Recalculare pensii. Decizia 1243/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1243

Ședința publică din data de 13 iunie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Cristina Mihaela

---

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii P, prin reprezentant legal, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1204 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în P,-,. 31I,.7, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 20 iunie 2008, când a dat următoarea hotărâre:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, contestatorul a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii P modificarea deciziei nr. -/08.02.2008 și recalcularea pensiei de serviciu acordată în baza art. 82 alin.2 din Legea nr. 303/2004, începând cu data de 01.04.2006.

În motivarea contestației, petentul a susținut că, așa cum rezultă din decizia contestată i s-a majorat pensia de serviciu la suma de 10222 lei ca urmare a faptului că i s-a acordat sporul de vechime în muncă conform sentinței civile nr. 3202/2006, însă în mod greșit s-a dispus majorarea pensiei începând cu data de 08.10.2007 întrucât această măsură trebuia luată la data pensionării sale 01.04.2006.

În dovedirea contestației s-au depus la dosar înscrisuri.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Pai nvocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că, prin acțiunea formulată, s-a contestat decizia de pensionare nr. -/2008 și s-a solicitat majorarea pensiei de serviciu începând cu 01.04.2006 fiind evidentă lipsa calității procesuale pasive a pârâtei deoarece solicitarea reclamantului privește unitatea emitentă a documentului pe baza căreia se face actualizarea pensiei de serviciu.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1204/14.04.2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii P invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a admis acțiunea și a modificat decizia nr. - din 08.02.2008 în sensul majorării pensiei începând cu data de 01.04.2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă este neîntemeiată, deoarece contestatorul a fost pensionat, raporturile de muncă cu încetând, iar obiectul acțiunii îl reprezintă contestația îndreptată împotriva deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii

Pe fondul cauzei, s-a reținut că din adresa nr. 360/11.03.2008 emisă de ICCJ, tabelul cu magistrații cărora urmează a li se recalcula și actualiza pensiile de serviciu, cuprinde numele contestatorului, întrucât prin sentința civilă nr. 331/CM/2007, decizia nr. 60/2007, acestuia, în calitate de magistrat al ICCJ, i s-a acordat sporul de vechime în muncă și sporul pentru soluționarea contestației privind infracțiunile de corupție, procedându-se la includerea în baza de calcul a pensiei de serviciu a acestor sporuri în vederea recalculării.

Începând cu data de 08.10.2007, potrivit Legii nr.303/2004 pensia de serviciu a reclamantului a fost calculată prin decizia nr.-/08.02.2008 și a fost majorată începând cu această dată și nu cu data de 01.04.2006.

Potrivit înscrisurilor depuse în cauză, prin decizia nr. -/08.02.2008 s-a avut în vedere venitul mediu brut de 8496 lei, în loc de 9590 lei cât ar fi rezultat prin includerea sporului de vechime, iar la următoarea reactualizare, prin decizia -/04.04.2007 s-a avut în vedere un venit de 9439 lei, în loc de 11.252 lei, cu includerea sporului de vechime.

Ca atare, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a modificat decizia de pensionare în sensul majorării pensiei, începând cu data de 01.04.2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:

A învederat recurenta că în mod greșit Tribunalul Prahovaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de CJP P, deși solicitarea reclamantului privește unitatea angajatoare în calitate de emitentă a documentului pe baza căruia se face actualizarea pensiei de serviciu, deoarece procedura prevăzută de art.18 - 20 din nr.HG1275/18.10.2005 este obligatorie.

Pe fondul cauzei s-a arătat că potrivit disp.art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004 modificată prin OUG nr.100/04.10.2007, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul, precum și a sporului de vechime.

S-a învederat că adeverințele pe baza cărora se actualizează pensia de serviciu cuprind data cu care vor fi acordate drepturile actualizate, răspunderea cu privire la acestea revenind instituției care eliberează adeverința tip.

S-a menționat că reclamantul și-a încetat activitatea la 01.04.2007, astfel încât potrivit art.83, 85 din Legea nr.303/2004 și art.85 din nr.OUG100/2007 recurenta nu consideră că se justifica modificarea bazei de calcul a reclamantului.

În recurs au fost depuse la dosar de către intimat adresele nr. 78 din 03.03.2008 eliberată de către, la care s-a anexat tabel cu magistrații pensionari cărora li se vor recalcula și reactualiza pensiile de serviciu, și nr. 221/21.05.2008 eliberată de Înalta Curte de Casație și Justiție către Casa Județeană de Pensii P, însoțită de adeverințele nr. 223/21.05.2008 și nr. 222/21.05.2008, precum și număr de înregistrare 48135/21.05.2008, prin care se solicită relații de la Casa Județeană de Pensii P, pe care le comunică și părții adverse.

Recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii Pad epus la dosar adresele nr. 3268/18.01.2008 eliberată de B către Ministerul Justiției și nr. 9710/1.02.2008 către doamna - director.

Legal citat, intimatul-contestator nu a formulat întâmpinare la recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă este neîntemeiată, deoarece contestatorul a fost pensionat, raporturile de muncă cu încetând, iar obiectul acțiunii îl reprezintă contestația îndreptată împotriva deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii

Pe fondul cauzei, se reține că, din adresa nr. 360/11.03.2008 emisă de ICCJ, tabelul cu magistrații cărora urmează a li se recalcula și actualiza pensiile de serviciu, cuprinde numele contestatorului, întrucât prin sentința civilă nr. 331/CM/2007, decizia nr. 60/2007, acestuia în calitate de magistrat al ICCJ, i s-a acordat sporul de vechime în muncă și sporul pentru soluționarea contestației privind infracțiunile de corupție, procedându-se la includerea în baza de calcul a pensiei de serviciu a acestor sporuri în vederea recalculării.

Potrivit înscrisurilor depuse în cauză, prin decizia nr. -/08.02.2008 s-a avut în vedere venitul mediu brut de 8496 lei, în loc de 9590 lei cât ar fi rezultat prin includerea sporului de vechime, iar la următoarea reactualizare, prin decizia -/04.04.2007 s-a avut în vedere un venit de 9439 lei, în loc de 11.252 lei, cu includerea sporului de vechime.

Ca atare, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantului în sensul majorării pensiei acestuia începând cu data de 01.04.2006, când urmează a se avea în vedere venitul de 9590 lei, urmând ca de la data de 01.04.2007 să se aibă în vedere venitul de 11.252 lei.

Așa fiind, văzând și disp.art.312 alin.1 pr.civilă urmează să respingă ca nefondat recursul formulat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii P, prin reprezentant legal, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1204 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, înn contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în P,-,. 31I,.7, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Cristina Mihaela

- - - - ---

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. /

2 ex./26.06.2008

f- Tribunalul Prahova

-

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Traian Logojan Cristina Mihaela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1243/2008. Curtea de Apel Ploiesti