Recalculare pensii. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 20/AS
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.325/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta - pârâtă consilier juridic, în baza delegației nr.6/05.01.2009 - depusă la dosar, pentru intimata - reclamantă - avocat I -, în baza împuternicirii avocațiale Nr./06.01.2009.
Procedura legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și urm.pr.civ.
Recursul este declarat în termen și motivat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, comunicată recurentei la data de 08.01.2009.
Fiind întrebate părțile arată că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat în cauză.
Instanța, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate.
Apreciază consilier juridic că în mod greșit instanța de fond a obligat instituția la recalcularea rentei lunare cuvenită intimatului - reclamant în funcție atât de solda de grad cât și de cea de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN. Solicită să se observe că OUG nr.12/2004 înlătură diferențele ce ar fi apărut între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul MApN și cea datorată celor proveniți din cadrul celorlalte sisteme militare, fără însă a modifica art. 13 și 14 din Legea nr.44/1994, care stabilește drepturile în funcție de distincțiile conferite.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, considerând că sentința pronunțată este legală și temeinică.
Precizează apărătorul intimatei - reclamante că în conformitate cu art. 13 și14 din legea 44/1994 republicată se recalculează renta lunară a veteranilor de război, începând de la 01.03.2004, în funcție de nivelul soldei de funcție la minimum al unui sublocotenent din cadrul Ap. Folosindu-se conjuncția "și" legiuitorul a căutat să exprime încadrarea absolută a voinței sale și a tratamentului egal al tuturor veteranilor de război, în funcție de medaliile conferite fiecăruia.
Menționează totodată apărătorul intimatei - reclamante că prin OUG 12/2004 se introduce în text art. 141, care nu abrogă art. 13 și 14 din Legea 44/1994, ci o completează, stabilind cuantumul rentei lunare a veteranilor de război.
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- la data de 07.08.2008, reclamantul Gac hemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la calcularea rentei de veteran de război în procentul legal din solda de grad și de funcție a unui sublocotenent, în conformitate cu prevederile nr.OUG 12/23.03.2004. Reclamantul a arătat că este de veteran de război și că în prezent primește o rentă lunară calculată numai în raport de solda de grad.
Au fost depuse la dosar înscrisuri privind calitatea de persoană îndreptățită la rentă.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că nr.OUG 2/2004 înlătură diferențele ce ar fi apărut datorită reglementării distincte între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul MApN și cea acordată celor proveniți din celelalte sisteme, fără însă a se modifica art. 13 și art. 14 din Legea nr. 44/1994, care stabilește clar drepturile de care beneficiază veteranii de război.
Prin sentința civilă nr.325/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte acțiunea reclamantului în sensul că a fost obligată pârâta să recalculeze renta lunară datorată reclamantului, cu includerea în baza de calcul a soldei de grad și a soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN și să plătească reclamantului drepturile rezultate ca diferență din recalcularea, începând cu luna august 2005, rentei lunare cu luarea în baza de calcul a soldei de grad cumulat cu solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap.N și renta efectiv achitată, până la data acordării integrale a acestui drept însă a fost respinsă ca prescrisă acțiunea pentru pretențiile vizând perioada martie 2004-iulie 2005.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Reclamantul este veteran de război, conform legitimației eliberate de Asociația Națională a de, fiind decorat cu Medalia,Bărbăție și.
Prin nr.OUG 12/23.03.2004 ( aprobată prin Legea nr. 210/2004 ) a fost completată Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, în sensul includerii art. 141, care prevede că, Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."
Reclamantul se încadrează, astfel, în categoria beneficiarilor rentei lunare calculate în raport de art.14 din Legea nr. 44/1994, caz în care beneficia ( până la data introducerii noului text ) de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
Astfel fiind, în absența oricărei alte prevederi legale care să înlăture interpretarea neechivocă a textelor incidente, se va reține că, din luna martie 2004, reclamantul era îndreptățită să primească rente lunare în cuantum de 25% din nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii. S-a apreciat că susținerile pârâtei, în sensul că textul art. 141din lege a avut ca obiectiv doar înlăturarea unor inechități în acordarea acestor drepturi către toți veteranii de război, nu sunt întemeiate, prevederile menționate neaducând o distincție în acest sens.
S-a mai avut în vedere, pe de altă parte, că prevederile art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 au fost indubitabil modificate sub aspectul modalității de calcul - în raport de noua reglementare - a cuantumului rentei lunare, care este, după caz, de 75% sau 25% din valoarea adiționată a soldei de grad și a soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Mai mult, în opinia instanței de fond, prin dispozițiile art. I din Legea nr. 303/2007 s-a modificat textul art. 14, în sensul că, veteranii de război care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a) și b), dar cărora le-a fost conferită Medalia Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945 beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent. Aceste drepturi urmează a fi acordate începând cu 01.01.2008.
În ceea ce privește prescrierea dreptului material la acțiune, instanța de fond a reținut incidența art.3 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii
În motivare a arătat că OUG nr. 12/2004 a avut ca scop înlăturarea diferențelor apărute între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din armată și cea datorată celor proveniți din celelalte sisteme militare, fără a se modifica însă art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994. S-a mai arătat că prin efectul nr. 12/2004 doar veteranii decorați cu ordinul și ordinul aeronautică cu spade clasa cavaler beneficiază de rentă calculată în raport de solda de grad și solda de funcție.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant a arătat că a făcut dovada că a fost decorat cu medalia "Crucea comemorativă a celui de al doilea război mondial 1941 - 1945" și ca urmare în mod corect acțiunea sa a fost admisă de instanța de fond. S-a susținut în acest sens că potrivit art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 renta se recalculează începând cu 01.03.2004 în funcție de solda de grad și solda de funcție iar prin folosirea în textul legal a conjuncției "și" legiuitorul a căutat să exprime "încadrarea absolută a voinței sale și a tratamentului egal al tuturor veteranilor de război în funcție de medaliile conferite fiecăruia". S-a mai arătat că art. 141nu abrogă art. 13 și 14 din lege ci completează acest act normativ care face distincție între diferite ordine și medalii stabilind și un mod de calcul diferit, iar OUG nr. 12/2004 instituie un tratament egal tuturor veteranilor de război.
Analizând sentința recurată prin prisma susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul este veteran de război și care a fost decorat cu medalia "Bărbăție și credință" cu spade clasa a III-a așa cum rezultă din adeverința nr. 3643/05.09.1991 eliberată de Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala
Este adevărat că potrivit art. 13 din Legea nr. 44/1994, republicată privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire de la data decorării până în prezent și dovedesc cu acte legale dreptul solicitat de o rentă după cum urmează:
- cei decorați cu Ordinul l, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim;
- cei decorați cu Ordinul cu spade, clasa, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent;
- cei decorați cu Ordinul României cu spade și panglică de Militară sau cu Ordinul României cu spade, Ordinul cu spade, Ordinul Coroana României cu spade și panglică de Militară sau Ordinul Coroana României cu spade, Ordinul Crucea -, Medalia Militară de, Medalia Maritimă, Medalia sau Medalia, Medalia Serviciul cu spade, Medalia Bărbăție și Credință cu spade, Crucea Serviciul cu spade, Crucea Meritul Sanitar și Medalia de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.
În conformitate cu art. 14 din aceeași lege, veteranii de război care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a) și b), dar cărora le-a fost conferită Medalia Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945 beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent.
Pe de altă parte, în conformitate cu articolul unic al OUG nr. 12/2004, după articolul 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, se introduce un nou articol, articolul 141, cu următorul cuprins:
"Art. 141. - Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."
În legătură cu interpretarea acestui text legal, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 45 din 10 noiembrie 2008 în recurs în interesul legii prin care a stabilit că "dispozițiile art. 141raportate la dispozițiile art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2004 aprobată prin Legea nr. 210/2004 se interpretează în sensul că renta lunară se calculează conform prevederilor art. 13 și art. 14 din lege, în raport cu solda de grad și/sau solda de funcție, după caz, a unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale".
Această decizie este obligatorie, potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Este astfel stabilit că renta prevăzută de Legea nr. 44/1994 se calculează în mod diferențiat și după caz, în funcție numai de solda de grad sau în funcție și de solda de grad și de solda de funcție după distincția făcută de art. 13 din această lege.
Or, acest articol prevede în mod expres numai la litera a) liniuța 2 dreptul la o rentă lunară calculată în raport de solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim și doar pentru cei decorați cu Ordinul
Pentru ceilalți beneficiari ai rentei rezultă că aceasta nu se calculează și în raport de solda de grad și de solda de funcție ci numai în raport de solda de grad.
Pe de altă parte, semnificația art. 141- noul text introdus prin OUG nr. 12/2004, este cea care rezultă nu doar din interpretarea sistematică a art. 13, 14 și 141din lege, în ordinea lor firească, ci și din nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 12/2004.
Astfel, la momentul adoptării Legii nr. 44/1994, renta lunară cuvenită veteranilor de război se stabilea diferențiat, prin raportare fie la solda unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale, fie la solda unui sublocotenent din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 12/2004 s-a urmărit instituirea unui sistem de calcul al rentelor pentru veteranii de război, prin raportare la același criteriu, respectiv, solda unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale.
În acest mod, s-a introdus ca unic element de referință pentru determinarea soldelor - solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, indiferent de sistemul militar din care provin veteranii.
Rațiunea acestei interpretări decurge și din faptul că textul art. 141din Legea nr. 44/1994, introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2004, prevede expres că modalitatea respectivă de calcul a rentei lunare se va utiliza începând cu luna martie 2004.
Or, până la data respectivă, soldele de grad și soldele de funcție ale unui sublocotenent, în raport de care se stabilesc rentele, după distincțiile prevăzute la art. 13 și 14 din lege, aveau aceeași valoare, atât în sistemul de apărare naționale cât și în celelalte sisteme militare.
Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții a fost completată însă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2004, majorându-se valoarea de referință sectorială începând cu luna martie 2004 și drept urmare, s-a majorat și nivelul soldei de grad, respectiv de funcție ale sublocotenentului din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
În consecință, după adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 2/2004 existau reglementate două cuantumuri diferite ale soldei de grad a unui sublocotenent: unul pentru Ministerul Apărării Naționale și altul pentru celelalte sisteme militare și, începând cu data de 1.03.2004 ar fi beneficiat de un nou cuantum al rentei lunare numai veteranii de război proveniți din sistemul Ministerului Apărării Naționale, fapt care ar fi determinat aplicarea în mod discriminatoriu a prevederilor Legii nr. 44/1994.
Or, așa cum rezultă și din nota de fundamentare, prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechități, "în vederea aplicării unui tratament egal tuturor veteranilor de război și pentru evitarea unui impact social asupra unei categorii de persoane de vârstă înaintată a căror contribuție adusă pentru apărarea țării este unanim recunoscută".
Pe de altă parte, conform normelor de interpretare gramaticală a prevederilor art. 141din lege, utilizarea sintagmei "după caz", induce în frază o alternanță și nu o enumerare, stabilind astfel un raport disjunctiv între elementele față de care se calculează renta.
De altfel, OUG nr. 12/2004 nu a modificat sub nici o formă textul art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994, ci doar a introdus un nou articol, respectiv art. 141.
Un argument în plus că nu s-a urmărit modificarea art. 13 și 14 din lege în sensul egalizării rentei lunare pentru toți veteranii de război, indiferent de tipul decorației primite, decurge și din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 303/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 44/1994.
Astfel, prin art. I pct.4 din acest act normativ, deși se modifică procentul în baza căruia se calculează renta lunară a veteranilor de război prevăzuți de art. 14 din Legea nr. 44/1994, se menține dispoziția conform căreia, acest procent se calculează la nivelul soldei de grad a unui sublocotenent.
Așadar, nici cu ocazia adoptării acestei legi nu s-a modificat modul de raportate a acestuia în sensul de a se adăuga la solda de grad a unui sublocotenent și solda de funcție pentru a se constitui o altă bază de referință în calculul rentei.
În consecință, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2004 a înlăturat diferențierea nejustificată a veteranilor de război din aceeași categorie, în funcție de apartenența acestora la un sistem sau altul de asigurări sociale dar, a păstrat distincțiile prevăzute de art. 13 și 14 din lege, referitoare la procent și la baza de calcul a acestuia, în raport de ordinele sau medaliile conferite.
În cauză, din înscrisurile existente la dosar nu rezultă și deci nu s-a dovedit că reclamantul ar fi obținut Ordinul .
Desigur Legea nr. 44/1994 instituie o diferențiere în ceea ce privește drepturile acordate în funcție de ordinele, decorațiile și medaliile primite de beneficiari sau soții acestora, aceasta fiind o opțiune a legiuitorului, care nu poate fi cenzurată de instanța de judecată având în vedere principiul constituțional a separației puterilor în stat. Ca urmare nu pot fi primite susținerile intimatului reclamant formulate în cuprinsul întâmpinării în sensul că prin OUG nr. 12/2004 s-ar fi urmărit instituirea unui tratament egal pentru toți beneficiarii rentei prevăzute de Legea nr. 44/1994. Așa cum s-a arătat anterior, OUG nr. 12/2004 a urmărit eliminarea diferențelor dintre veteranii proveniți din armată și cei proveniți din alte structuri militare. De asemenea nu pot fi primite susținerile intimatului din cuprinsul întâmpinării în sensul că prin art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 renta serecalculeazăîncepând cu 01.03.2004 în funcție de solda de grad și solda de funcție întrucât aceste texte nu cuprind o astfel de prevedere referitoare la recalcularea rentei. Așa cum s-a arătat art. 141din Legea nr. 44/1994 modificată stabilește un nou mod de calcul în funcție de solda de grad și solda de funcție, dar după caz, în funcție de distincțiile cuprinse în art. 13 și 14 astfel încât nu conjuncția "și" are relevanță în cauză ci sintagma "după caz".
Ca urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta pârâtă a calculat și calculează în mod corect renta de care beneficiază reclamanta iar pe cale de consecință reclamanta nu era îndreptățită la un alt cuantum al rentei și deci nici la diferențe de drepturi bănești pentru perioada începând cu luna august 2005.
În ceea ce privește însă respingerea acțiunii ca prescrisă pentru pretențiile vizând perioada martie 2004 - iulie 2005 instanța de fond în mod corect a reținut că față de data introducerii acțiunii a intervenit prescripția extinctivă pentru aceste pretenții având în vedere dispozițiile Decretului nr.167/1958. Ca urmare, această soluție va fi menținută.
În consecință, în conformitate cu art. 312 Cod.pr.civ. recursul va fi admis iar sentința recurată va fi modificată în parte, în sensul respingerii ca nefondate a cererii privind pretențiile ulterioare lunii iulie 2005 și va fi menținută dispoziția privind prescripția.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.325/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamantului pentru pretențiile ulterioare lunii iulie 2005.
Menține dispozițiile cu privire la prescripție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
jud. - 22.01.2009
Tehnored.dispozitiv-gref.
4 ex./23.01.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel