Obligație de a face. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 25/AS
Ședința publică din 26 Ianuarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.326/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în,-, -arsoniere,.A,.5, județul C, având ca obiect eliberare adeverință.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata și în lipsă conform art.242 alin.2 cod pr.civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la 17.11.2009 împotriva sentinței civile nr.326/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii C la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte sporurile permanente avute în activitatea desfășurată ca operator chimist /masinist transporturi între anii 06.08.1987 - 22.09.1989 și 10.10.1989 - 01.04.1997 la fostul - Combinatul de . Chimice, fost SC SA .
În motivare s-a arătat că întreprinderea sus-menționată a dat faliment în anul 1999.
În dovedire s-au depus înscrisuri -copia carnetului de muncă privind activitatea desfășurată la SC și copia actului de identitate al reclamantului.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii motivat pe faptul că nu are competența eliberării adeverințelor, conform OUG nr. 39/2006 care a abrogat art. II din legea nr. 358/2002 și HG nr. 51/2003 această obligație cade în sarcina Arhivelor Naționale.
Prin sentința civilă nr.326/30.09.2009, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantului și a fost obligată pârâta C să elibereze reclamantului adeverința privind sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat în timpul activității în cadrul SA.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 1895/COM/27.03.2007 pronunțate de Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 8739/COM/2002 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă cererea lichidatorului judiciar al SC SA formulată în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii, Direcția județeană a Arhivelor Statului C și APAPS în sensul obligării pârâtelor în solidar să preia arhiva SC SA .
Prin sentința civilă nr. 1895/COM/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii să preia din fondul arhivistic al fostei SC SA documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagii de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor.
În considerente s-a reținut incidența art.18 din Legea nr. nr. 16/1996 în forma în vigoare la data apariției situației care a impus preluare, respectiv falimentul SC SA.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului - decizia civilă nr. 204/COM/25.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
Potrivit art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Ca urmare, este un drept al contribuabilului să i se ia în calcul la determinarea punctajului pe baza căruia se stabilesc drepturile de pensie, sporurile cu caracter permanent.
Acestea pot fi dovedite și cu adeverințe eliberate de unități.
Pentru ca dreptul contribuabilului de a i se lua în calcul sporurile cu caracter permanent pentru stabilirea pensiei să fie unul efectiv iar nu unul formal, trebuie concluzionat că, în mod corelativ, unitatea angajatoare are obligația să îi elibereze o adeverință din care să rezulte sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat în timpul activității.
În cazul de față, cum SC SA a făcut obiectul procedurii falimentului și nu mai există ca persoană juridică, această obligație revine deținătorului sau persoanei care are obligația să păstreze fondul arhivistic al persoanei juridice lichidate.
Astfel cum s-a arătat, prin două hotărâri judecătorești definitive, această obligație a fost stabilită în sarcina Casei Județene de Pensii C. Prin aceste hotărâri s-a analizat și incidența art.18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, stabilindu-se că acesta se aplică în forma care era în vigoare la data apariției situației ce a determinat preluarea arhivelor, iar nu în forma stabilită prin OUG nr. 39/2006, întrucât legea se aplică numai pentru viitor. Întrucât acest aspect a fost stabilit cu putere de lucru judecat nu mai poate fi pus în discuție.
Împrejurarea că pârâta Casa Județeană de Pensii C nu și-a îndeplinit această obligație stabilită pentru prima dată în anul 2002 îi este imputabilă și nu o poate exonera de obligație.
Critica prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea instituției pârâte să elibereze reclamantului adeverințele referitoare la sporurile de care a beneficiat în activitate.
Arhivele Naționale - Direcția județeană C, este singura instituție care are posibilitatea să emită în prezent aceste documente doveditoare.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. II din nr.OUG 39/2006 au fost abrogate atât art. II din Legea nr. 358/2002 cât și nr.HG 51/2003, privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor și/sau deținătorilor de documente, persoane juridice, care s-au desființat de către casele teritoriale de pensii.
Așadar, în prezent nu mai există cadru legal care să permită pe de o parte preluarea documentației cu valoare practică de către instituția pârâtă,iar pe de altă parte, valorificarea datelor din această documentație.
Fără îndoială însă că, intenția legiuitorului în momentul adoptării nr.OUG 39/2006 a fost aceea a degrevării caselor teritoriale de pensii de obligativitatea preluării acestor documentații și eliberarea de adeverințe.
S-a înțeles astfel că preluarea acestei activități a condus la crearea unei incompatibilități între activitatea de bază, specifică de certificare a stagiului de cotizare și a punctajului asiguraților, cât și a stabilirii pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale ale acestora, prevăzute de lege, cu cea privind eliberarea documentelor referitoare la vechimea în muncă realizată de asigurați.
Recursul nu este fondat.
Prin sentința civilă nr.8739/COM/16.12.2002 la cererea lichidatorului C Tribunalul Constanțaa obligat pe pârâtele Casa Județeană de Pensii C, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale și pe autoritatea pentru privatizare și Administrarea Participațiilor Statului să preia documentația aflată în evidența societății comerciale aflată în faliment.
Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâte la data de 10.04.2003 prin decizia nr. 204/COM/2004 a Curții de Apel Constanța.
Observăm din dispozitivul hotărârii mai sus arătate că au fost obligați trei pârâți la preluarea documentației, obligația fiind valabil executată de către oricare dintre aceștia.
Că, SA și-a încetat existența este neîndoielnic și acest aspect rezultă din adresa nr. I/- a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța din care rezultă că la data de 26.02.2003 s-a radiat societatea ca urmare a falimentului.
În considerarea dispozițiilor irevocabile ale sentinței civile mai sus arătate și a respectului puterii lucrului judecat atașată hotărârii judecătorești cât și a dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă în mod indubitabil că obligația de eliberare a adeverințelor doveditoare necesare în vederea recalculării drepturilor la pensie îi incumbă Casei județene de Pensii C aceasta fiind una din pârâtele în contradictoriu cu care s-a pronunțat hotărârea judecătorească.
Împrejurarea că întreaga arhivă a rămas în posesia A nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă ea fiind un simplu detentor sau depozitar forțat și nu un deținător în baza dispozițiilor legale, neavând calitatea de continuator în drepturi a societății despre care am arătat că a fost radiată urmare închiderii procedurii falimentului.
Casa Județeană de Pensii își cunoaște pe deplin obligația motiv pentru care din momentul pronunțării hotărârii judecătorești de obligare la preluarea arhivei a trimis delegați la - în vederea acordării permisiunii de acces în arhivă pentru a extrage date referitoare la vechimea prestată și sporuri ale foștilor salariați ai societății.
Este real că prin OUG39/2006 s-a modificat art.18 din legea 16/1996 a Arhivelor Statului (modificată prin Legea 358/2002) care dispune că în cazul desființării în condițiile legii a unui creator de documente cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de Direcțiile Județene ale Arhivelor Naționale însă acest text de lege, potrivit principiului " legea civilă se aplică numai pentru viitor" este aplicabil numai societăților desființate după data intrării în vigoare a OUG39/2006 pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, ceea ce nu este cazul în speță, societatea fiind radiată de la 26.02.2003.
Pe cale de consecință, în baza art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.326/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în,-, -arsoniere,.A,.5, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2010.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.jud.-/29.01.2010
Tehnored.gref.RD/2ex/01.02.2010
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman