Obligație de a face. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 24/AS

Ședința publică din 26 Ianuarie 2010

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,str. - nr.2. județul C, împotriva sentinței civile nr.321/23.09.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna,-, județul C,având ca obiect eliberare adeverință.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și urm. Cod pr.civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata și în lipsă conform art.242 alin.2 cod pr.civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului de față.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, la data de 12.05.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, obligarea acesteia la emiterea unei adeverințe care să cuprindă sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat reclamantul în calitatea sa de salariat- mecanic al fostului /Combinatul de . Chimice.

Perioada pentru care se solicită adeverința este 07.02.1973-07.08.1975, reclamantul menționând că în prezent combinatul a dat faliment.

Anexat acțiunii se depun înscrisuri -copia carnetului de muncă, copia buletinului de identitate, adresa nr. 12620/11.05.2009.

Prin întâmpinare, pârâta solicită respingerea acțiunii motivat pe faptul că documentele cu valoare istorică și cu valoare practică trebuiau preluate conform art.18 din OUG nr. 39/2006 de către Arhivele Naționale, pârâta neavând competența de emitere a adeverințelor privind stagiile de cotizare de asigurări sociale.

De la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 39/2006, se abrogă dispozițiile Legii nr. 358/2002 și HG nr. 51/2003, în prezent neexistând cadru legal pentru preluarea documentației cu valoare practică și valorificarea datelor din aceasta documentație.

S-a susținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Legea nr. 16/1996, modificată prin nr.OUG 39/31.05.2006, care prevăd că,În cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2 cât și cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare ale cetățenilor vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de Direcțiile județene ale Arhivelor Naționale.

S-a solicitat să se constate că instituția pârâtă nu are obligativitatea eliberării unor asemenea adeverințe, astfel cum prevede nr.OUG 39/2006 acest atribut fiind în sarcina arhivelor naționale.

S-a menționat, totodată, că potrivit art. II din nr.OUG 39/2006, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, art. II din Legea nr. 358/2002 și nr.HG 51/2003 s-au abrogat.

Prin sentința civilă nr. 321/23.09.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis acțiunea formulată și în consecință a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului o adeverință referitor la sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat aceasta pe perioada efectiv lucrată în cadrul SC SA.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.1895/COM/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii să preia din fondul arhivistic al fostei SC. SA documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagii de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului - decizia civilă nr.204/COM/25.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA.

Pentru ca dreptul contribuabilului de a i se lua în calcul sporurile cu caracter permanent pentru stabilirea pensiei să fie unul efectiv iar nu unul formal trebuie concluzionat că, în mod corelativ, unitatea angajatoare are obligația să-i elibereze o adeverință din care să rezulte sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat în timpul activității.

În cazul de față, cum SC. SA a făcut obiectul procedurii falimentului și nu mai există ca persoană juridică, această obligație revine deținătorului sau persoanei care are obligația să păstreze fondul arhivistic al persoanei juridice lichidate.

Astfel, cum s-a arătat prin hotărâri judecătorești definitive, această obligație a fost stabilită în sarcina Casei Județene de Pensii

Prin aceste hotărâri s-a analizat și incidența art.18 din Legea Arhivelor Naționale nr.16/1996, stabilindu-se că aceasta se aplică în forma care era în vigoare la data apariției situației ce a determinat preluarea arhivelor, iar nu în forma stabilită prin OUG.NR.39/2006, întrucât legea se aplică numai pentru viitor iar acest aspect fiind stabilit cu putere de lucru judecat, nu mai poate fi pus în discuție.

Împrejurarea că pârâta Casa Județeană de Pensii C nu și-a îndeplinit această obligație stabilită pentru prima dată în anul 2002, îi este imputabilă și nu o poate exonera de obligație.

Pe fondul cauzei,obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea instituției pârâte la eliberarea documentelor ce atestă sporurile salariale de care a beneficiat reclamantul în calitatea sa de salariat al fostei

Fosta entitate și-a încetat existența, fiind radiată în urma procedurii falimentului, conform sentinței civile nr. 4549/08.07.2001 a Tribunalului Constanța.

- societatea care a achiziționat activele societății în faliment - a intrat și în posesia documentelor cu valoare practică ca simplu depozitar.

Împotriva Casei Județene de Pensii C au fost pronunțate două hotărâri judecătorești care dispun în sensul ca această instituție să preia documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale.

Astfel, prin sentința civilă nr. 8739COM/16.12.2002 pronunțată în dosarul nr. 83COM/1999 al Tribunalului Constanța, irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 409COM/2004 a Curții de APEL CONSTANȚA, a fost inițiată de către lichidatorul societății în faliment o primă acțiune de preluare a acestei documentații de către casa teritorială de pensii. Ulterior, prin sentința civilă nr. 1895COM/27.03.2007 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr-, a fost dispusă aceeași măsură, la cererea Față de această ultimă hotărâre a fost încheiat dosarul de executare 560/2007 la BEJ Asociați - și - -, în cadrul executării fiind ridicate state de plată pentru anii 1983 - 1999.

a precizat că accesul pârâtei la documentația rămasă la societatea depozitară este permis fără îngrădire.

Așadar, autorul de documente, respectiv, a fost supus procedurii falimentului, fiind lichidată judiciar și dizolvată, ulterior radiată din Registrul Comerțului, iar obligația de preluare și păstrare a fondului arhivistic al fostei entități ce cuprinde documente cu valoare practică incumbă pârâtei, atât în considerarea prevederilor legale incidente la momentul desființării societății creatoare de documente, cât și a dispozițiilor sentinței civ. nr. 8739/COM/ 2002 Tribunalului Constanța și a sentinței nr. 1895COM/27.03.2007, irevocabile și intrate în puterea de lucru judecat.

Ca urmare a acestei situații, sub aspectul preluării fondului arhivistic cu valoare practică sunt incidente disp.art. 18 din Legea nr. 16/ 1996, modificată prin Legea nr. 358/2002, în vigoare la apariția situației ce a impus preluarea fondului documentar.

Prevederile legale menționate dispun în sensul că, în cazul desființării în condițiile legii a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acesteia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică vor fi preluate de Arhivele Naționale, iar cele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de Casele Județene de Pensii.

Prin nr.OUG 39/2006 s-a modificat art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Statului (modificată prin Legea nr. 358/2002), în sensul că în cazul desființării în condițiile legii a unui creator de documente cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, aceste documente vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de Direcțiile Județene ale Arhivelor Naționale; acest text este aplicabil însă doar societăților desființate după data intrării în vigoare a nr.OUG 39/2006, ceea ce nu este cazul în speță.

Cum Casa Județeană de Pensii Caf ost la rândul său obligată să preia documentația atât de la fosta entitate desființată în procedura falimentului, cât și de la, rezultă că instituția pârâtă are obligația de a prelua această documentație și de a emite în favoarea persoanelor interesate adeverințele referitoare la sporurile de care au beneficiat în activitate și care rezultă din documentele cu valoare practică.

Această obligație va înceta în măsura în care fondul arhivistic este predat conform nr.OUG 39/2006, direcției județene a Arhivelor naționale.

Față de aceste prevederi, instanța va admite acțiunea reclamantului și va obliga pârâta să emită adeverințele referitoare la sporurile salariale de care a beneficiat pe perioada activității sale la societatea desființată.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta.

În motivarea recursului a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 18 din OUG nr. 39/2006 și că documentele care au aparținut SC SA trebuiau a fi preluate de Arhivele Naționale. S-a reiterat apărarea invocată și în întâmpinare în sensul că prin art. II din OUG nr. 39/2006 s-au abrogat art. II din Legea nr. 358/2002, HG nr. 51/2003 și orice dispoziții contrare și s-a susținut că în această situație Casa Județeană de Pensii C nu mai are temei legal pentru a elibera adeverințe precum cea solicitată de reclamant. Reclamantul nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința recurată prin prisma susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta nu contestă împrejurarea că datele a căror atestare o solicită reclamantul prin eliberarea adeverinței rezultă din arhiva fostei SC SA. De altfel, din copia carnetului de muncă seria - nr. - depusă de reclamant rezultă că aceasta a activat în cadrul Combinatului de îngrășăminte chimice, ulterior devenit SC SA în baza HG nr. 1213/1990 publicată în Of. nr. 13 bis din 21.01.1991 (punctul 119 din Anexa I) care la rândul său a fost supusă procedurii falimentului.

Singurul motiv de recurs invocat a fost invocat ca apărare și în întâmpinare și se referă la împrejurarea că nu recurenta este cea care ar fi trebuit să preia fondul documentar al societății aflate în faliment și ca urmare nu are nici temei și nici o obligație de a elibera astfel de adeverințe.

Dar, această chestiune a fost deja analizată de instanțele judecătorești, reținându-se cu putere de lucru judecat că în raport de prevederile legale în vigoare la data desfășurării procedurii falimentului Casa Județeană de Pensii C era cea care trebuia să preia din fondul documentar documentele cu valoare practică. Astfel, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, prin sentința civilă nr. 1895/COM/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, Casa Județeană de Pensii Caf ost obligată să preia aceste documente și tocmai din cuprinsul lor rezultă acele date în baza cărora se eliberează certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagii de cotizare în sistemul asigurărilor sociale ale cetățenilor, necesare pentru corecta stabilire a drepturilor de pensie. În hotărârea judecătorească la care s-a făcut referire și care a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 204/COM/25.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAs -a reținut incidența art.18 din Legea nr. nr. 16/1996 în forma în vigoare la data apariției situației care a impus preluare, respectiv falimentul SC SA iar nu în forma stabilită prin OUG nr. 39/2006, întrucât legea se aplică numai pentru viitor.

Ca urmare, existența obligației recurentei de a prelua de a prelua respectiva parte din fondul documentar al SC SA nu mai poate fi repusă în discuție în condițiile în care nu a intervenit nici un alt act normativ sau altă împrejurare care să fi modificat situația de fapt și de drept existentă la data pronunțării hotărârii judecătorești indicate anterior și care să conducă la concluzia că obligația recurentei s-ar fi stins. Or, recurenta invocă incidența unui act normativ anterior acestei hotărâri judecătorești, respectiv OUG nr. 39/2006 care a fost avută în vedere la pronunțarea respectivei sentințe.

Recurenta nu a invocat și nu a probat faptul că urmare a unor împrejurări de fapt sau de drept noi o altă instituție ar fi preluat fondul documentar cu valoare practică al SC SA și nici că ar fi obținut în urma unei acțiuni în justiție, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, obligarea altei instituții să preia acest fond documentar.

Or, pentru ca o persoană să poată beneficia de un calcul corect al drepturilor de pensie, în condițiile în care art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 stabilește modul în care se pot dovedi veniturile obținute în perioada contributivă, este necesar să se rețină în favoarea asiguratului și un drept de a i se elibera o adeverință care să ateste datele necesare pentru calculul pensiei, drept căruia îi corespunde obligația corelativă a deținătorului fondului arhivistic de a elibera o astfel de adeverință.

În caz contrar, dreptul asiguratului la prestații de asigurări sociale ar fi afectat și nu ar mai avea un caracter efectiv câtă vreme ar fi pus practic în imposibilitate de a dovedi elementele esențiale pentru calculul pensiei indicate în art. 78 din Legea nr. 19/2000.

De aceea, în mod corect a constatat instanța de fond că recurenta pârâtă este cea care trebuie să elibereze adeverința solicitată de reclamant. Împrejurarea că recurenta pârâtă nu a preluat încă întregul fond documentar nu o poate exonera de obligația de a elibera o astfel de adeverință întrucât nerespectarea hotărârilor judecătorești care îi impuneau preluarea documentelor îi este imputabilă și nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a fi exonerat de o obligație. Atâta vreme cât recurenta deține sau ar trebui să dețină fondul documentar cu valoare practică al SC SA, aceasta este obligată și să emită adeverințe privind date care rezultă din documentele cuprinse în acest fond documentar.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,str. - nr.2. județul C, împotriva sentinței civile nr.321/23.09.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna,-, județul C, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2010.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

dec.Jud.- /26.02.2010

Tehnored.disp.gref.RD/2ex/26.02.2010

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Constanta