Obligație de a face. Decizia 5439/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.3590/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.5439/
Ședința publică de la 07 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr.1787 din data de 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.41911/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"obligația de a face".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 30 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1787 din data de 03.03.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admite, în parte, acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor (fost ), s-a obligat intimatul să revizuiască drepturile de pensie ale contestatorului prin luarea în considerare în baza de calcul a sporului de misiune permanentă începând cu 6.11.2005 și s-a obligat intimatul la plata diferențelor de drepturi de pensie începând cu 6.11.2005.
Prin aceeași sentință, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/14.06.2005, contestatorului i s-a stabilit dreptul la pensie de serviciu anticipată conform art.13 din Legii nr.179/2004, începând cu data de 6.06.2005.
Împotriva acestei decizii a fost formulată contestație ce a fost respinsă prin sentința nr.1956/20.11.2007 ca tardiv formulată.
S-a arătat că, petentul a solicitat revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea indemnizației de dispozitiv, putându-se solicita revizuirea drepturilor de pensie, atunci când la determinarea cestora s-au strecurat erori, pe o perioadă de 3 ani anteriori solicitării.
Din dosarul nr.18240/2007 rezultă că pensia contestatorului a fost calculată fără a se lua în considerare sporul de misiune permanentă.
S-a constatat că drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite în baza Legii nr.179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.
S-a arătat că potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.179/2004 baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei polițiștilor este salariul de bază brut avut în ultima lună de activitate, care include salariul pentru gradul profesional deținut la data încetării raporturilor de serviciu.
De asemenea, conform alin.2 din același act normativ în cazul în care au avut loc modificări ale salariului pentru funcția îndeplinită, în ultimele 6 luni de activitate, baza de calcul o constituie media salariilor de bază lunare brute din această perioadă, cu excepția salariului pentru gradul profesional. La media obținută se adaugă salariul gradului profesional prevăzut la alin.1.
S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor art.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, salariul de bază la care aceștia au dreptul lunar este compus din: salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit.
S-au avut în vedere dispozițiile art.28 alin.3 din OUG nr.43/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea 601/2004, conform cărora ofițerii de poliție judiciară din Parchetul Național Anticorupție beneficiază, cu excepția sporului pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru și a celor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, de drepturile prevăzute la art.11 și în anexa nr.4 la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.353/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și de drepturile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
S-a arătat că salariul pentru funcția îndeplinită de ofițerul de poliție judiciară se stabilește potrivit anexei nr.1 cap.A nr. crt. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.177/2002, de șeful de birou, potrivit anexei nr. 1 cap.A nr. crt.28, de șeful de serviciu, potrivit anexei nr.1 cap.A nr. crt. 27 și de șeful de brigadă, potrivit anexei nr.1 cap. A nr. crt.26.
S-a reținut că în drepturile salariale ale acestora sunt incluse toate elementele prevăzute în art.11 din OG nr.38/2003, dispoziții în care se arată că polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
S-a amintit că în anexa nr.4 la OG nr.38/2003 se prevede că polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului d e Interne beneficiază de următoarele drepturi salariale: salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective; salariul pentru gradul profesional și gradațiile calculate la acesta, potrivit legislației care se aplică polițiștilor.
Faptul că în anexa nr.4 a OG nr.38/2003 se prevăd în mod expres care sunt drepturile salariale ce se cuvin polițiștilor detașați, făcându-se trimitere la funcția civilă îndeplinită nu exclude acordarea dreptului pretins în cauză, câtă vreme dispozițiile art.28 alin.3 din OUG nr.43/2002 modificate prin Legea 601/2004 precizează în mod expres că polițiștii beneficiază și de drepturile salariale prevăzute în art.11.
S-a mai precizat că prevederi legale ale art.28 alin.3 din OG nr.38/2003 pot fi considerate dispoziții legale speciale în materia drepturilor bănești cuvenite ofițerilor de poliție detașați la Parchetului Național Anticorupție, în sensul că pe lângă drepturile bănești cuvenite conform anexei 4 din OG 38/2003, aceștia mai încasează drepturi, astfel cum sunt ele prevăzute în art. 11.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că în mod legal, partea a solicitat includerea în calculul drepturilor de pensie și a sporului de misiune permanentă, câtă vreme el face parte din drepturile salariale de care el a beneficiat și trebuia avut în vedere de către intimată ca fiind un element specific calității de polițist, pe lângă salariul pentru gradul profesional și gradațiile cuvenite ca polițist.
Ulterior, prin OUG nr. 134/2005 dispozițiile art. 28 alin.3 din OUG 43/2002 au fost modificate, în sensul că ofițerii și agenții de poliție judiciară din Departamentul Național Anticorupție beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și de drepturile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
Astfel, salariul pentru funcția îndeplinită de agentul de poliție se stabilește potrivit cap. A nr. crt. 32 din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, de ofițerul de poliție judiciară, potrivit cap. A nr. crt. 29 din anexa nr. 1, de șeful de birou, potrivit cap. A nr. crt. 28 din anexa nr. 1 și de șeful de serviciu, potrivit cap. A nr. crt.27 din anexa nr. 1 la aceeași ordonanță de urgență.
Însă, s-a constatat că în speță, acest lucru nu are relevanță deoarece drepturile de pensie au fost stabilite prin decizia emisă la 14.06.2005, iar legalitatea și temeinicia acesteia se apreciază prin raportare la actul normativ ce reglementa modalitatea de salarizare aplicabilă contestatorului, în forma în vigoare la momentul ultimei luni de salarizare,( având în vedere că drepturile de pensie se calculează în raport de salariul de bază brut avut în ultima lună de activitate).
Or, la data ultimei luni de activitate aprilie 2005, dispozițiile art.28 alin.3 se aplicau în forma în care a fost reținută de instanță, iar din adeverința nr.1434/17.05.2005 depusă la dosarul cauzei a rezultat că sporul pentru misiune permanentă era un element care a intrat în componența drepturilor salariale ale contestatorului, inclusiv în luna aprilie 2005.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, intimatul Ministerul Administrației și Internelor.
În motivarea recursului recurentul a arătat că hotărârea instanței de judecată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. 5 din Legea nr. 179/2004, potrivit cărora deciziile de pensie necontestate în termen sunt definitive.
S-a menționat că Legea nr. 179/2004 prevede că orice drept de pensie (de serviciu, invaliditate sau de urmaș) să se stabilească și să se plătească de la data de întâi a lunii următoare apariției situațiilor prezentate la art. 52.
S-a arătat că nu se poate reține faptul că intimatul - reclamant este îndreptățit la includerea în calculul drepturilor de pensie a sporului de misiune permanentă, deoarece elementele de salarizare care se iau în calcul la stabilirea ajutorului acordat la încheierea raporturilor de serviciu pentru polițiștii care îndeplinesc funcții în afara Ministerului Administrației și Internelor, sunt prevăzute expres la pct. 2 din Anexa nr. 4 la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, respectiv salariul de bază, inclusiv indemnizațiile, sporurile sau alte drepturi care fac parte din salariul de bază, prevăzute de dispozițiile legale, sporul de vechime în muncă, salariul pentru gradul profesional și gradațiile.
S-a precizat că această reglementare este specifică pentru polițiștii detașați și diferă față de regula generală prevăzută la art.27 alin. (1) din nr.OG38/2003.
S-a adăugat că pentru această categorie de polițiști, baza de calcul pentru determinarea pensiei o reprezintă salariul de bază definit la art. 2 din ordonanță, în sensul că se au în vedere elementele de salarizare corespunzătoare funcției civile îndeplinite la unitatea unde au fost detașați (salariul de bază, inclusiv indemnizațiile, sporurile sau alte drepturi care fac parte din salariul de bază, prevăzute de dispozițiile legale și sporul de vechime în muncă) și elementele specifice calității de polițist (salariul pentru gradul profesional și gradațiile calculate la acesta).
S-a arătat că, în cazul intimatului - reclamant, sporul pentru misiune permanentă nu a fost luat în calcul, întrucât potrivit art. 28 alin. 3 din nr.OUG 43/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 601/2004, acesta nu face parte din indemnizația de încadrare brută lunară, de care a beneficiat în locul "salariului de bază", ca element de salarizare al funcției civile îndeplinite la Direcția Națională Anticorupție și care, potrivit art. 44 din nr.OUG 177/2002, înlocuiește "salariul de bază" al magistraților.
Așadar, s-a precizat că în art. 28 alin. 3 din nr.OUG 177/2002 nu se prevedea, la nivelul lunii aprilie 2005, că sporul pentru misiune permanentă prevăzut de art. 11 din nr.OG 38/2003 ar face parte din indemnizația stabilită potrivit Anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din nr.OUG 177/2002, astfel că, acest spor nu poate fi inclus în baza de calcul a pensiei începând cu data de 06.11.2005.
Prin întâmpinare intimatul, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Este de necontestat că deciziile de pensie necontestate în termen sunt definitive, în conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. 5 din Legea nr. 179/2004, drepturile de pensie (de serviciu, invaliditate sau de urmaș) fiind stabilite și plătite de la data de întâi a lunii următoare apariției situațiilor prezentate la art. 52 din același act normativ.
Însă, în speță, prima instanță nu a fost învestită să soluționeze o contestație împotriva deciziei de pensie nr.-/14.06.2005, ci o cerere de revizuire a drepturilor de pensie, ca urmare a identificării unor erori săvârșite cu ocazia stabilirii drepturilor de pensie cuvenite intimatului reclamant, precum și a unei cereri de plată a diferențelor de pensie rezultate ca urmare a acestor erori, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani.
Referitor la fondul cauzei, Curtea reține ca fiind nefondate criticile aduse hotărârii recurate, întrucât intimatul - reclamant este îndreptățit la includerea în calculul drepturilor de pensie a sporului de misiune permanentă, de vreme ce a beneficiat de acest spor în ultima lună de activitate, iar la data pensionării sale, potrivit art.28 alin.3 din OUG nr.43/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea 601/2004, ofițerii de poliție judiciară din Parchetul Național Anticorupție, beneficiau de drepturile prevăzute la art.11 și în anexa nr.4 la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.353/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și de drepturile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
În mod judicios a reținut prima instanță că acordarea dreptului pretins în cauză nu este exclusă de faptul că în anexa nr.4 a OG nr.38/2003 se prevăd în mod expres care sunt drepturile salariale ce se cuvin polițiștilor detașați, făcându-se trimitere la funcția civilă îndeplinită, câtă vreme dispozițiile art.28 alin.3 din OUG nr.43/2002 modificate prin Legea 601/2004 precizează în mod expres că polițiștii beneficiază și de drepturile salariale prevăzute în art.11, printre care și sporul de misiune permanentă.
Referitor la dispozițiile OUG nr.134/2005 care nu mai prevăd pentru ofițerii de poliție judiciară sporul de misiune permanentă de 25%, Curtea reține că aceste prevederi pot fi aplicate doar pentru viitor, iar nu pentru situații juridice născute anterior intrării sale în vigoare, cum este cazul intimatului, pensionat anterior adoptării acestui act normativ, în caz contrar, s-ar aduce atingere principiului neretroactivității legii civile, reglementat de Constituția României.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Ministerul Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr.1787 din data de 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.41911/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
6.11.2009
Jud. fond:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță