Obligație de a face. Decizia 1135/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6559/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1135/
Ședința publică de la 24.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER:
***********************************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5014 din data de 17.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13.758/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-contestatoare, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-contestatoare a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 03.02.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității intimatei-contestatoare, care prezintă cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
În temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.5014 din data de 17.06.2008, pronunțată în dosarul nr.13758/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B () și a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, prin valorificarea veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr.95/08.04.2008, emisă de -, începând cu data de 01.07.2005.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că a fost pensionată contestatoarea începând cu data de 31.12.1990, în baza Legii nr.3/1977, prin decizia nr.-/17.12.1990 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și munca depusă, emisă de Comisia de Pensii Sector 6 B, iar pensia acesteia a fost recalculată în baza OUG nr.4/2005, începând cu 01.07.2005.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit mențiunilor din adeverința nr.95/08.04.2008 eliberată de - contestatoarea, în perioada 1965 -1991, obținut venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, sume pentru care angajatorul a achitat contribuția la asigurări sociale, conform prevederilor legale în vigoare la datele respective.
Intimata, deși legal citată cu mențiunea de a depune actele care au stat la baza deciziei de pensie, nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nici nu a formulat întâmpinare în apărare.
Tribunalul, având în vedere dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000, care stipulează că: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice",a obligat să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei, prin valorificarea veniturilor evidențiate în adeverințele menționate mai sus, începând cu data de 01.07.2005.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, conform art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că intimatei-contestatoare i s-au recalculat drepturile de pensie ținându-se cont de toate actele depuse la dosarul de pensie, mai puțin de adeverința menționată, deoarece aceasta cuprindea sporuri de acord ce nu fac obiectul Legii nr.19/2000 și OUG nr.4/2005.
A mai susținut că instanța de fond, în mod greșit, a dispus emiterea unei noi decizii prin care să fie luate în considerare sporurile de acord menționate în adeverință, iar referitor la perioada în care intimata-contestatoare a lucrat înacord globalprecizează că, în art.164 din Legea nr.19/2000 (care reia prevederile art.10 din Legea nr.3/1977, modificată și completată prin art.10 din Legea nr.49/1992), se prevede că, la determinarea punctajelor anuale, se utilizează salariile brute sau nete, precum și sporurile permanente care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor înregistrate în carnetul de muncă.
Mai precizează că veniturile realizate înacord globalreprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterior (nefiind înscrise în carnetul de muncă), astfel încât nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
Recurenta-intimată invocă dispozițiile art.4 din Legea nr.2/1983 care reglementa " lucrul în acord global", susținând că, la calcul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate
Astfel, consideră că, la calculul pensiei, s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă, acesta fiind și motivul, avut în vedere de către legiuitor, când nu a încadrat veniturile suplimentare, obținute însistemul de acord globalîn categoria sporurilor cu caracter permanent.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, invocă dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod proc. civilă, precum și normele de drept substanțial ale Legii nr.19/2000 și OUG nr.4/2005.
Prin întâmpinarea formulată (filele 9 - 12 dosar recurs), intimata-contestatoare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii fondului, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Legea nr.19/2000 - legea-cadru în materia pensiilor stabilite în sistemul public - reglementează, prin norme cu caracter de protecție, cadrul și condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.
Astfel, art.161 alin.2 din actul normativ menționat mai sus prevede că: "În condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. -".
Ca urmare, legiuitorul a înțeles sa ușureze sarcina probei pentru persoana asigurată în al cărei carnet de muncă nu sunt înregistrate toate datele necesare stabilirii și calculării drepturilor de pensie, prevenind în acest mod litigii viitoare, cu atât mai mult cu cât aparținea angajatorului obligația de a efectua operațiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.2 lit. "e" din Legea nr.19/2000: "Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: - e)principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; -.".
În raport de principiul contributivității, statuat de dispozițiile legale suscitate, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut aspectul că intimata-contestatoare a făcut dovada, atât cu înscrierile existente în carnetul său de muncă, cât și cu actul de certificare eliberat de fostul angajator și anume, cu adeverința nr.95/08.04.2008, eliberată de - (aflată la filele 4 - 6 din dosarul de fond), a tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor suplimentare, obținute însistemul de retribuire înacord global,cât și prin plata deprime, venituri pentru care s-au virat contribuțiile legale de asigurări sociale (), potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972.
Așadar, Curtea, având în vedere că dispozițiile legale cu valoare de principiu se aplică prioritar, își însușește argumentele instanței de fond și având în vedere și dispoz.art.76 și următoarele din Legea nr.19/2000, referitoare la stabilirea punctajului în vederea calculării drepturilor de pensie, precum și dispozițiile art.2 din OUG nr.4/2005, apreciază că este îndreptățită intimata-contestatoare la luarea în calculul drepturilor sale de pensie a tuturor veniturilor și sporurilor obținuteinclusiv a celor cu titlu deacordșiprime.
În sensul celor de mai sus, Curtea mai reține și aspectul căveniturile obținuteprin munca desfășurată în sistemul de retribuireînacord globalnu sunt sporuri propriu-zise, ci acestea au reprezentat, practic,însăși o formă de retribuire, de unde reiese, indubitabil, caracterul lor permanent.
De altfel, reține Curtea, chiar recurenta, încercând să argumenteze faptul că veniturile realizate în sistemul de acord global nu ar avea caracter permanent, face trimitere, în cuprinsul cererii sale de recurs, la ispozițiile art.4 și art.5 din Legea nr.2/1983 - lege ce reglementa lucrul în acord global -, dispoziții care prevedeau că,pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficia,ca parte variabilă a retribuției,de venituri suplimentare, pe caleaadaosului de acord, recunoscând, astfel, implicit, că aceste venituri reprezintă, de fapt, o formă de retribuire, nicidecum, sporuri cu caracter nepermanent, câtă vremeele au făcut parte din însăși retribuția personalului muncitor.
Astfel, Curtea reține că dispozițiile art.4 din Legea nr.2/1983 prevăd că:"Sistemul de retribuire asigură cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficienței economice, precum și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă, în raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime.Forma de retribuire în acord globalse extinde și se generalizează în toate unitățile economice."
De asemenea, Curtea are în vedere și dispozițiile art.5 din același act normativ, potrivit cărora: "munciisunt retribuiți în raport cu munca prestatăși rezultatele obținute.
În cazul depășirii producției planificateveniturile cresc în mod corespunzător și nu sunt plafonate.
În situația nerealizării producției sau a neîndeplinirii obligațiilor de la locul de muncăretribuția se diminuează în mod corespunzător, fără a se asigura venit garantat.".
Potrivit prevederilor art.47 alin.2 din Constituție cetățenii au dreptul la o pensie, stabilită conform legii. Ca urmare, legiuitorul este în drept să modifice, să completeze sau să abroge dispozițiile referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie "ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări",astfel cum a confirmat și Curtea Constituțională a României.
Reformarea sistemului public de pensii este un obiectiv cuprins în Capitolul 7 - "Politica de protecție socială", din Programul de guvernare 2005-2008, de unde rezultă necesitatea adoptării unor măsuri de îmbunătățire a standardului de viață pentru persoanele vârstnice, in principal prineliminarea inechităților din sistemul public de pensii, existente între diferitele categorii de pensionari.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, au fost recalculate pensiile persoanelor ce s-au pensionat anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel încât toate pensiile să fie stabilite pe baza acelorași principii.
Chiar din preambulul OUG nr.4/2005 rezultă că acest act normativ a fost adoptat " n vederea susținerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență -.".
Cât privește principiul egalității, invocat de către recurenta, Curtea constată că cele reținute mai sus nu contravin acestui principiu, ci, dimpotrivă, sunt în consens cu dispozițiile art. lit. e) din Legea nr.19/2000, care prevăd că:
"Art. 2.- Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: -
b)principiul egalității,care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; -."
Apreciind toate criticile recurentei-pârâte drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, Curtea le va înlătura, ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.
În consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus,în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5014 din data de 17.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13.758/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 25.03.2009
Jud.fond: ;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea