Obligație de a face. Decizia 2339/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 2339

Ședința publică din data de 8 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în B, str.-,. 1,.17, județul B, împotriva sentinței civile nr.846 din data de 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa județeană de Pensii B cu sediul în B,-, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru intimata-pârâtă consilier juridic, în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr. 55149/7.12.009, lipsind recurentul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate ca temeinică și legală, instanța având în vedere și decizia nr. 40 /2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Solicită respingerea recursului pentru motivele detaliate pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B solicitând ca prin sentința ce se va pronunța pârâta să fie obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă și vechime integrală, cu respectarea prevederilor OUG nr. 4/2005, în sensul ca la stabilirea punctajului mediu anual să fie luat în calcul un stagiu complet de cotizare de 20 ani și să-i plătească diferențele dintre pensia cuvenită și cea încasată începând cu data de 01.12.2005.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă și vechime integrală în baza prevederilor din Legea nr.3/1977, drepturile inițiale fiind stabilite prin decizia nr. -/20.06.1994, începând cu data de 01.07.1994.

A mai susținut reclamantul că fiind o pensie stabilită anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, pensia acestuia a intrat în procesul de recalculare prevăzut de HG nr.1550/2004 și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea conform dispozițiilor OUG 4/2005, însă la recalcularea pensiei reclamantului, pârâta a utilizat în mod eronat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 ani, deși reclamantul a lucrat în grupa I de muncă 34 de ani, 11 luni si 19 zile, iar potrivit art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare, iar conform art.2 alin.2 din același act normativ, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

De asemenea, s-a arătat că în raport de art.14 din Legea nr.3/1977, la al cărui conținut s-a făcut referire, persoanele care îndeplineau condițiile prevăzute de textul de lege, privind desfășurarea activității în grupa I sau II de muncă un anumit număr de ani, erau pensionate, la cerere, la anumite vârste, beneficiind atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, astfel că, pentru o activitate desfășurată în grupa I de muncă de cel puțin 20 ani, stagiul complet de cotizare este de 20 ani și nu de 30 ani, reclamantul fiind prejudiciat la stabilirea drepturilor sale de pensie.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OUG nr. 4/2005, HG 1550/2004, ale Legii nr. 3/1977 și ale Legii nr.19/2000.

Pârâta Casa Județeană de Pensii B nu a formulat întâmpinare în cauză, însă reprezentată fiind în instanță, la termenul din 12.10.2009, a solicitat respingerea acțiunii.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 846 pronunțată la 12 octombrie 2009, Tribunalul Buzăua respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost pensionat conform deciziei nr. -/20.06.1994, pentru limită de vârstă cu vechime integrală în perioada de aplicare a Legii nr. 3/1997 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cuprinsă între 01 iulie 1977 -31 martie 2001.

S-a mai reținut că potrivit OUG 4/2005, pensiile pentru limită de vârstă au fost reactualizate fiind emise decizii de recalculare a pensiilor, iar la stabilirea pensiei reclamantului s-a luat în calcul un stagiu de cotizare de 30 de ani prevăzut în art. 8 alin.1 și 2 din Legea nr. 3/1977, aplicabilă în momentul la care acesta a fost pensionat, reclamantul lucrând 34 ani, 11 luni și 19 zile în grupa I de muncă.

De asemenea, s-a arătat că potrivit art.14 alin.1 din Legea nr. 3/1977, persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care se încadrează în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat, câte un an și 6 luni, acestora facilitându-se posibilitatea pensionării înainte de vârsta standard de pensionare, ceea ce nu are drept consecință reducerea stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei după procedura prevăzută în OUG nr. 4/2005, stagiul complet de cotizare fiind de 30 de ani și nu de 20 de ani.

Astfel, s-a arătat că procedura de recalculare a pensiilor se efectuează în conformitate cu HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, iar conform art.2 al.3 din Normele metodologice aprobate prin HG 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare va fi cel reglementat prin Legea nr. 3/1977.

Totodată, s-a reținut că art. 2 al.1 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004 statuează că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.

Reclamantul, a reținut tribunalul, a susținut că recalcularea pensiei trebuie să se facă prin luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a stagiului de cotizare de 20 de ani, aspect reglementat prin art. 77 al.2 din Legea nr. 19/2000, însă, referitor la interpretarea art. 77 alin 2 raportat la art. 43 alineat 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție -Secțiile Unite, prin decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, admis recursul în interesul legii și a decis că dispozițiile art. 77 alineat 2 raportat la art. 43 alineat 1 și 2 din Legea 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis la intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat în art.14 din Legea 3/1977, decizia în interesul legii fiind, potrivit art. 329 alineat 3 Cod procedură civilă, obligatorie pentru instanțe.

Împotriva sentinței primei instanțe reclamantul a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.

Susține recurentul că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, temeiul legal al acesteia constituindu- dispozițiile din OUG nr. 4/2005 care, la art. 4 alin. 1, stipulează că determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor șl informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG. nr. 1550/2004, iar la art. 2 alin.4 prevăd că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Se arată în continuare că soluționând recursul în interesul
legii, prin Decizia nr. 40 din data de 22.09.2008, pronunțată în dosarul nr.
16/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis că dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat art. 43 alin 1 și alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Or, susține recurentul, art. 14 din Legea nr. 3/1977 prevede pentru grupa I de muncă un stagiu de 20 de ani, reglementare la care a făcut trimitere și prima instanță, dar pe care interpretat- și aplicat-o în mod greșit, recurentul desfășurând activități care se încadrează în grupa I de muncă timp de 34 ani, 11 luni și 19 zile, în această situație trebuind să i se ia în calcul un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Referitor la al doilea capăt de cerere, se susține că temeiul legal al acestuia este OUG nr. 4/2005, care, la art. 7 alin. 5 și 6, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2008, stipulează că cererile prevăzute la alin. (3) se soluționează în termenul prevăzut la art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se prin derogare de la prevederile art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție calculat începând cu luna înregistrării cererii, statuându-se în continuare că entru p. persoanele care depun cererea prevăzută la alin. (3) după 5 ani de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, noile drepturi recalculate se acordă potrivit art. 169 alin (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond nefăcând nicio referire în considerentele sentinței la acest capăt de cerere.

S- solicitat pentru aceste motive admiterea recursului urmând ca la determinarea punctajului mediu anual al recurentului să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și să i se plătească diferențele dintre pensia cuvenită și cea încasată, de la data plății drepturilor recalculate, cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, cerându-se judecarea cauzei în lipsă și depunându-se la dosar și practică judiciară.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă reprezentată fiind în instanță, prin reprezentant legal, la termenul din 8.12.2009, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând concluzii scrise în acest sens, precum și practică judiciară.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 334/20.05.2009, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Timișoara statuându-se că dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Decizia sus-menționată, dată în interesul legii, este într-adevăr obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.

Susținerea recurentului în sensul că raportat la această decizie, stagiul complet de cotizare ce trebuie avut în vedere în cazul acestuia este cel de 20 ani și că se impune recalcularea pensiei acestuia ținând cont de acest stagiu, cu acordarea diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată, nu poate fi însă primită.

Astfel, așa cum s-a arătat în motivarea deciziei nr. 40/22.09.2008 pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, au procedat corect acele instanțe care au considerat că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării, iar singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa sau II de muncă sunt acordarea sporului de muncă și posibilitatea pensionării înaintea de împlinirea vârstei standard de pensionare, disp.art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

S-a mai reținut că, prin urmare, este lipsită de relevanță împrejurarea că potrivit disp.art. 43 și art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, stagiul de cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de muncă, opinia contrară- ce nu a fost susținută- fiind aceea că persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale beneficiază la determinarea punctajului mediu anual de un stagiu de cotizare de 20 de ani, conform art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Tot în cuprinsul deciziei date în interesul legii s-a mai menționat că cele stabilite de unele instanțe în sensul că pentru salariații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă le sunt aplicabile disp.art. 43 din Legea nr. 19/2000 și ale Anexei nr. 4 la această lege, ce se referă la stagiul de cotizare de 20 de ani, ca "act normativ special" la care fac trimitere prevederile art. 2 alin. 4 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004 sunt consecința unei interpretări greșite a prevederilor legale întrucât Legea nr. 19/2000 reprezintă o lege generală, actul normativ- cadru în domeniul pensiilor și al drepturilor de asigurări sociale.

În ceea ce privește principiul înscris în expunerea de motive a OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit căruia " la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", s-a reținut că acesta nu poate fi aplicat în cauză atâta timp cât în lege nu există o prevedere expresă potrivit căreia și persoanelor care au lucrat în grupe speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 li se aplică acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare și, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.

În plus, s-a arătat că aplicabilitatea prevederilor Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004 este întărită și confirmată de norma de trimitere din OUG nr. 4 /2005, care statuează, la art. 4 alin. 1, că determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensii aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Cum potrivit art. 1 din Codul Civil și art. 15 alin. 2 din Constituția României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă fiind evident, în aceste condiții, conform celor reținute în considerentele deciziei pronunțate în interesul legii, că legea nouă, respectiv Legea nr. 19/2000, nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 1.04.2001, iar nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.

Ca atare, pentru recurentul-reclamant, stagiul complet de cotizare ce trebuia avut în vedere la recalcularea pensiei conform OUG nr. 4/2005 nu putea fi decât cel de 30 de ani prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977, corect luat, de altfel, în considerație de către intimată și nu cel prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, așa cum a pretins recurentul-reclamant.

Astfel, potrivit art.2 alin.1 din Anexa la HG nr.1550/2004, cuprinzând Normele Metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.

De asemenea, la art.2 alin.3 din anexa la HG nr.1550/2004 se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977- 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Recurentul-reclamant a fost pensionat conform deciziei nr.-/20.06.1994, în baza Legii nr.3/1977, pentru muncă depusă și limită de vârstă, iar în conformitate cu art.8 din Legea nr.3/1977 stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei, fără a se face distincție în funcție de condițiile de lucru. De menționat, că pensionarea recurentului nu a avut loc în baza unor acte normative aplicabile anumitor categorii de persoane prin care s-au prevăzut condiții specifice de pensionare și pentru care la recalcularea pensiilor se utilizează, în vederea stabilirii punctajului mediu anual, stagiul de cotizare prevăzut de legile speciale, situație în care acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile legilor speciale și nici ale Normelor Tehnice nr. 5388/16.11.2004 date în aplicarea HG nr.1550/2004, cu referire la determinarea stagiului complet de cotizare pentru pensiile stabilite potrivit unor legi speciale sau unor prevederi cu caracter special.

Nu poate fi primită, prin urmare, susținerea recurentului conform căreia stagiul complet de cotizare ce trebuia utilizat în ceea ce-l privește era acela de 20 de ani având în vedere disp.art.14 din Legea nr.3/1977, text de lege ce se referă doar la acordarea sporului pentru grupă de muncă, considerându-se 1 an și 6 luni pentru 1 an lucrat în grupa I și 1 an și 3 luni pentru 1 an lucrat în grupa II-a și la posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei prevăzută de art.8 din aceeași lege, astfel că vârsta de 20 de ani în grupa de muncă nu reprezintă stagiul complet de cotizare la care face trimitere art.2 alin.3 din Normele Metodologice de evaluare a pensiilor cuprinse în anexa HG nr.1550/2004.

Aplicând în mod corect dispozițiile art.2 alin.3 din anexa la HG nr.1550/2004, mai sus-enunțate, intimata a stabilit așadar drepturile de pensie ale recurentului-în urma recalculării pensiei din sistemul public, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, potrivit art. 8 din Legea nr. 3/1977.

Prin sentința atacată, tribunalul a respins acțiunea în întregul ei, privind ambele capete de cerere, respingerea celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, prin care s-a cerut obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată, fiind o consecință logică a respingerii primului capăt de cerere prin care s-a solicitat obligarea intimatei-pârâte la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei, conform disp.OUG nr.4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă invocat de recurent în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în B, str.-,. 1,.17, județul B, împotriva sentinței civile nr.846 din data de 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa județeană de Pensii B cu sediul în B,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 decembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

--- --- - -- -

Grefier

/VS

4 ex./07.01.2010

f--Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 2339/2009. Curtea de Apel Ploiesti