Recalculare pensii. Decizia 2306/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2306/R/2008
Ședința publica din data de 25 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotrivasentinței civile nr. 1638 din 25 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe reclamantul B, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la dosarul cauzei, la data de 20 noiembrie 2008, reclamantul intimat a înregistrat întâmpinare solicitând respingerea recursului precum și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că și recurenta prin cererea de recurs, a solicitat judecrea cauzei în condițiile art. 242.proc.civ. o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.1638/25 sept.2008, Tribunalul Cluja admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B și în consecință, a obligat pe pârâta Casa Județeană de Pensii C să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului, începând cu 23 aprilie 208, cu luarea în calcul a Adeverinței nr.690/7 februarie 2007 emise de SC SA
S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea vizând anularea Deciziei nr.-/21 martie 2007 emisă de această pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut în fapt următoarele:
Prin decizia nr.-/21 martie 2007 Casa Județeană de Pensii Cas tabilit în favoarea reclamantului o pensie de 3.389.081 lei, aferentă unui punctaj de 1,40724 puncte.
Din Adeverința nr.680/ 7 februarie 2007 rezultă că reclamantul, în perioada 25 iunie 1976 - 1 sept.1995 a beneficiat, în calitate de angajat la SC SA C de venituri suplimentare, ce nu au fost luate în considerare de către pârâtă la determinarea punctajului mediu, încălcându-se drepturile prevăzute de Legea 19/2000, cu privire la stabilirea pensiei.
Aceleași drepturi au fost stabilite și prin Ordinul 680/1 aug.2007 care definește baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.
În consecință, acțiunea reclamantului a fost admisă și pârâta obligată să emită o nouă decizie de pensionare, cu luarea în considerare a adeverinței emise de SC SA
Întrucât Decizia nr.-/21 martie 2007, nu a fost atacată în termen, aceasta a devenit definitivă, cererea de anulare a acesteia fiind respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că, recalcularea pensiei reclamantului s-a făcut în temeiul OUG4/2005, conform, căreia, pentru determinarea punctajului mediu anual nu se iau în calcul venituri ce nu au caracter de continuitate și sunt exceptate în mod expres, potrivit pct.VI din actul normativ de mai sus.
Întrucât adeverința prezentată de reclamant dovedește venituri suplimentare din categoria celor exceptate, refuzul casei de pensii de a le lua în considerare a fost justificat.
Recursul nu este întemeiat.
Așa cum rezultă din dosarul de fond, pensia reclamantului, stabilită anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000, a fost recalculată în temeiul OUG4/2005.
Ulterior, reclamantul a obținut adeverința aflată la dosar de la SC SA, unde și-a desfășurat activitatea salarială, act care nu a fost luat în considerare la stabilirea punctajului mediu anual, pârâta comunicând răspunsul său negativ la cererea de recalculare a pensiei.
Împotriva acestei decizii de respingere a cererii, reclamantul a formulat contestație.
Așa cum a reținut și prima instanță, contestația este întemeiată iar recursul prin care s-a solicitat respingerea lui, este nefondat.
Astfel, prin Ordinul nr.680/1 aug.2007, înțelesul sintagmei "venit brut realizat lunar" a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul OUG4/2005.
Având în vedere faptul că, la data soluționării cererii formulate de reclamant, a intrat deja în vigoare Ordinul nr.680/1 august 2007, Casa de pensii era datoare a ține seama de interpretarea dată sintagmei "venit brut realizat lunar" și să recalculeze pensia cu luarea în considerare a tuturor veniturilor pentru care s-a contribuit la asigurările sociale, dovedite prin adeverințele prezentate de către beneficiara asigurărilor sociale.
Analizând contestația, prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică iar recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 1638 din 25.09.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 25 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.GP
Dact./2ex./14.01.2009
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Marta Carmen