Recalculare pensii. Decizia 1315/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (8197/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1315/
Ședința publică de la 03.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5688/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15948/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 16.01.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității intimatei-reclamante care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de probat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.04.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.15948/3/AS/2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, solicitând obligarea acesteia la recalcularea drepturilor de pensie conform tuturor veniturilor obținute în acord global pe perioada derulării raporturilor de muncă și pentru care s-au plătit toate cotele de asigurări sociale.
Prin sentința civilă nr.5688/16.09.2008, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta Casa de Pensii a Municipiului B să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantei prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.1236/29.10.2007 emisă de și adeverința nr.740/27.09.2007 emisă de SC SA, începând cu data de 01.12.2007.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia nr.-/22.11.2007 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6, reclamantei i-a fost stabilită pensia pentru limită de vârstă și muncă depusă, începând cu 01.08.2007, reținându-se un punctaj mediu anual de 1,26534 puncte.
Tribunalul a reținut că pârâta nu a luat în considerare, la stabilirea drepturilor de pensie, veniturile suplimentare realizate de către reclamantă în perioada 01.01.1982-01.06.1993 și 01.05.1994-31.03.1999 menționate în adeverințele nr.1236/29.10.2007 emisă de și nr.740/27.09.2007 emisă de SC SA, depuse la pârâtă la data de 12.11.2007, pentru care s-au reținut și virat în totalitate CAS, încălcându-se astfel principiul contributivității prevăzut de art.2 lit.e și art.155 din Legea nr.19/2000.
S-au avut în vedere dispozițiile ar78 alin.1 din Legea nr.19/2000 potrivit cărora unctajulp. anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice. Reținând și faptul că pârâta nu a infirmat în nici un fel susținerile reclamantei, tribunalul a admis acțiunea.
Tribunalul a avut în vedere și prevederile art.95 alin.3 din Legea nr.19/2000 care stabilesc că pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare. Față de faptul că cererea de recalculare a reclamantei a fost înregistrată la pârâtă la data de 12.11.2007, s-a dispus obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei începând cu 01.12.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 03.11.2008 pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 18.11.2008 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, precum și art.3041Cod pr.civilă, recurenta-pârâtă susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate, solicitând admiterea recursului și respingerea cererii formulată de reclamantă.
Arată recurenta că este greșită dispoziția tribunalului dea se recalcula drepturile de pensie ale intimatei-reclamante cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare reprezentând acord global, câtă vreme pct.VI din anexa OUG nr.4/2005 stabilește în mod expres că acestea nu sunt luate în calculul punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. Această prevedere este, de altfel, în concordanță cu dispozițiile art.164 ale Legii nr.19/2000.
Prin urmare, la determinarea punctajelor medii anuale se pot valorifica, pe lângă salarii, sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Ori, veniturile suplimentare obținute de intimata-reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare reglementată de art.12 din Legea nr.57/1974 în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare. Sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Arată recurenta-pârâtă că această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr. 57/1974 care definește retribuția tarifară și enumeră indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr. 136/1976. Din toate aceste norme rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizează la determinarea punctajelor anuale conform art. 164 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.
Acesta este motivul pentru care legiuitorul a înțeles să excludă, printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor de pensie, iar orice interpretare extinctivă contravine textului de lege.
Mai mult, textul OUG nr. 4/2005 a făcut obiectul analizei Curții Constituționale prin decizia nr.736/24.10.2006.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Deși se invocă motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, în realitate se formulează numai critici care țin de interpretarea și aplicarea greșită a legii, astfel încât recursul va fi analizat numai din această perspectivă.
Recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bai nvocat art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând în esență că tribunalul a aplicat și interpretat greșit textele de lege incidente în cauză, respectiv normele Legii nr.19/2000 și ale OUG nr.4/2005 care nu au încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent.
Pentru lămurirea normei juridice aplicabilă litigiului, este necesar a se stabili mai întâi situația de fapt, aspect față de care este de notat că intimata-reclamantă a beneficiat de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu 01.08.2007, prin decizia nr. -/22.11.2007.
În temeiul art.169 din Legea nr.19/2000, intimata-reclamantă a adresat Casei Locale de Pensii Sector 6 o cerere înregistrată sub nr. 15032/12.11.2007 prin care a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea veniturilor obținute în acord global și menționate în adeverința nr.1236/29.10.2007 emisă de și adeverința nr.740/27.09.2007 emisă de SC SA.
În acord cu opinia Tribunalului, Curtea notează dispozițiile art.2 lit. e din Legea nr.19/2000 potrivit cărora fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției acordate de participanți la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite. Acest principiu al contributivității impune ca stabilirea drepturilor de pensie să fie făcută avându-se în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințele eliberate de unitățile la care asiguratul și-a desfășurat activitatea. Dovada veniturilor obținute de fostul salariat, a salariului tarifar și a sporurilor, precum și a sumelor încasate în sistem de acord poate fi făcută prin adeverințe eliberate de fostul angajator, probă recunoscută prin dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000.
Așadar, la determinarea punctajului mediu anual al asiguratului trebuie respectate dispozițiile art.77 și art.78 din Legea nr.19/2000 care arată modul de calcul a numărului de puncte realizat în fiecare lună prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut din luna respectivă comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
În cauza de față, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B nu a procedat la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite intimatei-reclamante, începând cu la data de 01.12.2007, prin valorificarea sumelor încasate de aceasta ca urmare a salarizării în acord global în perioada 1978-1999.
Acest refuz este nelegal, după cum corect a constatat tribunalul.
Din interpretarea normelor arătate anterior rezultă că sporurile și adaosurile obținute de fostul salariat pe lângă salariul tarifar vor fi luate în calculul punctajului lunar dacă sunt îndeplinite două condiții, respectiv dacă au făcut parte din baza de calcul a contribuției de asigurări sociale și dacă s-au plătit contribuțiile la fondul de asigurări sociale.
Ori, forma de retribuire în acord global reglementată de art.2 și următoarele din Legea nr.57/1974 presupunea că retribuirea muncii se făcea "pe baza principiului socialist al repartiției după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, în funcție de contribuția la dezvoltarea producției materiale și spirituale a întregii societăți, de rezultatele obținute din muncă". Conform art.12 alin.1 din Legea nr.57/1974, salariații erau retribuiți în acord global atunci când o formație de lucru, un colectiv încheia cu unitatea un contract cuprinzând angajamente reciproce, în vederea realizării tuturor sarcinilor ce-i revin pentru executarea unor obiecte ori lucrări, sau pentru obținerea unei producții.
După generalizarea acordului global intervenită începând cu 1.09.1983, în baza Legii nr.2/1983, se prevedea că, pe lângă retribuția tarifară, salariatul beneficia ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și a altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege (art. 4 din Legea nr. 2/1983).
Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de unitate și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar art.1 din Decretul nr.389/1972 dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.
Prin urmare, legislația în materia pensiilor, cunoscută ca fiind vechiul sistem al asigurărilor sociale de stat, reglementa atât posibilitatea obținerii de către salariat a veniturilor în sistemul acordului global, dar și obligația unităților de a calcula contribuția salariatului pe baza acestor venituri la fondurile de asigurări sociale și de a vărsa această contribuție, cu scopul evident de a fi luate în considerare la data stabilirii drepturilor de pensie. De altfel, dreptul la pensie al tuturor cetățenilor care au desfășurat activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile au depus contribuția la fondul de asigurări sociale de stat era în mod expres prevăzut de art.3 din Legea nr. 3/1977.
Întrucât veniturile obținute de intimata-reclamantă în acord global au avut caracter permanent în sensul Legii nr. 49/1992, au constituit bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale, iar contribuția individuală a fost achitată după cum atestă foștii angajatori în adeverințele eliberate și care fac dovada deplină până la înscriere în fals, aceste venituri trebuie valorificate la recalcularea drepturilor de pensie.
În acest raționament judiciar, normele OUG nr. 4/2005 invocate de recurenta-pârâtă nu au aplicabilitate.
Curtea notează faptul că, în baza OUG nr.4/2005, s-a procedat la recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sistem guvernat de Legea nr. 3/1977 și care prevedea o altă procedură de calcul a drepturilor de pensie. Ori, pentru a se asigura pensii egale la condiții egale de pensionare, indiferent de anul ieșirii la pensie, s-a prevăzut ca pensiile stabilite anterior datei de 01.04.2001 să fie recalculate după procedura prevăzută de dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000, adică prin determinarea punctajului anual al asiguratului și cuantumului pensiei, după regulile generale ale Legii nr.19/2000. Cum drepturile de pensie ale intimatei-reclamante s-au deschis sub imperiul Legii nr.19/2000, motivele de recurs referitoare la aplicabilitatea și constituționalitatea OUG nr.4/2005 nu sunt pertinente.
Urmează așadar a se constata legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5688/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15948/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./27.03.2009
Jud.fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina