Recalculare pensii. Decizia 199/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1476/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 199/
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 252 din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 25557/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, având ca obiect - recalculare pensie.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 14.01.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 252/14.01.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, astfel cum a fost restrânsă.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B să emită o decizie prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu 01.10.2007, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 5778/03.09.2007 emisă de SC SA.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform sentinței și pensia efectiv încasată pe perioada 01.10.2007 la zi, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Reclamantul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- adeverința emisă de SC SA a fost inclusă de reclamant într-o altă acțiune judiciară anterioară, privind adeverințe de acord emise de SC B SA și B;
- respectivul proces a durat aproape 2 ani, deciziile pronunțate fiind favorabile reclamantului, dosarul aflându-se în prezent la Curtea de Apel București, cu termen la data de 16.02.2009;
- în ședința de judecată din 14.01.2009 s-a petrecut un fapt, care este cel ce a generat confuzia pe care o semnalează reclamantul;
- juristul a prezentat un volum de acte față de care, constatând că reclamantul nu le cunoaște conținutul, președintele completului de judecată a dispus reluarea judecății pentru a se lua cunoștință de ele;
- reclamantul a constatat că aceste acte nu au legătură cu cauza de la Tribunal, ci cu cea aflată pe rolul Curții de Apel, fiind în mod normal revoltat;
- în timp limitat, contrariat de faptul anterior descris, reclamantul a scăpat neclarificate confuzii;
- președintele de complet l-a întrebat dacă își mai menține cererea de recalculare a indemnizației stabilită conform Legii nr. 8/2006;
- revizuindu-și formularea inițială, reclamantul a încercat să explice că în reperele stricte ale cazului nu este, în fapt, vorba practic de recalculare;
- indemnizația trebuie recalculată dar numai în raport cu adeverințele incluse inițial în dosarul de pensionare, respectiv cele emise de SC B SA și B, cum de fapt instanțele acelui caz au decis până acum, fiind în curs redactarea hotărârii definitive;
- obiectul prezentului caz este recalcularea pensiei pentru limită de vârstă cu includerea și a veniturilor menționate în adeverința emisă de SC cu începere de la 01.10.2007 (luna următoare depunerii actelor);
- această recalculare este ulterioară datei stabilirii și plății indemnizației prevăzută de Legea nr. 8/2006;
- prin OUG nr. 152/2007 s-a modificat Legea nr. 8/2006, stabilind indemnizația la jumătatea valorii pensiei lunare aflată în curs, cu punere în aplicare de la 01.01.2008;
- sub această reglementare, operată de Casa de Pensii automat tuturor situațiilor în cauză, se impune și în acest caz - fără a fi în fond o recalculare - aplicarea corectă prin stabilirea și plata indemnizației de la 01.01.2008, la jumătatea pensiei în plată la acea dată, adică cea rezultată din recalcularea la 01.10.2007 cu includerea și a veniturilor din adeverința emisă de;
- reclamantul nu a putut face înțeleasă, se pare, această nuanțare, ea privind de fapt obligarea Casei de Pensii la a aplica reglementarea legală a indemnizației de la 01.01.2008, cu plata din urmă a restanțelor respective diferențe inclusiv indexate lunar cu indicii de inflație, legali;
- deși aparent este vorba de simpla aplicabilitate a legii, includerea ei în caz este îndreptățită, reaua credință a Casei de Pensii fiind relevată inclusiv în contextul procesual care durează de aproape 2 ani;
- sesizând confuzia planată, reclamantul a întrebat cum poate aduce clarificări, depunând în acest sens la dosar note scrise, care însă nu au fost luate în considerare;
- iată de ce se impune admiterea recursului, cu obligarea Casei de Pensii la reglementarea indemnizației prevăzută de Legea nr. 8/2006, conform și OUG nr. 152/2007 de la intrarea ei în vigoare (01.01.2008), cu plata din urmă a diferențelor reactualizate lunar cu indicii de inflație;
- incontestabil aspectul de mai sus aparține acestui caz;
- Casa de Pensii a probat că nu va plăti corect cu de la sine accept, chiar și dacă generează inutil un alt proces.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a admis pretențiile deduse judecății în sensul menționat prin dispozitivul deciziei.
Recurentul-reclamant susține că s-a aflat într-o stare de confuzie atunci când a declarat în fața instanței de fond (la termenul la care au avut loc dezbaterile în fața acesteia, respectiv ședința de judecată din 14.01.2009) că înțelege să renunțe la judecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea intimatei la recalcularea indemnizației acordată conform dispozițiilor Legii nr. 8/2006.
Mai arată că eroarea în care s-a aflat când și-a restrâns acțiunea a fost pricinuită de faptul că reprezentantul în proces al - consilier juridic - i-a înmânat o serie de înscrisuri, despre care nu avea cunoștință și care se aflau în dezordine și nu aveau legătură cu pricina dedusă judecății, ci cu o altă speță între aceleași părți aflată pe rolul Curții de Apel București. Pe acest fond s-a produs confuzia, pe care ulterior a încercat să o înlăture prin depunerea de note scrise care însă nu i-au fost luate în considerare.
Toate aceste susțineri ale recurentului-reclamant nu pot fi luate în considerare și urmează a fi înlăturate ca nefondate.
Astfel, așa cum rezultă din practicaua (partea introductivă) a sentinței recurate și care face corp comun cu hotărârea judecătorească, la termenul din 14.01.2009 când s-au pus concluzii în fond, recurentul-reclamant, fiind prezent personal în ședința publică de judecată, a arătat că "nu solicită și recalcularea indemnizației acordată conform dispozițiilor Legii nr. 8/2006".
Această declarație este întărită de faptul că atunci când a avut cuvântul în finalul dezbaterilor, recurentul-reclamant a solicitat "admiterea acțiunii astfel cum a fost restrânsă".
Or, în aceste condiții și având în vedere prevederile art. 246 Cod Procedură Civilă care reglementează instituția renunțării la judecată, în mod just Tribunalul a luat act de respectiva declarație și a admis acțiunea astfel cum a fost restrânsă.
Prima instanță era obligată să procedeze astfel deoarece potrivit art. 129 alineat ultim Cod Procedură Civilă, "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", neputându-se pronunța decât în limitele în care au fost învestiți (sesizați) nu și asupra altor aspecte, căci ar însemna să încalce principiul fundamental al disponibilității ce guvernează desfășurarea oricărui proces civil.
Declarația recurentului-reclamant de renunțare la judecarea unuia dintre capetele ce cerere ale acțiunii a fost consemnată în cuprinsul unui act autentic în sensul art. 1171 cod civil (sentința recurată). Or, conform art. 1173 Cod Civil, "actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre convențiile și dispozițiile ce constată", el neputând fi desființat decât pe calea procedurii înscrierii în fals prevăzută de art. 180-184 Cod Procedură Civilă ori prin formularea unei plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. Însă, recurentul-reclamant nu a demarat niciuna dintre aceste proceduri, așa încât afirmația privitoare la restrângerea acțiunii rămâne pe deplin valabilă și producătoare de efecte juridice în ce-l privește.
De altfel, recurentul-reclamant nu contestă împrejurarea că a declarat că renunță la judecarea uneia dintre pretenții, dar arată că a acționat astfel din cauza stării de confuzie în care s-a aflat, adică a unei erori ce i-ar fi fost provocată de faptul că reprezentantul părții adverse i-ar fi înmânat mai multe acte aflate în dezordine și care nu aveau legătură cu pricina. Dar, asemenea aspecte au un caracter pur subiectiv și nu pot fi probate prin nici un mijloc de dovadă dintre cele prevăzute de lege (dat fiind faptul că țin de forul interior al persoanei fizice, de intelectul, afectul și voința acesteia), astfel că nu pot fi luate în considerare.
Este adevărat că, de principiu, renunțarea la judecată poate fi retractată, însă în circumstanțele concrete ale speței, ea trebuia să aibă loc în aceleași condiții în care s-a făcut și restrângerea de acțiune, adică în cursul ședinței publice de judecată și în fața instanței învestită cu soluționarea pricinii. Iată de ce nu puteau fi luate în seamă notele scrise depuse la filele 97-100 dosar fond, deoarece ele au fost înaintate instanței după închiderea dezbaterilor și rămânerea cauzei în pronunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 252 din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 25557/3/AS/2008, în contradictoriu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//4 ex./26.01.2010.
Jud. fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
