Plângere contravențională. Decizia 6698/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- -plângere contravențională-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6698

Ședința publică de la 25 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier - -

************

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 18 2009, privind recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.2362 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC PLUS SRL, având ca obiect plângere contravențională.

Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 2009, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța în conformitate cu prevederile art 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 25 2009.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 2362 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis plângerea formulată de contestatoarea PLUS, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

S-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție 3064/02.03.2009, emis de CJP D și a exonerat petenta de plata amenzii contravenționale.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Împotriva petentei, intimata Dae mis procesul-verbal de contravenție nr. 3064/02.03.2009, întrucât nu a îndeplinit obligația în conformitate cu art. 6 alin. 1 din Legea 19/2000 - de depunere a declarației nominale.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Ordinul 340/2001, coroborat cu dispozițiile art. 6 alin. 5 Secțiunea a II-a din Norma nr. 11/15.04.2008, privind calcularea contribuțiilor individuale ale participanților la fondurile de pensii administrate privat.

"Transmiterea prin poștă a declarațiilor nominale se fac e cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Data depunerii declarației nominale este data conformării de primire".

Articolul 6 alin. 1 din Norma 11/15.04.2008 prevede că "În scopul determinării cuantumului contribuției datorate fondului de pensii, CNPAS utilizează informațiile înscrise în registrul participanților, declarațiile nominale, declarațiile de asigurate, precum și, după caz, informațiile înscrise în contractele de asigurare", iar art. 148 lit. a din Legea 19/2000 acționează drept contravenție nedepunerea la termen a declarației prevăzute la art. 6 alin. 1.

În cuprinsul art. 6 alin. 1 din Legea 19/2000 s-a stabilit că "Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I și II, denumite în continuare angajatori, precum și instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. II, sunt obligate să depună în fiecare lună, la termenul prevăzut de CNPAS, declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat. Declarația se depune la Casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul angajatorului.

Intimata, deși susține că termenul de depunere a acestor declarații este la 25 ale lunii următoare lunii de depunere, nu face dovada confirmării primirii declarației și nici ce a stabilit această dată, iar dispozițiile legale enunțate mai sus - legea pensiilor și norma 11/2008 - nu stabilesc un termen legal.

Petenta a făcut dovada cu bonul contract - curierat anexat la dosar a depunerii declarației, astfel încât instanța constată că aceasta nu a săvârșit fapta reținută, urmând să admită plângerea, să anuleze procesul-verbal de contravenție și să o exonereze de plata amenzii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii D, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivând în esență că dovada depunerii declarației nominale în termen trebuia făcută de contestator,instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ de a solicita Casei județene de pensii un astfel de înscris dacă îl considera concludent.

Din înscrisurile anexate cererii de recurs rezultă că data depunerii declarației nominale la. este 26.o2.2009, rezultând nerespectarea dispozițiilor legale, cu repercusiuni negative în ceea ce privește acordarea drepturilor asigurări sociale de stat ale salariaților.

Se apreciază că, în condițiile în care se aprecia că această contestație poate fi admisă, instanța de fond avea posibilitatea de a înlocui sancțiunea amenzii cu aceea a avertismentului.

Curtea analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în raport de înscrisurile depuse în calea de atac, constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare

Potrivit art. 6 - (1) din OG 2/2001, avertismentul și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică. Potrivit art. 7 (1), avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Potrivit art. 21(1), in cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea. (3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Asa cum rezulta din dispozitiile legale cuprinse in ordonanata amintita, ce reprezinta actul normativ cadru in domeniul contraventional, la aplicarea sanctiunii agentul constatator trebuie sa aiba in vedere gradul de pericol social, imprejurarile de savarsire a faptei, modul, mijloacele si scopul urmarit, urmarea produsa si circumstantele personale ale contravenientului. Instanta de fond in mod temeinic a retinut ca prin nedepunerea declaratiilor nominale în termenul prevăzut de lege, chiar si cu intarziere se poate realiza o apreciere mai usoara a sanctiunii aplicate, cu atât mai mult cu cât contravenientul se află la prima abatere. La dosar s-a depus dovada ca declaratia nominală a fost timise prin scrisoare recomandată ceea ce arata ca intimata a depus diligentele necesare pentru indeplinirea obligatiilor legale ce-i revin.

Or, prin inaintarea declaratiilor catre recurenta si deci prin indeplinirea obligatiilor ce-i revin, situatie care a condus la inexistenta unor urmari prejudiciabile, gradul de pericol social este redus ceea ce face ca sanctiunea cu avertisment sa-si atinga scopul coercitiv și fără aplicarea unei sancțiuni cu amenda.

In raport de cele mai sus retinute, Curtea constata ca motivele de recurs sunt neintemeiate si, în temeiul art. 312 alin.1 tezaII Cod procedură covilă urmeaza sa-l respinga ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.2362 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC PLUS SRL, având ca obiect plângere contravențională.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. -

. AS/2ex/

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Plângere contravențională. Decizia 6698/2009. Curtea de Apel Craiova