Recalculare pensii. Decizia 195/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 195
Ședința publică de la 19 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.2045 din 09.12.2009 a Tribunalului Iași, intimata fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurenta Casa Județeană de Pensii I și avocat pentru intimata, lipsă fiind aceasta din urmă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Consilierul juridic pentru recurenta Casa Județeană de Pensii I depune la dosar delegație de reprezentare și decizia nr.30 din 16.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Arată că nu are de formulat alte cereri.
Avocat pentru intimata depune delegație la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurenta Casa Județeană de Pensii I solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii. Solicită să se aibă în vedere și decizia Înaltei C de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, respectiv considerentele acesteia. Arată că veniturile suplimentare nu constituiau un spor, ci o formă de retribuire, respectiv salariul primit atunci. Mai arată că recurenta nu poate valorifica veniturile din adeverință deoarece aceasta nu este legal întocmită. Cu privire la cheltuielile de judecata, în cazul în care acestea vor fi solicitate, solicită să se țină cont că instituția pe care o reprezintă este una publică, fără venituri proprii.
Avocat pentru intimata solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Arată că adeverința are o coloană pentru acordul global și o coloană pentru celelalte sporuri. Mai arată există la dosarul cauzei și carnetul de muncă al clientului său care cuprinde veniturile totale realizate. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin cererea inregistrata la ribunalul Iași sub nr- din data de 09.10.2009, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii I, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de recalculare pensiei în care să se ia în calcul veniturile obținute de reclamanta ca urmare a retribuțiilor în acord global și a primelor, așa cum sunt dovedite prin adeverințele eliberate de către angajator.
In motivare s-a arătat faptul că prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 74050/18.09.2009 a solicitat, în temeiul art. 7 al.3 OUG 4/2005, modificarea deciziei de recalculare a pensiei conform actelor doveditoare prezentate, respectiv adeverința nr. 826/10.08.2009 emisă de " PROIECT" I ești, în calitate de angajator. Adeverința face dovada faptului ca angajatorul a achitat lunar cotele CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentara.
Având în vedere principiul contributivității, conform căruia fondul de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, cererea de recalculare a pensiei este îndreptățită.
La primul termen de judecata pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Reclamanta a fost înscrisa la pensie, începând cu data de 07.10.2005, prin decizia nr. -, in baza Legii 19/2000. Pentru stagiul de cotizare realizat in fostul sistem de asigurări sociale pana la 1.04.2001, punctajul mediu anual s-a calculat conform art. 164 din Legea 19/2000 iar pentru perioada ulterioara acestei date s-a calculat conform art. 77,78 din aceeași lege.
Formele de retribuire in acord au fost exceptate de legiuitor, in mod expres, de la calculul privind stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001. Aceste venituri prevăzute de art.12 al.1 lit.a din Legea 57/1974 au reprezentat o forma de retribuire in funcție de realizarea indicatorilor privind creșterea productivității muncii si eficientei economice, si ca atare nu pot fi calificate ca sporuri care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare.
Dispozițiile art. 23 si 78 din Legea 19/2000 sunt aplicabile doar persoanelor in activitate ce au calitatea de asigurat, precum si celor ce se vor pensiona in baza lg. 19/2000. Astfel, principiul contributivitatii isi găsește aplicarea începând cu momentul intrării in vigoare a Legii 19/2000.
Adeverința invocata de către reclamanta nu poate fi avuta în vedere întrucât cuprinde prime si acordul global, ce nu pot fi avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare.
Pe fondul cauzei, instanța, din actele si lucrările dosarului,a reținut următoarele:
Reclamanta a fost înscrisa la pensie, începând cu data de 07.10.2005, prin decizia nr. -/11.11.2005 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, în baza Legii 19/2000.
Din adeverința nr. 826/10.08.2009 emisă de " PROIECT" I reiese faptul că reclamanta a realizat în perioada 01.04.1972-10.11.1992 venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare. Se menționează că angajatorul a achitat contribuția la asigurările sociale pentru aceste venituri, conform legislației in vigoare la acel moment.
Din documentația depusa la dosar reiese faptul ca aceste adaosuri nu au fost avute in vedere in momentul calculării drepturilor de pensie, aspect arătat, de altfel, si in cuprinsul întâmpinării.
deverinta este emisa de catre angajator, acesta purtand raspunderea asupra mentiunilor cuprinse ca pentru aceste sume s-au achitat contributii de asigurari sociale.
Principiul contributivității este prevăzut de Legea nr. 19/2000, prin art. 2 lit. e) care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Conform acestui principiu toate veniturile obținute de reclamanta, pentru care s-a calculat si achitat contribuția de asigurări sociale trebuie sa fie avute in vedere la calcularea drepturilor de pensie (orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei).
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat.
Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția se impune a fi aceeași, întrucât "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
Pe de o parte, se afirmă în art. 2 al Legii nr. 19/2000 că sistemul public se organizează și funcționează având la bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar pe de altă parte, același legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 1 aprilie 2001, pe motiv că nu ar fi avut caracter permanent.
Principiul menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG 4/2005, care prevăd ca sumele reprezentând acord sau adaosuri suplimentare nu se iau in calculul drepturilor de pensie întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor lg. 19/2000, act normativ cu forta juridica superioara, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale. Acest principiu, afirmat în art. 2 din Legea nr. 19/2000 și dezvoltat în art. 23 alin. (1) și în art. 78 alin. (1) din același act normativ, primează independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Prin Decizia nr. 736/2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la punctul VI din Anexa Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, statuând că verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.
S-a susținut că prin această interpretare, Curtea Constituțională confirmă faptul cădispozițiile punctului VI din Anexa Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, nu exclud de plano posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în acest act normativ și că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de instanță, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale.
Prin urmare, s-a apreciat a fi prioritare dispozițiile cu valoare de principiu, întrucât soluția contrară ce ar presupune neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept consecință, pe de o parte, nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte, crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000. (Anexa I)
Pentru aceste motive instanța de fond a admis acțiunea si a obligat pârâta să emită în folosul reclamantei o decizie de recalculare a drepturilor de pensie prin care, la stabilirea drepturilor de pensie, să fie luate în considerare și veniturile menționate în adeverința nr. 826/10.08.2009 emisă de " PROIECT" I, drepturile astfel recalculate urmând a fi acordate începând cu data de 01.10.2009. Instanța a avut în vedere, cu privire la acest ultim aspect, data formulării cererii adresate de reclamanta (03.09.2009) precum si dispozițiile art.95 al.3 Lg. 19/2000: "Pensia recalculata se acorda începând cu luna următoare celei in care s-a depus cererea de recalculare".
de dispozițiile art. 274.pr.civ. precum si de faptul ca nu s-a făcut dovada cheltuielilor efectuate de către reclamanta, prima instanța a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii I, considerând-o nelegala si netemeinica si susținând ca a fost pronunțata cu aplicarea greșita a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc.civilă.
Invoca recurenta ca nu exista temei legal pentru luarea in considerare a veniturilor realizate ca acord global sau prime întrucât acestea nu sunt sporuri cu caracter permanent ci forme de retribuire.
De altfel, susține recurenta, si art.164 din Legea 19/2000 si nr.OUG 4/2005 conțin prevederi clare potrivit cărora acordul global și primele nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor de pensie întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2000.De altfel, susține recurenta, nici nu a existat o baza de calcul a contribuției de asigurări sociale înainte de 1 aprilie 2001.
Se mai susține că este greșită interpretarea dată de prima instanță principiului contributivității reglementat de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, și că, în mod eronat, a reținut prima instanță că acordul global, care nu este un spor, ci o formă de salarizare, a avut caracter permanent. Doar pentru perioadele lucrate după data de 1.04.2001, la determinarea punctajului mediu anual se valorifică salariile brute, inclusiv sporurile și adaosurile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
In recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată ca recursul este fondat.
Potrivit art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1, se au în vedere sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Adeverința invocata de către reclamanta intimata nu poate fi avuta în vedere întrucât cuprinde sume cu titlu de prime si acord global care, in mod evident, nu au avut caracter permanent în înțelesul Legii nr. 49/1992, nefiind evidențiate lunar, cu caracter de periodicitate. Ca atare, acestea nu pot fi asimilate unor sporuri cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiei, potrivit art. 10 din Legea nr. 3/1977, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992.
In consecința, Curtea constata ca in cauza de, in mod greșit tribunalul a considerat ca este vorba despre o incalcare a principiului contributivității ce rezultă din textul enunțat si este reiterat în Legea nr. 19/2000, prin art. 2 lit.
Se mai retine ca prin Decizia nr. 736/2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la punctul VI din Anexa Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, statuând că verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.
Ori, in speța de, din analiza adeverinței nr.826/10.08.2009 emisă de " PROIECT" I rezulta fara echivoc ca veniturile suplimentare realizate nu pot fi asimilate unor sporuri cu caracter permanent care să fi făcut parte din baza de calcul a pensiei si, ca atare, nu pot fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual și la recalcularea pensiei intimatei.
În consecință, constatând că sunt fondate criticile formulate de recurentă, in sensul ca hotărârea a fost pronunțata cu aplicarea greșita a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă raportat la art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul, se va modifica în tot sentința si se va respinge contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.2045 din 09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,19 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored.
03.03.2010 - 2ex.-
Tribunalul Iași:;
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu