Contestație la executare. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.12/AS

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.294/09.09.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, - Sc.D,.63, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și urm. pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen și motivat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Instanța, întrucât recurenta pârâtă a solicitat judecata cauzei și în lipsă, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Cu privire la recursul civil de față, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a chemat în judecata Casa Județeană de Pensii pentru a se dispune anularea deciziei nr. -/18.08.2008 prin care parata a recalculat pensia și a stabilit în sarcina sa un debit de 1894 lei aferent perioadei 01.12.2005-01.07.2008.

Prin sentința civilă nr.294/19.06.2009 s-a admis în parte acțiunea reclamantei.

A fost anulată decizia nr. -/18.08.2008 de recalculare a pensiei de urmaș sub aspectul cuantumului drepturilor cuvenite reclamantei la data de 01.12.2005, care sunt de 154 lei.

A fost anulată decizia nr. -/18.08.2008 de stabilire debit.

Au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr. -/18.08.2008 (fila 9 dosar) s-a dispus acordarea pensiei de urmaș reclamanta (de pe urma soțului ) în sumă de 118 lei începând cu data de 01.12.2005.

Pentru a ajunge la acest rezultat, intimata a recalculat punctajul mediu anual al susținătorului decedat la data de 01.12.2005 (etapa a III-a a recalculării pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat - soțul a decedat la 03.07.2003) rezultând un punctaj mediu anual de 0,79884 căruia îi corespunde o pensie de 236 lei (valoarea punctajului mediu anual la 01.12.2005 fiind 295,56 lei); la acest punctaj intimata a aplicat procentul de 50%.

Potrivit art. 1 din OUG. 4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de această ordonanță de urgență.

Art. 6 prevede că, în situația în care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține cuantumul cuvenit sau aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Legea nr. 19/2000.

În mod corect, pârâta a procedat la reevaluarea pensiei de urmaș cuvenită reclamantei, din moment ce pensia susținătorului era calculată conform Legii nr.3/1977, deci se încadra în ipoteza legală prevăzută de art. 1 din OUG4/2005 fiind provenită din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Însă pensiei astfel recalculate îi vor fi incidentetoateprevederile actului normativ, inclusiv cele ale art.6 potrivit căruia pensia aflată în plată se va menține dacă cea determinată în urma recalculării este mai mică.

Considerând că în perioada 01.12.2005 - 01.09.2008 reclamanta a încasat în mod necuvenit o sumă de 1894 lei reprezentând debit realizat ca urmare a diminuării punctajului în urma evaluării pensiei, intimata a emis decizia -/18.08.2008 prin care a fost obligată reclamanta la plata acestei sume.

Cum, la 01.12.2005 pensia susținătorului decedat se ridica la suma de 307 lei (1,03091 - punctajul mediu anual anterior recalculării, înmulțit cu 295,56 - valoarea punctului de pensie la 01.12.2005), cuantumul la care trebuia aplicat procentul de 50%, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat decizia nr. -/18.08.2008 de recalculare a pensiei de urmaș sub aspectul cuantumului drepturilor cuvenite reclamantei la data de 01.12.2005, care sunt de 154 lei.

Cum suma de 154 lei trebuia menținută în plată până la momentul în care punctajul mediu anual recalculat (50% x 0,79804) înmulțit cu valoarea punctajului mediu anual va depăși această sumă, instanța va anula decizia -/18.08.2008 de stabilire debit.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii care a formulat următoarele critici:

Urmare aplicării dispozițiilor HG 1456/2005 punctajul mediu anual a înregistrat o scădere, astfel, punctajul mediu annual înainte de efectuarea operațiunilor de evaluare era de 1,03091 iar după evaluare punctajul a devenit egal cu 0,79804.

Potrivit art. 71 alin.2 lit.a) reclamanta beneficiază de J din punctajul mediu annual obținut de susținător - 0,79804/50%=0,39902 puncte.

Respectând prevederile legale, în mod corect a fost stabilit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 286 lei aferent perioadei decembrie 2005-septembrie 2008, fiind respectate dispozițiile art. 89 alin.1 și art. 187 din Legea nr.19/2000, motivate de faptul că aceasta a încasat o pensie mai mare decât i se cuvenea pentru perioada menționată.

Sub aspectele învederate, recurenta apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică și pentru aceste motive solicită admiterea recursului cu consecința modificării în tot a sentinței recurate.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat în cauza, Curtea constata că recursul este nefondat.

Începând cu 01.08.2003, reclamanta este beneficiara unei pensii de urmaș de pe urma soțului sau, decedat la 03.07.2003, pensie care a fost stabilita prin decizia nr. -/2003 în condițiile art.76, prin aplicarea unui procent de 50% asupra punctajului mediu anual realizat de susținător.

Urmare dispozițiilor din OUG nr. 4/2005 și HG nr. 1456/2005, Casa Județeană de Pensii a procedat la recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem de pensii, și a stabilit că punctajul este mai mic decât cel stabilit inițial, astfel că pensia cuvenită susținătorului legal este de 236 lei iar reclamantei i se cuvine 50% din aceasta suma, respectiv 118 lei față de 154 lei cat primea înainte de recalculare.

Întrucât recalcularea pensiei produce efecte de la data 01.12.2005-așa cum prevede OUG nr. 4/2005, s-a emis decizia nr. -/18.08.2008 în care s-a stabilit ca reclamanta are de achitat un debit de 1894 lei rezultat din diminuarea punctajului aferent perioadei 01.12.2005-01.09.2008.

O astfel de decizie este nelegală deoarece nu ține cont de toate dispozițiile actului normativ care a justificat recalcularea pensiei.

Disp. art. 6 din OUG nr. 4/2005 nu interzic modificarea punctajului ci, obligă instituția emitentă la menținerea pensiei mai avantajoase ceeace presupunea ca reclamanta să primească in continuare pensia de 154 lei, deoarece aceasta era pensia aflată in plată la momentul reevaluării.

Nu se poate reține afirmația recurentei privind încasarea de către reclamantă pentru perioada 01.12.2005-01.09.2008, a unor drepturi de pensie mai mari decât cele cuvenite deoarece așa cum am arătat, după reevaluarea pensiei nu se putea ajunge la o pensie mai mică in favoarea reclamantei.

Mai mult decât atât, decizia de reevaluare iși producea efectele in condițiile art.87 din legea nr. 19/2000, respectiv după 45 de zile de la comunicare și nu putea să retroactiveze, astfel că nu se putea constitui în debit sumele primite de pensionar in baza unei decizii anterioare, necontestată de nici-o parte.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a admis cererea reclamantei in sensul anularii deciziei nr. -/18.08.2008 emisă cu încălcarea dispozițiilor legale, urmând a fi respins recursul îndreptat împotriva sentinței astfel pronunțate, conform art. 312 cod proc. civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.294/09.09.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, - Sc.D,.63.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2010.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red. Jud. /04.02.2010

. gref.-

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Constanta