Recalculare pensii. Decizia 238/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.238/AS
Ședința publică din 15 septembrie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.57/02.02.2009, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-,.2,.16, având ca obiect recalculare pensie.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 08.09.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 15.09.2009, când a pronunțat următoarea soluție;
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamantul - a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata către reclamant a diferenței de drepturi corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 1,83356 pentru perioada 01.12.2005-01.12.2006.
Reclamantul a arătat că pârâta a emis două decizii de pensionare, respectiv, decizia nr.- din data de 30.10.2006 prin care i-a stabilit o pensie în cuantum de 556 lei, plata urmând să se facă începând cu data de 01.12.2005 și decizia cu același număr emisă în data de 09.06.2007 prin care i se stabilea o pensie de 1262 lei, plata drepturilor urmând să se facă începând cu data de 01.12.2006. S-a arătat că decizia din 30.10.2006 nu a fost niciodată pusă în plată,fiind menținută,până la majorarea punctajului conform deciziei din 9.06.2007, pensia de 542 lei. Reclamantul a criticat punctul de vedere al pârâtei potrivit cu care dacă a beneficiat de recalcularea pensiei în baza celei de-a doua decizii nu mai este îndreptățit să primească diferențele corespunzătoare perioadei 01.12.2005 - 01.12.2006, reevaluate în baza primei decizii.
În susținere a depus în copie deciziile de recalculare emise de pârâtă și corespondența purtată cu Casa Județeană de Pensii
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Casa județeană de Pensii Cas olicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că drepturile de pensie ale reclamantului au fost calculate în mod legal.
A apreciat că reclamantului i-au fost achitate în mod corect drepturile de pensie pentru perioada 01.12.2005-01.07.2006, aferente unui punctaj mediu anual de 2,73161.Urmare a unor cereri de recalculare punctajul mediu anual cuvenit reclamantului s-a majorat la 3,04790,drepturile fiindu-i acordate în mod retroactiv începând cu data de 01.12.2005. La data de 20.03.2007 în urma depunerii unor noi documente i s-au calculat drepturile de pensie fiindu-i stabilit un punctaj mediu anual majorat la 3,14708,cu acordarea drepturilor de la 01.12.2005.În prezent, a precizat pârâta, reclamantului i s-au recalculat drepturile de pensie, punctajul mediu anual fiind stabilit la 3,18435 în baza cererii de recalculare nr.26730/01.11.2006,iar drepturile i-au fost acordate în mod corect începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii. A menționat că reclamantul este beneficiarul unei pensii în cuantum de 2222 lei,corespunzător unui punctaj mediu anual de 3,18435.
În susținere a fost depus dosarul administrativ.
Prin sentința civilă nr. 57/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis acțiunea reclamantului și în consecință a fost obligată pârâta la plata, către reclamant, a diferenței de drepturi corespunzătoare punctajului mediu anual de 3,14708 pentru perioada 01.12.2005 - 01.12.2006, în cuantum de 4.240 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a fost pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia - din 27.05.1997,emisă de pârâtă în concordanță cu dispozițiile Legii nr.3/1977.
La 30.10.2006 a fost emisă de către pârâta CJP C decizia nr.- de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă,conform cererii nr.25553/01.11.2005-fila 28 în sensul valorificării stagiului realizat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în perioada 01.11.2004-01.11.2005.
Valorificarea acestor date a condus la o majorare a punctajului mediu anual, de la 1,83356 la 1,88101 (din care 0,04745 pentru stagiul adăugat) și implicit o creștere a pensiei, de la 542 lei la 556 lei.
Această operațiune a vizat aplicarea art.95 din.19/2000,iar drepturile recalculate i-au fost calculate și acordate începând co 01 lunii următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.Decizia menționată a fost emisă după aplicarea prevederilor OUG.4/2005 conform deciziei nr.-/21.06.2006 și care prin aplicarea prevederilor acestui act normativ punctajul stabilit reclamantului la 01.12.2005 a fost de 3,04790 - fila 29.
O nouă reevaluare a drepturilor de pensie ale reclamantului s-a realizat o dată cu emiterea deciziei din 18.06.2007, care în baza cererii nr.26730/01.11.2006 (fila 19) a stabilit un punctaj mediu anual de 3,18435 - prin valorificarea stagiului corespunzător perioadei 01.11.2005 - 01.11.2006.
Decizia din 18.06.2007 a consemnat că punctajul în plată la 01.12.2006 era de 3,14708 puncte,corespunzător unei pensii în plată de 1247 lei.
Reclamantul a menționat că începând cu 01.12.2006 a primit pensia stabilită,de 1262 lei.
Punctajul recunoscut prin această ultimă decizie (3,14708) a fost stabilit prin decizia nr.-/20.03.2007 de recalculare a pensiei în acord cu dispozițiile OUG.4/2005-fila 20.
Prin urmare, acest punctaj (care în mod logic a inclus în recalculare și perioada valorificată conform cererilor anterioare pentru perioada stagiului de până la 01.12.2005 este cel aferent datei menționate împrejurare față de care ar rezulta o diferență de 4656 lei (1160-6504). Se va reține că din această sumă, reclamantului i s-a achitat conform imaginii de plată 416 lei, cea ce stabilește o diferență neîncasată de 4240 lei.
Din imaginea de plată aflată în dosar la filele 54-57 reiese, că pârâta i-a acordat reclamantului drepturile de pensie pentru un punctaj mediu anual de 3.14708 începând cu luna aprilie 2007, în condițiile în care conform deciziei de recalculare a pensiei nr.-/20.03.2007, pensia trebuia să-i fie acordată conform punctajului mediu anual de 3.14708 începând cu data de 01.12.2005, cum însăși pârâta a stabilit.
Instanța a mai constatat din înscrisurile denumite imagine de plată, că reclamantului i-a fost plătită ca restanță suma de 416 lei în decursul lunii aprilie 2007.
Astfel, raportat la intervalul de timp cuprins între 01.12.2005-01.12.2006, când reclamantul a beneficiat de o pensie lunară de 542 lei corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 1,83356 și o valoare a punctului de pensie de 295,56, pârâta trebuia să-i calculeze drepturile de pensie pentru același interval de timp pentru un punctaj mediu anual de 3,14708, cum a fost stabilit chiar de ea prin decizia -/30.03.2007 și la o valoare a punctului de pensie de 295,56. În aceste condiții instanța a apreciat că pârâta CJP Cac omis erori în stabilirea drepturilor de pensie prin neacordarea către reclamant a diferenței de drepturi corespunzătoare punctajului mediu anual de 3,14708 pentru perioada 01.12.2005-01.12.2006.(12 luni).
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii
În motivarea recursului a arătat următoarele: în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata sumei de 4.240 lei întrucât nu a ținut cont de evoluția punctajului mediu anual și drepturile de pensie achitate; punctajul de 3,04790 fost stabilit începând cu 01.12.2005 cu consecința calculării în iulie 2007 unei diferențe de 807 lei iar în aprilie 2007 de 416 lei.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum recunoaște chiar recurenta pârâtă, punctajul mediu anual de 3,14708 fost stabilit în favoarea reclamantului începând cu 01.12.2005.
Din situația plății pensiei prezentată chiar de către pârâtă și necontestată de reclamant sub aspectul sumelor încasate, rezultă că în perioada 01.12.2005 - 01.07.2006 pârâta i-a plătit pensia corespunzător unui punctaj de 2,73161 respectiv 808 lei în prima lună și 883 lei în lunile următoare; în perioada 01.07 - 01.09.2006 i-a plătit pensia corespunzător unui punctaj de 3,04790 respectiv 985 lei; în perioada 01.09.2006 - 01.12.2006 i-a plătit pensia corespunzător unui punctaj de 3,04790 respectiv 1.035 lei. Pe de altă parte, prin decizia nr. -/21.06.2006 s-a stabilit în favoarea reclamantului un punctaj de 3.04790 tot din data de 01.12.2005 astfel că în luna iulie 2006 i s-a plătit reclamantului suma de 807 lei ca diferență de pensie. Ulterior, în aprilie 2007 reclamantului i s-a mai plătit o diferență de pensie de 416 lei.
Ca urmare, pentru a calcula diferența de drepturi de pensie trebuie avute în vedere toate aceste elemente.
Astfel, pentru perioada decembrie 2005 - iunie 2006 trebuie avut în vedere că deja s-au calculat drepturi restante pentru diferența dintre pensia corespunzătoare punctajului de 2,73161 și cea corespunzătoare punctajului de 3,04790. Ca urmare, pentru această perioadă trebuie verificată diferența dintre pensia corespunzătoare punctajului de 3,14708 și cea corespunzătoare punctajului de 3,04790 iar nu față de cea corespunzătoare punctajului de 2,73161.
În perioada 01.07 - 01.12.2006 trebuie stabilită de asemenea diferența între pensia corespunzătoare punctajului de 3,14708 și cea corespunzătoare punctajului de 3,04790.
Pe de altă parte, trebuie avută în vedere în calcularea pensiei corespunzătoare punctajului de 3,14708 valoarea punctului de pensie în perioada 01.12.2005 - 01.12.2006.
Astfel valorile punctului de pensie au fost stabilite: prin art.9 din OUG nr. 42/2006 la 339,3 lei începând cu 01.09.2006; art. 11 din OUG nr. 90/2006 la 396,2 lei începând cu 01.12.2006; art.20 din Legea nr. 487/2006 la 396,2 lei din 01.01.2007; art.1 din OUG nr. 40/2007 la 416 lei începând cu 01.09.2007; art. 1 din OUG nr. 111/2007 la 541 lei din 01.11.2007; art.14 din Legea nr. 387/2007 la 581,3 lei din luna ianuarie 2008; art. 1 din OG nr. 26/2008 modificat prin art. II din OUG nr. 108/2008 la 697,5 lei începând cu luna octombrie 2008.
Casa Județeană de Pensii Cai ndicat anumite sume care au fost plătite cu titlu de drepturi restante respectiv 807 lei în luna iulie 2006 și 416 lei în luna aprilie 2007.
determinării acestor diferențe de pensie trebuie de asemenea verificată ținându-se cont de elementele indicate anterior.
În privința acestor sume nu au fost prezentate calcule matematice care să contrazică corectitudinea modului de determinare de către pârâtă a drepturilor restante nici de către instanța de fond și nici de către reclamant (care să fie eventual verificate și însușite de instanța de fond).
Or, instanța de fond a stabilit suma de 4.656 lei indicând doar între paranteze ca fiind diferența dintre 1.160 lei și 6.504 lei din care a scăzut apoi suma de 416 lei plătită de pârâtă în luna aprilie 2007 fără a indica în mod expres în ce mod a ajuns la folosirea acestor termeni ai operației matematice.
Instanța de fond s-a limitat la a constata că pârâta a comis erori în stabilirea drepturilor restante pentru perioada 01.12.2005 - 01.12.2006 fără a oferi nici o motivație a acestei concluzii și fără a indica în concret modul cum a determinat suma acordată reclamantului.
Mai mult, din considerentele sentinței recurate rezultă că instanța de fond, pentru a obține diferența de pensie, a raportat o pensie corespunzătoare punctajului de 3,14708 și valorii punctului de pensie de 295,56 lei la o pensie corespunzătoare punctajului de 1,83356 și valorii punctului de pensie de 295,56 lei pentru întreaga perioadă 01.12.2005 - 01.12.2006.
Rezultă astfel că instanța de fond a avut în vedere punctajul din luna noiembrie 2005 iar nu punctajul pe baza căruia s-a calculat pensia în perioada decembrie 2005 - noiembrie 2006 astfel cum s-a arătat anterior și nu a avut în vedere nici evoluția valorii punctului de pensie (stabilit astfel cum s-a arătat anterior).
Or, față de elementele care trebuie avute în realizarea acestui calcul, în condițiile în care recurenta susține plata unui anumit cuantum al drepturilor restante iar instanța de fond nu a lămurit care este acest cuantum și cum a determinat suma de 4.240 lei cu titlu de drepturi de pensie restante, devin incidente prevederile art. 201 al. 1 Cod.pr.civ. fiind necesară realizarea unei expertize contabile pentru lămurirea acestor împrejurări și determinarea valorii drepturilor restante de pensie.
Față de prevederile art. 129 (5) Cod.pr.civ. instanța de fond avea obligația de a pune în discuție efectuarea unei expertize contabile, având posibilitatea, după caz, să facă aplicarea și a prevederilor OUG nr.51/2008 în măsura în care sunt îndeplinite condițiile acestui act normativ.
Față de prevederile art. 312 (3) Cod.pr.civ. raportat la prevederile art. 305 Cod.pr.civ. Curtea constată că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța pentru administrarea acestei probe, urmând ca în stabilirea obiectivelor expertizei instanța de fond să țină cont de aspectele puse în evidență în considerentele acestei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 57/02.02.2009, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-,.2,.16, județul
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.09.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Tehnored.dec.Jud.-/24.09.2009
Tehnored.disp.gref.RD/4ex./24.09.2009
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Data: 24.09.2009
Către,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, ce conține file, la care este atașat dosarul dvs. cu același număr, ce conține 66 file, întrucât prin decizia civilă nr.238/AS/15.09.2009, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul C, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Președinte complet, Grefier,
- - - -
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Data: 24.09.2009
Către,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, ce conține file, la care este atașat dosarul dvs. cu același număr, ce conține 66 file, întrucât prin decizia civilă nr.238/AS/15.09.2009, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul C, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Președinte complet, Grefier,
- - - -
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu