Recalculare pensii. Decizia 1685/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1685/R/2009

Ședința publică din 30 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 3: Laura

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M împotriva sentinței civile nr. 1737 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, apreciind că se află cauza în stare de judecată, curtea o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1737 din data de 19.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii M împotriva Adresei nr.18964/17.08.2008 emisă de intimată și, în consecință, s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr. -/01.07.2005, intimata fiind obligată să emită pe numele contestatoarei o nouă decizie de pensionare pentru munca depusă și limită de vârstă cu recalcularea pensiei prin luarea în considerare și a veniturilor realizate în acord global conform adeverinței nr. 878/15.07.2008 eliberată de - Institutul de Cercetări și Miniere B și adeverința nr. 192/11.06.2008 emisă de SC SA începând cu data de 01.08.2008.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că art. 10 din Legea 3/1977 a fost modificat prin Legea 49/1992, în sensul că pe lângă salariul de bază la calcularea pensiilor se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, iar potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri - dispoziție care a fost menținută în Legea 49/1992.

Conform art. 23 alin. (1) din Legea 19/2000 baza lunară de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale o constituie salariile realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile prevăzute de lege sau și care se au în vedere la stabilirea punctajului prevăzut de art. 78 din lege.

Din adeverința nr. 878/15.07.2008 emisă de SC SA rezultă că în perioada 1975-1981, contestatoarea a desfășurat activitatea în acord global,iar potrivit adeverinței nr. 192/11.06.2008 emisă de SC SA ]n perioada 1981-1999 contestatoarea a desfășurat activitatea în acord global, ]n cadrul acestei societăți, conform Legii 57/1974, realizând câștiguri cu caracter permanent, pentru care în conformitate cu prevederile Decretului 389/1972 s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Întrucât veniturile realizate de contestator în acord global au avut caracter permanent și pentru sumele respective s-a plătit CAS, acestea trebuie să fie luate în considerare la stabilirea pensiei, motiv pentru acre în temeiul art. 1 din Decretul nr.389/1972 și art. 23 alin. (1) din Legea 19/2000 contestația a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii M prin care solicită admiterea acestuia cu modificarea sentinței pronunțate în sensul respingerii contestației.

În motivarea recursului s-a arătat că sunt incidente în cauză prevederile art.304 pct.8 pr.civ. în sensul că Legea nr.3/1977, în baza căreia s-a pensionat reclamantul nu condiționează stabilirea pensiei de plată de către angajator a contribuției de asigurări sociale și nici nu reglementează vreo legătură între elementele salariale care intrau în baza de calcul a pensiei și contribuția de asigurări sociale datorată de angajator.

Diferențele care există între veniturile luate în considerare la stabilirea punctajului în cadrul procesului de recalculare a pensiilor în baza OUG nr.4/2005, veniturile reglementate de art.164 din Legea nr.19/2000 pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a legii și veniturile reglementate de art.78 din Legea nr.19/2000, nu pot fi considerate discriminări sau privilegii, tratamentul juridic diferențiat fiind justificat de situația diferită a beneficiarilor în raport cu legislația în vigoare la data realizării veniturilor respective (Decizia Curții Constituționale nr.1126 din 16.10.2008, publicată în Monitorul Oficial nr.778 din 20.11.2008).

Un alt aspect care trebuie avut în vedere este acela că instanța de fond a reținut că sporul la acord era un spor cu caracter permanent, deși nu este reglementat ca atare de nici un act normativ. Mai mult decât atât, conform Legii nr.57/1974, acordul global era o formă de salarizare, care a fost apoi extinsă și reglementată și de alte acte normative (Legea nr.1/1986). Pe baza salarizării în acord global, retribuția se acorda proporțional cu îndeplinirea planului, retribuția realizată putea fi mai M decât retribuția tarifară, dar și mai mică decât aceasta în condițiile nerealizării planului (Legea nr.57/1974). Faptul că sporul la acord nu era cu caracter permanent a rezultat chiar și din adeverința eliberată de angajator, în sensul că acesta este diferit ca și cuantum și nu a fost acordat în toate lunile din perioada în care reclamantul a fost salarizat în acord global.

Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. arătându-se că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea prevederilor mențiunii din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată prin Legea nr.78/2005, fiind incidente astfel prevederile art.304 pct.9 pr.civ. La această mențiune din anexă, se prevede în mod expres că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord". Instanța și-a motivat hotărârea prin prisma prevederilor art.23 și 78 din Legea nr.19/2000, cu toate că recalcularea pensiilor stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 s-a realizat în baza unui act normativ cu caracter special - OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005. act normativ emis tocmai pentru a reglementa unitar problemele generate de evoluția în timp a legislației pensiilor.

De asemenea, s-a invocat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art.4 alin.2 din OUG nr.4/2005, în sensul că sporul la acord nu figurează printre sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare. De asemenea, au fost aplicate în mod greșit și prevederile art.164 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.19/2000. În același context, au fost aplicate în mod greșit și prevederile art.10 din Legea nr.3/1977, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.49/1992 și prevederile art.64 din Legea nr.3/1977. În nici unul din textele de lege invocate, sporul la acord nu este reglementat ca făcând parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare. Prin aplicarea dispozițiilor art.23 și 78 din Legea nr.19/2000, pentru perioade anterioare intrării ei în vigoare a considerat că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, consacrate de art.15 alin.-2 din Constituția României.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul este fondat în parte, urmând să îl admită, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Art. 2 alin. (1) din OUG 4/2005 prevede că "Recalcularea prevăzută la art. 1 (a pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001) se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgenta".

Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000.

În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicarea acestui text legal rt. pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că unctul p. 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; l) alte sume acordate potrivit legii."

Deși potrivit dispozițiilor nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând formele de retribuire în acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005 ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.

Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența dispozițiilor legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar crea o discriminare nejustificată între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii 19/2000.

De asemenea, în condițiile în care art. 2 alin. (1) din OUG 4/2005 prevede în mod expres că recalcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, nu se poate reține că s-ar aplica retroactiv dispozițiile acestei legi.

Din mențiunile arătate în Adeverința nr. 878/15.07.2008 eliberată de - Institutul de Cercetări și Miniere B și adeverința nr. 192/11.06.2008 emisă de SC SA, rezultă că reclamant a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.

De asemenea, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că Tribunalul a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă nu sunt întemeiate.

Ultimul motiv de recurs este întemeiat. Prin Decizia nr. -/01.07.2005 (fila 4 dosar fond) anulată de prima instanță recurenta a stabilit pensia pentru munca depusă și limită de vârstă cuvenită intimatei. Cele două adeverințe nu au constituit acte pe baza cărora să se emită decizia de pensionare menționată anterior, astfel încât în mod eronat prima instanță a dispus anularea acesteia.

Drept urmare, în temeiul art. 3041și 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M împotriva sentinței Tribunalului Maramureș, care va fi modificată în parte în sensul că se va înlătura dispoziția de anulare a Deciziei de pensionare nr. -/01.07.2005. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M împotriva sentinței civile nr. 1737 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de anulare a Deciziei de pensionare nr. - din 1 iulie 2005.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 30 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

plecată în CO, semnează

vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR

- -

Red. MV dact. GC

2ex/10.07.2009

Jud.primă instanță:,

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Laura

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1685/2009. Curtea de Apel Cluj