Obligație de a face. Decizia 311/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 311/AS
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în C,-, județul C, împotriva deciziei civile nr.162/02 iunie 2009 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în loc.,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, lipsind intimata Utilaj.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că nu s-au depus la dosar de către contestator motivele contestației în anulare dezvoltate.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebat fiind de instanță cu privire la motivele contestației în anulare, contestatorul susține că nu a întocmit aceste motive întrucât nu are pregătirea necesară și nu a știut cum să le întocmească.
Instanța îl întreabă pe contestator dacă prin decizia pronunțată s-a omis analizarea vreunui motiv de recurs și ce anume solicită prin contestația de față.
Contestatorul susține că este nemulțumit de faptul că nu i se eliberează de către intimată adeverință în care să apară înscris sporul de șantier.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare și obligarea intimatei la eliberarea adeverinței în care să apară înscris sporul de șantier.
CURTEA
Cu privire la contestația în anulare de față;
Prin cererea adresată Judecătoriei Constanța și înregistrată sub numărul -, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Întreprinderea de Utilaj pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să reiasă sporul de vechime, sporul de șantier și de program prelungit.
În motivare s-a arătat că a fost salariatul acestei unități, iar întreprinderea refuză eliberarea acestui document după statul de plată.
Prin sentința civilă nr. 18496 din 23 octombrie 2008, Judecătoria Constanțaa admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, constatând că dosarul are natura unei cauze de muncă astfel încât, conform art. 2 pct.1. lit. c Cod procedură civilă, competența de judecată aparține tribunalului.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-.
Prin cererea înregistrată sub numărul - la Judecătoria Constanța, același reclamant a chemat în judecată arătând că a fost salariat al acestei unități în perioada 1975-1980 și 1988-1990 având spor de noapte, spor de șantier, spor canal, spor condiții grele și spor de ore nenormate.
Astfel, solicită despăgubiri de 50 milioane lei pentru perioada lucrată în intervalele arătate.
Prin sentința civilă nr. 1787 din 16 octombrie 2008 Judecătoria Constanțaa declinat competența de soluționare a acestui dosar în favoarea Tribunalului Constanța ca urmare constatării naturii de litigiu de muncă a cauzei.
Dosarul a fost înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-.
Prin încheierea din 16 ianuarie 2009, cele două dosare au fost conexate având în vedere identitatea de părți și strânsa legătură dintre obiectele cauzelor.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 139 din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Constanțaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant.
Reclamantul a declarat recurs la data de 9 aprilie 2009 împotriva sentinței civile nr. 139 din 30 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, respingerea eronată a cererii de obligare la emiterea adeverinței solicitate, în care să fie incluse și sporurile de: "vechime", "șantier", "ore nenormate" și "de lucru canal".
A solicitat obligarea intimatei la despăgubiri morale de 50 milioane lei.
Prin decizia civilă nr. 162/AS/02.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța recursul a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut următoarele:
În referire la "sporul de șantier", în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 180/1979 al Consiliului de Stat privind Înființarea Administrației Dunăre - Marea Neagră, acest spor se acorda numai personalului nelocalnic și, cum recurentul reclamant nu făcea parte din această categorie, în mod judicios a concluzionat Tribunalul Constanța că nu i se cuvenea sporul de șantier.
Cât privește sporul de vechime, algoritmul de calcul este cel oferit de art. 164 alin. 3 lit. a și b din Legea nr. 19/2001, astfel:
a) pentru perioada 1 martie 1970 - 1 septembrie 1983, 3% pentru vechime în muncă între 5-10 ani; 5% pentru vechime în muncă între 10-15 ani; 7% pentru vechime în muncă între 15-20 ani și, respectiv, 10% pentru vechime peste 20 ani;
b) pentru perioada 1 septembrie 1983 - 1 aprilie 1992, 3% pentru o vechime în muncă cuprinsă între 3-5 ani; 6% pentru o vechime în muncă cuprinsă între 5-10 ani; 9% pentru o vechime în muncă cuprinsă între 10-15 ani; 12% pentru o vechime în muncă cuprinsă între 15-20%; 15% pentru o vechime în muncă de peste 20 ani;
c) pentru perioada de după aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel înregistrat în carnetul de muncă.
Trebuie subliniat faptul că recurentul este pensionat anterior anului 1990, aspect pe care Tribunalul l-a evidențiat în mod corespunzător, astfel că în privința acestui spor urmează a fi avute în vedere dispozițiile legale mai sus arătate.
O altă critică vizează respingerea cererii de obligare la emiterea unei adeverințe în care să fie evidențiat sporul de lucru nenormat, însă, hotărârea este legală din această perspectivă întrucât prin specificul funcției desfășurate de recurentul - și anume aceea de șofer - acesta nu se putea încadra între beneficiarii acestui spor, el neprestând o muncă nenormată.
O altă nemulțumire a recurentului este în legătură cu neeliberarea unei adeverințe în care să fie inclus "sporul de canal".
Și din această perspectivă hotărârea atacată este legală și temeinică întrucât, în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 180/1979 al Consiliului de Stat, programul de 10 ore pe zi la canal era considerat program de lucru normal, fiind retribuit ca atare.
În aceste condiții respingerea capătului de cerere având ca obiect daune morale în cuantum de 50 milioane lei apare pe deplin justificată, nefiind motiv de antrenare a răspunderii civile delictuale a angajatorului în situația nedovedirii existenței unei fapte ilicite.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație în anulare reclamantul. În cererea formulată reclamantul a invocat practic toate motivele de contestație în anulare fără a le dezvolta însă. Astfel, contestatorul a arătat că procedura de citare a sa pentru data când s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită legal, primind citația cu numai 2 zile înainte de termen; s-au încălcat prevederile de ordine publică privitoare la competență; dezlegarea dacă este rezultatul unei greșeli materiale, fără a arăta în ce constă aceasta; respingând recursul, instanța a omis să cerceteze motive de recurs, fără a indica ce motive de recurs nu au fost cercetate. În drept s-au invocat prevederile art. 317 - 321 Cod.pr.civilă. În dovedire s-au invocat actele aflate în dosar.
La termenul din 13.10.2009 Curtea a pus în vedere contestatorului să formuleze precizări în sensul dezvoltării motivelor contestației în anulare, în concret. Contestatorul nu a formulat aceste precizări pentru termenul din 10.11.2009.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare.
Analizând decizia contestată prin prisma susținerilor contestatorului și a prevederilor legale aplicabile Curtea constată că este nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:
Potrivit art.317(1) Cod.pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Alineatul (2) al aceluiași articol stabilește însă că, totuși, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Apoi, art.318(1) Cod.pr.civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Deși contestatorul nu a indicat în concret care sunt motivele contestației în anulare ci doar le-a enunțat astfel cum sunt prevăzute în lege, Curtea va analiza aceste motive astfel cum au fost formulate.
Se constată că pentru termenul din 02.06.2009 când s-a pronunțat decizia contestată procedura de citare a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile art.92 al.3 și 4 Cod.pr.civ., prin afișare pe ușa principală a domiciliului contestatorului recurent situat în Municipiul C- (fila 5 dosar recurs), adresă indicată chiar de către acesta în contestația în anulare formulată și în cererea de recurs.
În cauză, recursul formulat de contestator a fost îndreptat împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Constanța astfel încât potrivit art. 3 alin. 3 și art. 299 lin. 2 Cod.pr.civ. Curtea de Apel Constanța era competentă să soluționeze această cale extraordinară de atac.
Se constată astfel că nu se poate reține incidența prevederilor art. 317 Cod.pr.civilă.
În concluziile orale formulate în fața instanței, însă, contestatorul, la termenul din 10.11.2009, a exprimat ca nemulțumire faptul că nu i se eliberează de către intimată o adeverință în care să apară înscris sporul de șantier.
Or, susținerile contestatorului privind omisiunea de a lua în considerare anumite probe, greșita apreciere a situației de fapt sau greșita aplicare a unor reguli de drept sau norme juridice concrete, nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială iar o eroare de judecată nu poate fi îndreptată pe această cale întrucât contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește desființarea unei hotărâri irevocabile nu pentru că fondul pricinii nu a fost corect soluționat, ci pentru că instanța de recurs a comis erori materiale. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile expres prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare și neputând fi valorificate pe această cale greșeli de judecată respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale întrucât a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac ceea ce este ilegal.
Aceasta ar constitui și o încălcare ar constitui o încălcare a principiului securității raporturilor juridice desprins de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa din prevederile Convenției, ca fiind unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului. Acest principiu a cărui încălcare echivalează cu încălcarea art.61 din Convenție, impune ca o soluție definitivă a oricărui litigiu pronunțată de o instanță judecătorească să nu mai fie repusă în discuție.
De altfel, invocând ca motiv al contestației în anulare existența unei greșeli materiale, contestatorul nu indică în concret care ar fi greșeala materială a instanței de recurs. Aceasta exprimă nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată în primă instanță și în recurs urmărind o nouă judecare a recursului, aceste nemulțumiri neputând fi însă încadrate în noțiunea de greșeală materială.
De asemenea, nu se poate reține nici motivul privind omisiunea de a analiza motivele de modificare sau de casare a sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța.
Astfel, chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33).
Contestatorul nu indică în concret ce motiv de recurs nu ar fi fost analizat, reiterând criticile privitoare la soluția primei instanțe.
În cauză, se constată că în cererea de recurs contestatorul nu a indicat distinct motive de recurs care să corespundă unor motive prevăzute de texte legale cuprinse în Codul d e procedură civilă. Cererea de recurs a fost formulată într-o manieră lipsită de rigoare juridică, fiind expusă situația în care reclamantul a activat anterior pensionării și exprimându-se cu caracter general nemulțumirea față de împrejurarea că nu i se eliberează adeverința solicitată cu motivația că a dispărut o parte din fondul documentar.
Instanța de recurs a analizat toate aspecte, ca motive de recurs așa cum rezultă din cele expuse anterior cu privire la considerentele avute în vedere și cuprinse în decizia civilă nr. 162/AS/02.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
Așa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (paragraful 30). În decizia contestată Curtea de APEL CONSTANȚAa procedat la o analiză efectivă a cauzei în pofida conținutului lipsit de rigoare al cererii de recurs, analizând toate aspectele relevante.
Rezultă astfel că nu se pot reține nici motive care să se încadreze în prevederile art. 318 Cod.pr.civilă.
În consecință, contestația în anulare se va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în C,-, județul C, împotriva deciziei civile nr.162/02 iunie 2009 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în loc.,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.11.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Tehnored.Jud.- /10.12.2009
Tehnored.disp.gref.RD/2ex/14.12.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman
