Recalculare pensii. Decizia 1027/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1027/

Ședința publică din data de 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu judecător

JUDECĂTOR 2: George Popa

JUDECĂTOR 3: Gabriela Valentina

Grefier -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de către reclamantul și de către pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr. 491 din 27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în litigiu de muncă având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal a răspuns pentru recurentul-reclamant lipsă av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 629/2009 depusă la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este primul termen de judecată în recurs; recursurile civile sunt motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru; s-a solicitat judecarea cauzei conform art. 242 pct.2 cod procedură civilă.

Av. declară că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Nefiind cereri de formulat în cauză, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului civil.

Av. pentru recurentul-reclamant, susține oral motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6 și 9 cod procedură civilă și pentru considerentele expuse detaliat în scris solicită admiterea recursului reclamantului, casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Lasă la aprecierea instanței referitor la recursul declarat de pârâtă.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 686/113/25.02.2009 pe rolul Tribunalului Brăila reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B pentru a fi obligată să îi ia în considerare pentru recalcularea pensiei întregul venit realizat lunar permanent, cu titlul de acord.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pentru acest venit s-au achitat în totalitate CAS și toate celelalte impozite și taxe conform legilor în vigoare.

Ca probă a celor susținute a depus adeverința nr.4477/26.11.2008 emisă de SC SA B și adresa nr.-/12.01.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Baf ormulat întâmpinare prin a susținut că reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie prin luarea în calculul a punctajului mediu anual a datelor înscrise în adeverința nr.4477/26.11.2008 emisă de SC SA B și că în urma cererii s-a emis adresa nr.-/12.01.2009 prin care l-a înștiințat că datele din adeverință nu pot fi valorificate, neexistând temei legal pentru luarea în calcul a sumelor primite sub forma de acord global.

Totodată, a mai arătat că valorificarea sumelor primite sub forma de acord global nu e întemeiată deoarece potrivit pct. VI din nr.OUG4/2005 formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, nefăcând parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, iar prin art.V din anexa la.OUG nr.4/2005 legiuitorul a avut în vedere sporuri cu caracter permanent și nu sporuri cu caracter sporadic.

În dovedirea celor susținute a depus decizii ale Curții Constituționale și practică judiciară.

Tribunalul Brăila prin sentința civilă nr. 491/27.05.2009 a admis acțiunea și a obligat pârâta să emită decizie având în vedere adeverința nr. 4477/26.11.2008 emisă de

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut că potrivit art. 7 din nr.OUG 4/2005 punctajul mediu anual determinat prin recalcularea prevăzută de ordonanță, precum și cuantumul pensiei cuvenit se stabilește prin decizie a Casei teritoriale de pensii.

Pârâta nu s-a conformat acestor prevederi, în sensul că nu a soluționat cererea reclamantului printr-o decizie.

Față de această împrejurare instanța apreciază că, neprocedând conform dispozițiilor art.7 din nr.OUG4/2005, pârâta l-a privat pe reclamant de posibilitatea legală de a contesta pe cale judecătorească cuantumul pensiei și celelalte drepturi ce i-ar putea fi lezate prin neluarea în calcul a datelor înscrise în adeverința nr.4477/26.11.2008.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Casa Județeană de Pensii B și reclamantul.

Recurenta Casa Județeană de Pensii B consideră hotărârea nelegală pentru următoarele motive;

Având în vedere faptul că în urma analizării cererii de recalculare a reclamantului-intimat privind sporul de acord, Casa Județeană de Pensii Bac onstatat că acesta nu poate fi luat în calculul punctajului mediu anual și prin urmare nu duce la modificarea acestuia, consideră ca lipsită de temei legal obligarea de a emite decizie de respingere a cererii de recalculare în condițiile în care este deja emisă adresa în acest sens.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Reclamantul critică hotărârea recurată pentru următoarele motive:

Prin acțiune a solicitat obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia cu luarea în calcul a veniturilor pentru care a contribuit la pensie, venituri prevăzute în adeverința emisă de

Prin hotărârea pronunțată instanța a acordat însă altceva decât a cerut respectiv, a obligat pârâta-intimată să emită decizie și să nu fie obligată pârâta la recalcularea pensiei luând în calcul și veniturile pentru care a plătit CAS, venituri prevăzute în adeverință.

Solicită obligarea pârâtei de a i se recalcula pensie luând în calcul veniturile prevăzute în adeverința depusă.

Verificând legalitatea hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs constată recursurile nefondate pentru următoarele considerente;

Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OUG4/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din actul normativ sus-menționat punctajul mediu anual determinat prin recalculare se stabilesc prin decizie a Casei teritoriale de pensii, decizie ce se comunică pensionarului în termen de 15 zile de la emitere.

Cererea reclamantului adresată Casei Județene de Pensii apare ca nesoluționată, răspunsul primit nu ține loc de decizie ce permite părții să o atace în instanță, iar instanței de judecată să o cenzureze.

Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca fiind nefondate recursurile civile declarate de către reclamantul și de către pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr. 491 din 27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.10.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. GB/05.11.2009

decizie VM/

4 ex./06.11.2009

Fond: Tribunalul Brăila - judecători: - și

Asistenți judiciari:

Com. 2 ex./9.11.2009

-

- Casa Județeană de Pensii

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, George Popa, Gabriela Valentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1027/2009. Curtea de Apel Galati