Recalculare pensii. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 2/AS

Ședința publică din data de 8 ianuarie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

- - -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 352 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -. 7, județul C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare rentă veteran de război.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii C prin d-na consilier juridic, în baza delegației nr. 82 din 7.10.2008, depusă la dosar, lipsind intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Reprezentanta recurentei pârâte arată că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea motivelor de recurs.

Reprezentanta recurentei pârâte, având cuvântul asupra recursului, învederează că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii formulate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Curtea, cu privire la recursul civil de față;

Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la data de 27 noiembrie 2007 împotriva sentinței civil nr. 352 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt;

Reclamantul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea instituției pârâte la calcularea rentei ca indemnizație de veteran de război în cuantumul legal din solda de grad și de funcție a unui sublocotenent, în conformitate cu prevederile nr.OUG 12 din 23 martie 2004.

Reclamantul a arătat că, în prezent, primește o rentă lunară calculată numai în raport de solda de grad.

Prin întâmpinare, instituția pârâtă a arătat că nr.OUG 2/2004 înlătură diferențele ce ar fi apărut datorită reglementării distincte între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul Ministerului Apărării Naționale și cea acordată celor proveniți din celelalte sisteme, fără, însă, a se modifica art. 13 și art. 14 din Legea nr. 44/1994, care stabilește clar drepturile de care beneficiază veteranii de război.

Prin sentința civilă nr. 352 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

A fost obligată pârâta să recalculeze renta lunară de veteran de război a reclamantului, ca fiind 25% din solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile rezultate ca diferență din recalcularea, începând cu luna martie 2004, rentei lunare de veteran de război reprezentând 25% din solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale și renta efectiv achitată, până la data acordării integrale a acestui drept.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente.

Reclamantul este veteran de război, conform legitimației eliberate de Asociația Națională a de, fiind decorat cu Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 - 1945".

Prin nr.OUG 12 din 23 martie 2004 (aprobată prin Legea nr. 210/2004) a fost completată Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, în sensul includerii art. 141, care prevede că " Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii".

Reclamantul se încadrează, astfel, în categoria beneficiarilor rentei lunare calculate în raport de art. 14 din Legea nr. 44/1994, caz în care beneficia (până la data introducerii noului text) de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.

În absența oricărei alte prevederi legale care să înlăture interpretarea neechivocă a textelor incidente, s-a reținut că din luna martie 2004, reclamantul era îndreptățit să primească renta lunară în cuantum de 25% din nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii.

Susținerile pârâtei, în sensul că textul art. 141din lege a avut ca obiectiv doar înlăturarea unor inechități în acordarea acestor drepturi către toți veteranii de război, nu sunt întemeiate, prevederile menționate neaducând o distincție în acest sens.

Pe de altă parte, art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 au fost indubitabil modificate sub aspectul modalității de calcul - în raport de noua reglementare - a cuantumului rentei lunare, care este, după caz, de 75% sau 25% din valoarea adiționată a soldei de grad și a soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Întrucât pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamant a drepturilor cuvenite conform actelor normative menționate, acțiunea a fost admisă.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:

1. În mod greșit instanța de fond a obligat instituția la recalcularea rentei lunare de veteran de război a reclamantului, ca fiind 75% din solda de grad și solda de funcție la minimum ale unui sublocotenent în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

A arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 44/1994, veteranii de război beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.

2. Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a criticat sentința cu motivarea că pretențiile anterioare datei de 31 august 2004 sunt prescrise.

Recursul a fost motivat în drept în baza art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Recursul este fondat.

Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate observă caracterul întemeiat al acestora cu privire la motivul doi de recurs.

de lege incidente în cauză:

Articolul 3 din Decretul nr. 167/1958: "Termenul de prescripție este de 3 ani".

Articolul 1 din Decretul nr. 167/1958: "Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".

Articolul 8 din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Articolul 12 din Decretul nr. 167/1958dispune: "În cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".

În speță, dreptul patrimonial al reclamantului intimat este conferit de nr.OUG 12 din 23 martie 2004, fiind acordat începând cu luna martie.

Intimatul a luat cunoștință că i s-a conferit acest drept odată cu publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278 din 30 martie 2004.

Dreptul patrimonial conferit este unul care se acordă lunar, prin prestații succesive, astfel că pentru fiecare drept curge un termen de prescripție distinct.

Acțiunea reclamantului a fost depusă la data de 30 august 2007.

Calculând 3 ani anterior datei de 30 august 2007, rezultă că pretențiile anterioare datei de 30 august 2004 sunt prescrise.

Prin urmare, critica referitoare la greșita acordare a drepturilor bănești pentru pretențiile aferente perioadei martie 2004 - 31 august 2004 este întemeiată, hotărârea fiind modificată sub acest aspect.

În privința criticilor formulate prin primul motiv de recurs, acestea nu pot fi primite întrucât recurenta se află în eroare cu privire la dispozitivul sentinței atacate, prin care s-a acordat o rentă lunară de veteran de război în cuantum de 25% din solda de grad și solda de funcție la minimum ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale și nu 75%, cum eronat se susține în recurs că s-ar fi acordat.

Pe cale de consecință, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va admite recursul și, modificând în parte sentința, se vor respinge pretențiile bănești anterioare datei de august 2004 ca prescrise și menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 352 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -. 7, județul

Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca prescrise pretențiile bănești anterioare datei de august 2004.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 ianuarie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud. fond -,

Red. dec. jud. -/10.01.2008

gref. -

4 ex./11.01.2008

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Constanta