Asigurări sociale. Decizia 1708/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1708
Ședința publică din data de 01 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1081 din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației nr. 937/29.09.2009, lipsind intimatul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Consilier juridic, pentru recurenta-intimată, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta-intimată, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate, în sensul respingerii acțiunii, iar, pe fond, menținerea deciziei de suspendare emise de către casa de pensii ca fiind legală și temeinică, potrivit motivelor expuse pe larg în recursul declarat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatorul a formulat contestație în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, împotriva deciziei nr.-/16.12.2008 prin care contestatorului i-a fost suspendată pensia de invaliditate începând cu 1.07.2007 motivat de faptul că nu s-a prezentat la revizuirea medicală asupra capacității de muncă din luna iunie 2007.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că a fost pensionat ca invalid de gradul II nerevizuibil, aspect care rezultă și din decizia nr.1640/18.04.2006 în care se consemnează că a pierdut total capacitatea de muncă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației întrucât contestatorul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică din luna iunie 2007, acest aspect rezultând din borderoul cu persoanele care nu s-au prezentat la revizuirea medicală periodică, fapt ce a condus și la suspendarea pensiei de invaliditate.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1081 din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis în parte contestația, s-a anulat în parte decizia nr.-/16.12.2008 atât cu privire la data suspendării urmând să producă efecte de la 1.12.2008 în loc de 1.07.2007, cât și cu privire la măsura recuperării sumei de 7262 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatorului i s-a emis o decizie asupra capacității de muncă cu nr. 1640/18.04.2006 cu mențiunea nerevizuibil și ulterior s-a emis o nouă decizie sub nr. 2248/2.06.2006 cu termen de revizuire în luna iunie 2007 și care a fost semnată de către contestator de luare la cunoștință.
A mai reținut instanța de fond, că pe tabelul întocmit de Casa Județeană de Pensii D cu persoanele care nu s-au prezentat la revizuire este înscris la poziția 61 și cu mențiunea că se suspendă pensia începând cu 1.07.2007, iar din adresa care însoțește acest tabel nr. 901/28.11.2008, rezultă că tabelul a fost întocmit în noiembrie 2008.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, potrivit art.39 alin 3 din Ordinul 340/2001 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale secțiunea C, rezultă că decizia emisă de Oficiul de Expertiză Medicală și Recuperare a capacității de muncă, ca urmare a activității de control, se aplică de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare.
Totodată, instanța de fond a reținut că decizia contestată a fost emisă la 16.12.2008, astfel că nu poate dispune pentru trecut nici suspendarea plății pensiei, nici recuperarea pensiei încasată de către contestator anterior acestei date.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D în baza art. 304 pct. 4 și 9 Cod pr.civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În mod eronat instanța de fond, consideră recurenta, a admis cererea reclamantului și a anulat în parte decizia de suspendare, încălcând astfel prevederile art. 92 din Legea 19/2000 cu modificările și completările ulterioare în care se prevede că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care pensionarul nu s-a prezentat la revizuirea medicală permanentă. De asemenea, se consideră că instanța de fond a încălcat și prevederile art. 187 din același act normativ referitor la încasarea unor sume necuvenite.
S-a mai menționat că reclamantul nu a făcut nicio dovadă că s-a prezentat la revizuirea medicală periodică din luna iulie 2007, astfel încât i s-a suspendat pensia începând cu luna următoare, respectiv 01.07.2007.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare la recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Contestatorul este pensionat pentru invaliditate în baza deciziei nr. 1640 din 18.04.2006 cu mențiunea nerevizuirii, iar ulterior s-a emis o nouă decizie cu nr. 2248/2.06.2006 cu termen de revizuire în luna iunie 2006. Această ultimă decizie a fost semnată de către contestator de luare la cunoștință.
În luna noiembrie 2008, recurenta a întocmit un tabel, în care constata că intimatul-contestator nu s-a prezentat la revizuire în luna iunie 2007 și îi suspenda pensia retroactiv începând cu 01.07.2007.
În mod corect a reținut instanța de fond că potrivit art. 39 alin.3 din Ordinul nr. 340/2004 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Secțiunea C, rezultă că decizia emisă de Oficiul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii și nu poate opera retroactiv.
În consecință, constată sentința instanței de fond ca temeinică și legală și urmează să respingă ca nefondat recursul formulat în conformitate cu disp.art. 312 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.1081 din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 1 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored /
4 ex./09.10.2009
dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița
judecători fond-;
- G
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
Emis 2 comunicări/13.10.2009
Grefier,
1. Casa Județeană de Pensii D,
2. ,
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian