Recalculare pensii. Decizia 1707/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1707

Ședința publică din data de 01 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian

-

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în P,-,.3,.7, județul P, împotriva sentinței civile nr. 715 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii P cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant, personal, și intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației nr. 59808/13.08.2009.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.

Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă, depune la dosar întâmpinare, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Recurentul-reclamant, personal, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Recurentul-reclamant, personal, având cuvântul solicită să se țină cont la soluționarea cauzei de decizia nr. 2022/R/30.05.2008 a Curții de Apel București și decizia nr. 613/26.03.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

Așadar, solicită admiterea recursului și obligarea intimatei la recalcularea punctajului mediu anual luând în considerație adeverința de venituri suplimentare nr. 1049/12.12.2008.

Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică potrivit considerentelor expuse pe larg în întâmpinare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de pensii P pentru a fi obligată la recalcularea pensiei ce i-a fost stabilită prin luarea în considerare a tuturor sporurilor, adaosurilor încasate de reclamant în perioada salarială când a fost încadrat la SC care aveau caracter de permanență în perioada noiembrie 2004- decembrie 1998.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece la calcularea cuantumului pensiei s-au luat în calcul toate sporurile având caracter permanent, nu și sumele obținute în acord global, primele și orele suplimentare care nu au avut acest caracter de permanență.

După administrarea probelor cu înscrisuri, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 715 din data de 24 martie 2009 a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență veniturile suplimentare salariale solicitate a fi incluse în baza de calcul a pensiei au avut caracter sporadic pentru anumite luni, așa cum reiese din adeverința invocată eliberată de angajator.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea hotărârii și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Criticând sentința, recurentul - reclamant a susținut în esență că, instanța de fond nu a luat în considerare practica judiciară a Curții de APEL PLOIEȘTI în această materie, contrară celor reținute de prima instanță, veniturile respective impunându-se a fi incluse în punctajul stabilit de Casa de pensii, cu atât mai mult cu cât a plătit și contribuția de asigurări sociale și pentru astfel de venituri, încălcându-se astfel dispozițiile Legii nr.19/2000 pentru calcularea punctajului mediu ca și a Legilor nr. 49/1992 și nr. 57/1954.

Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate și din oficiu, conform disp. art.3041pr.civilă, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat.

Sub un prim aspect, nu este fondată critica invocată în sensul că nu au fost avute în vedere hotărâri similare pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTI, întrucât situațiile de fapt reținute sunt diferite, iar practica judiciară în sensul celor reținute de prima instanță este în același sens, cu atât mai mult cu cât în dreptul românesc precedentul judiciar nu constituie prin el însuși izvor de drept.

Pe fond, de asemenea criticile nu sunt fondate.

Reclamantul recurent a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr.- din data de 25 martie 1999, începând cu data de 1 aprilie 1999, conform prevederilor Legii nr.3/1977 în vigoare, până la 1 aprilie 2001.

Începând cu data de 1 decembrie 2005, pensia reclamantului a fost recalculată potrivit dispozițiilor nr.HG1550/2004 și OUG nr.4/2005.

Conform art.10, în baza de calcul se includ o serie de sporuri expres prevăzute, printre care sporul de vechime, pentru lucrul în subteran, condiții grele de muncă, etc.

Din acestea nu fac parte veniturile obținute în acord, primele și veniturile acordate pentru orele suplimentare, aceasta în condițiile în care în punctul IV din Anexa la OUG nr.4/2005, sunt excluse anumite venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor la pensie de natura celor invocate de recurentul reclamant.

De asemenea, obligațiile de plata contribuției de asigurări sociale prevăzute de Decretul nr.389/1972 și Legea nr.49/1992, revine angajatorului și angajatului, care eventual contribuie doar la pensia suplimentară care îl îndrituia pe angajat să o includă în pensie, ceea ce excede prezentei cauze.

Așadar, sumele menționate în adeverința nr.1049/12 decembrie 2008 cu titlu de retribuire în acord, premiile anuale și prime acordate în cursul anului pentru realizări deosebite și alte sporuri fără caracter permanent, nu pot fin incluse în baza de calcul a pensiei conform OUG nr.4/2005, cum în mod corect a reținut și prima instanță care a pronunțat o sentință legală și temeinică sub toate aspectele.

Nesubzistând cauze de nulitate ale hotărârii atacate în sensul disp. art.304 și 3041pr.civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în P,-,.3,.7, județul P, împotriva sentinței civile nr. 715 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii P cu sediul în P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 1 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian

- - - - - -

Grefier,

Fiind în concediu medical,

prezenta se semnează

de Grefier șef secție

red.TL

tehnored.IM

2 ex./30.10.2009

f- Tribunalul Prahova

;

operator date cu caracter personal,

nr.notificare 3120

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1707/2009. Curtea de Apel Ploiesti