Obligație de a face. Decizia 144/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 144

Ședința publică din 26 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii împotriva Sentinței Civile nr. 2068/30.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, precum și faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa,constată litigiul in stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 2068/30.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii T, a fost obligată pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei, prin valorificarea sumelor menționate în adeverințele nr. 1225/30.04.2009 și 1226/30.04.2009 emise de SC SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că primele și suplimentările salariale, obținute în urma retribuirii muncii în acord global pot fi valorificate pentru calculul pensiei, având în vedere dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 19/2000, raportat la dispozițiile art. 5 alin. 1 din aceeași lege și la dispozițiile art. 19 lit. a - h din normele de aplicare a Legii nr. 19/2000.

contributive pot fi dovedite și cu înscrisuri eliberate de angajator în cazul în care nu sunt menționate în carnetul de muncă potrivit art. 160 alin. 5 și art. 161 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii T, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului declarat, recurenta pârâtă a arătat că s-a încălcat pct. VI din anexa la OUG 4/2005, în sensul că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, formele de retribuire în acord, ori veniturile suplimentare realizate de către reclamanta intimată pe lângă salariul de bază, reprezintă acord global.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Legal citată, intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată recursul neîntemeiat pentru următoarele motive:

În speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, fata de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivitatii, cu consecința că nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

Prin urmare, pârâta recurentă trebuia să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public ( formele de retribuire in acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor art. 1 din OUG nr. 4/2005 enunțate anterior și aadeverințelor eliberate de fostul angajator care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport și de veniturile suplimentare realizate de salariat.

Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construită în jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (in funcție de reglementarea in vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.

Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, soluția trebuie sa fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

diferite asupra chestiunii în discuție intre casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecventa legiuitorului.

Pe de o parte, se afirma in art. 2 al legii cadru ca "sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

Pe de alta parte, același legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabila aplicarea acestui principiu, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri si sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv ca nu ar fi avut caracter permanent. Ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul si-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie sa fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.

Prin urmare, in prezenta acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî ca principiul contributivității afirmat in art. 2 din Legea nr. 19/2000 si dezvoltat in art. 78 alin. 1 din același act normativ primează și ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii împotriva Sentinței Civile nr. 2068/30.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 24.02.2010

Tehnored I/24.02.2010/2 ex

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Jud., jud.

Președinte:Aurelia Schnepf
Judecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 144/2010. Curtea de Apel Timisoara