Obligație de a face. Decizia 348/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.348/AS
Ședința publică din data de 09 decembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâtaCASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 160 din 24 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -. 3, județul C și intimata pârâtăSA, cu sediul în satul, comuna,-, județul V, având ca obiect asigurări sociale - obligația de a face (virare contribuție la asigurări sociale).
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 02.12.2009 și la data de 09.12.2009, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, astfel cum a fost precizată, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cas olicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei SC SA să primească bani reprezentând contribuțiile de asigurări sociale pentru perioada lucrată în Libia și să-i vireze la CNPAS care să-i accepte și în baza acestui accept să elibereze un document cu ajutorul căruia reclamantul să își poată completa dosarul de pensionare cu perioada lucrată în străinătate.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada februarie 1987 - septembrie 2000 fost trimis de Statul Român prin SC SA în Libia, unde a muncit pe bază de contract de muncă.
În conformitate cu legislația libiană a muncii, dacă un cetățean străin lucrează în Libia mai mult de 60 de luni, Statul îi returnează contribuțiile de asigurări sociale pentru a fi virați prin societatea cu care a plecat prin contract de muncă, la instituția abilitată, în speță CNPAS.
Conform art.6 din HG nr.547/1990 " ngajații români sînt obligați să transfere în țară, la bugetul asigurărilor sociale de stat, sumele în valută reprezentînd contribuțiile la fondul de pensii, restituite de către societățile la care au lucrat, în vederea calculării, potrivit legii, a vechimii în muncă la pensie".
În același sens sunt și dispozițiile art.8 din Legea nr.19/2000 care prevăd că este stagiu de cotizare perioada lucrată în altă țară în condițiile stabilite prin acorduri bilaterale.
De asemenea, acordul dintre cele două țări din 1985 publicat în Buletinul Oficial nr.34/06.06.1986 prevede în art.2 același lucru.
Deși reclamantului i s-a emis de către Statul cecul pe care au fost restituite sumele de bani reprezentând contribuțiile la CAS, ambele pârâte au refuzat să încaseze acești bani.
În susținerea și dovedirea celor solicitate reclamantul a depus la dosarul cauzei copie de pe contractele de muncă încheiate pe perioada cât a prestat muncă în Libia și copie de pe cecul emis de Statul.
Pârâta CNPAS a invocat pe calea întâmpinării excepția lipsei calității procesual pasive pentru ipoteza în care reclamantul înțelege să contestate modul de stabilire/recalculare a drepturilor de pensie. În motivarea excepției s-a arătat că decizia de pensionare nu a fost emisă de CNPAS, această instituție neavând astfel de atribuții, drept pentru care reclamantul nu poate emite pretenții de la acest pârât.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că potrivit HG 547/1990 obligația privind transferul lunar în țară al contribuțiilor de asigurări sociale era în sarcina reclamantului, iar faptul că acesta nu a înțeles să execute lunar această obligație nu îl îndreptățește să solicite la această dată obligarea CNPAS la încasarea contribuțiilor pentru perioada în care a operat detașarea în Libia.
Pârâta SC SA și-a exprimat poziția procesuală pe calea întâmpinării solicitând respingerea acțiunii întrucât potrivit HG 547/1990 obligația de virare a contribuțiilor de asigurări sociale revenea reclamantului în calitate de angajat.
Prin sentința civilă nr. 160/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei P:, ca nefondată, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant si a fost obligată pârâta CNPAS să accepte de la reclamant contribuția de asigurări sociale de stat pentru perioada februarie 1987-septembrie 2000; s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC SA B ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Față de excepția ipsei calității procesual pasive a pârâtei CNPAS:
Având în vedere că în urma precizărilor formulate de reclamant obiectul cererii de chemare în judecată privește obligarea pârâtelor la primirea și virarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru intervalul de timp lucrat în Libia, reclamantul neînțelegând să conteste o anume decizie de pensionare, se constată că excepția ipsei calității procesual pasive invocată de pârâta CNPAS este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Cu privire la fondul cererii:
Potrivit contractelor de muncă atașate în dosar la filele 40 - 70 reclamantul a fost în perioada februarie 1987 - septembrie 2000 angajatul societății mixte româno - libiene de îmbunătățiri funciare din, ocupând funcția de topitor/instalator.
Pe perioada derulării raporturilor de muncă reclamantului i s-au aplicat prevederile legii de asigurare socială și alte legi muncitorești din Libia, aceasta fiind voința părților contractante exprimată prin clauza contractuală înserată în contractele de muncă la punctul 9.
Astfel pe întreaga perioada în care a prestat activitate în Libia, reclamantului nu i s-au reținut contribuțiile de asigurări sociale în vederea virării acestora către instituțiile abilitate și nici nu i s-au restituit pentru a fi virate lunar în țară.
Această situație de fapt este reglementată juridic și prin dispozițiile art.1 și 2. încheiat între și Arabă ă Populară în domeniul asigurărilor sociale, în conformitate cu care " ucrătorii permanenți dintr-o întreprindere a unei părți contractante, care executa o lucrare pe teritoriul celeilalte părți contractante vor fi exceptați de la asigurarea sociala obligatorie in ara unde se executa lucrarea, in ceea ce privește toate felurile de pensii si alte ajutoare legate de pensii, care se refera la bătrânețe, accidente de munca sau boli profesionale, ori de câte ori aceștia sunt asigurați in baza legislației din tara lor de domiciliu".
Același acord prevede în art.6 că " entru p. executarea acestui acord, instituțiile de securitate sociala si asigurări sociale competente, din cele doua tari, vor asigura următoarele:
1) vor conveni asupra procedurilor necesare de aplicare;
2) vor lua legătura direct pentru a stabili procedurile de aplicare;
3) si vor asigura reciproc asistenta administrativa, gratuit;
4) vor face schimburi de texte legislative, privitoare la asigurările sociale si la modificările acestora".
Aceste ultime dispoziții ale acordului nu au fost puse în aplicare, în sensul că, părțile semnatare nu au stabilit ulterior încheierii acordului procedura ce urmează a fi aplicată în vederea restituirii asigurărilor sociale către salariat și modalitate în care acestea urmează a fi virate în țara de origine a salariatului.
În aceste condiții, reclamantul nu poate fi sancționat prin neacceptarea la plată a contribuțiilor restituite pentru lipsa unor reglementări exprese în acest sens.
Pe plan intern potrivit art. 6 din Hotărârea nr.547/1990 privind drepturile cetățenilor români care realizează venituri în valută de la societățile cu participare românească în străinătate " români sînt obligați să transfere în țară, la bugetul asigurărilor sociale de stat, sumele în valută reprezentînd contribuțiile la fondul de pensii, restituite de către societățile la care au lucrat, în vederea calculării, potrivit legii, a vechimii în muncă la pensie.
În cazul în care, în conformitate cu legislația locală sau statutul societăților, nu li se rețin sau nu li se restituie astfel de sume, angajații români sunt obligați să transfere lunar, în țară, contribuția de asigurări sociale de stat în valută. acestei contribuții, în cuantum de 10% din venitul net, se scade din suma în valută supusă obligației de transfer prevăzută la art. 3 din prezenta hotărâre ".
Din analiza acestor norme legale rezultă că în situația în care societățile la care angajații români și-au desfășurat activitatea, au procedat la restituirea sumelor reprezentând contribuții la bugetul de pensii, în sarcina salariatului se naște obligația de a transfera aceste sume în țară, la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Se observă că legiuitorul nu a înțeles să reglementeze modalitatea de transfer, termenul în care pot fi operate astfel de plăți și nici instituția către care urmează a se vira aceste sume de bani.
În cauza dedusă judecății statul a restituit reclamantului contribuțiile de asigurări sociale, împrejurare dovedită prin înscrisurile de la filele 76 - 80.
Față de această împrejurare de fapt, se constată că reclamantul era obligat la executarea îndatoririi prevăzută în alin. 1 teza finală a art.6 din HG nr.547/1990, respectiv aceea de a transfera în tară la bugetul asigurărilor sociale de stat, sumele în valută reprezentând contribuțiile la bugetul de pensii.
Deși reclamantul a încercat să-și îndeplinească această îndatorire legală, refuzul pârâtelor de a încasa aceste sume, a condus practic la imposibilitatea virării contribuțiilor de asigurări sociale către fondul de pensii.
Este evident că reclamantului nu îi sunt opozabile dispozițiile referitoare la obligația de a transfera lunar, în țară, contribuția de asigurări sociale, întrucât, aceste prevederi vizează ipoteza în care angajaților nu li s-au restituit astfel de sume. Or, reclamantul nu se regăsește într-o atare situație.
Așa fiind, refuzul CNPAS de a încasa retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioada în care reclamantul a fost detașat în Libia, este neîntemeiat, câtă vreme este motivat pe neîndeplinirea obligației de a vira lunar aceste contribuții, obligație care după cum am arătat nu incumba reclamantului din prezenta acțiune.
S-a mai susținut de către pârât CNPAS că salariile realizate de reclamant în perioada în care a lucrat în Libia, până în anul 1990, nu pot fi luate în considerare la stabilirea stagiului total de cotizare, deoarece situația în care s-a regăsit reclamantul nu a fost prevăzută în art.160 din legea nr.19/2000, ca o excepție în ceea ce privește considerarea stagiului de cotizare, fără plata contribuțiilor de asigurări sociale.
Aceste susțineri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva eficacității dispozițiilor art.160 din Legea nr.19/2000, apărările pârâtei CNPAS sunt nefondate, deoarece aceste prevederi legale, privesc anumite împrejurări, expres prevăzute de lege, care în esență urmăresc, valorificarea ca stagii de cotizare a unor perioade de timp pentru care asiguratul a fost scutit de la plata contribuțiilor.
Or, reclamantul nu se regăsește într-o atare situație atâta timp cât își manifestă constat voința de a plăti la bugetul de stat sumele ce i-au fost remise de societatea din Libia unde a muncit, în vederea valorificării acestor perioade ca stagii de cotizare.
Dintr-o altă perspectivă, se reține că unul din principiile pe care se fundamentează instituția asigurărilor sociale, este și principiul contributivității.
Acest principiu este definit prin art.2 lit. "e" din Legea nr.19/2000 ca fiind principiul în baza căruia se constituie baza contribuțiilor datorate de persoane fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
În esență, acest principiu stabilește regula de drept potrivit cărei întinderea dreptului de asigurări sociale cuvenite cu titlu de pensie se determină pe lângă alte elemente esențiale și în raport de contribuțiile de asigurări sociale plătite de contribuabili.
Se observă că principiul de drept enunțat, condiționează stabilirea și acordarea drepturilor de asigurări sociale - constând în dreptul de pensie - doar de executarea obligației de plată a contribuțiilor obligatorii pentru perioadele în care asiguratul a avut calitatea de salariat.
Totodată, se remarcă împrejurarea că legiuitorul nu a înțeles să condiționeze acordarea acestor drepturi, de un termen înăuntrul căruia trebuie executată obligația de plată a asigurărilor sociale.
Tot astfel, se constată că pentru ipoteza în care contribuțiile de asigurări sociale nu au fost virate constant către instituțiile abilitate, legiuitorul nu a instituit ca sancțiune juridică, suprimarea dreptului de a beneficia de pensie pentru perioadele de timp pentru care nu s-a efectuat plata contribuțiilor sau aceasta a operat cu întârziere, această sancțiune neputând practic opera câtă vreme asiguratul beneficiază de un drept câștigat.
Singura sancțiune juridică reglementată pentru astfel de împrejurări este cea prevăzută în dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr.19/2000 și constă în " plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate inclusiv".
Așa fiind, nu se poate susține că plata retroactivă a drepturilor de asigurări sociale este nelegală, de vreme ce legiuitorul nu a instituit expres o astfel de reglementare, ci dimpotrivă a înțeles să acorde posibilitatea asiguratului interesat, să achite aceste sume și pentru trecut, sancționând însă pasivitatea sa prin aplicarea unor majorări de întârziere.
Dacă s-ar aprecia astfel, s-ar crea o evidentă inechitate între asigurații care și-au plătit constat, fără intermitențe contribuțiile la fondul de pensii și cei care au fost în imposibilitate de plată o anumită perioadă de timp, dar care nu intenționează să se sustragă acestei obligații legale.
O atare situație ar conduce la încălcarea principiului egalității consfințit prin art.2 lit. "b" din Legea nr.19/2000 prin care se asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Sub un alt aspect, se reține că plata cu întârziere a contribuțiilor obligatorii către fondul de pensii, se răsfrânge în mod direct asupra asiguratului, întrucât acesta nu poate beneficia decât pentru viitor de o recalculare a pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate.
Or, în cauză o eventuală cerere de recalculare întemeiată pe dispozițiile art.169 din Legea nr.19/2000, ar putea fi fructificată numai după ce reclamantul achită și dovedește virarea contribuțiilor de asigurări sociale către CNPAS, aceasta fiind instituția căreia i se virează astfel de sume și care potrivit art.36 din Legea nr.19/2000 alături de casele teritoriale de pensii încasează, păstrează și evidențiază datele privind contribuțiile de asigurări sociale.
Față de cele arătate, instanța apreciază că pârâta CNPAS este obligată să primească sumele înaintate de către reclamant cu titlu de asigurări sociale aferente perioadei de timp în care acesta și-a desfășurat activitatea în Libia, interval de timp recunoscut ca vechime în muncă la stabilirea drepturilor de pensie.
În ceea ce privește pârâta SC SA, s-a constatat că obligarea acesteia la primirea contribuțiilor obligatorii este nefondată, atâta timp cât, instituția către care se virează fie de către angajator fie de către angajat aceste contribuții este finalmente CNPAS.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
În motivare recurenta a arătat următoarele: în cauză nu are calitate procesual pasivă raportat la prevederile art. 24 lit.1din HG nr. 13/2004; instituția nu are atribuții în ceea ce privește colectarea contribuțiilor individuale de asigurări sociale, atribuție care aparține caselor teritoriale de pensii; cu privire la fondul cauzei, a arătat că potrivit HG nr. 547/1990 angajații români în străinătate aveau obligația de a transfera în țară lunar contribuția de asigurări sociale; salariile care au fost realizate de reclamant în perioada în care a lucrat în Libia până în 1990 nu pot fi avute în vedere la stabilirea stagiului total de cotizare fără dovada plății contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului. A arătat că potrivit Legii nr.19/2000 recurenta are atribuții în colectarea contribuțiilor de asigurări sociale și în aplicarea prevederilor convențiilor internaționale la care România este parte; cu privire la fondul cauzei a arătat că în contractul său de muncă se prevedea că i se vor restitui sumele reținute pentru asigurări sociale după 60 de luni pentru a le depune în țară.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În cauză, urmează a se analiza calitatea procesual pasivă a recurentei, în acord cu prevederile art. 137 Cod.pr.civ..
Astfel, fără a intra în cercetarea fondului cauzei, deci fără a analiza dacă reclamantul are dreptul și obligația precum și posibilitatea de a achita contribuția pentru asigurări sociale aferentă perioadei în care a lucrat în străinătate, și dacă are dreptul la pensie pentru acea perioadă, Curtea constată că recurenta nu are calitate procesual pasivă din perspectiva atribuțiilor sale legale.
Astfel, având în vedere atribuțiile stabilite de lege pentru Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și atribuțiile caselor județene de pensii, se constată că, indiferent dacă cererea reclamantului de a i se prelua contribuția de asigurări sociale aferentă perioadei lucrate în străinătate este sau nu întemeiată, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nu poate fi obligată să primească această contribuție în nici un caz, întrucât nu are atribuții în acest sens.
Potrivit art.144 din Legea nr. 19/2000, în aplicarea prevederilor acestei legi CNPAS îndeplinește următoarele atribuții:
a) îndrumă și controlează modul de aplicare a dispozițiilor legale de către casele teritoriale de pensii, îndrumă și verifică persoanele juridice și fizice cărora le revin drepturi și obligații care decurg din prezenta lege;
b) furnizează datele necesare pentru fundamentarea și elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) prezintă Guvernului și partenerilor sociali rapoarte cu privire la modul de administrare a bugetului asigurărilor sociale de stat;
d) publică bianual raportul său de activitate;
e) colectează și virează contribuțiile de asigurări sociale și alte tipuri de contribuții, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
f) urmărește încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat; organizează, îndrumă și controlează activitatea privind executarea creanțelor bugetare, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
g) ia măsuri, în condițiile legii, pentru dezvoltarea și administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public, precum și pentru asigurarea integrității acestuia;
h) ia măsuri, în condițiile legii, pentru protecția fondurilor de asigurări sociale;
i) asigură evidența la nivel național a tuturor contribuabililor la sistemul public;
j) asigură evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale la nivel național, pe baza codului personal de asigurări sociale;
k) certifică anual stagiul de cotizare și punctajul pentru fiecare asigurat;
l) controlează activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă;
m) aplică prevederile convențiilor internaționale de asigurări sociale la care România este parte;
n) dezvoltă relații cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale din alte țări, în baza convențiilor încheiate de statul român;
o) organizează selecția, pregătirea și perfecționarea profesională a personalului din domeniul asigurărilor sociale;
p) asigură introducerea, extinderea, întreținerea și protecția sistemelor automate de calcul și de evidență;
r) asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care este implicată ca urmare a aplicării dispozițiilor prezentei legi;
s) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin dispoziții legale.
Aceste atribuții sunt dezvoltate în art.7 din Statutul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale aprobat prin HG nr. 13/2004.
Dar, în art. 24 din același Statut, se stabilește la litera1) că atribuția colectării și virării contribuțiilor de asigurări sociale pentru asigurații individuali, potrivit legii, aparține caselor teritoriale de pensii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, prin organe proprii.
Aceste prevederi nu pot fi însă interpretate în sensul unei competențe alternative, în sensul că se poate încasa direct contribuția de asigurări fie de către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale fie de către casele județene.
Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale de a colecta și vira contribuțiile de asigurări sociale și alte tipuri de contribuții, trebuie înțeleasă în contextul organizării Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, a structurii ierarhice a acesteia și a celorlalte atribuții ale sale.
Astfel, competența de a colecta direct contribuțiile de asigurări sociale aparține caselor teritoriale (județene) în timp ce Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale coordonează colectarea contribuțiilor și centralizează la nivel național sumele colectate de casele teritoriale.
Ca urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul poate pretinde direct Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale să îi încaseze contribuția de asigurări sociale, această atribuție aparținând casei teritoriale respectiv Casa Județeană de Pensii
Ca urmare, excepția lipsei calității procesual pasive a recurentei Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale este întemeiată, restul aspectelor invocate în recurs nemaiavând relevanță.
Ca urmare, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul și se va modifica sentința recurată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive și respingerii acțiunii față de această pârâtă pentru acest motiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de pârâtaCASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 160 din 24 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -. 3, județul C și intimata pârâtăSA, cu sediul în satul, comuna,-, județul
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite excepțialipsei calității procesuale pasive a CASEI NAȚIONALE DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE și respinge acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.12.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
redactat jud. - 21.12.2009
tehnoredactor - gref.-
4 ex./22.12.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
