la dezbateri.
Contestatorul recurent Gas olicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat. În subsidiar a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a lua legătura cu un expert motivat de faptul că alți foști colegi de serviciu, care au lucrat în condiții similare de muncă, primesc o pensie mai mare cu circa 200 - 300 lei.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani - Secția civilă, înregistrată sub nr- din 2.12.2008, contestatorul Gac hemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunța să fie anulată decizia nr. - din 11.11.2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că prin decizia contestată intimata a procedat la recalcularea pensiei sale în baza Legii nr. 226/2006. Totodată, a pretins că în mod greșit drepturile astfel recalculate i s-au acordat începând cu data de 1.11.2008, deși recalcularea trebuia să aibă loc de la data acordării pensiei prin decizia inițială, respectiv de la data de 19.07.2006 (Legea nr. 226/2006 intrând în vigoare la 7.06.2006). Drept urmare, contestatorul a solicitat ca intimata să fie obligată a-i recalcula pensia de la data de 19.07.2006 și a-i plăti diferența de pensie rezultată pentru 31 luni, actualizată cu indicii de inflație, precum și dobânda legală la suma datorată.
De asemenea contestatorul a criticat decizia din 11.11.2008 și sub aspectul neaplicării la recalcularea pensiei a dispozițiilor art. 78/2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000, respectiv a neluării în calculul punctajului mediu anual a numărului suplimentar de puncte rezultat din acordarea a 0,50 puncte pentru fiecare an de spor. În acest fel, a susținut contestatorul că s-ar putea explica cuantumul mai mic al pensiei sale față de colegii cu care a lucrat în condiții similare de muncă.
Or, contestatorul care nu a indicat temeiul de drept procesual al contestației, dar față de motivarea în fapt a acesteia, tribunalul a constatat că este reprezentat de art. 6 din Legea nr. 226/2006 coroborat cu art. 87 din Legea 19/2000, și a solicitat administrare probei cu înscrisuri, depunând în copie adeverințele nr. 83230 din 23.10.2008 și nr. 68051 din 24.10.2008 eliberate de CJP B, deciziile de pensionare nr. - din 21.09.2006, 13.07.2007 și 11.11.2008 precum și actele normative arătate în contestație.
Prin întâmpinarea formulată intimata Casa Județeană de Pensii B, a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că, prin decizia nr. -/11.11.2008, s-a recalculat pensia contestatorului conform Legii nr. 226/2006, astfel că punctajul mediu anual al acestuia a crescut de la 1,55926 puncte la 1,91918 puncte.
A mai arătat că potrivit pct. 14 lit. d din Ordinul nr. 572/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006, recalcularea drepturilor de pensie se face la cerere, conform dispozițiile art. 169 din legea nr. 19/2000.
A susținut intimata, conform art. 95 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, că pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare. Prin urmare, întrucât contestatorul a depus cererea și adeverințele doveditoare la data de 24.10.2008, în mod corect drepturile de pensie recalculate i s-au acordat începând cu data de 1.11.2008.
Referitor la cel de-al doilea motiv de contestație, intimata a arătat că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 100/2008, recalcularea drepturilor de pensie " se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3 în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 167, indice 1". Or, contestatorul a solicitat o recalculare a pensiei conform Legii nr. 226/2006, iar conform prevederilor acesteia stagiul complet de cotizare folosit la determinarea punctajului mediu anual este de 25 ani. Totodată, stagiul de cotizare prevăzut de anexa 3 la Legea 19/2000, în funcție de data nașterii, este de 30 de ani și 10 luni. Prin urmare, în acest caz nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. I alin. 2 din OUG nr. 100/2008, în sensul că la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat un stagiu complet de cotizare de 25 de ani față de 30 de ani și 10 luni.
Tribunalul Botoșani -Secția civilă prin sentința nr.279 din 25 februarie 2009, a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul G domiciliat în satul și comuna, județul B, împotriva deciziei nr. - din 11.11.2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în Calea Națională nr. 85, județul
Instanța de fond a reținut că, contestatorul Gaf ormulat contestație împotriva deciziei nr. - din 11.11.2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii ( 24 - 25), solicitând acordarea drepturilor stabilite prin această decizie începând cu data de 19.07.2006 și calcularea punctajului mediu anual prin adăugarea numărului suplimentar de puncte prevăzut de art.78/2 alin.1 lit. a din OUG nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 (respectiv 0,50 puncte pentru fiecare an de spor).
Conform motivării, instanța de fond a reținut că decizia nr. - din 11.11.2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă reprezintă "recalcularea conform Legii nr. 226/2006", iar plata drepturilor astfel recalculate a fost stabilită "începând cu data de 1.11.2008", în urma "examinării actelor din dosarul de pensionare înregistrat la numărul 13476 din 24.10.2008".
Referitor la data acordării pensiei recalculate, s-a mai reținut că potrivit pct. 14 lit. d din Normele tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006 aprobate prin ordinul nr. 572/2006: "Recalcularea drepturilor de pensie se face la cerere, noile drepturi acordându-se conform prevederilor art. 169 din Legea nr. 19/2000.".
Iar conform art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000: "Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare".
În cauză, cererea de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 226/2006 a fost depusă de contestator la data de 24.10.2008, astfel încât în mod legal intimata a stabilit ca dată de acordare a drepturilor de pensie recalculate data de 1.11.2008. Așadar, pretenția contestatorului de acordare a pensiei recalculate conform Legii nr. 226/2006 de la data de 19.07.2006 este neîntemeiată.
În ceea ce privește pretenția contestatorului de acordare a numărului suplimentar de puncte prevăzut de art. 78/2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000, tribunalul a reținut că potrivit art. 78/2 alin. 1 lit. a: "Asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de majorarea punctajelor anuale, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă".
De asemenea, că potrivit art. 78/2 alin. 2 din aceeași ordonanță: "Prevederile alin. (1) se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 1671". De asemenea beneficiarul numărului suplimentar de puncte este prevăzut de art. 78/2 alin. 1 din OUG nr. 100/2008 numai pentru situațiile în care la determinarea punctajului mediu anual al asiguraților se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3 Legii 19/2000.
A statuat de asemenea, că în cauză, decizia contestată, în temeiul art. 6 din Legea nr. 226/2006 raportat la art. 87 din Legea nr. 19/2000, este nefondată, întrucât la determinarea punctajului mediu anual al contestatorului s-a utilizat stagiul complet de 25 de ani prevăzut de art. 5 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, punctajului său mediu anual de 1,91918 puncte rezultând din împărțirea numărului de puncte realizate ( respectiv 47,97960 puncte) la 25. Drept urmare, numărul de puncte realizate nu a fost împărțit la 30 ani și 10 luni, cât era stagiul complet de cotizare prevăzut de anexa 3 Legii nr. 19/2000 pentru contestator care a formulat cererea de pensionare la data de 19.07.2006, acesta nu se încadrează în prevederilor art. 78/2 alin. 2 din OUG nr. 100/2008 și, deci, nu putea beneficia de dispozițiile art. 78/2 alin. 1 lit. a din aceeași ordonanță.
Împotriva sus-menționatei sentințe, a formulat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar casarea cu trimitere la tribunal spre rejudecare.
Susține contestatorul că în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea, motivat de faptul că cererea de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 226/2006 a fost depusă la data de 24.10.2008 întrucât intimata avea obligația recalculării pensiei și din oficiu.
Arată că nu a avut posibilitatea de a se informa cu privire la noile acte normative în materie de acordare a pensiei recalculate conform Legii nr. 226/2006 de la data de 19.07.2006, astfel că intimata fiind cea care cunoștea legea, trebuia fie să procedeze la recalcularea pensiei, fie să-l înștiințeze cu privire la aceste acte normative.
A solicitat recalcularea pensiei sale începând cu data de 19.07.2006 și obligarea pârâtei la plata sumelor restante reprezentând diferența între cele două pensii, cât și la acordarea numărului suplimentar de puncte în baza art. 78 alin. 1 din nr.OUG 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000.
Legal citată intimata pârâtă a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A arătat că a aplicat corect dispozițiile pct. 14 lit. d din Normele Tehnice la aplicarea Legii nr. 226/2006 coroborate cu art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 în sensul că drepturile de pensie recalculate conform Legii nr. 226/2006 se acordă cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.
În ceea ce privește aplicarea nr.OUG 100/2008 a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că pensionarii ale căror drepturi de pensie au fost recalculate în baza unor legi speciale, ce stabilesc un stagiu complet de cotizare diferit de cel prevăzut în Anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, nu beneficiază de recalcularea efectuată în baza actului normativ arătat.
În cauză, a cerut să se rețină că stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea punctajului mediu anual conform Legii 226/2006 a fost de 25 ani, față de 30 de ani și 10 luni, prevăzut de Legea nr. 19/2000, acesta fiind motivul pentru care în urma recalculării, conform Legii nr. 226/2006, punctajul mediu anual a crescut de la 1,55925 puncte la 1,91918 puncte.
Pe cale de consecință, a considerat că reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile art. 782al. 1 lit. a din OUG100/2008.
Examinând recursul declarat în cauză, care în drept se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea, reține următoarele:
Potrivit pct. 14 lit. d din Normele Tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006 aprobate prin Ordinul nr. 572/2006 emis de Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei "recalcularea drepturilor de pensie se face la cerere, noile drepturi acordându-se conform prevederilor art. 169 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare."
Față de dispozițiile art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 care prevăd că pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare și văzând că în speță contestatorul a depus cererea de recalculare în baza Legii nr. 226/2006, la data de 24.10.2008, în mod corect intimata - pârâtă a stabilit data de acordare a drepturilor de pensie recalculate începând cu data de 1.11.2008, aceasta nefiind în culpă față de pretențiile contestatorului.
Cu privire la cererea contestatorului de acordare a numărului suplimentar de puncte, în baza nr.OUG 100/2008 în mod corect s-a apreciat că acesta nu poate beneficia de dispozițiile art. 782din Legea nr. 19/2000 modificată prin nr.OUG 100/2008 și art. I pct. 2 din OUG209/2008, atâta timp cât punctajul său mediu anual a fost stabilit la un stagiu complet de cotizare de 25 ani, prevăzut de art. 5 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, și nu la un stagiu de 30 ani și 10 luni, așa cum este prevăzut în Anexa 3 a Legii nr. 19/2000.
Față de cele ce preced și văzând că sentința este legală și temeinică, Curtea urmează ca în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, să respingă recursul declarat de contestator ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de contestatorul G, domiciliat în comuna, sat, județul B, împotriva sentinței civile nr. 279 din 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt.jud. aflat în
semn.președ.inst.
Red.
Jud.
Tehnired.
Ex. 2
17.07.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Sas Laura, Surdu Oana